amvvd

310 posts

Susținere de la Comisia Juridică a Camerei Deputaților la modificările privind Legea Veteranilor, pentru recunoaşterea meritelor personalului atât al Armatei, cât și celor din MAI

În prag de sărbători, pașii membrilor AMVVD se îndreaptă tot mai mult către visul de a ajuta și a face ceva pentru cei defavorizati în sistemul militar, dovedindu-se acest lucru chiar și astăzi, moment în care o delegaţie AMVVD, formată din Marius Apostol – preşedintele AMVVD, Dan Cosma – prim-vicepreşedintele AMVVD, Marian Mutu – secretarul asociaţiei şi Tiberiu Mugurel Dinu – administratorul AMVVD, a avut o întâlnire cu domnul deputat Eugen Nicolicea, vicepresedinte al Camerei Deputaților, membru în Comisia Juridică.

Mai bine de o oră, membrii AMVVD și domnul deputat Eugen Nicolicea au discutat asupra celor mai importante modificări privind Legea Veteranilor, pentru recunoaşterea meritelor personalului atât al Armatei, cât și celor din MAI participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat.

Pe marginea acestui subiect, membrul Comisiei Juridice al Camerei Deputaților i-a asigurat pe reprezentanţii AMVVD că va face tot posibilul să sprijine acest proiect de lege.

Facem precizarea că în acest proiect se doreşte o clarificare a drepturilor fiecăruia, separat, astfel încât să nu dea naștere la excese în interpretare și, nu în ultim rând, pentru ca personalului participant la misiuni externe să nu i se încalce sau să i se creeze discriminări faţă de legislația internațională şi chiar cea naţională.

Cadrul legal actual nu acoperă în întregime necesitatea resimțită la nivelul organismului militar privind recunoașterea meritelor personalului armatei participant la misiuni, întrucât OUG 82/2006 nu a avut în vedere toate categoriile de forţe componente ale sistemului național de apărare, ordine publica și siguranță națională, fapt pentru care Asociația A.M.V.V.D. a iniţiat acest proiect de lege.

Asociația A.M.V.V.D. doreşte o delimitare clară între cele două tipuri de misiuni, dat fiind raţionamentul ordonanţei şi al pericolului real.

Considerăm că drepturile personalului participant la acţiuni militare sunt esenţiale, în însăşi existenţa noastră, şi de aceea vom lupta pentru a crea un cadru legislativ modern, european şi euroatlantic, bazat, nu pe simpatii sau antipatii, ci pe realităţile cu care ne confruntăm.

Omul care a şters cuvântul „IMPOSIBIL” din DEX!

Astăzi am să vă prezint un om care pretinde că a ieșit la pensie.

Omul acesta era astfel prezentat de o televiziune: ”Punctual ca un ceasornic, străbate cadenţat aleea Grădinii Verona. Nici nu-mi puteam închipui efortul de a menţine acel ritm de mers. L-am văzut de departe şi mă pregăteam să-l întâmpin. S-a prezentat protocolar întregii echipe. L-am rugat să ne scuze pentru ultimele retuşuri care mai trebuiau făcute înaintea filmării. M-a impresionat prin emoţia caldă, dar reţinută. Prin economia de vorbe nerisipite în van. Nu este obişnuit cu lumina reflectoarelor. Acţiunile sale sunt determinante doar pe câmpul de luptă. Vedeţi? Cât de mult suntem tributari unor stereotipuri? Mă aşteptam să văd un om cât un munte, cu o statură impunătoare şi glas autoritar. În locul acestei imagini, îmi apare în faţă un om mărunţel, drept, încordat ca un arc. Şi mi-am zis: cât de mult ne pot înşela aparenţele!” Asta spunea producătoarea unei emisiuni despre MARIUS APOSTOL, Președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități.

Eu vă voi spune despre acest om că suferă de mania contrazicerii. Vă veți revolta și veți spune că sunt cuvinte lipsite de respect. Ar fi așa dacă nu aș avea argumente să susțin cele scrise.

Omul Marius Apostol a contrazis în 2011 un personaj la care cei mai mulți dintre noi nici nu îndrăznesc să se gîndească, doamna cu coasa. Într-o bună zi s-a hotărât să vină neanunțată și să-i spună că a venit timpul să meargă cu ea. Ce credeți? Domnul Apostol, familist convins, nici nu a vrut să audă.

S-a apucat să o contrazică: – Măi femeie, tu crezi că eu am timp să mor, am acasă o familie și o țară care mă așteaptă, vezi-ți de drum?!

Nu a fost de ajuns acest afront adus unei femei, a mai contrazis și doctorii, care i-au spus că sunt slabe speranțe să mai meargă. Ei,aș! S-a ridicat omul precum Lazăr și a mers.

Păi, nu vă spuneam că suferă de mania contrazicerii? Acum mă credeți? Și asta nu e tot. La fiecare înaltă ușă la care a bătut în lupta sa pentru drepturile militarilor veterani, exista câte un cerber, care îi tot spunea că ceea ce doreste este imposibil. Prostii! Atunci s-a hotărât să șteargă cuvântul ”imposibil” din DEX-ul sufletului său. Și a reușit!

Acest om special, și-a luat astăzi ”la revedere” de la colegii din unitatea unde activa, spunând că de azi este în retragere.

Acum m-am molipsit eu de mania contrazicerii și voi contesta ce afirmă cu o seninătate aparentă. Păi, cum să crezi așa ceva?

Omul acesta care s-a luptat pentru drepturile alor săi, atunci când societatea încă mai respecta armata, să renunțe?

Vă contrazic, domnule Apostol, nu veți putea renunța niciodată la lupta pentru camarazii dumneavoastră. Spun asta pentru că vă cunosc! Omul care resimte fizic orice jignire adusă militarilor, care luptă pentru înființarea unui Centru pentru recuperarea militarilor veterani și veteranilor cu dizabilități, care pierde mai multe ore dintr-o zi pentru asociație decât pentru familia sa, nu poate fi capabil să renunțe.

Vă contrazic! Acum, când societatea civilă ne pune la zid, sunt sigură că veți continua să fiți mai bolnav de mania contrazicerii și veți lupta cu mai multă forță pentru drepturile celor care v-au rămas în suflet, marea familie a militarilor. Ne aveți alături pe noi membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, aveți alături o soție și o familie minunată.

Omul care a scos cuvântul ”imposibil” din DEX-ul sufletului său nu va fi niciodată în retragere!

Mai degrabă cred că va spune ”Pe aici nu se trece”!