Dacă mai este nevoie sa confirmăm, atunci este clar pentru orice persoană de bună credință, că AMVVD este o asociație matură, convingătoare, cu obiective clare pe care le îndeplinim pas cu pas. Zilele acestea am primit vestea creșterii numărului de susținători față de începutul anului cu circa 2.000 de persoane, AMVVD ajungând astfel la o cotă a aderenței la public de 38.000 de susținători. Un număr care ne bucură, onorează dar ne și obligă să păstrăm ștacheta prestigiului AMVVD acolo unde ne-am obișnuit publicul care ne susține și urmărește cu atenție toate activitățile. Faptul că am convins auditoriul de sârguinciozitatea și bunele noastre intenții este confirmat și de audiența postărilor noastre ce depășește așteptările, paginile noastre bucurându-se de număr masiv de vizualizări, având impact masiv asupra publicului larg.
Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” vă mulțumește! Suntem mai mulți. Suntem mai uniți. Suntem mai puternici. Împreună Susținem Veteranii!
În viaţa fiecărui militar sunt câteva momente importante. Unele au ceva special, cum ar fi depunerea jurământului militar şi trecerea în rezervă.
La primul este emoţia începutului, la al doilea se adună tot ce s-a clădit într-o carieră militară. Ani de instrucţie, de aplicaţii, trageri, poligoane, misiuni în ţară şi străinătate…, timpul când militarul nu a fost lângă familie. Au părut durerile de spate, de încheieturi, uneori de … suflet!!
Astăzi, în bârlogul Lupilor Negri, la Batalionul 151 Infanterie a avut loc ceremonia de trecere în rezervă a şapte camarazi, membrii ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie „Izvorâtorul de Mir” – sucursala Iași (AMVVD IAȘI).
Fiecare cu poveste sa cazonă, cu anii petrecuţi în armată, misiunile executate şi datoria îndeplinită.
Au fost onoraţi aşa cum se cuvine plutonier adjutant Cătălin Dobrea, cu nouă misiuni externe executate, plutonier adjutant Mihai Bujor, cu trei misiuni, caporal Florin Bertea, cu şapte misiuni, caporal Nicolae Ferentz cu şase misiuni, caporal Adrian Bîrcă cu patru misiuni, caporal Cătălin Apojărci cu trei şi caporal Ştefan Marciuc cu trei misiuni.
Lupi Negri veritabili, oameni de bază ai Batalionului 151 Infanterie, pentru care unitatea de pe dealul Garofeanu a fost a doua familie. Au fost emoţii, mai ales când comandantul Lupilor Negri, locotenent-colonelul Marius Butilă le-a mulţumit pentru efortul şi munca depusă. Fiecare dintre cei trecuţi în rezervă a pus din plin umărul la renumele batalionului.
Preşedintele sucursalei AMVVD Iași, plutonierul adjutant Cătălin Dobrea, şi-a încheiat cariera armelor. A fost unul dintre cei mai marcanţi Lupi Negri. Nu s-a dat înapoi la nicio misiune, a strâns din dinţi şi a mers înainte! Şi-a instruit subordonaţii aşa cum trebuie şi s-a întors cu toţi acasă. A trecut prin atacurile insurgenţilor şi-a salvat camarazii şi a îndeplinit misiunile. Nu i-a fost deloc uşor, dar a fost întotdeauna acolo unde a trebuit. Cei nou sosiţi în unitate au aflat de la el ce înseamnă să fii şi să te instruieşti ca un Lup Negru. Peste toate, Cătălin lasă în batalion un urmaş demn, pe fiul său. O ştafetă ce trebuie dusă mai departe cu succes şi muncă. Pentru plutonierul adjutant, acum în rezervă, Cătălin Dobrea îl aşteaptă familia lui şi a AMVVD-ului. Îl vrem în continuare lângă şi în mijlocul nostru aşa cum a făcut-o până acum. Dragi camarazi vă mulţumim că aţi fost alături de noi şi ştim că aţi fost, sunteţi şi veţi fi adevăraţi Lupi Negri!!!!
