Sărbătorirea Veteranilor a fost instituită prin Legea nr. 150/2014, dar odată cu apariția Legii nr. 168/2020 ziua de 11 Noiembrie a devenit Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, în semn de recunoaștere a meritelor participanților la acțiuni militare în teatre de operaţii/zone de misiuni pentru apărarea intereselor României, în acord cu practicile din armatele altor state NATO.
Este o zi în care societatea se poate îndrepta cu recunoștință către cei întorși din misiuni, poate să-și comemoreze eroii și să nu-i uite pe urmașii celor decedați.
Astfel, această zi ne oferă ocazia particulară de a face o plecăciune, cu emoție și recunoștință, în fața celor care au hotărât să-și pună destinul și viața pe altarul țării și să servească patria acolo unde li se va cere, dar și de manifestare a respectului pentru urmașii acestora.
Anul acesta, sub egida Asociaţiei Militarilor Veterani și Veteranilor Cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, Ziua Veteranilor din teatrele de operații va fi organizată în curtea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani, de lângă Mănăstirea Dealu.
O echipă de la AMVVD Târgoviște, împreună cu președintele de sucursală Dan Voicilă, au muncit pentru a finaliza montarea Troiței. Chiar dacă a fost o provocare ambițioasă, dar cu tenacitate și dorința de a izbândi adânc întipărită în minte și suflet, colegii din Târgoviște au făcut o opera de artă care va păstra vie amintirea eroilor noștri peste timp.
Multumim, și pe acestă cale, întregii echipe AMVVD Târgoviște și tuturor celor care au făcut posibil acest vis al asociației.
De această dată, pe lângă slujba religioasă, ceremonialul militar vor fi și activități de recreere. Pentru toate aceste motive, vă provocăm să ne întâlnim la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV -AMVVD), situat în comuna Aninoasa, lângă Mănăstirea Dealu, vineri 11 noiembrie, începând cu orele 14.00 pentru a nu rata niciun moment din programul sărbătorii.
Ieri, 28 octombrie 2022, un alt tânăr AMVVD-ist a depus jurământul de credință față de țară, la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” din Mangalia.
Dorindu-și de mic o carieră militară, de mai bine de un an de zile, Damy (n.n. – cum îi spunem noi) a ales să facă parte din două asociații care să-l ajute să-și îndeplinească visul. Astfel, la Asociația „Spirit Tânăr” condusă de veteranul Cătălin Pârvu a ales să se pregătească gratuit pentru condițiile de concurs la probele sportive și alături de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie -Izvorâtorul de Mir” în departamentul IT &Relații Publice/Comunicare.
Vineri, plin de emoție, la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” din Mangalia, unde i-au fost alături oameni apropiați sufletului lui – familie, iubită și reprezentați din AMVVD și prieteni- , dar și în prezența contraamiralului de flotilă Valentin Iacoblev, comandantul Comandamentului Componentei Navale, , comandanți de mari unități a rostit jurământul de credință față de țară: „Jur credință patriei mele, România. Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții. Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Pentru acțiunea unică în viata lui, nu stim cine a avut emoții mai mari sau cine a lăsat loc mândiei să se se instaleze în suflet… el, familia, iubita sau cei care l-au sprijinit și îndrumat…, dar știm că membrii AMVVD se mai pot mândri cu o altă reușită. Cu sute de activități care promovează Armata Română și dorința de a deveni militar (ex: tabăra de vară „Tinerii Veterani”, evenimentul Young Veterans etc) AMVVD reușește să aducă noi militari în Structura sistemului naţional de apărare. Mulți dintre noi știm că, depunerea Jurământului Militar este un moment unic, cu mare încărcătură emoţională Sentimentele de mândrie, dar şi de asumare a unei mari responsabilităţi trăite în acele momente călăuzesc paşii în cariera fiecărui militar şi îi revin în memorie atunci îi este cel mai greu.
Astfel, îi dorim proaspătului militar ce a depus jurământul, Liche-Popa Damian, o carieră pline de reușite și cât mai sus în Structura sistemului naţional de apărare. Capul sus! Viata ți-a deschis o portițăiar când îți este mai greu, fără revelioane, sărbători, prieteni, iubită și viata de civil, tu vei servi cu onoare ȚARA! Baftă, copil ambițios, fie ca ținta propusă să ți se îndeplinească!
