1 Iulie Ziua Muzicilor Militare din România. ONOARE ȘI RESPECT PENTRU ACEȘTI MINUNAȚI MUZICIENI MILITARI!!!

1 iulie este data la care se împlinesc 188 de ani de la înființarea muzicilor militare moderne.
În 1830 este înfiintata Armata Natională permanentă, numita de contemporani “Straja Pamântească”.
Prima fanfară militară a fost înființată la Iași, la 1 iulie 1831, în cadrul „Strajei Pamântești”.
În perioada de după războiul de independență s-a hotărât ca la fiecare regiment de dorobanți să se constituie câte o muzică militară sub denumirea de „fanfară”.
La 10 octombrie 1936 a fost înființată „Școala elevilor muzicanți militari”, instituție menită să asigure pregătirea și formarea personalului muzicilor militare.
În anii ce au urmat, muzicile militare au constituit o prezență permanentă la sărbători naționale, manifestări social-politice, culturale și nu în ultimul rând, în momentele fierbinți ale zbuciumatei noastre istorii. În tumultul revoluției de la 1848 din Țările Române, fanfarele erau prezente în mijlocul poporului amplificând entuziasmul acestuia pentru realizarea idealurilor avansate ale vremii..
O prezență activă au avut-o formațiile de fanfară si în perioada înfăptuirii unirii Principatelor Române din 1859, când “cu Hora Unirii îl primea muzica militară pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza”.
În 1867, în cadrul Ministerului de Război se instituie funcția de “inspector general al muzicilor militare”, funcție în care este numit șeful de muzica clasa I, căpitan Eduard Hübsch.
În perioada de după războiul de independență, avându-se în vedere numărul relativ mic de muzici militare, prin Decizia ministerială nr. 114 din 25 iulie 1880, s-a hotărât ca la fiecare regiment de dorobanți să se constituie câte o muzică militara sub denumirea de “fanfară”.
Începând cu 26 mai 1895, la conducerea muzicilor militare, în funcâia de inspector este numit Iosif Ivanovici, autor al celebrului vals “Valurile Dunării”.
El a înzestrat muzicile militare cu instrumente noi, repertoriu valoros și divers, sprijinind în același timp, activitatea de pregătire a viitorilor instrumentiști militari
La 10 octombrie 1936 ia fiinţă ,,Şcoala elevilor muzicanți” institutie menită să asigure pregătirea și formarea personalului muzicilor militare..
La timpul respectiv această școala a constituit prima forma de învățământ muzical preuniversitar din țara noastră.
Paralel cu perfecționarea organizatorică și în plan profesional a muzicilor existente la 15 iunie 1954 are loc un eveniment cu largi rezonanțe: ia ființă o formație etalon, unicat în armata și în tara Muzica Reprezentativă a Armatei.
Orchestrele militare au ajuns la performante remarcabile, la posibilități multiple de abordare, ținzându-se spre o integrare la nivelul marilor orchestre simfonice.

În decursul anilor,  Muzica Reprezentativă a Armatei ne-a ajutat și pe noi, A.M.V.V.D. , la diferite evenimente organizate, fie de cinstire/omagiere a militarilor veterani ai teatrelor de operații , fie caritabile pentru construirea primului centru de recuperare și refacere al veteranilor (CRRV – AMVVD).

Monumentul Muzicii Românești va fi inaugurat de Ziua Muzicilor Militare

Inaugurarea oficială a monumentului de cinstire a înaintașilor muzicii a căror muncă și moștenire nu a fost băgată în seamă de autorități, va avea loc într-o ceremonie cu protocol militar, pe 1 iulie, de Ziua Muzicilor Militare.

Monumentul Muzicii Românești este dedicat marilor compozitori, dirijori, interpreți, prezentatori, textieri, instrumentiști și alții asemenea care, de-alungul timpului ”au construit fundamentul solid al repertoriului bogat, valoros şi fără vârstă al muzicii româneşti, lăsând în urma lor repere esenţiale pentru evoluţia şi continuitatea acestei arte atât de îndrăgite de marele public”, așa cum este consemnat pe actul cimentat în soclul sculpturii. Ansamblul memorial a fost conceput de artistul plastic Valentin Tănase,, directorul Studioului de arte plastice al armatei, iar iniţiativa a aparţinut generalului-locotenent dr. Cătălin Zisu, comandant şi coordonator al Instituţiilor de Cultură din Armata României..

Acesta este amplasat pe Bulevardul Iuliu Maniu, în fața Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naționale, într-un spațiu deschis. Este singurul monument al muzicii din țară.

