AMVVD IAȘI: La mulți ani tuturor Românilor de pretutindeni!


Astăzi AMVVD-IAȘI a participat, pentru prima dată, la o activitate în Republica Moldova, localitatea Horodiștea Codrenilor.

De Ziua Națională a României membrii AMVVD Iași au fost invitați la dezvelirea și sfințirea bustului lui Vasile Țanțu – un luptător pentru drepturile Românilor din Basarabia și omagierea familiei, a fiului Mihai Țanțu, ofițer în Armata Regală Română, comandantul Detașamentului Operativ de parașutiști care a contribuit decisiv la respingerea grupării de forțe germane din zona Băneasa-Pipera-Herastrău.

La activitate s-au depus coroane de flori din partea Fundației „General Grigore Baștan, AMVVD IAȘI reprezentată de Ciobanu Răducu și Asociația Națională a Parașutiștilor din România, Condor reprezentată de Pavel Sandu.

Felicitări tuturor locuitorilor din Horodiște în mod special lui Oleg Chicu, cel care a organizat și a făcut ca acest lucru să fie posibil astăzi în memoria unui luptător pentru drepturile Românilor din Basarabia și care s-a jertfit pe sine și pe întreaga lui familie pentru visul de a pune România mare în granițele ei firesti.

Amintim că, Cimitirul Central din Chișinău, pe o alee lăturalnică, se află un mormânt modest, străjuit de o cruce de fier, făcută parcă în grabă și cu gândul ca acest mormânt să nu atragă atenția nimănui. Și poate ar trece lumea prin preajmă fără să-l observe, dar pe piatra funerară e scris doar numele celui înmormântat – Vasile Țanțu, restul textului fiind lipsă, deoarece o mână profesionistă a scobit tot ce era scris, punându-ne în față o enigmă… Iar enigmele au întotdeauna proprietatea de a aduna curioși să le descifreze…

În 1940, după ocuparea Basarabiei, sovieticii l-au căutat pe Vasile Țantu, și întrucât nu l-au găsit, i-au omorât feciorii. I-au împușcat în ceafă după o tehnică folosită numai de ei și de fasciști, o tehnică ce nu dădea rebut în fabrica morții. Au împușcat de teamă doi copii, ca nu cumva sângele lui să dea noi vlăstare ce-ar fi putut continua cele începute de tatăl lor… Un al treilea fiu, Mihai Țanțu a fondat în România primele trupe cu destinație specială deschizând un nou capitol în istoria țării…

Mihai Țanțu (eroul nostru), era deja ofițer în Armata Regală Română. Acesta va declara, în scurt timp, ca își va răzbuna frații și va continua opera tatălui său, luptând pentru reîntoarcerea Basarabiei la patria mama…

Etapa de maximă afirmare a căpitanului Mihai Țanțu a constituit-o activitatea din cadrul primei companii și, ulterior, al primului batalion de parașutiști militari. Inițial, este numit comandant de companie parașutiști, iar, ulterior, comandant al companiei de misiuni speciale. Toți cei care l-au cunoscut sau i-au fost subordonați l-au caracterizat ca fiind un ofițer complet și un comandant extrem de carismatic. Luptele de la Băneasa-Otopeni l-au găsit în funcția de comandant al Detașamentului Operativ de parașutiști, care, în cooperare cu subunități din cadrul Centrului de Instrucție al Aeronauticii, a contribuit de o manieră decisivă la respingerea grupării de forțe germane din zona Băneasa-Pipera-Herastrău ( 23 -28 august 1944).

LA MULȚI ANI ROMÂNIA! LA MULȚI ANI, DRAGI ROMÂNI!

Ziua Naţională a României este întotdeauna prilej de imensă bucurie pentru toţi românii. 1 decembrie 1918 reprezintă în istoria noastră momentul de graţie al triumfului idealului naţional, încununarea victorioasă a lungului şir de sacrificii pentru făurirea statului naţional unitar român. Acum, ca şi atunci, avem nevoie de unitate şi solidaritate. Depinde în primul rând de noi să construim o societate performantă, condusă cu inteligenţă şi patriotism, capabilă să genereze bunăstare şi progres. Împreună, vom reuşi!
La ceas de sărbătoare, dorim să transmitem tuturor militarilor români, și celor aflaţi în Polonia, urările cele mai călduroase de sănătate, bucurie şi prosperitate. Prin ceea ce faceţi şi ceea ce sunteţi, promovaţi România şi valorile ei.

