Miercuri, 8 ianuarie 2025, Consiliul Director al AMVVD s-a reunit pentru prima ședință din noul an, abordând subiecte de maximă importanță pentru consolidarea activităților organizației și sprijinirea membrilor săi. Totodată, au fost discutate măsuri pentru susținerea inițiativelor sociale și pentru combaterea dificultăților întâmpinate. Subiectele principale abordate:
Organizarea de proteste împotriva Ordonanței trenuleț Membrii AMVVD au decis să participe activ la acțiunile de protest organizate, exprimându-și dezacordul față de efectele acestei ordonanțe asupra comunității veteranilor.
Protest la Prefectura Dâmbovița Consiliul a propus desfășurarea unui miting de protest în data de 23 ianuarie 2025, în fața Prefecturii Dâmbovița, ca răspuns la deciziile primarului comunei Aninoasa, Vlăduț Nicolae, privind taxarea Centrului de Refacere și Recuperare al AMVVD.
Acțiuni legale împotriva abuzurilor Președintele AMVVD a înaintat propunerea de inițiere a unei acțiuni în instanță împotriva măsurilor ilegale luate de primarul comunei Aninoasa, subliniind nevoia de a proteja interesele asociației și ale membrilor săi.
Transparența documentelor contabile Toate sucursalele AMVVD vor pune la dispoziție documentele contabile necesare, ca parte a procesului de consolidare administrativă.
Încheierea anului bugetar 2024 Finalizarea situației contabile pentru anul trecut și pregătirea raportului financiar aferent au fost priorități, pentru a asigura continuitatea activităților din 2025. Pe lângă aceste măsuri, a fost discutat Planul de activitate pentru 2025, care cuprinde numeroase inițiative ale sucursalelor din întreaga țară. Președintele AMVVD a transmis un mesaj de unitate și colaborare: „Această ședință subliniază angajamentul AMVVD de a apăra drepturile veteranilor și de a contribui activ la bunăstarea comunității acestora. Totodată, asociația rămâne dedicată onorării memoriei eroilor națiunii și promovării valorilor de solidaritate și respect.”
De-a lungul timpului, vicisitudinile politicii de pe plaiurile mioritice și-au arătat adevărata față și împotriva veteranilor României. Astfel, în anul 2013, la inițiativa a 12 “apostoli” hotărâți să lupte pentru drepturile veteranilor din teatrele de operații, a luat ființă ASOCIAȚIA MILITARILOR VETERANI ȘI VETERANILOR CU DIZABILITĂȚI “SFANTUL MARE MUCENIC DIMITRIE – IZVORÂTORUL DE MIR”, o entitate care își propunea să adune și să coalizeze toți veteranii din teatrele de operații (pentru început au făcut parte din asociație doar veterani din cadrul MApN). Președintele AMVVD, dl. slt. (r) Marius Apostol: “Ca orice început, nu a fost deloc ușor! După apariția AMVVD, primul gând a fost să o construim pe o fundație solidă. Prima măsură luată împreună cu cei 11 colegi veterani fondatori a fost ideea de a nu avea grade în asociație. Știam că va fi greu, dar nu imposibil. Fapt pentru care am reușit. Egalitatea tuturor camarazilor a constituit un factor forte în decizia de constituire a asociației. Scopul principal al AMVVD l-a constituit, în primul rând, elaborarea unei legi organice prin care să fie recunoscut statutul de ,,Veteran al Teatrelor de Operații”. Un an mai tarziu, în 2015, de la primele 5 sucursale înființate în țară, visurile noastre au început să zburde: am realizat că veteranii răniți în teatrele de operații au nevoie de un Centru de Refacere și Recuperare. Un centru la care să poată fi tratați toți veteranii. Se știa că va fi foarte greu, se știa că generalii Armatei Române se vor împotrivi unei astfel de inițiative. Nu s-au împotrivit doar, au pus piedici la tot pasul. Tot în 2015, construcția AMVVD