Dar să nu uităm că am avut parte și de un alt moment la fel de emoționant când un tânăr militar a ales ca imediat după jurământul depus față de țară să formuleze și o cerere. Da, o cerere în căsătorie! A ales ziua de 28 octombrie 2022 să-i marcheze toată viața, cariera profesională și traiul de zi cu zi într-o formă de familist.
Amintim că, vineri, 28 octombrie 2022, la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” din Mangalia, noii soldați au jurat credință patriei în cadrul unei festivități organizate. Militarii vor parcurge, în perioada 24 octombrie – 25 noiembrie, cel de-al doilea modul de pregătire, care constă într-un stagiu de instruire pe diverse specialități și domenii.
„Toate formele de pregătire care se desfășoară la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale au ca scop final generarea de militari competenți, compatibili din toate punctele de vedere cu omologii țărilor Alianței Nord-Atlantice, capabili să asigure, potrivit funcțiilor pentru care se pregătesc, managementul îndeplinirii misiunilor specifice pe teritoriul național sau în cadrul structurilor multinaționale, în teatrele de operații, precum și punerea în practică a procedurilor, standardelor și tehnicilor de instruire și evaluare ale Armatei României, ale Alianței Nord-Atlantice și ale Uniunii Europene.”, stă scris pe pagina de socializare a Forțelor Navale.
După desfășurarea pregătirii specifice la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu”, soldații profesioniști vor fi repartizați la unitățile Forțelor Navale pentru care vor opta.
Felicitări şi mult succes în carieră, tuturor militarilor care au făcut acest legământ sacru faţă de ţară, depunerea Jurământului Militar!
A devenit tradiţie ca fiecare armată să îşi aibă o sărbătoare a sa. Fiecare zi a unei armate reprezintă un moment important, impregnat de simbolismul şi semnificaţiile proprii doar acestei instituţii, cu rol important între structurile de fundamentale, de bază, ale statului modern. Prin urmare, 25 octombrie – Ziua Armatei Românieieste una dintre cele mai importante sărbători naţionale, în care poporul român îşi omagiază armata, faptele ei de arme din trecutul mai depărtat şi mai apropiat, pe toţi cei care astăzi, în haină militară, sunt permanent la datorie. Ea se înscrie astfel, alături de alte sărbători cu specific militar în categoria acelor momente aniversare la care participă, sub diverse forme, nu doar cei îmbrăcaţi în uniformă militară, ci toate segmentele societăţii civile.
Cu gândul la misiunile prezente şi la cele viitoare, militarii armatei române aflaţi la datorie sub faldurile drapelului tricolor, acasă sau în locuri îndepărtate, cum ar fi teatrul de acţiuni militare din teatrele de operații, folosesc răgazul acestei zile de sărbătoare pentru a evoca, plini de emoţie, faptele de arme ale înaintaşilor.
Ziua Armatei României, 25 octombrie, este sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români și în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezentanțe permanente.
București
La Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I – ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane de flori, ceremonie de schimbare a gărzii și survol al unor aeronave ale Forțelor Aeriene Române.
La Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”) – ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori.
Amntim că, la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” este expoziția temporară „Drumul către Încoronarea din anul 1922”, care marchează Centenarul acestui eveniment, ce a încheiat simbolic procesul de întregire a statului român după sfârșitul Primului Război Mondial și, prin care, suveranii Românei deveneau Regele și Regina tuturor românilor. Invităm cetățenii la ora 19.00, să vadă retragere cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional, Calea Victoriei, B-dul Regina Elisabeta, B-dul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, B-dul Eroilor Sanitari, Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, Şoseaua Cotroceni, B-dul Iuliu Maniu, B-dul General Paul Teodorescu, B-dul Timișoara, sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”
Alba
AMVVD Alba a participat astăzi alăuri de reprezentanții autorităților publice locale și județene,militari activi, în rezervă și retragere,reprezentanți ai structurilor asociative ,cetățeni ai municipiului la activitățile desfășurate cu ocazia zilei de 25 Octombrie-Ziua Armatei României.În semn de cinstire și înaltă prețuire militarii veterani ai T.Odin cadrul sucursalei au depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor aflat în incinta cimitirului.Glorie și Onoare Armatei României!!!