A.M.V.V.D. prezentă la cea mai mare participare a militarilor aliați de când se organizează paradele militare de 1 Decembrie. Vezi cine sunt veteranii din AMVVD care defilează în acest an (II)

Duminică, 27 noiembrie 2022, la repetiția generală pentru parada militară de Ziua Naţională au participat aproximativ 1.500 de miliari şi 120 de mijloace tehnice, între care 40 de aeronave. „Peste 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şiproximativ 120 de mijloace tehnice, dintre care 40 de aeronave, vor participa joi, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcului de Triumf, din Bucureşti”, a transmis Ministerul Apărării.  

Elementele de noutate pe care le aduce parada din acest an de la Arcul de Triumf. au fost dezvăluite de purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spânu. 150 de militari din armatele aliate vor participa la defilare, fiind cea mai mare participare a militarilor aliați de când se organizează paradele militare de 1 Decembrie. Alcătuirea detașamentelor arată contextul în care se desfășoară parada, mesajul fiind „ne antrenăm împreună”, „suntem împreună”.

La Parada militară vor defila şi aproximativ 150 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din  Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos, precum şi militari reprezentând ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României şi aproximativ 25 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Canada, Italia, Spania şi Statele Unite ale Americii. 

Este o onoare pentru Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) să participe, și anul acesta, la Parada militară, mai ales că este prima oară de când armatele aliate vor participa la defilare, când parada se va desfășura fără restricții pentru public.

Cine sunt militarii veterani TO care reprezintă asociația

MOȘNEAGU CĂTĂLIN, membru AMVVD, veteran TO – Afganistan, 2010-2012, mentor și deputy chief al unitatii anticoruptie EUPOL Afganistan. Colonel (r) absolvent al Academiei de Poliție, promotia 2002, specializarea cercetari penale. Pană să fie în A lucrat la: Poliția Sibiu, DGPMB, IGPR, Corpul de control MAI, Interpol, dar a si continuat alte cursuri, specializari suplimentare cum ar fi: trainer, mediere, comunicare si negociere.

MOȘNEAGU CĂTĂLIN

BUTNARU PAUL, membru AMVVD, veteran al teatrului de operații decorat în Somalia cu medalia ONU – „În Slujba Păcii”. A asigurat legăturile cu țara și restul teatrelor de operații, în 1991 – Iraq, 1993-1994 – Angola și Albania, fiind centralist și radio telegrafist pe uralul, cu stația R140.

BUTNARU PAUL

PARASCAN BOGDAN VASILE, membru AMVVD, veteran al teatrului de operații Afganistan. În 2003 -2004 a plecat în misiune internațională cu Batalionul 151 Infanterie Războieni, „Lupii Negri”. O misiune grea în care războiul și-a pus amprenta luându-le tribut „Lupilor Negri” doi camarazi. După ce a absolvit Universității Tehnica „Gheorhe Asachi” din Iași  a trecut în rezervă (în 2004) și, actualmente este manager la cel mai mare proiect de regenerare urbana ,,Coresi Brașov”.

PARASCAN BOGDAN VASILE

BUTCARU IULIAN-MARIAN, membru AMVVD, VTO cu patru misiuni – Bosnia, Iraq li Afganistan de două ori. Pltutonieri este activ în prezent la unul din serviciile țării, a fost angajat la Batalionul 2 Infanterie Călugăreni fiind antrenat pentru cercetare, geniu și transmisiuni. În 2002 și 2003, în urma selecțiilor, a participat în Bosnia ca șofer și luptător în securitatea locală prin check point, patrule, verificări obiective civile și militare. În 2005, a fost în Iraq acordând un mare ajutor populației civile (ajutor cu alimente și rechizite școlare) prin securitatea zonei de responsabilitate, patrulare. În anul 2006 a fost în Afganistan fiind selecționat pentru o mică zonă de responsabilitate unde, prin sacrificii, condiții precare de cazare, lipsă de alimente, a îndeplinit cu succes misiunea, până la întoarcerea în țară. A fous decorat cu medalia ” non article 5 ” și insigna Ministrului Apărării de participant la misiuni în străinătate. În anul 2015, a mers din nou în Afganistan având multe atribuții de logistică în sprijinirea unităților militare atât românești aflate în teatrul de operații Afganistan. cât și a altor țări membre. La finalul misiunilor a primit o scrisoare de recomandare din partea vecinilor de la sud de Dunăre, a bulgarilor, iar din partea Șefului Statului Major al Forțelor Terestre Emblema de Merit „În slujba Păcii”, clasa a III a

