Raul Simion

16 posts

AMVVD Bacău prezentă la a doua ediție a turneului internațional „Judo fără bariere”

A doua ediție a turneului internațional „Judo fără bariere” ce se desfășoară în perioada 18-21 noiembrie la Bacău are asigurată, pentru zilele de 19 și 20 noiembrie, buna desfășurare de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău ,,Ștefan Cel Mare”, de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități,,Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”sucursala Bacău și de Azia Security Systems.

Astăzi colegii noștri de la AMVVD Bacău, Raul Simion și Florin Sion, au fost prezenți în Sala de Atletism Bacău pentru a asigura buna desfăsurare a turneului internațional. La ceastă competiție vor concura, timp de două zile (n.n.- 19 și 20 noiembrie), peste 600 de sportivi din 15 țări, la categoriile U12, U14, U16 și U21, dar și veterani.

Pe data de 20 noiembrie, în cadrul unor meciuri demonstrative, vetreranii judocani vor intra pe saltea alături de judoka începători, din România și Ucraina, subliniind astfel caracterul incluziv și intergenerațional al judoului, intens promovat de Federația Internațională de Judo.

Amintim că, această compețiție cofinanțată de Consiliul Județean Bacău în cadrul programului de utilitate publică ,,Promovarea sportului de performanță”, în anul 2022. La conferința de presă de ieri, 18 noiembrie 2022, pentru ce-a de a doua ediție a Turneului Internațional ,,Judo Fără Bariere”, Gabriela Iftimescu, președinte al CS Bronx Powerlifting Club Bacău a declarat:Turneul Internațional ,,Judo Fără Bariere” Ediția a II-a Bacău reprezintă un eveniment internațional organizat cu scopul de a promova județul Bacău și potențialul său sportiv și turistic”.

„La finalul competiției, vom organiza și Judogi Bank, prin care vom colecta echipamente și materiale sportive de la participanți, cu care vom veni în sprijinul cluburilor de judo slabdezvoltate din țară, pentru a le susține activitatea și pregătirea sportivilor”, a explicat Daniel Zodian, antrenor al CS Bronx Powerlifting Club Bacău.

Conferință de presă ce a fost filmată de echipa deBacău.ro și, pentru mai multe amănunte, o puteți urmări AICI .

Pe data de 21 noiembrie, programul sportiv se va încheia cu un stagiu de pregătire susținut de judoka Anaysi Hernandez, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de Vară din 2008, multiplă campioană națională și internațională.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Delegația AMVVD a ajuns la Bacău

Vineri, 7 octombrie, delegația condusă de Marius Apostol, președintele Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilitați ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”, împreună cu secretarul general Tutunaru Florin, vicepreședintele coordonator de zonă și președintele sucursalei Bacău, Raul Simion, au efectuat vizite de lucru pentru a prezenta scopul, obiectivele și aspirațiile asociației.

În cadrul întâlnirilor, atât președintele AMVVD Apostol Marius, cât și președintele sucursalei Bacău Raul Simion au făcut o descriere succintă a echipei AMVVD, a scopului organizației și a activităților pe care le desfășoară, a realizărilor din anul 2022, precum și obiectivele și activitățile pentru anul 2023.
Printre alte întâlniri, delegația AMVVD s-a a avut ocazia să se vadă atât cu organizatorul evenimentului de pe Dealul Coșna, domnul Gheorghiță Marius Gabriel – primarul comunei Pârgărești, cât și cu echipa televiziunii „DE BACĂU”, formată din Dorin Bejenaru și Cătălin Bejan.

Echipa de jurnaliști a prezentat impactul evenimentului de comemorare a eroilor de la Ansamblul monumental Coşna, de lângă municipiul Onești, prin aducerea de către sucursala AMVVD Bacău a aeronavelor care au survolat zona și a parașutiștilor militari din Garnizoana Bacău ce au oferit un adevărat spectacol iar delegația AMVVD a oferit datele statistice ale asociației pentru acea manifestare și a mulțumit pentru încrederea acordată veteranilor teatrelor de operații ce s-au implicat în reușita activității.

Astfel, după discuții despre activitățile și obiectivele asociației atât pentru anul 2022 cât și pentru anul 2023, președintele sucursalei AMVVD Bacău a semnat, în data de 07.10.2022, un acord de parteneriat cu Primăria Pârgărești pentru viitoarele activități, pentru omagierea militarilor români din toate timpurile, pentru susținerea în promovarea valorilor neamului, pentru cunoașterea istoriei patriei, pentru recunoașterea meritelor veteranilor României.

Spre final s-a discutat despre implicarea, pe viitor, a sucursalei AMVVD Bacău în activități de omagiere a eroilor neamului, activități socio-profesionale, umanitare, sociale, educaționale și culturale ce vor fi desfășurate în anul 2023.