Lucrarea este realizată conform unei tehnologii actuale, fiind turnată din răsină.
Este mai ieftină decat o sculptură în bronz și poate fi executată mai repede.
Un alt avantaj este că nu oxidează, nu își schimbă culoarea, este impermeabilă și are un grad de ignifugare ridicat.

Tot astăzi va fi prezentată publicului Cartea Monumentului Artiștilor Muzicii Românești, în paginile căreia se regăsesc numele tuturor artiștilor omagiați – un adevărat compendiu al artei noastre muzicale.

Ceremonia de sfinţire a locului în care este amplasat Monumentul artiştilor muzicii româneşti şi aşezarea hrisovului la temelia acestuia a avut loc la 4 iunie 2019.

Zi de sărbătoare pentru A.M.V.V.D.

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național, simbol suprem al unității și identității românești, prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”  (A.M.V.V.D.) a sărbătorit drapelul care i-a însufleţit pe români în momente grele de luptă, dar şi de bucurie.
Astfel, după Ceremonia de înălțare a drapelului României în Piața Tricolorului (în fața Cercului Militar Național) din București, o delegație formată din Marius Apostol – președinte, Mihaela Dumitru – secretar general și Tiberiu Dinu – administrator s-a deplasat spre Sibiu, la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, pentru a avea o întrevedere cu generalul de brigadă prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan, rectorul AFT.
După primirea cordială și lungi discuții pe tema „porții de intrare în armata română” care este la Sibiu deoarece „toți cei care au comandat în Irak, în Afganistan, brigăzile, batalioanele, au trecut în școală pe aici și, evident, pe parcursul carierei militare au mers mai departe, dar numele îl au legat de această parte a Transilvaniei”, a spus generalul.
Se știe că, Academia Forțelor Terestre a beneficiat de deblocarea investițiilor din armată și și-a pus la punct baza de pregătire sportivă. Cu două terenuri de sport cu nocturnă, bazin olimpic, pistă de pregătire la cel mai înalt standard NATO, săli de judo, teren de baschet, volei și handbal, lucru de care este foarte mândru. Iar acum, generalul Bârsan dorește ca și membrii asociației să-și lege numele, într-un fel sau altul, de Sibiu. Cum? Venind în ajutorul AMVVD și dorind să sprijine asociația în proiectele ce implică veteranii din teatrele de operații. Așa consideră domnia sa că-și arată respectul pentru militarii răniți în misiunile internaționale.
Ca prim pas, generalul de brigadă prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan a oferit președintelui AMVVD Marius Apostol placheta Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”.
Mulțumim rectorului AFT Ghiță Bârsan pentru deosebita onoare de a înmâna simbolul atât de prețuit de militari și, împreună susținem veteranii.

Avem onoarea să vă salutăm, d-le general de brigadă prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan!

Împreună suntem mai puternici!

70 de ani de la înființare – Ceremonia de decorare a drapelului Academiei Tehnice Militare și dezvelirea bustului regelui Ferdinand

În data de 22.05.2019 delegația AMVVD a participat la ceremonia de decorare a drapelului Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” (ATM) de către președintele țării Klaus Werner Iohannis cu Ordinul Virtutea Militară în grad de comandor cu însemn de pace, precum și dezvelirea unui bust al regelui Ferdinand I în curtea Academiei.

Amintim că, activitatea de decorare a avut loc ca urmare a sărbătoririi a 70 de ani de la înființarea Academiei Tehnice Militare (17 mai 1949), 70 de ani de excelență în învăţământul politehnic militar.

Pentru acest eveniment în data de 16 mai au avut loc festivităţile militare şi universitare dedicate acestui eveniment în prezenţa ministrului apărării naţionale, domnul Gabriel Beniamin Leş, a Secretarului de Stat pentru Armamente, domnul Andrei Ignat, Secretarului General Adjunct al Ministerului Afacerilor Interne, domnul chestor de poliţie Valentin Melnic. Au mai participat reprezentanţi ai universităţilor partenere, precum, cadrele militare din conducerea structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naţionale.

Totodată, la invitația rectorului Academiei, general de brigadă profesor universitar doctor inginer Iulian Constantin Viziteu, a participat și o delegație a AMVVD formată din Marius Apostol – președinte și Dan Cosma – prim-vicepreședinte.

Mulțumim și pe această cale domnului rector pentru invitație și aprecierea pe care o acordă asociației noastre și îl asigurăm de sprijinul și prezența noastră la viitoarele activități.