Arad
Ziua Armatei Românieieste una dintre cele mai importante sărbători naţionale, în care poporul român îşi omagiază armata, faptele ei de arme din trecutul mai depărtat şi mai apropiat, pe toţi cei care astăzi, în haină militară, sunt permanent la datorie. Sucursala AMVVD Arad a participat la Ceremonialul militar și religios cu depuneri de coroane în Piața Avram Iancu , la Monumentul Eroilor.
Argeș
e 25 octombrie, militarii români din ţară, dar şi de pe fronturile din lumea întreagă, sărbătoresc Ziua Armatei. Ziua Armatei Române este ziua când în România se sărbătorește Armata Română, care la data de 25 octombrie 1944 a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959. Întreaga activitate s-a desfășurat la Cimitirul Eroilor, acolo unde programul a debutat la ora 10.00 cu prezentarea onorului, trecerea în revistă a detașamentului și intonarea Imnului Național. De asemenea, după oficierea serviciului religios au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor din partea administratiei publice dar și din partea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități prin presedintele AMVVD Arges Dan Arsenescu, vicepreședintii Rădulescu Fredi și Cîlțea Marian și d-na Liliana Toma membra AMVVD ( soția militarului veteran in T.O. Mihai Toma ) împreună cu reprezentanti ai altor asociatii.O scurtă ceremonie religioasă a fost oficiată urmată de depunerea unei coroane de flori și la Crucea Comemorativă ridicată de cele trei asociatii militare reprezentative ale judetului Arges, Asociatia Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Arges, Asociația Națională a Veteranilor de Război “Basarab I” Pitesti si Asociatia Nationala a Veteranilor de Razboi Arges, în memoria veteranilor de război, veteranilor de militari din Teatrele de Operații, cadrelor militare în rezervă și retragere din județul Argeș.
„La mulți ani, tuturor celor care fac parte din Armata României!Gândurile noastre de prețuire și recunoștință se îndreaptă spre toți cei care, zi de zi, ceas de ceas, își fac datoria față de țară, cu onoare și demnitate!” – Presedintele AMVVD Arges Dan Arsenescu
Bacău
Ziua Armatei României e o zi de cinstire a eroismului si jertfelor prin care, de-a lungul vremii, oştirea şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-și misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român.
La invitația Fundației „General Grigore Baștan”, astăzi, 25 Octombrie 2022, la ceas aniversar AMVVD Bacău a fost prezentă și la activitatea de plantare a puieților de stejari la Ghimpati-Răcari în Pădurea parașutiștilor.
La mulți ani, tuturor celor care au făcut sau fac parte din Armata României!
Bistrița
Asociatia Militarilor Veterani si a Veteranilor cu Dizabilități- Sucursala Bistrița a participat astăzi alături de reprezentanții autorităților publice locale și județene, reprezentanti ai instituțiilor de ordine publica si siguranta natională, militari ai Brigăzii 81 Mecanizată , militari în rezervă și retragere, reprezentanți ai structurilor asociative , cetățeni ai municipiului Bistrița la activitățile desfășurate cu ocazia zilei de 25 Octombrie-Ziua Armatei României. Glorie Armatei României!!!
Botoșani
La Botoșani, la fel ca în toate localitățile din România, a fost sărbătorită astăzi Ziua Armatei României. Militarii români din teatrele de operaţii, membrii AMVVD Botoșani au fost invitaţi să participe la Ceremonialele militare și religioase de la ora 09.30, la Bustul general Gheorghe Avramescu, din Piața G-ral Gheorghe Avramescu – Biblioteca județeană – cu depuneri de coroane de flori, același lucru fiind făcut și de la ora 09.45, la Bustul colonel Victor Tomoroveanu, din strada Ștefan Luchian, nr. 23.
Momentul culminant al manifestării s-a consumat de la ora 10.00, la Monumentul Eroilor Botoșăneni din cel de-al Doilea Război Mondial – din strada Cuza Vodă, unde a avut loc o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane și jerbe de flori.
