presedinte

107 posts

Astăzi, „Ora Armatei” cu președintele AMVVD

De câteva zile, președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD), Marius Apostol se împarte între coordonarea de ajutoare pentru refugiații din Ucraina și invitațiile primite de la jurnaliști.

Ca militar veteran rănit și președinte al unei asociații care, încă de la început, s-a implicat în activități umanitare este deseori solicitat a-și spune punctul de vedere. Astfel, incearcă, pe cât posibil, să rezolve și să răspundă prezent oriunde este nevoie de el.

Încă de dimineață, de la prima oră a fost la sediul AMVVD, a rezolvat unele probleme apărute și, împreună cu vicepreședintele AMVVD Iulius Onica, a plecat spre două redacții, la două emisiuni: „Ora Armatei” realizată de Sonia Raicu și la Centrul Cultural Nicolae Bălcescu la emisinea realizată de Adriana Barbu, pentru a onora invitațile primite și a răspunde întrebărilor jurnaliștilor.

Subiectele abordate au fost, în special, despre activitatea asociației: acțiunile umanitare pentru refugiații din Ucraina; celula de sprijin formată la nivel național a AMVVD: efortul depus de membrii asociației; asigurarea resurselor financiare din fondurile proprii ale AMVVD; asigurarea voluntariatului in toate punctele de trecere a frontierei. S-a mai discutat și despre războiul din Ucraina produce haos și victime, orori și disperare.

În semifinala de la Eurovision Romania 2022 participă și un membru AMVVD

După cum se știe, statutul Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) permite să avem lângă noi, atât militari veterani, militari activi, în retragere sau rezervă cât și persoane din societatea civililă, membri simpatizanți. Deci, suntem o asociație care, prin statut, avem în componență de la veterani la artiști, jurnaliști, doctori chiar și profesori.

Astfel, AMVVD se mândrește cu un număr foarte mare de membrii. Un membru de onoare care ne este și ambasador a ajuns în semifinala Eurovision România 2022, asa cum scrie și publicația diaspora.ro.

Young Veterans Fest – Dan Helciug în concert la Centrul de Recuperare și Refacere al AMVVD, de la Mănăstirea Dealu, în data de 25 septenbrie 2021

„Trăiești viața așa cum îți dorești și înveți din fiecare lecție. Asta am făcut eu de câțiva ani buni. Am intrat în Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” și, de atunci, le sunt ambasador. M-am atașat de ei și îi iubesc pentru că stiu ce înseamnă armata. Am în neam mulți militari, iar sora și cumnatul meu sunt veterani în Armata Americană. Alături de ei, de multe ori îndrăznești mai mult sau mai puțin, dar de fiecare dată îți dorești să fii un om împlinit. Te regăsești în alte povești de viață și-ai spune uneori că sufletul tău se potrivește perfect cu sufletele acestor oameni”, spunea Dan Helciug pentru diaspora.ro, anul trecut după spectacolul AMVVD de Ziua Drapelului.
Pentru a citi mai departe articolul apasa AICI

Dăruind nu sărăcești, ci te îmbogățești

Campania „Dăruind nu sărăcești, ci te îmbogățești” a adus și astăzi o rază de bucurie în sufletele unor enoriași din parohiile Cotatcu și Tigoiu.

Astfel, cu ajutorul membrilor sucursalei AMVVD VRANCEA condusă de veteranul Marius Barbu câteva familii din parohiile mai sus menționate au primit alimente și haine !!!!

AMVVD Vrancea împreună cu Biserica Ortodoxă Română (de care de multe ori nu se pomenește), în prag de sărbători, au încercat să aducă puțină bucurie în sufletele unor enoriași ce au fost năpăstuiți de soartă. Astfel, preoți de la parohiile Cotatcu și Tigoiu au bătut la porțile oamenilor pentru a le da mici ajutoare.

O nouă ședință a CD-A.M.V.V.D.