BUTCARU IULIAN-MARIAN

CONȚ GEORGE, membru AMVVD, veteran TO cu misiuni internaționale de menținea păcii în Albania, Angola, Bosnia și Herțegovina, Afganistan. A fost decorat cu: ONU – „În Sprijinul Păcii” și medalia NATO în operațiunea de refacere a Iugoslaviei. A trecut în rezervă și acum, printre altele, este instructor în cadrul Asociația „Foișorul de Foc”, predând tehnici de supraviețuire, prim-ajutor, supraviețuire urbană etc.

CONȚ GEORGE

LEATU DRAGOȘ, membru AMVVD, veteran TO cu patru misiuni de patrulare, observare și pază: în Angola de două ori, Albania și Iraq. Plt.adj. (r) a fost decorat cu medalia ONU – „În Sprijinul Păcii”

LEATU DRAGOȘ

VELCEA ILIE – BARBARU – membru AMVVD, VTO cu 4 misiuni internaționale: Angola, Afghanistan, Iraq și Sudanul de Sud. Actualmente este și președintele clubului VTO B2 Riders ARMY MOTORCYCLE CLUB, club ce
s-a alăturat,de câte ori s-a putut, activităților desfășurate de A.M.V.V.D.

VELCEA ILIE – BARBARU

LAURA ANASTASIU, membru AMVVD, VTO. La data de 31.03.2001și-a început activitatea în cadrul DGPMB desfășurând activități executive de politție care implicau prezența zilnică în mijlocul mediului infracțional. În anul 2006 a început pregătirea pentru participarea la misiunile internaționale și în perioada iunie 2007-decembrie 2010 a fost membru al contingentului român de poliție din Kosovo. Într-una din misiunile la care a participat, în nordul provinciei, militarii români au fost prinși în ambuscadă. „Peste tot se tragea, grenade cat pumnul doborau oameni cat muntele. Nu ne puteam lasa invinsi si nici nu am facut-o.”, spune Laura Anastasiu. În anul 2014 a început turul de misiuni în Haiti unde a desfășurat activități de protecție și pază. „Având în vedere urmările cutremurului din 2010 și nivelul scăzut de trai din zona, infracționalitatea era la cote foarte mari, pericolul fiind simtit în anumite zone, la un nivel pe care nu mi-l puteam imagina în tara”, mai aflăm din spusele membrului AMVVD. A dost decorată cu medalia ONU – „ÎN SPRIJINUL PACII” în anul 2007 pentru misiunea din Unmik-Kosovo și în 2014 pentru misiunea MINUSTAH-Haiti. În anul 2008 a primit medalia Uniunii Europene – EULEX – „Pro Pace Unum”. De asemenea i-a fost conferit Ordinul „Virtutea Militara în grad de Cavaler” prin Decretul 920 din 09.06.2009. A totalizat 21 de ani de experiență în poliție, iar în toată această perioadă ai îndeplinit funcții de execuție și conducere atât la nivel național cât și internațional.

LAURA ANASTASIU

PĂTRAȘCU SORIN, membru AMVVD, veteran al teatrelor de operații cu cinci misiuni internaționale de menținere a păcii în provincia Kosovo. Plt. adj. șef (r) și-a început cariera militară în anul 1995 la Jandarmeria Română. Începând cu anul 2001 a devenit subofițer în cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei „Vlad Țepeș”, unitate cu care a participat între anii 2003-2004 și 2006-2007 la misiunea de administrație interimară a ONU, în Kosovo (UNMIK). În anul 2010 a participat la misiunea UE de sprijinire a supremației legii în Kosovo (EULEX-K). A fost decorat cu medaliile: ONU – „În Sprijinul Păcii” și medalia UE – „Uniți pentru Pace”.

