ajutoare

29 posts

A.M.V.V.D. anunță o vară plină de evenimente

O altă ședință a Consiliului Director a avut loc la sediul asociației din str Gara Filaret nr 2, București unde s-au discutat viitoarele activități ale AMVVD din această vară. Atât Bucureștiul, cât și sucursalele din țară pregătesc numeroase evenimente cultural-istorice pentru descoperirea şi promovarea carierei militare, cunoșterea și recunoasterea meritelor militarilor români ce au avut misiuni internaționale, sacrificiul adus de veteranii teatrelor de operații pentru respectarea acordurilor semnate de România și linistea și pacea acestui neam, promovarea AMVVD și scopul acesteia.

Printre subiectele principale discutate la ședință se numără și Adunarea Generala Extraordinară din 04.06.2022,
Festivalul „Young Veterans Fest” din parcul Dumbrava, Oraș Călărași în perioada 17-19 iunie 2022, participarea AMVVD la cea a 8-a ediții a expo-conferinței de apărare, aeronautică, securitatenațională și cibernetică „Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2022”.


Alte subiecte abordate au fost:

  • continuarea activităților de umanitare pentru refugiații din Ucraina și persoanele defavorizate din România, promovarea spiritului de solidaritate precum şi a coeziunii de grup, atât în rândul membrilor săi cât şi în relaţia acestora cu societatea civilă, activități ce sunt susținute de toate sucursalele AMVVD și de București
  • participarea/organizarea de către AMVVD BACĂU a simpozionului de la Bacău în colaborare cu Consiliul Județean, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” , Muzeul Militar Național Bacău
  • activități în sucursalele AMVVD și în București de promovare a zilelor cu insemnătate istorică pentru Armata României
  • participarea AMVVD la cea de-a 8-a ediție a MARIS FEST prin sucursala Mureș
  • organizarea de către AMVVD de cursuri, simpozioane, mese rotunde, spectacole artistice, concursuri pe diferite teme, în scopul strângerii de fonduri și în scop educativ-recreativ.
    ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI !

La AMVVD Botoșani continuă sprijinirea cu diverse ajutoare pentru cetățenii ucraineni

Atacurile asupra Ucrainei au continuat inclusiv în timpul paradei de ieri, 9 mai, de Ziua Victoriei de la Moscova. Armata rusă a lansat patru rachete Onyx de înaltă precizie asupra regiunii Odesa. Alte rachete au fost lansate în centrul orașului luni seară. Bombardamente au fost și în Donețk, unde autoritățile ucrainene au raportat și mai mulți răniți printre care și civili, mame și copii.

Invazia Rusiei în Ucraina a dus la devastarea a sute de spitale și a altor instituții medicale. I-a lăsat pe medici fără medicamente.

Încă de la începutul războiului AMVVD s-a implicat în sprijinirea refugiaților din Ucraina atât în București, cât și în țară, cu ajutorul sucursalelor. Și continuam cu sprijinirea mamelor și copiilor din Ucraina și în centrele special amenajate. La AMVVD Botoșani, am fost rugați să ajutăm și cu medicamente esențiale spitalelor. 

Astfel, am încercat, în limita posibilităților, să acordăm sprijin cu diverse consumabile medicale, medicamente etc. pentru cetățenii ucraineni.

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, A.M.V.V.D. Vaslui a încercat să aducă zâmbetul pe buze unor familii greu încercate de viață

Este Vinerea Mare, este una din zilele benefice, dedicate curățirii spiritului. Spunem o rugăciune, ne împărțim pe echipe și pornim la drum …. Vrem să ajutăm o familie cu nouă copii și familia care în urma unui eveniment nefericit a rămas fără bunuri, fără niciun act.

„Te rog, Doamne, dă-mi răbdare, înţelepciune, dragoste desăvârşită, nădejde nezdruncinată şi toate virtuţile care ne trebuie ca să ne mântuim. Apără-mă de oameni gâlcevitori, de oameni rătăciţi, de patimi şi păcate. (…) Trimite tuturor creştinilor din toată lumea har şi putere, ca să biruiască pe satana şi vino în ajutor la tot creştinul cel necăjit şi întristat, care are trebuinţă de ajutorul Tău. Pentru noi, oile păşunii Tale, numai Tu eşti apărătorul cel puternic şi numai în Tine ne încredem, de aceea te rugăm să ne ajuţi şi să nu ne lepezi de la faţa Ta. Ascultă, Doamne, ruga mea!