Chiar dacă astăzi este o mare sărbătoare creștină, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități continuă să lucreze necontenit pentru a duce la buna îndeplinire a angajamentului luat în urmă cu câțiva ani și să plătească o datorie morală față de Veteranii României.

Cu această ocazie, astăzi, a avut loc ședința Consiliului Director a AMVVD. După cum bine știți, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități are onoarea de a participa cu un detașament la parada militară organizată cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Acest subiect a fost primul pe ordinea de zi din cadrul ședinței noastre.

De asemenea, s-au stabilit detaliile organizatorice cu privire la acțiunea caritabilă din data de 5 Decembrie, de la Așezămăntul Social “Sf. Mihail si Gavril “din comuna Slobozia, jud. Giurgiu. Ulterior a fost analizată oferta privind Centrul de recuperare de la Predeal.

În încheierea ședintei Consiliului Director, au fost aprobate noi cererii de adeziune pentru persoanele care au solicitat să ni se alăture și să facă parte din marea familie AMVVD.

Onoare și Respect! #AMVVD

SUCURSALA A.M.V.V.D. ALBA și-a inaugurat sediul

De acum, familia AMVVD are o nouă casă în județul Alba.
Inaugurarea sediului din Alba Iulia a avut loc în data de 29.11.2021, la orele 12.00 deoarece s-a dorit încadrarea în activitățile prilejluite de Ziua Națională a României.

La festivitate au participat 15 membrii ai sucursalei Alba, o parte din ei fiind angrenați de asemenea în activitățile și repetițiile de 1 decembrie.

Slujba de binecuvântare a fost oficiată de preotul militar lt.col.(r) Ioan Carpinisan, de asemenea, membru al asociației.

Președintele Sucursalei- Daniel Ioan Albu, a ținut să mulțumească tuturor membrilor și totodată comenzii Batalionului 136 Geniu “APULUM” și personalului acesteia care au participat la lucrările de amenajare pentru contribuția deosebită adusă.

Ca omagiu adus Slt. (P.m.). Vasile Claudiu Popa, militar căzut în Teatrele de Operații din Afganistan, una dintre sălile sediului îi va purta cu onoare numele. În sală se află și tabloul cu cei 30 de militari căzuți în Teatrele de Operații.

Sediul este amplasat în cazarma administrată de Batalionul 136 Geniu “APULUM”, în apropierea Sălii Unirii și a Muzeului Național.

Haideți să le urăm succes în viitoarele proiecte!

O lumânare aprinsă şi gândurile noastre sunt alături de familia Apostol

În clipe de adâncă tristețe pricinuite de pierderea celui ce ți-a călăuzit pașii de-a lungul vieții, ți-a supravegheat de departe viața, când nimic nu-ți mai poate mângâia sufletul odată cu pierderea ființe iubite, atât Consiliul Director cât și membrii AMVVD nu pot spune decât „Condoleanțe familiei îndurerate” și „Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace!”

Suntem alături de dumneavoastră domnule Președinte!

Ne este greu să găsim cuvintele potrivite acum când am aflat că fiinţa atât de dragă dumeavoastră a plecat pentru totdeauna. Fie că dragostea familiei și a prietenilor să reprezintă sprijinul de care aveți nevoie în aceste zile de mare durere sufletească.

Dumnezeu să-i călăuzească drumul către Rai!

Slujba de înmormântare va avea loc la Cimintirul Ghencea Militar III, duminică 31 octombrie, la Cimitirul Ghencea III, începând cu orele 14.00.

Președintele A.M.V.V.D., Marius Apostol, invitat la Metropola TV

Președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.), sublocotenentul (rtr.) Marius Apostol, va onora invitația primită pentru această seară, începând cu ora 21.00 la Metropola TV.

În cadrul emisiunii „Ediție specială” cu Eduard Pastia vor fi discutate subiecte de actualitate desfășurate zilele acestea la nivel național, prilejuite de Ziua Armatei României și de Ziua Regelui, respectiv prezența A.M.V.V.D. la dezvelirea unui monument al Regelui Mihai I pe esplanada din fața primăriei Sinaia.