AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Pios omagiu !

DISTRIBUIE

Sublocotenentul (p.m.) Adrian Vizireanu

16 ianuarie 1980 – 07 mai 2016

Sublocotenentul (p.m.) Iulian Dumitrescu

19 octombrie 1983 – 07 mai 2016

Cei doi militari şi-au pierdut viaţa în urma unui incident care a avut loc în apropiere de localitatea Kandahar, din Afganistan, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani.

Adrian Vizireanu și Iulian Dumitrescu au fost decorați de către Președintele României cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler”, cu însemn pentru Război și înaintați în gradul de sublocotenent post-mortem.

În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem, pe data de 23.05.2016, sublocotenentului (p.m.) Adrian Ion Vizireanu și sublocotenentului (p.m.) Iulian Dumitrescu li s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Buzău, jud. Buzău, iar prin H.C.L nr. 68 din 28.03.2017, câte o stradă din municipiu le poartă numele.
 
     Pentru ceea ce au fost și continuă să fie, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ”Sf.Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” luptă să le țină memoria vie, căci: EROII NU MOR NICIODATĂ!

Cinste și onoare memoriei lor!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Un gând despre “Pios omagiu !”