a început să facă pași mari prin înființarea a încă 9 sucursale. Numărul camarazilor veterani creștea. La acest moment s-a pus problema aducerii în asociație a tuturor celor care au luptat în teatrele de operații: polițiști, jandarmi, SPP, SRI. Această propunere nu a picat bine deloc, nici generalilor din armată și nici câtorva colegi din asociație. Timpul, însă, a demonstrat că acest lucru a fost unul bun, deoarece a coalizat toate forțele din Sistemul Național de Apărare, Ordine și Siguranță Publică. Legea 150/2014 privind modificarea si completarea OUG 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celor decedați, a fost prima mare realizare a recunoașterii meritelor VTO. În această lege a fost prevăzută și declararea datei de 11 noiembrie ca fiind ZIUA VETERANILOR DIN TEATRELE DE OPERAȚII. Din garajul lui Marius Apostol, în 2018 am obținut un spatiu pentru desfășurarea activității de la Primăria municipiului București. Începând cu obținerea sediului, am preluat locația actualului Centru de Refacere și Recuperare de la Primăria municipiului Târgoviște și am început coagularea acestui proiect. Ca el să poată funcționa, a fost o mare nevoie de bani. Sume de bani au fost strînse prin organizarea de spectacole caritabile, cât și prin donații ale camarazilor veterani, simpatizanți sau susținători. Într-o ședință extraordinară a Parlamentului la care au participat și membrii AMVVD s-a legiferat mult așteptata Lege nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat reprezintă lupta veteranilor timp de aproape 2 ani cu reprezentanții puterii din acei ani. “Timp de doi ani, am bătut la ușile tuturor comisiilor parlamentare, timp de doi ani, că era ploaie, era vânt, am mers de fiecare dată și nu m-am gândit niciodată că nu voi reuși. Era dreptul nostru și am prins momentul dinaintea alegerilor parlamentare din 2020. Eram totuși conștient că neaprobarea legii înaintea alegerilor putea însemna să aducem și asociația în prag de instabilitate Am fost făcut ca la ușa cortului, au vrut să mă bage in comisie, eram militar activ într-adevăr, au încercat să mă acuze că sunt sindicalist și multe altele. „Norocul meu”, dacă pot spune așa, era că sunt militar rănit grav și iscăm un scandal mediatic puternic și așa am scăpat…..” Așa s-ar putea rezuma eforturile membrilor Consiliului Director și a președintelui AMVVD în obținerea recunoașterii drepturilor VTO. Timpul nu mai avea răbdare, noi nici atât. Înainte și ulterior legii 168, AMVVD s-a luptat și a obținut mărirea soldelor cu 15 procente, precum și acordarea decontării vacanțelor pentru tot personalul SNAOSP. Acel “diabolic” gl. Jianu (Direcția Financiară MApN) a fost total împotriva acordării drepturilor financiare. La fel cum este și în prezent, cu toata clasa politică mincinoasă. Zeci de dosare penale introduse în instanță de un fost vicepreședinte – Sorel Cătănescu, alături de câțiva acoliți, în încercarea de a face bani nemeritați de pe spatele veteranilor, au făcut ca AMVVD să piardă mult timp în instanțele judecătorești, asociația reușind să demonteze toate acuzațiile aduse vreme de câțiva ani de către acești indivizi. “Nu voi renunța niciodată la realizarea visului nostru, acela de a finaliza CRRV, sau pentru obținerea rezolvării inechităților cuprinse în legislația pensiilor militare. Niciodata!!!” – Slt. (r) Marius Apostol. ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!
ULTIMA ZI DE YOUNG VETERANS FEST 2024 a fost mult prea scurtă pentru ceea ce ne-a oferit. Centrul de Recuperare și Refacere al Asociației Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD), a fost în sărbătoare.