PĂTRAȘCU SORIN

UNGURAȘ MUGUREL , membru A.M.V.V.D., veteran al teatrului de operații cu patru misiuni în Afganistan. Cadru militar activ este pentru a doua oară când face parte din detașamentul A.M.V.V.D. din Blocul de paradă. Pentru el, ce poartă în suflet durerea pierderii fratelui căzut la datorie în teatrul de operații, așa îşi poate onora fratele, pe Vasile Unguraș. Amintim că, Maiorul Vasile Unguraş a murit pe 7 aprilie 2009, într-o misiune de patrulare pe autostrada Kandahar-Kabul. Avea 32 de ani şi, în 2007, mai fusese pe front, în Irak. În misiunea din Afganistan a  fost comandantul unui pluton de 25 de militari.
Veteranul Unguraș Mugurel, la numai 10 luni de la incidentul care i-a chinuit sufletul, s-a întors în Afganistan doar pentru că simțea că întoarcerea pe front este singurul fel în care îşi poate onora fratele. Iubește cariera militară, amândoi o iubeau, și de câte ori este posibil merge la activități, purtându-și fratele în suflet. Așa consideră că sunt împreună și reușesc amândoi să treacă pe sub Arcul de Triumf. Printre medaliile cu care plt.maj. Unguraș Mugurel a fost decorat se numară și „VIRTUTEA MILITARĂ ÎN GRAD DE CAVALER”- clasa a III-a pe timp de pace, U.S. BRONZE STAR, NON ARTICOLE 5 etc

UNGURAȘ MUGUREL

ASĂVOAIE PETRICĂ DAN – membru AMVVD, veteran al teatrelor de operații cu cinci misiuni internaționale, prima în Bosnia&Hertegovina – martie 1996-decembrie 1996; a doua tot Bosnia&Hertegovina -august 1999-ianuarie 2000; a treia în Irak – septembrie 2003-februarie 2004; iar ultimele două în Afganistan, în perioadele decembrie 2009 (cu Vînătorii de Munte Predeal) -iunie 2010 (cu Scorpionii Roșii Craiova) și ianuarie 2011-iulie 2011. Plutonier adjutant, a terminat școala de subofițeri în 2003, a optat pentru Batalionul 96 Geniu pe vremea când era la m.a.c. la o unitate de geniu din Râmnicu-Vâlcea. S-a integrat destul de repede în colectiv, iar lucrurile au decurs de la sine. Este membru în AMVVD de la înființarea asociației și încearcă să dea o mână de ajutor de câte ori a fost nevoie pentru finalizarea primului CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REFACERE pentru VETERANI (CRR-AMVVD), de la Târgoviște.

ASĂVOAIE PETRICĂ DAN

SANDA SORIN , membru AMVVD, veteran al teatrelor de operații cu 3 misiuni în Afganistan. Caporalul a plecat în prima misiune cu Batalionul 21 Vânători de Munte Predeal, în anul 2009, după care cu Batalionul 20 Scorpionii Negri Craiova 2011-2012. În ultima misiune, din 2014, a făcut parte tot din Batalionul 20 Scorpionii Negri Craiova.

SANDA SORIN

DUMITRU OVIDIU, membru AMVVD, veteran al teatrelor de operații Iraq. A fost plecat cu Batalionul 96 Geniu în misiunea internațională de menținere a păcii în perioada 2004-2005. A absolvit școala militară de la Pitești, în 2001, ca subofițer de blindate iar ultima funcție înainte de a trece în rezervă a fost subofițer de stat major în Statul Major al Forțelor Terestre.

DUMITRU OVIDIU

DUMITRU CORNEL – membru AMVVD, veteran al teatrelor de operații cu patru misiuni internaționale maistru militar principal, cu aproape 30 de ani în urmă a absolvit scoala de maiştri militari la Şcoala de maiştri şi subofițeri „Panait Doinici” arma geniu din Râmnicu Vâlcea. Încadrat la Batalionul 96 Geniu Bucureşti, de când a terminat școala, maistrul militar principal a desfaşurat şi patru misiuni externe în Teatrele de Operații din Bosnia, Irak şi Afganistan ( 1996 Bosnia ; 2000 Bosnia, 2005 Irak, 2010 Afganistan). După misiunea din Afganistan a fost decorat de către președintele României cu medalia „Onoare şi Bărbăție” cu însemne de război. În prezent militarul îşi desfăşoară activitatea în cadrul Batalionului 96 Geniu, implicându-se activ şi în proiectele Asociației și, de fiecare dată când a putut a dat o mână de ajutor la CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REFACERE pentru veterani.