Câmpulung Muscel
Mausoleul de la Mateiaș – ZIUA ARMATEI. „Ostașii noștri, eroii noștri” Ca un semn de recunoștință pentru toți ostașii români, cu ocazia celebrării Zilei Armatei, Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” în colaborare cu Muzeul Municipal Câmpulung, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Câmpulung, au organizat, începând cu ora 11.30, la Ansamblul Monumental Mateiaș, evenimentul „Ostașii noștri, eroii noștri” la care a participat și sucursala AMVVD Câmpulung.
Cluj
Membrii din conducerea sucursalei AMVVD Cluj-Napoca au participat la ceremonia dedicata Zilei Armatei României! La multi ani veteranilor si militarilor activi!
IAȘI
Militarii Brigăzii 15 Mecanizată ,,Podu Înalt” au sărbătorit Ziua Armatei României printr-o ceremonie militară și religioasă, desfășurată la Monumentul Închinat Eroilor Regimentului 15 Infanterie ,,Războieni” din dealul Copoului. Garda de onoare a fost constituită din militari ai Batalionului 151 Infanterie ,,Războieni”. La ceremonie au mai participat personalități apropiate instituției militare, comandanți ai unităților militare şi structurilor Ministerului Afacerilor Interne din garnizoană, reprezentanți ai asociațiilor veteranilor de război și cadrelor militare în rezervă și în retragere, cadre militare active, copii, precum și un numeros public ieșean.La sfârșitul activității, muzica militară a garnizoanei a suținut un scurt concert de marșuri patriotice și muzică de promenadă, ce a putut fi admirat de toți participanții.Ceremonia s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare.
AMVVD IAȘI urează,și pe această cale, La Mulți Ani, militari ai garnizoanei Iași! La Mulți Ani, Armatei României!
Mehedinți
Începând cu ora 10.15, 80 de jandarmi mehedinţeni participă alături de celelalte structuri din Garnizoana Drobeta Turnu Severin la ceremonialul militar organizat la Monumentul Eroilor din Drobeta Turnu Severin cu ocazia Zilei Armatei Române. Ziua de 25 octombrie reprezintă un moment cu valoare de referinţă, atât pentru cei care poartă cu onoare şi mândrie uniforma militară, cât şi pentru întregul nostru popor. Prin semnificaţia sa, această zi readuce în memoria noastră, a tuturor, faptele de arme ale ostaşilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea gliei strămoşeşti, pentru libertate. La toate aceste realizări deosebite şi-au adus contribuţia şi militarii jandarmi care au luptat alături de celelalte structuri militare pentru ca limba şi tradiţiile poporului român să dăinuie în timp.
Neamț
25 octombrie, Ziua Armatei României, a fost marcată în Piatra-Neamţ de un ceremonial militar ce a avut loc în Piaţa Libertăţii, pe platoul centrului istoric de lângă Turnul lui Ştefan cel Mare.
Partea cea mai spectaculoasă a ceremonialului a constituit-o momentul în care aeronave ale Forţelor Aeriene Române au survolat oraşul Piatra-Neamţ.
Locotenent – Colonel Ovidiu Pădurariu, comandantul Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Jozef Pilsudski” din Piatra-Neamț a acordat diplome de merit unor militari pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiunilor de serviciu.
Activitatea s-a încheiat cu un program artistic oferit de formaţia corală a Centrului pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare, formată din membrii Ansamblului folcloric Nemţişorul şi Floare de colţ.
Oradea
Ziua Armatei României printr-o ceremonie militară și religioasă cu depunere de coroane. De la sucursala AMVVD Oradea au participat: Burdas Bratosin, Visoiu Iuliu, Popovici Ovidiu, Romocea Mircea și Băliban Tică.
Prahova
AMVVD Prahova invitați de către Asociația Veteranilor de Război (ANVR), ca împreună, să participe la Ceremonialul militar și religios organizat la nivelul Municipiului Ploiești, dedicat sărbătoririi Zilei Armatei României – 25 octombrie 2022.