Am ajuns încărcați cu ajutoare în special pentru cei mici, la o familie cu nouă copii din comuna Boțești, județul Vaslui. Am putut vedea zâmbetul și fericirea pe chipul copiilor și am înțeles că bucuria lor este o parte din multumirea noastră. Pentru ei, a fost anul în care Iepurașul a venit și le-a adus jocuri, dulciuri, hainuțe etc. Nu știau ce să facă mai întâi… să mulțumească sau să care repede în casă cadourile primite. Să se uite în tot ce le-am adus sau să stea cu noi.

Când am plecat de la ei, aveam și noi zâmbetul lucrului bun făcut, le-am urat un Paște fericit și le-am promitem că îi vom vizita mai des.

Cu sprijinul voluntarilor A M.V.V.D. Vaslui din cadrul Regimentului 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell” Bârlad

Am mai fost în vizită la o familie cu doi copii, care recent a trecut printr-un eveniment nefericit.

Este vorba despre o familie, din localitatea Belzeni, comuna Dragomirești, cărora le-a ars locuința în urma unui puternic incendiu produs în cursul săptămânii trecute. Un incendiu devastator a distrus în totalitate casa în care locuiau membrii familiei Pădurean, doi adulți și doi copilași minori cu vârstele de 3 ani, respectiv 3 luni, din satul Belzeni, comuna Dragomirești, județul Vaslui.

În urma nefericitului eveniment familia a rămas fără bunuri, fără niciun act.

Casa Luminii Radovanu (Lighthouse Romania Ministry) a primit ajutoare pentru refugiații ucaineni de la AMVVD Călărași

Chiar dacă suntem în Săptămâna Patimilor a celei mai mari sărbători românești, Paștele, activitățile noastre continuă în sucursalele din țară și din București. Încercăm, pe cât posibil, să aducem speranță, bucurie și putină alinare celor care și-au lăsat în bătaia gloanțelor casele și au fugit din calea războiului.

Nu-i ușor să trăiești pe meleaguri străine, să depinzi de altcineva, să nu poți fi în gospodăria ta alături de familie. Sunt zile grele pentru refugiații uraineni și, sperăm ca cei aflați la Casa Luminii Radovanu împreună cu cei vârstnici să simtă puțin sărbătorile Pascale.

Astfel, Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” – Sucursala Călărași, zona Oltenița, reprezentată de către vicepreședintele AMVVD Călărași Dobrin Stefan Florin a donat alimente, produse de îngrijire și igienă personală căminului de persoane vârstnice Casa Luminii Radovanu (Lighthouse Romania Ministry), din Comuna Radovanu, locul unde și-au găsit adăpost, pentru o vreme, câțiva refugiați ucraineni.

Ca să poţi să fii OM trebuie să ai trei etaje: minte, obraz şi inimă

Din pildele cărților sfinte am învățat că, poți să fii om dacă ai minte, obraz și inimă iar când viața te învață să ai puterea pe care doar Dumnezeu ți-o poate da să nu fii răzbunător, ci să duci în tăcere o luptă cu cei pe care i-ai crezut o vreme camarazi, să crezi în bunătate și fapte bune, ajungi să te închini și să mulțumești pentru tărie, să stai de vorbă cu cei ce s-au pus în slujba Domnului și să mulțumești „Cerului” pentru semnele de susținere din partea celor care ți-au înțeles „lupta”.

Acolo, la Târgoviște, lângă Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV) există Mănăstirea Dealu, păstorită de măicuțe care de fiecare dată au găsit loc, în rugăciune, pentru o vorbă bună vizavi de veterani, de militari. Ne-au fost aproape și ne-au ajutat de câte ori le-a stat în putință. Știu bine ce înseamă să te zbați să faci ceva pentru cei ce viața le-a fost la un moment dat crudă pentru că stau într-un loc unde unde dincolo de ziduri, mormintele voievozilor poartă nu numai plămada de istorie și sfințenie din care s-a alcătuit neamul căruia îi aparținem, dar și ecourile trădărilor, laolaltă cu șoaptele de alcov, patimile și asceza, intriga, blestemul și căința.

Astfel, nu am putut rămâne indiferenți la persoanele defavorizate de soartă ce cer la rândul lor ajutor la maicuțele de la Mănăstire și alături de maica stareță am încercat să le alinăm nevoile și, împreună, să le oferim câteva ajutoare de igenă și alimente.

Câțiva membrii ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, din puținul lor și cu ajutorul altor parteneri, au ajuns cu ajutoare pentru cei ce viața le-a oferit un trai greu, dar înțelegerea lui Dumnezeu.