DUMITRU CORNEL

1 Decembrie – Ziua Națională a României. Câteva lucruri mai puțin cunoscute despre această dată

1 Decembrie 2022 – Ziua Națională a României. Anual, pe data de 1 decembrie, este sărbătorită Ziua Națională a României. Această dată a fost stabilită prin lege. Evenimentul marchează cel mai important moment din istoria românilor: Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu Regatul Român, în anul 1918.

Motivul pentru care sărbătorim Ziua Națională a României pe 1 Decembrie

Prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, Parlamentul României a hotărât proclamarea zilei de 1 Decembrie ca Zi Națională a României. 1 Decembrie marchează un moment crucial din istoria țării noastre, cel în care în cadrul Marii Adunări de la Alba Iulia s-a votat în unanimitate unirea Transilvaniei cu Romania, în 1918.

Primul 1 Decembrie ca Zi Națională a României a fost marcat la Alba Iulia, pe 1 decembrie 1990. De atunci, an de an, în toată țara se organizează parade militare și numeroase ceremonii cu depuneri de coroane în onoarea eroilor căzuți pe câmpurile de luptă.

Marea Unire a avut loc într-o zi de duminică friguroasă

1 Decembre 1918, Alba Iulia. „Mă aflam în calitate de comandant și portdrapel pe una din tribune. Lumea forfotea și se înghesuia”, a povestit Valer Pașcu, în cartea de memorii „Când bate ceasul mai presus de vreme” de Constantin Dumitrescu.

Oamenii din toată țara veniseră la Alba Iulia cu trenul, trăsura sau sania. Peste 1228 de delegați oficiali și peste 100.000 de simpli participanți au luat parte la acel moment grandios.

În Hotelul Hungaria au fost stabilite detaliile Marii Uniri

Detaliile evenimentului s-au stabilit în Hotelul „Hungaria” din Alba Iulia, un imobil impresionant în 1918. Personalitățile politice ale vremii au ales acest hotel ca loc de întâlnire în zilele de dinainte de 1 decembrie și aici s-a stabilit programul zilei Marii Uniri.

După 1918, autoritățile din Alba Iulia au ales să schimbe numele hotelului în „Dacia”, ulterior, în perioada comunistă devenind Apulum”, pentru ca, într-un final, să fie demolat.

De ce votul a fost făcut la Alba Iulia?

Consiliul Național Român Central, cu sediul la Arad, a luat hotărârea ca orașul Alba Iulia să îi găzduiască între zidurile sale pe reprezentanții poporului românesc din Transilvania din două motive istorice: pe 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul intra triumfător în Alba Iulia, cetatea fiind capitala domnitorului în scurta perioadă cât a durat Unirea celor trei principate (Muntenia, Moldova și Transilvania).

De asemenea, în 1784, pe același platou al Cetății, Horia și Cloșca erau trași pe roată după ce au fost condamnați.

Câți reprezentanți ai Bisericii au mers la Alba Iulia

Biserica a avut o contribuție importantă la acest eveniment. Pe 1 Decembrie 1918, Biserica românească a trimis mai mulți delegați de drept: cinci episcopi, patru vicari, 129 de protopopi, zece delegați ai consistoriilor ortodoxe, ai capitolurilor unite, cate un reprezentant ai Institutelor pedagogice, dar și cate doi reprezentanți ai studenților de la fiecare institut teologic, preoți și învățători ai școlilor confesionale, numeroși preoți împreună cu păstoriții lor. 

1 decembrie – Ziua Națională a României. Lista restricțiilor de trafic din Capitală cu ocazia Zilei Naționale 2022

În data de 01 decembrie 2022, cu ocazia Zilei Naționale a României, vor avea loc o serie de evenimente ce presupun restricții de trafic, informează Primăria Municipiului București.

Evenimentul se va desfășura în data de 01.12.2022, după următorul calendar:
– începând cu ora 07.00, la Monumentul Ostașului Necunoscut (Parcul Carol I), ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori;
– începând cu ora 11.00, în Piața Arcul de Triumf, Paradă Militară Națională;
– începând cu ora 12.00, expoziție de tehnică militară în Piața Arcul de Triumf;
– între orele 19.00 – 22.00, solemnitatea retragerii cu torțe în Municipiul București.