Astăzi, 23 martie 2023, s-a desfășurat o nouă ședință a Consiliului Director al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” Principalele puncte pe ordinea de zi, analizate și aprobate, au vizat:
Participarea membrilor asociației la executarea unor lucrări de curățenie și înfrumusețare a spațiilor de la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani de lângă mănăstirea Dealu, începând cu a doua decadă a lunii aprilie;
Organizarea și desfășurarea unei acțiuni umanitare la Așezământul Social din localitatea Slobozia, județul Giurgiu, în data de 8 aprilie a.c., cu produse provenite din donațiile membrilor și susținătorii AMVVD, cu ocazia Sărbătorilor Pascale;
Demersurile pe care le va iniția și desfășura AMVVD pentru a asigura aducerea soldelor, dar și a pensiilor militare la o valoare în acord cu provocările cărora trebuie sa le facă față familiile militarilor;
Discutarea și aprobarea propunerii de împuternicire a președintelui asociației, Marius Apostol, pentru exprimarea votului în locul directorului Departamentului de Comunicare și IT – Sorin Vartolomei;
Dezbaterea și aprobarea propunerii de numire în funcția de vicepreședinte coordonator interimar a domnului Adrian Cosmin Vasile;
Analiza și aprobarea propunerii de împuternicire a domnului Adrian Cosmin Vasile, pentru exprimarea votului în locul vicepreședintelui coordonator – Ion Maican;
Validarea de către Consiliul Director al AMVVD, conform prevederilor statutare, în baza procesului verbal întocmit la nivelul sucursalei Bistrița, a noului Consiliu de Conducere a sucursalei AMVVD Bistrița;
Aprobarea cererilor de adeziune pentru primirea de noi membri în cadrul AMVVD.
În încheiere președintele A.M.V.V.D., domnul Marius Apostol a menționat: „Sunt bucuros că justiția a consfințit, prin decizia definitivă luată împotriva contestatarilor, faptul că noi, AMVVD am păstrat calea promisă membrilor noștri. Felicit și aduc mulțumiri tuturor camarazilor care s-au îngrijit de bunul mers și legalitatea activităților desfășurate, dar și susținătorilor asociației pentru faptul că au avut permanent încredere și au fost aproape de marea familie a A.M.V.V.D. la bine și la greu.”
„Deși sfârșitul de săptămână este aproape, gândul nostru nu se îndepărtează de la obiectivele pe care le-am stabilit de la început – de a ne lupta pentru drepturile Veteranilor fie ei în activitate sau rezervă”, ne-a spus cu fermitate președintele AMVVD, domnul Marius Apostol. Astfel însoțit de consilierul pe probleme de relații civile și asistență socială, doamna Emilia Anton, acesta a efectuat o vizită de lucru comandantului Batalionul 300 Sprijin „SARMIS”, domnul lt.-col. Popescu OVIDIU. Discuțiile purtate s-au axat în principal pe sprijinirea proiectelor asociației AMVVD, ocazie cu care s-a încheiat un protocol de colaborare privind susținerea reciprocă pentru promovarea imaginii armatei romane, pe de o parte și sprijin pentru buna desfășurare a activităților specifice ale AMVVD pe de altă parte. Un alt aspect discutat a fost privitor la promovarea și respectarea drepturilor veteranilor TO, pentru obținerea cărora AMVVD și președintele Marius Apostol nu au precupețit niciun sacrificiu. Întâlnirea s-a încheiat cu exprimarea prețuirii pentru efortul și rezultatele AMVVD. Noi am avut onoarea de a înmâna Comandantului Batalionului 300 Sprijin „SARMIS” ” Diploma de excelență a AMVVD”.
Suntem împreună! Suntem hotărâți! Onoare și Respect!
De aproape 3 luni a început noul an și agenda noastră deja explodează de activități. Pe lista de priorități a AMVVD, președintele Marius Apostol a așezat interesele veteranilor și a membrilor noștri la loc de cinste. Nu există rabat, nu există derogare, nu există motiv de eschivă de la acest deziderat. Astfel maratonul vizitelor de lucru pentru îndrumare și sprijin la sucursalele din teritoriu, început în luna ianuarie, a continuat și săptămâna aceasta când președintele AMVVD, Marius Apostol, împreună cu vicepreședintele coordonator, Viorel Bujor, au fost oaspeții președintelui sucursalei AMVVD Teleorman – Adrian Geac și secretarului sucursalei – domnul Vlad Alin.