Întoarsă la București, delegația AMVVD, anunță că începând de luni, 10 octombrie 2022, va pleca spre Craiova – Mehedinți – Timișoara -Arad- Oradea – Cluj – Turda pentru a continua seria vizitelor de lucru o altă delegație din care fac parte membrii CD AMVVD: Marius Apostol – președinte și vicepreședinții coordonatori – Ion Maican și Cristian Guștere.

ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII! ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

EROI AU FOST, EROI SUNT ÎNCĂ

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) „Sf Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” – Sucursala Bacău vă invită la ANSAMBLUL MONUMENTAL DE PE DEALUL COȘNA, județul Bacău, pentru a participa la CEREMONIALUL MILITAR RELIGIOS  anual organizat în vederea cinstirii memoriei ostașilor români care s-au jertfit sub drapelul României, vineri, 12 august, începând cu ora 10.00.

Aflată pentru prima dată la acest eveniment, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) „Sf Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” – Sucursala Bacău alături de organizatori, de Primăria Pârgărești, de Asociația Prospectorii Istoriei, de Asociația Regimentul 15 Infanterie, de Statul Major al Apărării, de Filiala Iași a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand”, aduce un omagiu tuturor eroilor acestui neam, în primul rând, eroilor căzuți în luptele din Primul Război Mondial, dar și camarazilor ce au plătit tributul suprem sub DRAPELUL ROMÂNIEI, luptând în teatrele de operații.

Prin implicarea președintelui sucursalei AMVVD BACĂU, Raul Simion, după slujbele religioase și alocuțiuni, depunerile de coroane și jerbe de flori la Ansamblul Monumental, zona Coșna va fi survolată de aeronave ale Bazei 95 Aeriană, din Bacău, și ale Bazei 90 Transport Aerian, din Otopeni.

La eveniment vor mai fi prezenți pe lângă reprezentanții Statului Major al Apărării și reprezentați ai Grupului de acțiune „Ansamblul Monumental Coșna”, ai Ambasadei Republicii Franceze în România, ai Ambasadei Republicii Federale a Germaniei în România și Statului Major al Apărăriietc și, va avea loc defilarea structurilor militare prezente.

Ca în fiecare an, la final, în tranșeele reconstituite pe locul în care s-au dat bătălii acum peste 100 de ani va fi prezentat un moment de luptă, realizat de Asociația „Tradiția Militară”.

Amintim că, „Ansamblul Monumental ridicat pe Dealul Coșna are și rolul de a evidenția solidaritatea și respectul acordat militarilor francezi care s-au jertfit alături de trupele române pentru izbânda comună în Marele Război. Prima cruce a Ansamblului este dedicată memoriei ostașilor români, iar cea de-a doua cruce este înălțată pentru locotenentul erou Paul Édouard Berge din Misiunea Militară Franceză, căzut eroic în luptele de pe Dealul Coșna pe 10 august 1917, în fruntea militarilor din Regimentul 16 Infanterie ,,Suceava”. Dealul Coșna reprezintă, potrivit aprecierii adversarilor armatei române, ,,ultima redută a înaintării germane spre Moldova”. Printre comandanții trupelor germane de elită aduse în acest sector (Alpenkorps, Regimentul Württenberg) se afla și locotenentul Erwin Rommel, viitorul feldmareșal din Al Doilea Război Mondial. „Dealul Coșna, alături de rezistența la Măgura Cașinului, Dealul Cireșoaia și în alte locuri din zonă – spune directorul Filialei Iași a Muzeului Militar Național, col. (r) dr. Dan Prisăcaru -, este aliniamentul unde jertfa și eroismul Armatei Române au înfrânt ambițiile invadatorilor sub deviza «Pe aici nu se trece!», alăturându-se în mod strălucit victoriilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care au asigurat supraviețuirea statului roman și premisele înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”.În anul 2023, Ansamblul Monumental de pe Dealul Coșna va fi completat cu cea de-a treia Cruce Comemorativă, precum și cu o Placă de Onoare pe care va fi inscripționat următorul text: ,,Onoare și respect ostașilor căzuți la datorie pentru țara lor, în această zonă, în confruntările armate din anii 1916-1918”, scrie jurmalistul băcăuan Petru Done.

Mulțumim, și pe această cale, MApN pentru încrederea acordată asociației, pentru toate aprobările primite.

ONOARE ȘI RESPECT!

AMVVD Bacău: Un alt convoi umanitar a plecat spre Ucraina

Președintele sucursalei AMVVD Bacău, Raul Simion, împreunã cu cei de la Asociația Valoare Plus au trecut granița în Ucraina pentru a distribui patru dube cu ajutoare, dintre care una a fost dată de la depozitul Grupului de lucru al AMVVD din zona Moldovei, unde coordonator este vicepreședintele AMVVD Botoșani Sorin Ioan Ciobanu.

