România în sărbătoare! Ziua Drapelului Național !

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național, simbol suprem al unității și identității românești, prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) sărbătorește drapelul care i-a însufleţit pe români în momente grele de luptă, dar şi de bucurie.

  • Roşu – sângele înaintaşilor noştri care a botezat pământul românesc de-a lungul veacurilor. El îndeamnă ca dragostea faţă de neam şi de ţară să fie la fel de aprinsă ca focul roşului din steag.
  • Galben – exprimă bogăţia şi grandoarea ţării, prestigiu, virtute.
  • Albastru – seninul cerului care ne binecuvântează ţara, seninul cugetului şi gândirii neamului românesc, credinţa şi puterea cu care suntem legaţi de pământul sfânt al patriei.
    Onoare și Respect !

AMVVD #ZiuaDrapeluluiNațional

AMVVD – astăzi religia noastră este preaslăvirea lui Dumnezeu și cinstirea Eroilor Neamului

România creștină sărbătorește astăzi Înălțarea Domnului Iisus Hristos la ceruri, după trecerea a 40 zile de la sărbătoarea Paștelui. Aceeași zi a fost aleasă pentru a cinsti jerfa Eroilor Neamului.
Peste tot în țară, membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități “Sf. Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” au participat la ceremonii, slujbe de pomenire și depuneri de coroane.
Colegii din Sălaj, Iași, Curtea de Argeș, Găiseni județul Giurgiu, Râmnicu Vâlcea, Câmpulung, Răzvani județul Călărași, Alba Iulia, Suceava, Pitești au depus coroane de flori pentru cinstirea celor a căror jertfă a asigurat perpetuarea culturii și obiceiurilor noastre în acest spațiu geografic sfânt, al României. De asemenea, la ceremonia organizată de autoritățile locale în Timișoara, pentru prima dată AMVVD a reprezentat și veteranii de razboi, la solicitarea președintelui filialei locale a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, domnul general maior Constantin Mărăcine.

Cinste și Onoare Eroilor Neamului!
Noi suntem veteranii contemporani ai României și nu uităm pe nimeni!
Împreună suntem mai puternici!

AMVVD – se eliberează legitimațiile pt VTO din Ministerul Afacerilor Interne

Dragi veterani ai teatrelor de operații din Ministerul Afacerilor Interne, astăzi în zi de mare sărbătoare, vă comunicăm o veste îmbucurătoare.
Începând de astăzi, și dreptul dobândit prin eforturile susținute de Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități “Sf. Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” privind emiterea și distribuirea legitimațiilor de VTO a început prin grija directiei de resort din MAI.
Eforturile noastre nu se opresc aici.
Noi suntem veteranii!
Veteranii nu lasă pe nimeni în urmă!
Onoare și Respect!

AMVVD – pensiunea Clubul Veteranilor: un an de sacrificii și succese

Astăzi sărbătorim un an de când Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități “Sf. Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”(AMVVD) a preluat pensiunea Clubul VETERANILOR.
Inițial, nu exista o foarte mare încredere că se va reuși acest lucru, dar Dumnezeu ne-a călăuzit și cu credință, sacrificiu, dăruire și mult suflet am obținut cele așteptate.
Odată achiziționată, pensiunea Clubul VETERANILOR a devenit un loc frumos, de relaxare, elegant și rafinat. Această realizare impresionantă demonstrează dedicarea și munca asiduă a echipei noastre, care a transformat această pensiune într-un loc deosebit, perfect pentru odihnă și recreere.
Departe de agitația aglomerărilor urbane, spațiile de cazare și de recreere vă așteaptă să petreceți momente minunate alături de familii și de persoanele dragi. Totodată, Pensiunea Clubul VETERANILOR poate fi locul de întâlnire al veteranilor, un loc unde aceștia pot rememora evenimentele petrecute sub arme, într-un cadru plin de respect și camaraderie.
“Ne bucurăm să vedem cum acest spațiu a devenit un refugiu pentru veterani, un loc unde aceștia pot găsi liniște și confort, după ani de serviciu și sacrificiu. Pensiunea este acum un simbol al unității și al solidarității noastre, un loc unde valorile noastre sunt celebrate și respectate.
Vă mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și ne-au fost alături în această călătorie. Fără voi, această realizare nu ar fi fost posibilă. Haideți să continuăm să construim împreună un viitor plin de reușite și să ne susținem reciproc în fiecare pas al drumului nostru comun.”
Marius APOSTOL – președintele AMVVD
ONOARE ȘI RESPECT!

AMVVD – pescarul veteran, 2024

În perioada 07-08.06.2024, la balta Mare Cojești, din judetul Călărași, sub patronajul Asociației Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități “Sf. Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, s-a desfășurat activitatea denumită semnificativ „Pescarul veteran – ediția 2024”.
Ca toate activitatile ce poartă marca AMVVD, cu o participare masivă, fiind înscrise 16 echipe din toată țara, și aceasta a fost o reușită deplină.
După două zile de „stat pe baltă”, s-a stabilit clasamentul:

  • Locul 1: Bujor Viorel,
  • Locul 2: Juganaru Robert,
  • Locul 3: Ionuț Butoi,
  • Premiul special pentru cea mai mare captură: Vali Dragomir.
    „Iată, s-a încheiat o nouă ediție a concursului Pescarul Veteran-2024. Excelenta organizare, locul de vis și atmosfera prietenoasă au fost cheia succesului; o atracție specială a fost și surpriza colegilor de la Oradea care au pregătit un gulaș delicios.
    Felicitări tuturor participanților, și sperăm că în viitor vor avea mai mult succes!
    Mulțumesc celor care și-au alăturat imaginea de faimoasa siglă a AMVVD sponsorizând activitatea. Aș aminti și faptul că asigurarea medicală a fost realizată de Lixmed.
    Fir întins!” – președintele AMVVD, Marius APOSTOL, veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiunii.