Timișoara
Parcul Central din Timișoara a îmbrăcat straie de sărbătoare pentru Ziua Armatei. AMVVD Timișoara alături de reprezentanții autorităților publice locale și județene, reprezentanti ai instituțiilor de ordine publică și siguranță națională la ceremonia dedicată zilei de 25 octombrie.
Vaslui
25 Octombrie, zi de mare sărbătoare națională. Este Ziua Armatei României!Astăzi, conducerea A.M.V.V.D Vaslui, domnul maior Rusu Daniel și domnul maior Țocu Ștefan, a avut onoarea de a depune o coroană de flori în memoria eroilor neamului românesc. La mulți ani tuturor cadrelor militare! La mulți ani Armatei Române!
Vâlcea
Pe 25 octombrie este rememorat și omagiat curajul soldaților români, dar și eforturile și sacrificiile înaintașilor care s-au străduit să recucerească teritoriile românești. Într-adevăr, sărbatorim azi ziua Armatei României, o entitate care cuprinde nu doar noțiunea de instituție sau militarii de toate categoriile, ci însăși marea familie a unei nații, care a luptat pentru independență și neatârnare. Astăzi, membri ai AMVVD Vâlcea au participat la ceremonia organizată la cimitirul eroilor, iar atmosfera de pios omagiu adus eroilor neamului s-a putut încărca cu emoția și empatia unei familii ce își dorește să respire simțământul național. La mulți ani Armatei României, la mulți ani marii familii a neamului românesc!
Vrancea
În Garnizoana Focșani, la Mausoleul Eroilor din Primul Război Mondial, s-a desfășurat o ceremonie miliară și religioasă ce a constat în oficierea serviciului religios, alocuţiunile comandantului garnizoanei Focşani şi ale reprezentanţilor administraţiei locale, depunerea de coroane şi jerbe de flori în memoria eroilor Armatei României și defilarea gărzii de onoare.La activitate au participat reprezentanți ai administrației publice locale, cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război şi familiile acestora, militarii răniţi în teatrele de operaţii, elevi ai instituţiilor de învăţământ precum și militari aparținând structurilor Armatei SUA dislocate în garnizoana Focșani.
La mulți ani, tuturor celor care au făcut sau fac parte din Armata României!
Din pildele cărților sfinte am învățat că, poți să fii om dacă ai minte, obraz și inimă iar când viața te învață să ai puterea pe care doar Dumnezeu ți-o poate da să nu fii răzbunător, ci să duci în tăcere o luptă cu cei pe care i-ai crezut o vreme camarazi, să crezi în bunătate și fapte bune, ajungi să te închini și să mulțumești pentru tărie, să stai de vorbă cu cei ce s-au pus în slujba Domnului și să mulțumești „Cerului” pentru semnele de susținere din partea celor care ți-au înțeles „lupta”.
Acolo, la Târgoviște, lângă Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV) există Mănăstirea Dealu, păstorită de măicuțe care de fiecare dată au găsit loc, în rugăciune, pentru o vorbă bună vizavi de veterani, de militari. Ne-au fost aproape și ne-au ajutat de câte ori le-a stat în putință. Știu bine ce înseamă să te zbați să faci ceva pentru cei ce viața le-a fost la un moment dat crudă pentru că stau într-un loc unde unde dincolo de ziduri, mormintele voievozilor poartă nu numai plămada de istorie și sfințenie din care s-a alcătuit neamul căruia îi aparținem, dar și ecourile trădărilor, laolaltă cu șoaptele de alcov, patimile și asceza, intriga, blestemul și căința.
Astfel, nu am putut rămâne indiferenți la persoanele defavorizate de soartă ce cer la rândul lor ajutor la maicuțele de la Mănăstire și alături de maica stareță am încercat să le alinăm nevoile și, împreună, să le oferim câteva ajutoare de igenă și alimente.
Câțiva membrii ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, din puținul lor și cu ajutorul altor parteneri, au ajuns cu ajutoare pentru cei ce viața le-a oferit un trai greu, dar înțelegerea lui Dumnezeu.
AMVVD i-a mulțumit maicii starețe pentru faptele bune de până acum și i-au spus că, vor încerca mereu să stea aproape de locul sfânt plin de istorie și oamenii care au nevoie de alinare.