Am răspuns la orice cerere de ajutor venită către AMVVD și am căutat mereu să asigurăm ceea ce-i nevoie. Șinguri nu aveam cum să reușim așa că am ales să colaborăm cu alte asociații și încercăm să oferim celor care ne solicită suportul necesar. Nu este prima activitate cu cei de la Asociația Valoare Plus și nici ultima.

Convoiul umanitar cu produse de tot felul, de la conserve, cartofi, ceapă, făină până la medicamente, saci de dormit și pături a ajuns la Cernăuți unde a fost așteptat de alte microbuze care au preluat pachete și le vor distribui în zonle Mariopol, Irpin și Odesa.

Nu avem timp de stat pe gânduri, nu vrem să judecăm acțiunile unor indivizi ce nu fac altceva decât să stea în fața calculatorului și să comenteze. Căutăm soluții, colaborăm și încercăm prin faptele noastre să oferim alinare, nu vorbe.

Suntem veterani și știm destul de bine ce înseamnă războiul, teama oamenilor pentru ziua de mâine. Nu putem rămâne îndiferenți la durerea celor ce trăiesc clipe de coșmar, la nevoile lor.

„Dacă dă Dumnezeu, tura următoare, vom merge în Kiev”, sunt vorbele președintelui de sucursală AMVVD Bacău care de când a acceptat să se alăture asociației a fost mereu acolo unde a putut da o mână de ajutor.

Multumim și pe această cale Asociației Valoare Plus pentru colabotrare. ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Ajutoare pentru românii nevoiași și refugiații din Ucraina, duse la AMVVD Vrancea și AMVVD Botoșani

Astăzi, la prima oră a dimineții, au ajuns în județul Vrancea reprezentanți ai CD AMVVD și București pentru a dona ajutoare sucursalelor AMVVD Vrancea și Botoșani.

Transportul ajuns la Vrancea a fost împărțit atât pentru refugiații din Ucraina, cât și pentru famiiile de români care-și duc traiul de la o zi la alta mai greu și cu frica a nu-avea ce pune pe masă.

Știm cu toții că este o perioadă foarte grea pentru ucraineni și încercăm să le oferim de la mâncare până la cazare, de la ajutor îndrumare până la transport, dar n-am uitat niciodată că acest neam, deși este primitor, are lipsuri. Are săracie și abandon, are nevoie de ajutor și clipe de bucurie.

Asfel, hăinuțele, alimentele și produse pentru igienă personală ce au fost lăsate la AMVVD VRANCEA vor fi donate mai departe, copiilor și mămicilor, persoane ce au fost supuse violenței domestice, persoane cărora viața nu le-a zâmbit, persoanelor ce nu au doar lipsuri materiale ci și sufletești. Iar cele ce au plecat, cu ajutorul președintelui de la AMVVD BACĂU, către AMVVD BOTOȘANI vor fi date, așa cum v-am obișnuit, către corturile din vămi și centrele special amenajate pentru refugiații din Ucraina, conform solicitărilor.
Mulțumim atât firmei SC Niran Co Producția SRL, cât și tuturor celor care ne-au sprijinit în activitățile noastre pentru refugiații din Ucraina și a românilor nevoiași sau cu diferite dizabilități din cămine ori așezăminte.
ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Strigăt de ajutor! „Hy, do you speak English? Can you help me”

