VIZITĂ LA DIVIZIA 2 GETICA ȘI SUCURSALA AMVVD BUZĂU
Joi, 15 noiembrie, Asociația Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilitați ,, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir” a făcut o vizită sediului Diviziei 2 Infanterie ,,Getica” din Buzău. În cadrul întâlnirii, domnul plutonier adjutant principal Apostol Marius, președintele asociației, a făcut o descriere succintă a echipei AMVVD și a scopului organizației, a activităților pe care le desfășoară, dar și a greutățile pe care le-a întâmpinat pe parcursul celor 5 ani de la înființare. Aprofundând discuția alături de militari, s-a reușit punctarea parțială a realizărilor asociației, dar și modul în care conducerea asociației a acționat în anumite împrejurări. De asemenea, militarilor Batalionului 47 Comunicații și Informatică „General Nicolae Petrescu” și ai Batalionului 200 Sprijin „Istrița” li s-a prezentat Centrul de Recuperare și Refacere de la Mănăstirea Dealu, Târgoviște, principalul proiect al organizației, proiect ce vizează recuperarea fizică și psihică a militarilor răniți în Teatrele de Operatii din Balcanii de Vest, Irak si Afganistan, cât și a celorlalți veterani, primul de acest gen din țara noastră. S-a accentuat faptul că odată cu deschiderea Centrului, aceștia vor beneficia de laboratoare medicale, camere de odihnă, dar mai ales de tratament nediscriminatoriu și respect. În urma vizitei, echipa AMVVD, a rămas plăcut surprinsă și consideră că orice astfel de întâlnire este o oportunitate de a se informa reciproc referitor la activitățile întreprinse, de a socializa cu scopul de a evolua.