Cu eforturi deosebite din partea primăriei Călărași, prin viceprimarul Dragu Niculae și cu ajutorul președintelui sucursalei AMVVD Călărași, Ion Oprișan, s-a reușit protejarea troiței închinate eroilor neamului și amenajarea ansamblului limitrof prin betonare și amenajare peisagistică, eroii ce și-au gasit aici locul de odihnă fiind onorați așa cum au meritat dintotdeauna.
”Neamul este etern prin cultul eroilor. Eroii sunt cei dragi nouă. …Eroii, oameni căzuti pe câmpurile de luptă de-a lungul istoriei au luptat pentru apărarea pământului strămoșesc, a ființei naționale, pentru apărarea religiei. Ei și-au dat viața pentru ca noi să fim liberi, ei sunt eroii noștri”- spunea marele istoric și prim-ministru al României Nicolae Iorga.
Pentru că AMVVD își onorează așa cum se cuvine eroii…
Campania „Dăruind nu sărăcești, ci te îmbogățești” a adus și astăzi o rază de bucurie în sufletele unor enoriași din parohiile Cotatcu și Tigoiu.
Astfel, cu ajutorul membrilor sucursalei AMVVD VRANCEA condusă de veteranul Marius Barbu câteva familii din parohiile mai sus menționate au primit alimente și haine !!!!
AMVVD Vrancea împreună cu Biserica Ortodoxă Română (de care de multe ori nu se pomenește), în prag de sărbători, au încercat să aducă puțină bucurie în sufletele unor enoriași ce au fost năpăstuiți de soartă. Astfel, preoți de la parohiile Cotatcu și Tigoiu au bătut la porțile oamenilor pentru a le da mici ajutoare.
La cum acționează și se zbate pentru cauza AMVVD, ai spune că este un tineel…te uimește, în ciuda problemelor de sănătate pe care le are în urma incidentului din Afganistan, cu agilitatea, cu rezistența fizică și psihică de care dă dovadă în activitatea de zi cu zi la Asociație.
Marius Apostol
Este persoana care mobilizează permanent membrii asocuației și le inspiră, prin felul lui de a fi, încrederea că nimic nu este de nerezolvat, ajungând astfel la cei 9 ani de președinție la AMVVD și la ziua de astăzi când mai pune un an de experiență în sacul vieții.
Întrucât prefixul nou este doar un semn de maturitate, nu unul de intristare și pentru că această zi este doar pentru tine – Marius Apostol, colegii și membrii AMVVD îți urează cu tot dragul La Mulți Ani cu sănătate și fericire.
Astăzi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc a întâlnire de lucru între reprezentanții Asociației Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir și conducerea Ministerului Afacerilor Interne, având pe ordinea de zi subiecte de actualitate privind veteranii din teatrele de operații.
Delegații AMVVD-MAI
La intrevederea de la sediul MAI au participat, din partea AMVVD, președintele Marius Apostol, primvicepreședintele Dan Cosma si domnii Tutunaru Florin, Maican Ion și Petcu Niculae iar din partea MAI, ministrul Lucian Bode, secretarul de stat Despescu Bogdan, șeful DGMRU- chestor de poliție Valentin Minoiu și directorul de cabinet Marius Florin Mihăilă.
Aplicarea în mod unitar în toate structurile MAI a ordinului ministrului de interne privind aplicarea legii 168/2020, referitor la indemnizația de veteran precum și eliberarea legitimațiilor care atestă calitatea de veteran au fost doar două din subiectele aflate pe agenda discuțiilor.
Problemele expuse de reprezentanții asociației au atras atenția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, astfel că ele vor fi supuse analizei în vederea luării unei decizii cu celeritate.
În semn de respect și prețuire pentru atenția și pentru sprijinul acordat, reprezentanții AMVVD au acordat ministrului Bode și secretarului de stat Despescu obiecte personalizate AMVVD.
Locotenent colonel în retragere BĂRBULESCU PETRE-ANTON în vârstă de 98 de ani se numără printre puținii veterani în viață, participanți la cel de al Doilea Război Mondial, ai municipiului Sighișoara.
Militari din cadrul Batalionului 72 Apărare CBRN ,,NEGRU-VODĂ” l-au vizitat pe veteran, au ajutat la pregatirea locuinței pentru sărbătorile de iarnă și l-au aprovizionat cu câteva alimente.
Acasă la veteran
Născut în Craiova în data de 08 niembrie 1923, a fost încorporat la data de 03.11.1943, participând la Campania militară din Est în calitate de comandant pluton mitraliere grele în luptele din jurul orașului ODESA. Veteranul a împărtășit militarilor în special luptele din zilele de 13-20 septembrie 1944 la Paulis-Radna, cand elevii ostasi si comandantii lor din scoala Militara Radna, constituiti in Detasamentul Paulis, au facut suprema jertfa in luptele cu trupele hitleriste si horthyste ce invadasera Nord-Vestul Romaniei dupa odiosul Dictat de la Viena.