Amintim că, Mănăstirea Dealu este o construcție unde prima biserică datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea sau începutul celui de al XV-lea, din timpul domnitorului Mircea cel Bătrân. Pe locul acesteia, domnitorul Radu cel Mare (1495-1508) a construit o prea mareață biserică din caramidă placată cu piatră și împodobită în chip deosebit. Aceasta avea să fie luată drept model de către urmașul lui Radu, Neagoe Basarab (1512-1521), atunci când a ridicat biserica episcopală din Curtea de Arges.
În această noapte 5/6 ianuarie 2022, a trecut la Domnul, Preot Iconom Stavrofor, CRISTIAN -ROBERT PARASCHIV, preot militar al garnizoanei Piatra Neamț și membru de seamă al sucursalei AMVVD NEAMȚ.
Un militar, un om, un membru care mereu a dat o mână de ajutor la activitățile sucursalei și a promovat cum a știut mai bine activitatea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtoruul de Mir”.
S-a născut în municipiul Piatra Neamț, în ziua de Crăciun a anului 1971 (25.12.1971), era căsătorit și avea trei copii. A fost ofițer la UM Parașutiști din Bacău, la UM 01804, 01027 și Batalionul 634 Infanterie din Piatra Neamț.
A fost preot militar al garnizoanei din anul 2002. În anul 2004, în ziua de 8 septembrie, cu prilejul sfințirii capelei militare din incinta unității, a primit distincția de Iconom Stavrofor, iar pe linie de asistență religioasă deține titlul de „Specialist de clasă, Clasa I”.
Ca preot militar, a participat la activități de pregătire și instruire a militarilor. A dovedit o mare capacitate organizatorică, muncă în echipă, abilități de comunicare, capacitate de ascultare a confesiunilor, de a îndruma, motiva și insufla încredere enoriașilor.
A fost pasionat de pictură în ulei, decorațiuni interioare, activități de întrajutorare în parohie și alături de AMVVD de câte ori s-a putut, cu ce a avut. Vestea a venit ca un trăznet peste membrii sucursalei AMVVD Neamț care, cu sufletele zdrobite de durere, regretă că nu au putut să-i multumescă îndeajuns pentru ajutorul acordat.
AMVVD și sucursala AMVVD NEAMȚ transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și enoriașilor pe care i-a păstorit.
Asociaţia Militarilor
Veterani Şi Veteranilor Cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic
Dimitrie-Izvorâtorul De Mir” (AMVVD) pregătește o altă surpriză atât pentru
veterani, cât și pentru civili.
Consiliului Director după
demersurile făcute pentru modificarea Codului Fiscal în ceea ce privește
scutirea de la plată a impozitului pe clădiri/teren pentru toți veteranii din
sistemul de Apărare Națională a început să lucreze intens la crearea unui festival
în parteneriat cu Primăria Aninoasa și Asociația Palmyra Fest .
Astfel, în perioada 24-26
septembrie, la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV) de la Mănăstirea
Dealu, Târgoviște, va avea loc prima editie a YOUNG VETERANS FEST.
În cadrul acestui eveniment puteți viziona expoziția creată în vederea realizării Muzeului Veteranilor, DRILL TEAM-ul, asculta muzică live, FANFARA BRIGĂZII 30 GARDĂ „MIHAI VITEAZUL” (spectacole), recrea în parcul de distracții chiar și cu un concurs airsoft. Și mai mult, pe data de 25 septembrie, aveți ocazia de a vedea, în curtea CRRV-AMVVD, minunata expoziție de motociclete, dar și, pe toată raza orașului Târgoviște, mult apreciata paradă a motocicliștilor veterani cu Drapelul României și steagurile asociațiilor. Și surprizele nu se termină aici!
Vor fi trei zile de
festival unde vom avea distracție, plăcere și încântare pentru toate vârstele.
De la copil la adult, de la militar la civil, de la artist la turist ne vom
putea răsfăța cu mâncare tradițională, muzică, jocuri și concursuri. Vă așteptăm
cu drag și vă vom deschide porțile să petrecem împreună zile, ore, clipe de
neuitat!
Acest site folosește Cookies. Află mai mult în "Politica de confidentialitate".
Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți.. Setari CookieACCEPTARE
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.