Pentru buna organizare și desfășurarea activităților organizate în ziua de 01 decembrie 2022 se vor lua următoarele măsuri:

În ziua 01.12.2022, în intervalul orar 07.00 – 13.00:
 interzicerea accesului pietonal, astfel:
– pe Şos. Kiseleff, între str. Primo Nebiolo și Piața Arcului de Triumf, cu excepția invitaților;
– pe str. Alexandru Constantinescu, între B-dul Mărăști și Piața Arcului de Triumf;
– pe B-dul Mareșal Constantin Prezan, între Piața Charles de Gaulle și Piața Arcului de Triumf, pe trotuarul din partea dreaptă în sensul de mers spre Piața Arcului de Triumf, cu excepția reprezentanților mass-media;
– în parcul Regele Mihai I între Aleea Michael Jackson (porțiunea cuprinsă între Piața Arcului de Triumf și zona aleii de acces spre Muzeul Satului)–Aleea Grădina Japoneză – Aleea Aventura Parc și B-dul Constantin Prezan;

 restricționarea accesului pietonal, astfel:
– pe Şos. Kiseleff, între Piața Arcului de Triumf și Str. Uruguay;
– pe B-dul Mareșal Alexandru Averescu, între B-dul Mărăști și Piața Arcului de Triumf;
– pe B-dul Mareșal Constantin Prezan, (pe trotuarul din partea stânga pornind de la Piața Charles de Gaulle) de la Str. Mr. Gheorghe Șonțu până la Piața Arcului de Triumf.

Pentru desfășurarea antrenamentelor întrunite, a repetiției și a ceremoniei militare se vor utiliza următoarele itinerarii de deplasare a personalului și tehnicii militare, din Ministerul Apărării Naționale, astfel:

1. Afluirea/Defluirea coloanelor militare în/din Terenul de instrucție Ghencea:
– Itinerarul nr. 1: Şos. Olteniței – Şos. Viilor – Str. Tudor Vladimirescu – Calea 13 Septembrie – Şos. Antiaeriană – Teren Instrucție Ghencea și retur;
– Itinerarul nr. 2: Chitila – DNCB – Otopeni – DN1 – Șoseaua București Ploiești – Piața Presei Libere – B-dul. Kiseleff – Piața Victoriei – Șoseaua Nicolae Titulescu – B-dul Banu Manta – Pasajul Basarab – Răzoare – Drumul Sării – Şos. Antiaeriană –– Teren instrucție Ghencea și retur;
– Itinerarul nr. 3: Pantelimon – DNCB – Otopeni – DN1 – Șoseaua București Ploiești – Piața Presei Libere – B-dul. Kiseleff – Piața Victoriei – Șoseaua Nicolae Titulescu – B-dul Banu Manta – Pasajul Basarab – Răzoare – Drumul Sării – Şos. Antiaeriană –– Teren instrucție Ghencea și retur;
– Itinerarul nr. 4: (B-dul Timișoara – Răzoare – Str. Drumul Sării – Şos. Antiaeriană – Teren instrucție Ghencea și retur;
– Itinerarul nr. 5: Bdul Iuliu Maniu – Răzoare – Str. Drumul Sării – Şos. Antiaeriană – Teren instrucție Ghencea și retur.
– Itinerarul nr. 6: IMM – B-dul Dinicu Golescu – Strada Berzei – B-dul Știrbei Vodă – B-dul Eroilor – Răzoare – Str. Drumul Sării – Şos. Antiaeriană – Teren instrucție Ghencea și retur.