Sunt cuvintele unei refugiate din Ucraina care a venit la voluntarii AMVVD în clipa când au ajuns cu ajutoare la un centru amenajat pentru cei care au fugit din calea războiului cu animăluțul de companie (o pisicuță speriată mai rău decât stăpâna). 
Sucursalele AMVVD din apropierea vămilor Siret, Stânca-Costești, Rădăuți-Prut, Sculeni și Albița și-au unit forțele pentru a da o mână de ajutor refugiaților din Ucraina. 
S-au format echipe de lucru pentru zi și noapte. Se lucrează aproape continuu. Primire de ajutoare, descărcat, sortat, dus acolo unde este nevoie. Se lucrează organizat împreună cu autoritățile. 
Sunt voluntari mărinimoși și vor să fie de folos pentru oamenii care au fugit de bombardamente, de moarte poate. Au răspuns prezent la orice cerere, chiar și la donarea de sânge.
Au adunat și încă adună, transportă alimente și lucruri de igenă corporală la centre special amenajate. Împart ceai cald și alte produse ambalate în vămi. Conduc refugiații la mașinile organizate pentru transportul ucrainienilor în diverse locuri, în funcție de situație. 
Au ales să ajute... Ajută refugiați, ajută autorități, ei doar ajută pentru că știu foarte bine ce înseamnă războiul. Mulți dintre ai au fost în misiuni externe, în zone de război. Știu ce înseamnă a fi eficient și ordonat. A face ce trebuie, cum trebuie. 
La AMVVD Botoșani, la ora 02.00 sună telefonul... se cere ajutor la un CENTRU DE PRIMIRE REFUGIAȚI UCRAINA. Au nevoie de diverse produse: pături, căciulițe pentru copii, șosete, medicamente pentru răceală, lapte praf, pamperși, lenjerii de pat, servețele umede, dezinfectant, șampon și gel de duș, fructe și dulciuri (unele fără gluten), chiar și conserve... Marea majoritate a produselor le au în depozit. Tocmai ce apucaseră să le descarce și să le sorteze câțiva voluntari AMVVD împreună cu coordonatorul grupului de sprijin format de câteva zile, de când cu războiul din Ucraina. 
Voluntarii încep să încarce ajutoarele într-o remorca care au găsit-o cu greu și pornesc către locația dată de autorități. 
Era noapte, ger și începuse o ușoară lapoviță. Centrul pentru refugiați dintr-o comună din Botoșani, care în urmă cu câteva ore era aproape gol, s-a umplut cu oameni speriați, înfrigurați din vama Siret. Voluntarii de la AMVVD descarcă ajutoarele și stau puțin să-și tragă sufletul. Se apropie de ei o femeie care dorește să discute cu cineva în engleză... „Hy, do you speak English? Can you help me” ... Vrea să ajungă în Germania cât se poate de repede. Are cu ea o pisicuță speriată și se teme să nu pățească ceva. Roagă să fie ajutată. Spune că are pașaport biometric și bani. Este în regulă cu tot. Vicepreședintele AMVVD Botoșani, Sorin Ioan Ciobanu, încearcă s-o liniștească și îi promite că, dimineață face tot posibilul să îi găsească o variantă pentru a merge în Germania. Mulțumește și pleacă liniștită. Și, da, dis-de-dimineață caută s-o ajute. A fost norocoasă și împreună cu autoritățile s-a găsit soluția de a ajunge în Germania. Asta-i doar o mică parte dintr-o zi a echipei sucursalei AMVVD BOTOȘANI.
La AMVVD Iași s-a cerut ajutor pentru donare de sânge. Președintele sucursalei Cătălin Dobrea a făcut apel la membrii și s-au dus către Centrul de Tranfuzii Iași. Bonurile primite vor fi donate și valorificate pentru a oferi un ajutor refugiaților din Ucraina. 
LA AMVVD Neamț se colectează diverse ajutoare pentru a putea trimite acolo unde este nevoie. Președintele sucursalei Mihai Sumănaru caută soluții pentru transportul mărfii și asigurarea pe viitor a unei „carosate” deorece vremea a început să fie dificilă și ninsoarea ne cam pune „mici probleme”. 
La AMVVD Vrancea, se face apel pentru a putea ajuta sucursalele din apropierea vămilor. Președintele sucursalei Marius Barbu încearcă să asigure bani pentru combustibilul folosit la transportul ajutoarelor către Centrele de refugiați. 
La AMVVD Bacău, președintele sucursalei Raul Simion s-a îndreptat către vama Siret să vadă cum poate ajuta. După câteva ore de muncă, stând de vorbă cu personalul altei organizații stabilește să ducă ajutoare la Centrele din Cernăuți, a doua zi. Veteran al TO știe cum să procedeze și oferă suguranță celor de la organizația MGM cu care va duce ajutoarele.  
LA AMVVD Vaslui, conducerea sucursalei a hotărât să mergă cu ajutoare și să ofere un ceai cald refugiaților din vama Albița. Au stat și au împărțit alimente și ceai, i-au îndrumat pe cei ce au reușit să scape de războiul crud.  
S-au mobilizat toate sucursalele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități. Veteranii și militarii înțeleg mai bine decât oricine ce înseamnă războiul și traumele cauzate de cei ce nu mai vor pace pe acest pământ. Pentru membrii AMVVD, și în special cei care au fost în zone de conflict, este o  misune care trebuie dusă la îndeplinire cu ajutorul autorităților, a populației, a tuturor celor care vor să se implice. 

    

Campanie umanitară la AMVVD Bacău. „Dăruim din suflet, pentru suflet”

Plecată din suflet, campania umanitară organizată de membrii AMVVD Bacău a adunat prin forțe proprii haine și alimente ce au fost direcționate către 10 familii nevoiașe.

La activitatea ce s-a desfășurat în satul Bazga, comuna Horgești din judetul Bacău au participat membrii președintele sucursalei AMVVD Bacău Raul Simion și membrii: Sion Florin, Dragoș Grama și Relu Bărbulescu.

Deviza membrilor AMVVD Bacău pentru acesta campanie este „Dăruim din suflet, pentru suflet”