bistrita

3 posts

Maria Moldovan, un suflet care merită toată recunoștința noastră

Trăim într-o lume în care totul se întâmplă cu viteza luminii. Nu mai avem timp de nimic, nici măcar de noi. Suntem într-o fugă constantă prin viață, alergând să rezolvăm diverse probleme, situatii dificile. De multe ori, nu mai avem timp nici pentru noi și nici pentru oamenii din jurul nostru.

Și realizăm că uităm să facem și să ne îndreptăm atenția și asupra unor oameni din jurul nostru – oameni dragi.

Lumea aceasta are nevoie de mai multă bunătate, de oameni sensibili, de suflete frumoase, deși mult prea des, bunătatea și sensibilitatea sunt văzute ca slăbiciuni.

Bunătatea necesită multă putere. Este opusul slăbiciunii. Este o provocare. Este incredibil de ușor să ai un ego imens, să îți pese doar de tine și să acționezi corespunzător. Însă este cu adevărat minunat să te poți separa de toate aceste sentimente superficiale și să fii o persoană atentă, cu suflet bun. Să știi să oferi, să ai o inimă mare, încărcată de iubire.

Avem ocazia să spunem că, primim o confirmare tocmai din Josenii-Bârgăului, Bistrița-Năsăud, de la un suflet plin de bunătate și sensibilitate, Maria Moldovan. Un suflet cu inimă mare, care știe să ofere, din puținul ei pentru a ajuta militarii teatrelor de operații – membrii AMVVD -să finalizeze Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani de lângă Mănăstirea Dealu, Târgoviște.

Doamnă Maria Moldovan, îți mulțumim pentru lecția de viață predată: BUNĂTATEA

A înțeles prea bine necesitatea acestui centru și chiar dacă nu-i mulitar, nu-i veteran al TO și nu beneficiază de nicio facilitate câștigată de AMVVD, donează LUNĂ DE LUNĂ o sumă de bani.

Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” îi mulțumește și pe această cale și îi oferă recunoștința tuturor membrilor pentru gestul dânsei, pentru bunătate și putere, pentru ajutorul care ni-l acordă.

Din nefericire, egoismul și răutatea sunt cele mai mare păcate ale omenirii. Și este greu să scapi de ele. Pentru că egoismul ne face să ne simțim nerecunoscători, să nu ne pese de nimeni si de nimic, în timp ce răutatea ne face stăpâni puternici, cu drepturi câștigate greu de alții.

Egoismul și răutatea pot distruge oameni, lăsând inimi frânte și suflete pline de durere. Ne fac să ne dorim din ce în ce mai mult, nepermițându-ne să fim recunoscători pentru tot ce am obținut până acum. Și nu vorbim din cărți, ci din pățaniile noastre. Am avut veterani TO care s-au comportat așa, după obținerea unor drepturi sunt nerecunoscători și îți doresc mai mult distrugerea, din egoism și răutate.

Poate că mai avem oameni care ne frâng inimile pentru că aleg indiferența, dar ne bucurăm că alături de noi vin persoane ca Maria Moldovan care știu ce-i durerea și înțeleg necesitatea unui loc în care te-ai putea trata, alături de familie, rude, prieteni. Și asta, așa cum am mai spus, cu ajutor lună de lună, fără să întrebe „eu ce am de câștigat”, doar oferind. Și ne înclinăm cu recunoștință în fața acestor sufelete frumoase.

Așadar, să învățam să fim mai buni unii cu alții pentru de suflete bune și frumoase avem nevoie în aceste momente.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Drum lin Domnule Colonel(r) Gheorghe Podar spre ”Oștile Împărătești”!

Trăim împreună o zi tristă, în primul rând pentru cei apropiați, pentru prieteni dar și pentru cei care l-au cunoscut în mediul militar pe Dl. Col.(r) Gheorghe PODAR, pentru că niciodată nu poți fi pregătit să plece cineva din mediul tău, din cunoștințele tale sau din viața ta pentru totdeauna.

Dar poate cea mai neînțeleasă enigmă a existenței ne face să înțelegem că trebuie să prețuim fiecare clipă și fiecare interacțiune pe care o avem cu toți cei pe care îi cunoaștem de-a lungul acestei călătorii numită ”VIAȚĂ”!

AMVVD – Sucursala Bistrița transmite sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut! Drum lin Domnule Colonel(r) Gheorghe Podar spre ”Oștile Împărătești”! În inimile noastre aveți un loc special pentru totdeauna!

🖊Zitta-Gabriela Bodea pentru AMVVD-Sucursala Bistrița

Recunoștință veteranilor de război

Cu o modestie la fel de mare, precum eroismul de care au dat dovadă, așa au fost primiți, astăzi, militarii Brigăzii 81 Mecanizate „General Grigore Bălan”, de reprezentanți ai Centrul Militar Județean și militari ai Batalionului 812 Infanterie, alături de care și membrii AMVVD – Sucursala Bistriţa au trimis câte un dar în plus veteranilor de război, în cadrul Campaniei ”Recunoștință veteranilor de război” inițiată de Ministerului Apărării Naționale.

Astăzi i-am vizitat pe veteranii de război, Conea Grațian din Mireș, Maftei Burzo din Târlișua, Alexandru Gancean din Uriu, Radu Ioan din Teaca și Runcan Andilina-văduvă de război din Herina.

Misiunea continuă! Însă, celor pe care i-am văzut astăzi le mulțumim că există, pentru a ne spune povestea astfel încât ca ea să nu moară niciodată, și ca peste veacuri să dăinuie parfumul amintirii jertfei pentru țară, a curajul în faptele de arme, şi mireasma amintirii prafului de puşcă şi a pământului însângerat prin care s-a obținut cea mai de preț moștenire pe care avem datoria sacră să o ducem mai departe!

🖋 Zitta-Gabriela Bodea

📸 Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”