Alături de veterani, prietenii motocicliști ai asociației, oaspeții americani, col. rz. BUTLER Bart (US) și TIMOTHY P. CARENTZ. SR – executive director of KMRC (US) care au fost nerăbdători să cunoască AMVVD și veteranii români ai teatrelor de operații, toți au avut parte de multe surprize și un spectacol nemaipomenit, oferit de membrul de onoare DAN HELCIUG.
Ziua de 31 august a început cu cei peste 250 de prieteni motocicliști care au pornit în „Marșul Motocicliștilor”, pe itinerariul Centrul de Refacere și Recuperare pentru Veterani AMVVD – Municipiul Târgoviște – CRRV. Veteranii motocicliști și prietenii lor de la cluburile: Green Knights România 1, Green Knights România 4, Blue Knight Romania 9, WidowsSons, Doomstriker, Chiajna Riders, LTR ROMÂNIA, Virtus Junxit, Choper Academy, Motocicliști Independenți, Adi Moto, Clubul Motoveteranilor, Veteran Union, Elysian MWMC România, Patrioți România, Valah Târgoviște, Ride&Ride, Free Riders RC, Gremium NomadsRomânia / P.G. MC Ilfov Wima România, VTO B2 Riders AMC (Army Motorcycle Club) au răspuns prezent apelului lui Barbaru’, defilând prin municipiul Târgoviște, oferind localnicilor câteva minute de încântare.
A continuat cu un frumos spectacol prezentat de Cristina Voicilă și vicepreședintele AMVVD Iulius Onica, cu artiștii: Antonia Ioana Pârvu, Ansamblul folcloric „Mugurașii de la Chindie”, dansuri oferite de Asociația „Îngeri între îngeri” – o asociatie care are un obiectiv principal apărarea și promovarea persoanelor defavorizate cu afecțiuni fizice sau intelectuale și filmul ”Thank You/Mulțumim”, realizat de regizoarea de film și televiziune Alexandra MANDA a primit în anul 2023 Premiul de Acordare a Recunoștinței, în cadrul competitiei internaționale ”Global Film Competition – California, S.U.A.”. Acest film bazat pe povestirile camaradului Dan ARSENESCU, veteran al teatrelor de operații impresioneaza prin imaginile de arhivă din misiunile în care a participat, dar și prin emoționantele imagini cu membrii asociației și familiile acestora.
Finalul evenimentului YOUNG VETERANS FEST- ediția a IV-a s-a încheiat cu miniconcertul „ambasadorului AMVVD” Dan Helciug. iar în deschiderea lui a fost actorul George Ioan HODOR care a avut bunăvoința să ne spună câteva cuvinte.
„Călătoresc” în lumea teatrului și a filmului românesc de la vârsta de 16 ani. Am parcurs 3 de ani de ACTORIE la clasa DOMNILOR Prof CONSTANTIN CODRESCU ȘI VLAD RĂDESCU. Mă consider unul din „copiii norocoși” ai teatrului și filmului românesc deoarece am avut imensa șansă să cresc pe lângă cei rămași în viață din GENERAȚIA DE AUR a teatrului și filmului românesc – Florin Piersic, Ștefan Iordache, Olga Tudorache, Gheorghe Dinică, Mircea Albulescu – …(George Ioan Hodor:)
Toți cei prezenți și-au unit eforturile pentru a se asigura că Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani va deveni funcțional, continuând astfel misiunea de a sprijini veteranii care au dat dovadă de curaj și sacrificiu.
Într-o atmosferă plină de bucurie și nostalgie, în care s-au depănat amintiri și s-au făcut planuri pentru viitor Young Veterans Fest 2024 este, fără îndoială, o reușită, demonstrând încă o dată puterea solidarității și importanța comunității veteranilor în susținerea și ajutorarea celor care au servit patria cu onoare.