Pe agenda vizitei s-au aflat atât discuții și întâlniri de lucru la sediul sucursalei, dar și cu autoritățile locale a două comunități reprezentative în județ. Astfel, pe lângă discuțiile restrânse în cadrul asociației, au avut loc și două întâlniri de lucru cu primarul municipiului Alexandria, domnul Victor Drăgușin și primarul orașului Roșiorii de Vede, domnul Cârciumaru Valerică. Pe timpul întâlnirii discuțiile s-au purtat pe marginea priorităților AMVVD, având următoarele subiecte: sprijin pentru veterani și familiile acestora, relațiile dintre veterani și instituțiile publice și locale, organizarea și participarea la evenimente împreună cu instituțiile publice, acordarea de spații pentru sediul sucursalei.
Cei doi edili șefi și-au arătat disponibilitatea în vederea sprijinirii proiectelor asociației, integrarea veteranilor T.O. în comunitatea teleormăneană și facilitarea rezolvării problemelor întâmpinate la nivelul sucursalei AMVVD Teleorman, pentru parte din aspectele ridicate găsindu-se deja soluții, iar pentru altele urmează să se analizeze cu specialiștii unităților administrativ teritoriale respective.
Începând de azi, 15.02.2023, președintele AMVVD, domnul Marius Apostol, împreună cu Vicepreședinții Bujor Viorel și Niță George reia deplasările în teritoriu pentru a se întâlni cu membrii de pe teritoriu și a prezenta realizările pe care noi le-am izbutit privind obținerea de avantaje pentru veterani, prioritățile pe termen scurt și mediu, dar și pentru a răspunde întrebărilor celor pe care cu onoare îi reprezentăm pe timpul consultărilor cu decidenții politici, pentru implementarea măsurilor necesare în vederea ridicării prestigiului militarilor și îmbunătățirea vieții lor, dar și a familiilor acestora.
Periplul în teritoriu a început cu o oprire la Sucursala AMVVD Vălcea, la Centrul de Perfecționare Geniu și EOD „Panait Donici” unde echipa de conducere a fost întâmpinată de comandantul instituției colonelul Gaju Marius, veteran al teatrelor de operații și membru AMVVD, unde au avut loc întrevederi constructive cu militarii în activitate și membrii AMVVD Vălcea. Totodată în cadrul sucursalei Vâlcea sau desfășurat alegeri pentru nominalizarea unei noi echipe de conducere, iar numărătoarea voturilor a consemnat următoarele rezultate:
președinte: Slabu Gabriel
vicepreședinți: Negoescu Florian și Morarescu Gheorghe
Miercuri, 17 ianuarie 2023 , a avut loc prima ședință lunară pe anul 2023, a Consiliului Director al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”.
Principalele puncte pe ordinea de zi care au necesitat luarea unor hotărâri, sunt următoarele:
Au fost stabilite activitățile pe care o delegație din cadrul AMVVD, le va desfășura în perioada 23 – 27 ianuarie 2023, la sucursalele din județele Suceava, Bistrița-Năsăud și Mureș, în acest sens fiind programate mai multe întâlniri, atât cu veteranii T.O. din aceste sucursale cât și cu comandanții garnizoanelor din această zonă; la invitația autorităților locale din loc. Ruginoasa și Mogoșești-Siret, jud. Iași, s-a hotărât participarea delegației A.M.V.V.D. la sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române;
În cadrul Consiliului Director a fost anunțată înființarea sucursalei AMVVD Olt și numirea domnului mr. Cristian-Sorin CINCĂ în funcția de președinte;
La propunerea președintelui asociației și votul C.D., dl. Nicolae Bocâncă a fost numit interimar pe funcția de director Relații Publice și I.T., preluând temporar și funcția de vicepreședinte coordinator;
Tot pe o durată determinată a fost hotărâtă și numirea doamnei Ana – Maria Florescu, în funcția de președinte interimar al Sucursalei A.M.V.V.D. Timișoara;
În cadrul Consiliului Director a fost analizată solicitarea primită din partea președintelui sucursalei A.M.V.V.D. Craiova cu privire la posibilitatea decontării cheltuielilor efectuate în scopul rezolvării problemelor sucursalei. În urma hotărârii luate prin vot, această măsură se va aplica tuturor sucursalelor în limita a maxim 200 (două sute) lei /lună, cu condiția încadrării în fondurile existente în bugetul sucursalei, cu respectarea prevederilor legale (ordin de deplasare, foaie de parcurs, carte de identitate auto proprietate/comodat, bon fiscal/factură, consumul maxim aprobat de 7,5l/100 km.)
ONOARE ȘI RESPECT!
Acest site folosește Cookies. Află mai mult în "Politica de confidentialitate".
Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți.. Setari CookieACCEPTARE
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.