Onoare și respect!

Pentru mai multe imagini accesați GALERIA FOTO 

Ceremonia militară de înălțare pe catarg a drapelului național al României și a drapelului NATO. 15 ani a Zilei NATO în România

Astăzi, o delegație a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) a fost prezentă, la invitația șefului SMAp domnul General Nicolae Ciucă, la ceremonialul dedicat împlinirii a 15 ani de la aderarea României la NATO, ceremonial la care au participat printre alții : doamna prim-ministru Viorica Dancilă, domnul Ministru al Apărării Naționale domnul Gabriel Leș, doamna Ministru al Educației doamna Ecaterina Andronescu și mulți alții.

După ceremonia oficială domnul general Nicolae Ciucă a dorit să stea de vorbă cu delegația AMVVD, asigurându-ne de întregul sprijin al dumnealui și al instituției pe care o conduce. Onoare și respect. Împreună susținem Veteranii.

 

Vizită de lucru la Ministerul Muncii și Justiției Sociale

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD), prin delegația formată din Marius Apostol – președinte, Dan Cosma – prim-vicepreședinte și Adrian Iloiu – vicepreședinte, a avut o întâlnire cu ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, referitor la susținerea proiectului legii veteranilor, a drepturilor răniților și văduvelor și, deasemenea, cu privire la Ordonanţa de Urgenţă (OUG) 114.
Domnul ministru și-a exprimat susținerea proiectelor AMVVD urmând ca asociația să aibă întâlniri de lucru cu Ministerul Apărării Naționale (MApN), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Împreună Susținem Veteranii!

Adunarea Generală a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”- Ianuarie 2019, București

     În data de 26 ianuarie 2019 a avut loc Adunarea Generală a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”. La eveniment au participat Consiliul Director (CD) al asociației, membrii din conducerea sucursalelor din întreaga țară, dar și alți membrii ai asociației.

     Așa cum se obișnuiește, ca de fiecare dată, Adunarea Generală a început cu intonarea Imnului de Stat.

     În cadrul acestei întâlniri a fost prezentat de către președintele asociației raportul privind activitățile desfășurate de către consiliul director anul trecut, s-au discutat cele mai importante probleme organizatorice, s-au votat și aprobat înființarea de noi sucursale, cât și modificarea unor structuri de conducere, atât la nivelul conducerii centrale, cât și la nivelul sucursalelor. Deasemenea președinții din țară au prezentat rapoartele de activitate pe anul pe anul 2018. Au fost stabilite împreună cu membrii Consiliului Director prioritățile pentru anul 2019, lucrul cel mai important pentru asociație. Nu în ultimul rând au fost analizate și aprobate modificările la actul constitutiv și la statutul asociației.

     Au fost ore bune de dezbateri și noutăți, iar pentru câteva minute au fost alături de membrii asociației și cei de la Allora Vision (echipamente de protecție profesionale) care au  susținut o prezentare de uniforme (stilul Army), precum și reprezentanți ai firmei Forever cu o prezentare a produselor lor.

      Așa cum ne-a obișnuit, solista de muzică populară Tatiana Mayer, membră a asociației a fost și ea prezentă cu o surpriză, venind alături de formația Teodor Ciobaniuc și Viorel Brad susținând un concert pe cinste, dar nu înainte de a da ocazia celor din Consiliul Director al AMVVD să răsplătească unele sucursale pentru întreaga activitate desfășurată pe parcursul anului trecut, susținerea Centrului de Recuperare și Refacere de la Aninoasa, Târgoviște (CRRV-AMVVD) și alte activități desfășurate pentru promovarea asociației.

     Adunarea Generală a AMVVD a durat mai bine de 8 ore, dar a adus în ochii și sufletele membrilor mulțumirea lucrului bine făcut și dorința de a realiza tot ce și-au propus.

     După cinci ani de la înființare, AMVVD a reușit să aibă 23 de sucursale în țară, peste 13.000 de membri și un scop bine determinat: creșterea și îmbunătățirea traiului militarilor veterani ai teatrelor de operații, finalizarea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani atât de necesar celor care au fost în misiunile internaționale și s-au ales cu răni pentru tot restul vieții.

     La sfârșit, ei nu au uitat să mulțumească tuturor celor care au susținut asociația, se implică în dezvoltarea ei și sunt devotați. Celor care au înțeles nevoile militarilor români răniți în teatrele de operații și că, ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII.

AMVVD a fost, este și va rămâne alături de toți veteranii. Respect și onoare pentru fiecare dintre dvs.