Ca președinte a acestei asociații nu pot decât să vă ofer tot respectul meu pentru că ați crezut și credeți în Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” tuturor, începând cu reprezentanți ai unor instituții ale statului, preoți, civili, militari din tot Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, artiști, jurnaliști, tineri și nu în ultimul rând veteranilor teatrelor de operații. Iar eu, Marius Apostol, și toți membrii membrilor AMVVD
VĂ MULȚUMIM, și pe această cale, TUTUROR PARTICIPANȚILOR!
Vineri, 30 august 2024, a fost o zi de neuitat la Centrul de Recuperare și Refacere al Asociației Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD), situat într-un cadru natural deosebit, la Mănăstirea Dealu.
Această zi frumoasă de vară a avut o însemnătate aparte, reunind veterani ai teatrelor de operații și camarazi din toate structurile MApN și MAI, într-un eveniment ce a devenit deja o tradiție: Young Veteran Fest – marcă înregistrată AMVVD.
Frumusețea locurilor și peisajul pitoresc au fost doar decorul pentru o zi plină de emoție și camaraderie. Însă, mai presus de toate, cel mai important lucru a fost că am fost împreună atât noi veteranii, cât și comunitatea. Aceasta a fost o ocazie specială pentru toți cei prezenți să contribuie la bunul mers al activităților asociației și, în mod special, la finalizarea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV), un proiect vital pentru veterani.
A început cu solemnitatea intonării Imnului Național al României și slujba de pomenire a veteranilor căzuți la datorie.
Evenimentul a fost marcat de spectacole cu muzică popular și dansuri, care au adus bucurie și voie bună în inimile tuturor participanților. Printre interpreții care au încântat publicul s-au numărat Nicoleta Vasile și formația MELOSS, Adina Bâscoveanu, precum și Ansamblul de Dansuri „Vestitorii Aninoasei” al Centrului Cultural Aninoasa.
Un moment deosebit al zilei a fost participarea veteranilor motocicliști de la VTO B2 Riders AMC (Army Motorcycle Club) alături de Doomstriker, Green Knights România 1 și Green Knights România 4, WidowsSons, Chiajna Riders, LTR ROMÂNIA, Virtus Junxit, Choper Academy, Motocicliști Independenți, Adi Moto, Clubul Motoveteranilor, Veteran Union, Elysian MWMC România, Patrioți România, Blue Knight Romania 9, Valah Târgoviște, Ride&Ride, Free Riders RC, Gremium NomadsRomânia / P.G. MC Ilfov și Wima România care au răspuns cu entuziasm atât invitației făcute de președintele clubului VTO B2 Riders AMC, Barbaru’, cât și invitației AMVVD. În coloana moto au fost și veteranii care au pornit turul României pe motociclete, printre care amintim lt.col. rz. VARTOLOMEI-M. Sorin (ROU), col. rz. BUTLER Bart (US).
Aceștia au defilat pe Esplanada Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV), oferind un spectacol de forță și solidaritate, simbolizând legătura puternică dintre veterani și camarazi.
Seara s-a încheiat într-o atmosferă plină de bucurie și nostalgie, în care s-au depănat amintiri și s-au făcut planuri pentru viitor.
Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” vă invită la YOUNG VETERANS FEST – ediția a IV-a. Festival este susținut în memoria eroilor Teatrelor de Operații și pentru crearea primului Centru de Recuperare și Refacere destinat Veteranilor din Teatrele de Operații.
Evenimentul începe pe 30 august, orele 17.30 cu ceremonia de comemorare a eroilor Teatrelor de Operații, ocazie cu care se vor depune coroane, jerbe și buchete de flori la Troița ridicată în memoria acestora în curtea Centrului de Refacere și Recuperare pentru Veterani din aleea Mânăstirea Dealu, comuna Aninoasa, județul Dâmbovița.
