AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Viitorii militari ai Armatei României, în vizită la Centrul de Recuperare și Refacere al AMVVD de la Târgoviște

DISTRIBUIE

Elevii uneia dintre clasele a IX-a de la Colegiul Național Militar ,,Dimitrie Cantemir” din Breaza (județul Prahova), însoțiți de cadre didactice de la această prestigioasă școală, au poposit sâmbătă dimineața la Centrul de Recuperare și Refacere pe care asociația noastră îl construiește la Târgoviște, lângă Mănăstirea Dealu. Vizita la Centru face parte din excursia pe care bobocii liceului militar de la Breaza o desfășoară în scopul cunoașterii  trecutului școlii în care vor învăța cei patru ani. Cum această școală s-a înființat și a funcționat mai mulți ani în clădirile care vor adăposti Centru de Recuperare și Refacere a Veteranilor din Teatrele de Operații, vizita la Centru a fost una prioritară pentru colectivul de elevi, viitori militari ai Armatei României.

La Centrul de la Târgoviște, elevii și dascălii au fost întâmpinați de administratorul Vidican Dănuț care le-a prezentat proiectul Centrului și a răspuns întrebărilor elevilor care au dorit să cunoască amănunte privitoare la misiunile militarilor români în Teatrele de Operații, condițiile de tratament care vor exista în Centru și aspecte legate de veteranii Teatrelor de Operații, printre care și domnul Marius Apostol, președintele AMVVD. La finalul vizitei, elevii s-au declarat încântați de ceea ce au aflat și au văzut la Centrul AMVVD de la Târgoviște și s-au arătat interesați de a reveni, în vizită.

Actualul Colegiu Național Militar ,,Dimitrie Cantemir” din orașul Breaza s-a înființat prin Raportul nr. 418 din 1 iunie 1912, în care, ministrul de război din acea vreme, Nicolae Filipescu, cerea șefului statului să aprobe înființarea unui liceu militar la Mănăstirea Dealu. Piatra de temelie a liceului s-a pus în 4 iunie 1912, iar prin Înaltul Decret nr. 3056 din 9 iunie 1912 s-a aprobat Regulamentului Liceului Militar de la Mănăstirea Deal, prima promoție absolvind în iunie 1915. În 16 noiembrie 1916 instituția a fost evacuată în garnizoana Dorohoi, revenind la Târgoviște la 20 aprilie 1917.

La 25 octombrie 1930, Regele Carol al II-lea l-a înscris pe fiul său Mihai la acest liceu militar, fapt ce a dus la schimbarea uniformei elevilor, noile uniforme fiind asemănătoare celor din Regimentul de gardă. După cutremurul din noiembrie 1940, care a adus mari distrugeri clădirii școlii, liceul militar de la Mănăstirea Dealu s-a mutat în garnizoana Predeal pentru ca la 1 iulie 1940 să fie desființat, odată cu desființarea tuturor liceelor militare din România, și reînființat la 25 noiembrie 1949 în garnizoana Roman, apoi dizlocat, la 10 octombrie 1950, în garnizoana Predeal, respectiv la 20 octombrie 1954 în garnizoana din orașul Breaza. Inițial, liceul militar a purtat numele lui Nicolae Filipescu, întemeietorul acestuia, până la desființarea liceelor militare în 1940. De la reînființare, până în prezent poartă numele lui Dimitrie Cantemir. La 1 decembrie 1999, Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” a dobândit statutul de Colegiu Militar Liceal.

Viitorii militari ai Armatei României, în vizită la Centrul de Recuperare, Refacere și Reabilitare al AMVVD de la Târgoviște

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.