AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Suntem obosiți, dar mulțumiți și liniștiți sufletește că putem ajuta!

DISTRIBUIE

De când am deschis Grupul de Sprijin al AMVVD din zona Moldovei pentru refugiații din UCRAINA, la Botoșani s-a lucrat în fiecare zi și s-a răspuns prezent la orice cerere venită de la responsabilii centrelor special create pentru cei ce au lăsat lucrurile agonisite cu greu și au fugit din calea crudului război.
În tot acest timp, membrii implicați au avut puține ore de somn. Sunt obosiți, dar mulțumiți că au putut ajuta de fiecare dată. După orice solicitare onorată i-au mulțumit lui Dumnezeu că au putut să asigure cele necesare.

Au fost mereu receptivi la nevoile oamenilor, ba mai mult, în aceste zile n-au uitat și de familiile de români care trăiesc într-o sărăcie lucie, fără puterea de a asigura copiilor o hăinuță care să le țină cald în aceste zile friguroase sau o mâncare caldă pentru ziua de mâine.
Doar în ultimele două zile au avut solicitări de la Mihălășeni, Avrameni, Săveni și Rădăuți-Prut și au mai mers și la o mămică cu cinci copii ce nu are decât banii din alocații pentru trai.

Familia monoparentală nu are casă. Stă provizoriu într-o cămăruță mică a unor vecini, și ei nevoiași, dar care știu cât înseamnă și cel mai mic ajutor.

În fiecare zi există solicitări de tot felul, în fiecare zi se încarcă mașini cu ajutoare ce ajung la diverse destinații.

Au început să existe mici greutăți cu transportul ajutoarelor și cu combustibilul. Sucursalele AMVVD Iași, Neamț și Bacău au venit în ajutorul celor de la AMVVD Botosani.

AMVVD Iași a donat o sumă de bani Grupului de sprijin pentru refugiații din UCRAINA ce va fi folosită pentru combustibilul necesar transportului de ajutoare acolo unde este nevoie și sunt prezenți în zona vămii Sculeni.

AMVVD Neamț a adus donații: produse alimentare, nealimentare (produse de igenă, jucării), atunci când nu se mai puteau asigura solicitările.

De la AMVVD Bacău s-a mers cu ajutoare în Crenăuți, Ucraina și, începând de azi, două persoane vor da o mână de ajutor la încărcat, descărcat și distribuit produse la centre și vămi, conform solicitărilor venite la Grupul de sprijin pentru refugiații din UCRAINA, din Botoșani.

Colegii de la AMVVD Vaslui încearcă să asigure, în limita posibilităților, ce-i necesar în zona vamei Albița.

Nici AMVVD Vrancea nu a stat deoparte și a avut grijă să onoreze cererea primită din Găgești, chiar dacă era pentru victime ale violenței domestice, persoane rămase fără adăpost sau copii orfani ai țării noastre.

Se ajută între ei și spun mereu că, împreună sunt mai puternici!

„Am fi vrut să ne ajutăm mai mult colegii din Botoșani, dar din păcate nu avem voie să părăsim garnizoana. Așa că, încercăm să le fim alături cu ce putem. Aici, în zona Moldovei, suntem uniți, adică frați, și întotdeauna găsim o cale să lucrăm împreună. Toți pentru unul și unul pentru toți, aceasta este deviza noastră”, spune președintele sucursalei AMVVD Iași.

Așa cum am mai scris, alături de coordonatorul grupului de sprijin în aceste zile au ajutat și Cavaleri ai Ordinului Sancti Bernardus, Cavalerii Templieri Romania (OESB).

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.