Ceremonia depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori se desfășoară, astfel:
se intonează Imnul de stat al României
întâmpinarea persoanei oficiale
ceremonialul religios;
depunere de coroanele, jerbele şi buchetele de flori
În seara de 30 august va fi și primul spectacol unde ne vor încânta Florin VASILICĂ și Grupul folcloric ”Teleormanul”, Adina BÂSCOVEANU, Ansamblului de dansuri ”Vestitorii Aninoasei” al Centrului Cultural Aninoasa,.Nicoleta VASILE și Formația ”MELOSS” și nu ne vom opri aici pentru că am pregătit și câteva surprize.
Cu ocazia Festivalului Veteranilor ajuns la a IV-a ediție, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” împreună cu diferite Asociații de Motocicliști din care fac parte Veterani ai Teatrelor de Operații, organizează și desfășoară pe itinerariul Municipiul Târgoviște – Centrul de Refacere și Recuperare pentru Veterani, aleea Mânăstirea Dealu, județul Dâmbovița, „Marșul Motocicliștilor” în ziua de 31 august.
Ziua de 31 va continua vizionarea pavilioanelor expoziționale dar și cu un alt spectacol cu artiști de renume cum ar fi Dan Helciug, Antonia Ioana PÂRVU, Ansamblul Folcloric „Mugurași de la Chindie”, dansuri populare cu cei de la Asociația ”Îngeri Între Îngeri” și alte surprize.
Sperăm să reușim și de această dată să vă încântăm și să vă oferim pe toată perioada evenimentului momente de neuitat!
Miercuri, 22 august 2024, la sediul din București al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” (AMVVD), s-a desfășurat ședința lunară a Consiliului Director. Membrii Consiliului s-au reunit pentru a discuta și a lua decizii importante referitoare la activitățile și proiectele viitoare ale asociației. Ordinea de zi și aprobarea: În deschiderea ședinței, președintele Consiliului Director a prezentat ordinea de zi propusă pentru această întâlnire. Toți membri prezenți au votat în unanimitate pentru aprobarea ordinii de zi, ceea ce subliniază consensul și angajamentul lor față de obiectivele asociației. Punctele dezbătute: Pe parcursul ședinței s-au discutat mai multe puncte esențiale, fiecare necesitând luarea unor hotărâri. Printre subiectele abordate s-au numărat:
Organizarea Festivalului „Young Veterans Fest”: A fost discutată asigurarea fondurilor necesare pentru desfășurarea evenimentului, prioritizarea activităților și desemnarea personalului AMVVD responsabil de buna organizare a festivalului. Consiliul Director al AMVVD se asigură astfel că „Young Veterans Fest” va fi un eveniment de succes, menit să unească tinerii și veteranii într-o atmosferă de sărbătoare, educație și respect reciproc.
Gestionarea bunurilor materiale: Au fost constituite comisiile de clasare și declasare a bunurilor materiale ale asociației, pentru o gestionare eficientă și transparentă a resurselor disponibile.
Actualizarea situațiilor nominale ale membrilor AMVVD: Membrii Comitetului Director au analizat stadiul primirii de la sucursalele din teritoriu a tabelelor cu membrii afiliați AMVVD și au discutat despre modul de actualizare a situațiilor nominale, pentru a asigura o evidență clară și actualizată.
Numiri Interimare: Au fost aprobate în unanimitate deciziile de numire în funcția de director evenimente interimar a domnului Vodă Alexandru și în funcția de director secretariat interimar a domnului Moroiu Andrei-Sebastian, subliniind încrederea acordată acestora pentru a gestiona activitățile respective în perioada următoare.
Actualizarea statutului asociației și organizarea Adunării Generale: A fost discutată actualizarea statutului asociației și s-a stabilit data de 14 decembrie 2024 pentru desfășurarea Adunării Generale a AMVVD pe anul în curs, eveniment care va avea loc la sediul Centrului de Recuperare și Refacere a Veteranilor. Toate propunerile aflate pe lista de ședință au fost dezbătute și aprobate de către membrii Consiliului Director al AMVVD, demonstrând astfel o coordonare eficientă și o viziune comună asupra viitorului asociației.
