AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Vizitele de lucru ale AMVVD, continuă. Astăzi în Garnizoana Craiova

DISTRIBUIE

Delegația Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir”, formată din membrii CD AMVVD: Marius Apostol – președinte și vicepreședinții coordonatori – Ion Maican și Cristian Guștere, împreună cu președintele sucursalei AMVVD Craiova Valeriu Boată au mers în Garnizoana Craiova pentru a efectua cunoscutele vizite de lucru la sediul sucursalei și la unitățile militare.
Astfel, la Brigada Mulținațională Sud-Est Craiova au fost întâmpinați de locțiitorul comandantului Brigăzii, colonel Ileana-Niță Constantin și de subofițerul de comanda plt.adj.pr. Gheorghiu Costinel, la Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” („Scorpionii Roșii”) au fost întâmpinați de către comandantul Batalionului, lt.col. Ilie Șerban și plt.adj.pr. Boldișor Gabriel iar la Batalionul 20 Infanterie „Dolj” („Scorpionii Negri”) de comandantul Batalionului, lt.col. Paraschivu Constantin, locțiitorul comandantului, lt.col. Ciulica Daniel Nicușor și subofițerul de comandă, plt.adj.pr. Rogosinaru Gheorghe.

Cu această ocazie militarii Garnizoanei Craiova au fost informați, de către delegația AMVVD, despre realizările asociaţiei şi o despre modul cum s-a acţionat în diverse împrejurări, astfel încât propunerile asociaţiei pentru modificarea unor acte normative să fie acceptate. S-a mai discutat despre implicarea conducerii AMVVD în acordarea unor facilităţi pe plan național și local și, adus la cunoștință atât activitățile asociației cât și cele ale sucursalei AMVVD Craiova, activități socio-profesionale, umanitare, cultural-educaționale și de întrajutorare din ultima perioadă.

Totodată, a fost prezentată şi starea CENTRULUI DE RECUPERARE ŞI REFACERE PENTRU VETERANI (CRRV-AMVVD) de lângă Mănăstirea Dealu, Târgovişte, fiind proiectul de suflet al AMVVD, primul din țara noastră, de acest gen al unei organizaţii militare, el având ca scop recuperarea fizică şi psihică atât a militarilor veterani ai teatrelor de operații, cât şi a celorlalţi membri ai asociaţiei, unde vor avea parte de tratament nediscriminatoriu şi respect.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!
ONOARE ȘI RESPECT!


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.