jurnalistii nationali

1 post

Am încheiat ediția a VI-a a concursului de pescuit sportiv PESCARUL VETERAN, în aceeași notă de voie bună, alături de membrii AMVVD din țară și veteranii de la UNVRI din Republica Moldova

Anul acesta, a VI-a ediție a concursului Pescarul veteran, organizat de Asociația Militarilor  Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvoratorul de Mir, a avut loc la BALTA MARE COJEȘTI, Călărași.

Pe cei mai mulți concurenți zorii zilei i-au găsit pe baltă, pregătindu-și ustensilele de pescuit. După tragerea la sorți, atmosfera s-a animat, componenții celor 26 de echipe s-au îndreptat către locurile scrise pe bilețelele extrase.

Respectându-se programul dinainte stabilit, la ora 7.00 s-a dat comanda Start! Fir întins! Astfel, competiția a început și timpul s-a scurs foarte repede, cu glume pescărești, vizite între vecini, întrerupte, din când în când, de exclamații de bucurie, atunci când în undiță se prindea un pește mai mare.

S-au desfăcut umbrele și scaune pliante, s-au improvizat adăposturi. De fapt, până la orele 17.00, soarele le-a zâmbit concurenților, revărsându-și asupra lor razele arzătoare după care au căzut câțiva stropi de ploaie ceea ce ne-a adus bogăție. Bogăția unei amintiri de neuitat.

Delegația din Republica Moldova de la Uniunea Naţională a Veteranilor Războiului pentru Independenţă (UNVRI) formată din: Radu Prisac, șeful departamentului pentru relații cu veteranii R.M., Neculai Girbu, Tudor Sacaliuc Ovidiu, Galagan Iurii Bostan, Flavius Victor Dragomir, Pușcă Sorin Florea, Daniel M. Lixandru, și-a ocupat și ea standurile și a intrat în atmosfera de pe balta pusă la dispoziție de patronul Florea Ștefan.


Ziua s-a încheiat, ca de obicei, într-o atmosferă plină de voioșie, iar spre deliciul participanților a fost tombola A.M.V.V.D., organizată pentru prima oară, dar nu înainte de premiere.

Cantitatea totală a peștelui prins pe BALTA MARE COJEȘTI a fost de 93,600kg.


Captura cea mai mare a fost prinsă de Moise Laurențiu și Necula Renato

Cel mai mic pescar: Jascau Emma

Loc1: Costache Adrian și Costache Andu
Loc 2: Anghel Florentin și Anghel Mihail secondați de Anghel Nicolae
Loc 3: Apostol Dumitru și Apostol Cristian secondați de Apostol Catalina

Arbitrajul a fost susținut de cei de la PESCAR PE ORICE VREME, prietenii asociației: Pănescu Cristian Emil,
Pănescu Elisabeta Laura și Liche Popa Damiano Mario.

La finalul zilei, președintele AMVVD, Marius Apostol, a declarat: Sper că am reușit și la această ediție a concursului PESCARUL VETERAN să oferim atât camarazilor noștri, militari veterani din teatrele de operații, cât și oaspeților noștri din Republica Moldova și din presa națională șansa de a se bucura de o zi de relaxare, în compania celor dragi, a prietenilor și a familiilor.  Sperăm ca pe viitor să vă avem iar aproape și să ne distrăm cel puțin la fel.

Pentru acest eveniment reușit dorim să mulțumim, în egală măsură, sponsorilor: Arrow International; Claumar; Black Fish; Natural Carp; Pavel Tulcea; Proangler; Crama Oprisor; Niran Co. Products SRL; Salvarea Lixmed, veteranilor de la Uniunea Naţională a Veteranilor Războiului pentru Independenţă (UNVRI)Republica Moldova, jurnaliștilor prezenți, motocicliștilor VTO B2 RIDERS și, nu în ultimul rând, camarazilor din țară și din București.

ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII!! ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!