Întiparit în memorie i-a rămas distrugerea carelor de lupta ale Diviziei Blindată Nr. 1 ungară „Budapesta”, împotriva cărora a luptat timp de o săptămână, trupele române au rezistat unui inamic superior atât ca număr cât și ca tehnică de luptă. Pe Valea Mureşului ofensiva era dusă de Divizia maghiară Budapesta, cu un efectiv de circa 20.000 de militari, însă înaintarea i-a fost oprită la Păuliş de un detaşament român format din trei batalioane de elevi de la Şcoala de subofiţeri în rezervă de la Radna, un batalion din Regimentul 9 infanterie şi divizionul 61 artilerie grea, în total peste 1.800 de militari. Între 13 – 20 septembrie 1944, ostaşii români au rezistat eroic unui inamic mult superior atât ca număr, cât şi ca tehnică de luptă.
Veteranul a fost recompensat cu medalii
Veteranul a fost recompensat pentru faptele sale de armă prin următoarele decorații: – Medalia „Crucea comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial, 1941-1945” care se instituie pentru a comemora serviciile militare aduse statului roman in timpul celui de-al doilea razboi mondial;
-Medalia ,, Barbatie si Credință clasa a III”.
A fost foarte amabil și s-a bucurat de vizita noastră, și noi militarii Batalionului 72 Apărare CBRN „Negru Vodă” il vom sprijini ori de câte ori este nevoie.
Sucursala AMVVD Sighișoara, prin președintele Plt Adj pr Țuca Petru.
După o lungă și stresantă perioadă de strângere a fondurilor necesare, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități a reușit să achiziționeze primele containere modulare destinate proiectului ”Case pentru veterani”, acestea ajungand astăzi pe locația finală în curtea Centrului de Recuperare si Refacere pentru Veterani de la Mănăstirea Dealu de lângă Târgoviște.
Primele două containere modulare, constând într-un container dormitor și unul sanitar, au ajuns astăzi la sediul Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani, fiind amplasate pe locurile finale cu ajutorul voluntarilor din sucursalele AMVVD Târgoviște și Prahova.
Zilele următoare, cu spijinul sucursalei Târgoviște, containerele vor fi racordate la utilități (apă, energie electrică și canalizare) urmând ca, până la sfârșitul lunii, primii doi veterani aflați în situații nefericite să-și ocupe locurile în prima căsuță a proiectului.
Pe platforma betonată de amplasare a containerelor
Pentru că AMVVD și-a propus ”să nu lase pe nimeni în urmă”, proiectul continuă urmănd ca lunile următoare alte containere să devină case, chiar și temporare, pentru veteranii defavorizați care vor găsi aici hrană și asistență de specialitate în vederea reintegrării în societate.
În semn de apreciere pentru activitatea depusă în calitatea sa de Șef al Statului Major al Apărării și de recunoștință pentru sprijinul acordat militarilor veterani și veteranilor cu dizabilităti în desfășurarea activităților curente, domnul general Daniel Petrescu a primit astăzi Placheta de Onoare, cea mai înaltă distincție oferită de Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir.
Astăzi, la sediul Statului Major al Apărării, președintele asociației Marius Apostol, prim vice-președintele Dan Cosma și domnii Tutunaru Florin și Brezoianu Răzvan au înmânat placheta de onoare a AMVVD, multumindu-i în acest fel modest d-lui general Daniel Petrescu pentru sprijinul acordat AMVVD în decursul celor doi ani de cand este la conducerea Statului Major al Apărării și pentru celeritatea cu care a tratat solicitările asociației.
Împreună cu veteranii AMVVD la defilare
Generalul Daniel Petrescu îndeplinește funcția de șef al Statului Major al Apărării, începând cu data de 1 decembrie 2019. Este veteran al teatrelor de operații avand la activ mai multe misiuni, astfel: în cadrul operațiilor NATO de stabilitate a participat la misiunea ISAF din Afganistan (iulie 2006 – ianuarie 2007), comandant de batalion și comandant al contingentului național; la misiunea KFOR din Kosovo (octombrie 2003) și SFOR din Bosnia-Herțegovina (octombrie 2004), comandant de batalion în rezerva strategică a NATO; în operația ALBA din Albania (mai-iulie 1997), ofițer de legătură, a comandat Batalionul 2 Infanterie „Călugăreni” în operația de tip coaliție ANTICA BABILONIA în Irak (ianuarie- august 2005), a participat la misiunile ONU de menținerea păcii: MONUA (decembrie 1998 – iulie 1999) și UNAVEM III (august 1995 – aprilie 1996) din Angola, ca ofițer de legătură al contingentului românesc la Comandamentul Forței ONU.
Împreună suntem mai puternici!
Acest site folosește Cookies. Află mai mult în "Politica de confidentialitate".
Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți.. Setari CookieACCEPTARE
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.