Onoare și Respect!

Adunarea Generală a Sucursalei AMVVD Vâlcea

Se știe că Râmnicu Vâlcea este cetatea de formare și perfecționare a militarilor în arma geniu, atât de necesari pentru toate categoriile de forțe din Armata României.
Ce altă zi ar fi fost mai potrivită pentru a desfășura adunarea generală a sucursalei noastre din Râmnicu Vâlcea?
Astfel, pentru a onora aceste două momente de sărbătoare din garnizoana Rm. Vâlcea, dar și ziua militarilor rezerviști, o delegație a Consiliului Director al
Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități “Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, formată din președintele AMVVD, Marius Apostol și vicepreședinții Cristian Guștere și George Niță, au adus prețuirea noastră față de efortul și sacrificiile militarilor geniști depuse pentru realizarea sprijinului de specialitate al operațiilor militare, atât de necesar pentru obținerea succesului pe câmpul de luptă.

Adunarea Generală a sucursalei a avut loc într-o atmosferă relaxată, cu această ocazie fiind aleasă o nouă echipă de conducere. În urma votului exercitat, noul consiliu de conducere al sucursalei AMVVD Râmnicu Vâlcea a fost constituit astfel: președinte Aspiricioiu Nicolae, vicepreședinți, Morărescu Gheorghe și Pârvu Lucian, secretar Sandu Alexandru și casier, Dinescu Laurențiu.
Pe timpul întâlnirii, discuțiile s-au purtat pe următoarele subiecte: situația legitimațiilor VTO din MAI, rezultatele discuțiilor cu ministrul apărării naționale referitor la actualizarea soldei de grad a militarilor în rezerva și retragere, stadiul lucrărilor la Centrul de Recuperare și Refacere a Veteranilor – CRRV, precum și demersurile pentru actualizarea indemnizației de veteran.
„Prezența echipei CD al AMVVD în garnizoana Râmnicu Vâlcea nu a fost întâmplătoare. Adunarea generală a sucursalei locale a fost o frumoasă cauză a prezenței noastre în municipiul vâlcean. Sărbătorile armei geniu și a militarilor rezerviști au fost ocazia fericită de a ne afla alături de dumneavoastră în aceste momente, motiv pentru care adresez călduroase urări de sănătate și fericire tuturor colegilor, atât rezerviștilor, cât și geniștilor.
Tot astăzi, Sucursala din Râmnicu Vâlcea a AMVVD a ales o echipă de conducere nouă, căreia îi urez multă putere de muncă și succese în activitățile pe care și le-au propus.
Succes, domnule președinte Aspiricioiu Nicolae!
Succes, AMVVD Vâlcea!” – președintele AMVVD, domnul Marius APOSTOL, veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiunii.

Onoare și Respect!
AMVVD este o forță, AMVVD este peste tot!

AMVVD – Constanța, din nou o pe calendarul consiliului director

Vizitele echipelor consiliului director al AMVVD pe teritoriu continuă cu sucursala locală din Constanța. Și ce alt moment mai potrivit s-ar putea alege decât data desfășurării ședinței Adunării Generale a sucursalei locale.
Astfel în data de 23.05.2024, președintele AMVVD, Marius Apostol, însoțit de o echipă a CD formată din vicepreședinții coordonatori, George Niță și Bujor Viorel, au fost prezenți în municipiul de la țărmul Mării Negre.
Programul zilei a cuprins o vizită la comandamentul Brigăzii 9 Mărășești, apoi întâlnirea cu militarii în rezervă și întâlnirea cu personalul Batalionului 341Infanterie, Topraisar.
Tot la această dată a avut loc Adunarea Generală a sucursalei AMVVD Constanța, unde membrii și susținătorii locali au avut ocazia să-și hotărască destinele prin alegerea echipei de conducere.
La rândul său, președintele AMVVD, domnul Marius Apostol, a făcut un scurt bilanț al activităților AMVVD, făcând referire la succesele obținute de AMVVD în urma discuțiilor cu decidenții politici, pentru rezolvarea problemelor veteranilor TO, facilitățile obținute pentru membrii AMVVD care sunt publicate și pe site-ul nostru www.amvvd.ro; discuții au fost purtate și despre avantajele și facilitățile de care vor beneficia veteranii la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani de lângă Târgoviște.
AMVVD Constanța, în urma discuțiilor cu autoritățile publice locale a obținut pentru membri AMVVD, facilitatea de a beneficia de gratuitate pe mijloacele de transport City Bus din oraș, conform prevederilor memorandumului încheiat cu primăria orașului Constanța.
„Despre sucursala din Constanța a AMVVD, am știut din totdeauna că este puternică și are potențial, dar acest potențial a fost umbrit și păstrat în latență până acum. Am convingerea că domnul președinte Necșulescu Lucian, va valorifica acest potențial, astfel încât veteranii TO din Constanța să simtă că AMVVD lucrează pentru ei și nu pentru a consolida imaginea unei persoane. S-a terminat cu egocentrismul și grandomania . Membrii și susținătorii noștrii trebuie să simtă efectele forței pe care o reprezintă AMVVD la nivel național și local.
Succes, domnule președinte Necșulescu!
Succes, AMVVD Constanța!” – președintele AMVVD, domnul Marius APOSTOL, veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiunii.