mihai onea

4 posts

Timișoara a preluat ștafeta albastră. Vicepreședintele AMVVD Timișoara a fost susținut de fiu pe tot traseul

Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” a organizeat vineri, 21 octombrie, festivități comemorative cu prilejul plecării din Garnizoana Timișoara a „Ștafetei Veteranilor”, aflată la ediția a IX-a, pe traseul Timișoara-Arad-Oradea-Carei.

Festivitățile ce au început la ora 9.00 cu un ceremonial militar și religios la Monumentul Ostașului Necunoscut, situat în Parcul Central Anton von Scudier. Au participat autoritățile civile locale și militare, președintele AMVVD Timișoara, Onea Mihai și vicepreședintele sucursalei Vartolomei Mihail Sorin împreună cu micuțul Teo.

Deși, de la un anumit moment mă gândeam că e cazul să predăm responsabilitatea ștafetei următorilor colegi, determinarea lui Teo de a rămâne pe traseu m-a convins să continui. A fost extraordinar să pot transmite tinerei generații sentimentul de prețuire față de sacrificiul depus de înaintași și predecesori, pentru a putea să ne numim români. Dar cel mai prețios cadou oferit astăzi, a fost felul în care s-a primit lecția respectului pentru eroii noștri și cum s-a manifestat sentimentul de datorie de către cei tineri. Cu așa generații, România are o șansă mare. ” ne-a mărturisit Vartolomei Mihail Sorin, vicepreședintele AMVVD Timișoara.

Ștafeta merge mai departe ….. Până la capăt!
Pentru români, pentru România!

Amintim că, participanții poartă în alergare Drapelul Național, din respect pentru înaintași, din recunoștință pentru veteranii de război care încă rostesc povestea sacrificiului suprem, cât și pentru cei plecați dintre noi, în cinstea lecției de patriotism.

ONOARE ȘI RESPECT!

AMVVD TIMIȘOARA are casă nouă!

Scriam în articolul „Astăzi, delegația AMVVD a ajuns în Garnizoana Timișoara” că Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” a efectuat o vizită de lucru la Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”.

Întâmpinați de colonelul Virgil-Nicu Florescu – comandantul unității, delegația AMVVD a avut parte de o mare surpriză. Președintele sucursalei Timișoara, Mihai Onea a primit încântătoarea veste de la comandantul Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” că i s-a aprobat cererea depusă și va primi sediu.

Multumim și pe această cale pentru încrederea acordată sucursalei AMVVD TIMIȘOARA, pentru susținerea asociației și pentru munca depusă de militarii veterani ai teatrelor de operații pe teritoriul Garnizoanei Timișoara!

ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII! ONOARE ȘI RESPECT!

EROII NU MOR NICIODATĂ! – Ceremonial pentru comemorarea sublocotenentului (PM) Ioan Grosaru

Au trecut 15 ani ( n.n.- 21 septembrie 2007) de când sublocotenentului post mortem Ioan Grosaru i-a fost curmată viața de un dispozitiv exploziv improvizat în teatrul de operații din Irak.

Reamintim că eroul sublocotenent (p.m.) Ioan Grosaru, de 37 de ani, participa la misiunea „Iraqi Freedom”, în cadrul Batalionul 32 Infanterie „Mircea”, cunoscut ca „Scorpionii Galbeni”, din Timişoara, dislocat în baza militară de la Tallil. Pe 21 septembrie 2007, era în misiune de patrulare într-un blindat în care se aflau şase „scorpioni galbeni”. La ora 9.35, tabul a călcat pe un dispozitiv artizanal şi a luat foc. Grosaru s-ar fi putut salva, pentru că era primul lângă turelă, dar a preferat să-i lase să iasă mai întâi pe cei cinci colegi ai săi, care aveau familii acasă. El nu a mai apucat, pentru că tabul a explodat.

Astfel, pentru comemorarea sacrificiului său, în cadrul Batalionului 32 Cercetare Supraveghere „Mircea” Timișoara, a fost organizat un ceremonial cu depuneri de coroane și jerbe la care a participat și camarazii din AMVVD .
La activitate a participat o delegație a sucursalei Timiș a AMVVD, condusă de președintele acesteia, Onea Mihai, care a depus o coroană la ansamblul comemorativ ridicat prin grija militarilor.
Pentru ceea ce a fost și continuă să fie, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ”Sf.Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” luptă să le țină memoria vie, căci: EROII NU MOR NICIODATĂ!
Cinste și onoare memoriei lui!
Dumnezeu să-l odihnească în împărăția Lui!

În prag de sărbători, PRIVEȘTE lumea prin ochi de copil

Crăciunul este prin excelență sărbătoare cadourilor. Mici și mari, adulți și bătrâni, așteptăm să ni se ofere măcar un dar. Copiii sunt o categorie socială importantă și vulnerabilă, asigurându-ne viitorul și continuitatea noastră ca neam. Nimeni nu poate rămâne cu inima de piatră în fața unor suflete neîntinate ca ale lor. Pentru AMVVD Timișoara înseamnă muncă și multe ore pierdute pe care l-au oferit, cu drag,  în schimbul a  câtorva zâmbete și râsete de copil…

Astfel, veteranul Mihai Onea – președintele AMVVD Timișioara zis Moș Crăciun și echipa condusă de „Crăciunița” Any Florescu -vicepresedintele AMVVD Timișoara  au fost prezenți la Batalionul 32 Cercetare-Supraveghere „Mircea” din Timișoara. A devenit tradiție să se dăruiască micuților cadouri de Crăciun în cadrul unității.

 

Într-un cadru festiv, demn de gingașele făpturi, atât copiii militarilor timișoreni, cât și cei ai membrilor AMVVD Timișoara au primit daruri din partea Moșului, iar reacțiile lor nu au întârziat să apară.

 

Crăciunul este mai mult decât o simplă sărbătoare, iar spiritul Crăciunului constă în ai avea pe cei dragi alături și în a celebra generozitatea, buna întelegere, liniștea. Asta au încercat să răspândească și membrii sucursalei AMVVD Timișoara, și militarii de la Batalionul 32 Cercetare-Supraveghere „Mircea”.

Și cum bunătatea dă naștere la bunătate, adulții, fie ei veterani sau simpli militari au avut parte de ceva ce doar dăruind poți avea: energie pozitivă, râsete, fericire, stare de bine din partea unor sufletele ce încă nu au aflat ce este ura, răutatea sau invidia.