Manifestarea marca AMVVD „Young veterans Fest” a ajuns la cea de-a 4-a ediție și revine la locația ce l-a consacrat – Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani și Clubul Veteranilor, de lângă Târgoviște.
Pentru a nu lăsa nimic la voia întâmplării, activitatea a fost introdusă pe ordinea de zi a ședinței lunare a Consiliului Director, pentru a fi analizate măsurile necesare pentru buna desfășurare a atât de așteptatului eveniment. Asociaţia Militarilor Veterani Şi Veteranilor Cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul De Mir” (AMVVD), pentru această ediție pregătește surprize pentru toți cei care doresc să-i cunoască pe eroii contemporani ai României, veteranii teatrelor de operații – VTO, problemele cu care ne confruntăm și modul în care reușim să le gestionăm, în sensul soluționării lor.
În cadrul acestui eveniment vor fi alături de AMVVD pe lângă Muzica Militară, Elicoptere ale Forțelor Aeriene, militari ai Forțelor pentru Operațiuni Speciale și artiști cu renume cum ar fi: actorul și solistul de la „Spitalul de Urgență” DAN HELCIUG, interpreta Adina BÎSCOVEANU, interpreta Nicoleta VASILE și formația ”MELOSS”, interpretul Florin VASILICĂ și grupul folcloric ”Teleormanul”, interpreta Denisa PÂRVU, solista Mirela Poiană și formația ”Gara veche”, ansamblul de dansuri ”Vestitorii Aninoasei”, ansamblul folcloric „Mugurași de la Chindie” etc.
Vom mai avea un concurs de airsoft susținut de grupul Ghost Regiment și multe alte surprize care vă așteaptă cu nerăbdare la YOUNG VETERANS FEST – 2024. Așa cum ne-au obișnuit, camarazii veterani din ANVRI a Republicii Moldova și veterani ai armatei SUA vor fi prezenți.
Dar să nu uităm că la apelul președintelui clubului moto VTO B2 Riders, Barbaru’, vor participa motocicliști din toată țara. Aceștia vor fi escortați de către motocicliștii Poliției Militare a Forțelor Terestre și a Jandarmeriei Române, care vor dirija orchestra complexă ce compune coloana moto. Deplasarea coloanei se va face de la București spre Târgoviște și înapoi în condiții de maximă siguranță rutieră.
„Dragi invitați și oaspeți, în toți acești ani de activitate, AMVVD a realizat imposibilul. A obținut acordarea indemnizației pentru veteranii TO, a primit spatiu pentru realizarea unui edificiu emblematic pentru veterani și anume CRRV, a efectuat multiple întâlniri cu factorul politic, ministere și alte structuri asociative ale cadrelor militare ce au servit în SAOPSN, pentru a asigura promovarea intereselor militarilor în activitate, dar și a celor în rezervă și retragere. Am realizat lucruri la care nimeni nu speră, doar prin perseverență și devotament pentru cei pe care-i reprezentăm și nimic nu ne-a oprit. Și vreau să vă amintesc un fapt care va aduce bucurie: anul trecut primul ministru a aprobat asigurarea fondurilor necesare finalizării CRRV și punerii acestuia în funcțiune până în anul 2025. Dragi membri și susținători, vă asigur că AMVVD nu a fost deturnată de la obiectivul său principal, iar noi suntem aceiași oameni devotați și vom servi interesele noastre până la capăt. Sunt convins că și anul acesta vom avea parte de un festival reușit și vă așteptăm cu drag pe toți membrii AMVVD, sau cetățeni cu suflet pentru România, în perioada 30 August – 01 Septembrie a.c.” a spus Marius Apostol, președintele AMVVD, veteran al teatrelor de operații, grav rănit în misiune.
Acest site folosește Cookies. Află mai mult în "Politica de confidentialitate".
Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți.. Setari CookieACCEPTARE
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.