AMVVD i-a mulțumit maicii starețe pentru faptele bune de până acum și i-au spus că, vor încerca mereu să stea aproape de locul sfânt plin de istorie și oamenii care au nevoie de alinare.

Amintim că, Mănăstirea Dealu este o construcție unde prima biserică datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea sau începutul celui de al XV-lea, din timpul domnitorului Mircea cel Bătrân. Pe locul acesteia, domnitorul Radu cel Mare (1495-1508) a construit o prea mareață biserică din caramidă placată cu piatră și împodobită în chip deosebit. Aceasta avea să fie luată drept model de către urmașul lui Radu, Neagoe Basarab (1512-1521), atunci când a ridicat biserica episcopală din Curtea de Arges.

Prietenia adevărată vine din suflet, nu din interes

Cu pași repezi se apropie cea mai mare sărbătoare creștinească a românilor ce are o imensă încărcătură spirituală. nici noi, chiar dacă suntem membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități și profesia ne-a oferit uniforma statului, nu putem rămâne îndiferenți. Și nu numai acum, în ultima săptămână dinaintea Săptămânii Patimilor, ci mereu pentru că am învățat că toți suntem egali în fața lui Dumnezeu, și cei care au și cei care n-au.

Am învățat că avem prieteni care ne-au apreciat și au fost lângă noi cu o vorbă bună, cu o rugăciune, atunci când ne-a fost greu, când viața ne-a fost în pericol. Unii dintre noi au fost în bătaia gloanțelor, au trăit pe pielea lor clipe de groază și acum știu a bine că prietenia adevărată vine din suflet, nu din interes.

Astfel, AMVVD Vaslui a fost din nou în vizită la casa Surorilor Franciscane Misionare de Assisi din Huși. Și nu au fost cu mâna goală. Le-au dus ajutoare și recunoștință pentru toate faptele lor frumoase!

Indiferent de credință, mituri sau realitate, Sărbătorile Pascale sunt pentru a fi alături de cei dragi, de neam, de cei ce soarta le-a fost crudă. Este în primul rând o sărbătoare a iubirii lui Dumnezeu care și-a jertfit propriul Fiu pentru mântuirea omenirii.

Munca noastă continuă

Cu ocazia Sfintelor Paști, A.M.V.V.D. Vaslui vine în sprijinul persoanelor vulnerabile. În perioada 11 aprilie – 1 mai, poți cumpăra alimente pe care să le donezi în cutiile amenajate la ieșirea din magazinele Lidl din Vaslui și Huși. Produsele vor fi distribuite către persoanele defavorizate.

Le mulțumim celor de la Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați pentru că sunt alături de noi in acest demers!

Muncim, nu ne oprim!

Astăzi, 12.04.2022, a avut loc ședința Consiliului Director al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități. Aceasta a fost convocată pentru data de 12.04.2022, orele 17.00 prin afişarea convocatorului pe site-ul asociaţiei şi/sau prin e-mail.
Primul subiect al ședinței l-a constituit propunerea Președintelui AMVVD cu privire la desfășurarea evenimentului „Pescarul Veteran”, ediția a VI-a, la Balta Mare Cojești din comuna Cojești, județul Călărași, în perioada 16-17.07.2022, începând cu ora 07.00.
În continuare, s-au discutat propunerile președintelui AMVVD Marius APOSTOL cu privire la pregătirea spectacolului organizat de asociație sub numele „Young Veterans Fest”, ediția a II-a, ce se va desfășura în Parcul Dumbrava din municipiul Călărași, în perioada 25-26.06.2022, precum și detalii despre înaintarea documentelor către Șeful Statului Major al Apărării pentru asigurarea fanfarei și a Team Drill din cadrul Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul” și către Dan HELCIUG și Nae NICULAE pentru a participa la spectacolul organizat de asociație.

De asemenea, s-a stabilit participarea copiilor orfani și cu dizabilitatăți de la Departamentul de Asistență Socială „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din orașul Roșiorii de Vede, Episcopia Teleorman pentru a le oferi o lecție de istorie, la acitivitatea asociației ce este cuprinsă în planul principal de activități pe 2022, inclusiv concurs de AIRSOFT și vizitarea obiectivelor turistice din orașul Târgoviște.
În final, pe lângă aprobarea de noi cereri de adeziune, s-a discutat participarea domnului Marius APOSTOL la „Conferința de lansare a proiectului 21-COP-0012 Combat Mindset Training for Military Students (CoMind), organizată în orașul Brașov”, din data de 20.04.2022, ora 10:00, acesta fiind invitat de către Academia Forțelor Aeriene „Herni Coandă”.