2. Afluirea/Defluirea coloanelor militare din/în locațiile de cazare la Arcul de Triumf :
– Itinerarul nr. 1: Şos. Olteniței – Şos. Viilor – Str. Tudor Vladimirescu – Şos. Pandurilor– Str. Prof. Dr. Rainer – B-ul Eroilor – Str. Știrbei Vodă – Str. Berzei – Str. Buzești – Piața Victoriei – Şos. Kiseleff – Piața Presei Libere – Parcare Pavilion H & Club Boa și retur;
– Itinerarul nr. 2: Chitila – Şos. de Centură – Şos. Odăii – Şos. București – Ploiești – Piața Presei Libere – Parcare Pavilion H & Club Boa și retur;
– Itinerarul nr. 3: B-dul Vasile Milea – B-dul Iuliu Maniu – Str. Prof. Dr. Rainer – Bdul Eroilor – Str. Știrbei Vodă – Str. Berzei – Str. Buzești – Piața Victoriei – B-dul Kiseleff (pe contrasens) și retur;
– Itinerarul nr. 4: B-dul Timișoara – Răzoare – Şos. Panduri– Str. Prof. Dr. Rainer– B-ul Eroilor – Str. Știrbei Vodă – Str. Berzei – Str. Buzești – Piața Victoriei – B-dul. Aviatorilor – Piața Charles de Gaulle – B-dul. Aviatorilor – Parcul Bordei – Parcul Regele Mihai I – Intrarea Pescăruș și retur;
– Itinerarul nr. 5: B-dul Iuliu Maniu – Răzoare – Str. Prof. Dr. Rainer – B-dul Eroilor – Str. Știrbei Vodă – Str. Berzei – Str. Buzești – Piața Victoriei – B-dul Kiseleff (pe contrasens) și retur;
– Itinerarul nr. 6: Şos. Antiaeriană – Calea 13 Septembrie – Şos. Pandurilor – Str. Prof. Dr. Rainer – B-ul Eroilor – Str. Știrbei Vodă – Str. Berzei – Str. Buzești – Piața Victoriei – Şos. Kiseleff (contrasens) – Piața Arcului de Triumf – Şos. Kiseleff (sens Bucuresti – Ploiești) și retur.
– Itinerarul nr. 7: IMM – B-dul Dinicu Golescu – Strada Berzei – Strada Buzești – – Piața Victoriei – Şos. Kiseleff (contrasens) – Piața Arcului de Triumf – Şos. Kiseleff (sens Bucuresti – Ploiești) și retur.
– Itinerarul nr. 8: Chitila – DNCB – Otopeni – Șoseaua Bucuresti-Ploiești – Piața Presei Libere – Parcare Pavilion H / Club BOA și retur;
– Itinerarul nr. 9: Pantelimon – DNCB – Otopeni – Șoseaua Bucuresti-Ploiești – Piața Presei Libere – Parcare Pavilion H / Club BOA și retur.

– Solemnitatea retragerii cu torțe, astfel:
În ziua de 01.12.2022, în intervalul orar 19.00 – 22.00, se execută solemnitatea retragerii cu torțe pe itinerariul: Banda I de circulației pe traseul Palatul Cercului Militar National (debarcarea detașamentului pe Calea Victoriei și constituirea coloanei pe Str. Constantin Mille), Calea Victoriei, B-dul Regina Elisabeta, B-dul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenței, B-dul Eroilor Sanitarii, Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, Șoseaua Cotroceni, B-dul Iuliu Maniu, B-dul General Paul Teodorescu, B-dul Timișoara, sediul Brigăzii 30 Gardă.

Pentru buna desfășurarea activității, se va restricționa traficul rutier, astfel:

– între orele 18.00 – 19.30, restricționarea traficului rutier pe Str. Constantin Mille;
– în intervalul orar 18.50 – 19.45, pentru 10 minute, se va restricționa traficului rutier pe Calea Victoriei, benzile 1 și 2, în fața Palatului Cercului Militar National (între Str. Constantin Mille și B-dul Regina Elisabeta);
– deplasarea detașamentelor, pe prima bandă de circulație pe următorul itinerar: Calea Victoriei și constituirea coloanei pe Str. Constantin Mille), Calea Victoriei, B-dul Regina Elisabeta, B-dul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenței, B-dul Eroilor Sanitarii, Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, Șoseaua Cotroceni, B-dul Iuliu Maniu, B-dul General Paul Teodorescu, B-dul Timișoara, sediul Brigăzii 30 Gardă;

Pentru a asigura derularea repetițiilor și manifestărilor prilejuite de Ziua Națională a României, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a sistemului de sonorizare și a tribunei oficiale, traficul rutier va fi restricționat, la dispoziția Brigăzii Rutiere de Poliție, în „Piața Arcul de Triumf” și în zonele adiacente, în zilele de  30 noiembrie și 1 decembrie 2022. Din acest motiv, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus mutarea temporară a stației „Arcul de Triumf” și modificarea traseelor a șapte linii de autobuz din zonă.

Astfel, staţia de autobuz „Arcul de Triumf’’ (aferentă liniilor 131, 331, 331B, 335, 361 și 783) situată ȋn Piaţa Arcul de Triumf, pe sensul spre Piaţa Presei, va funcționa pe Bd. Mareșal Constantin Prezan în zilele de 29 și 30 noiembrie 2022.

În ziua de 1 decembrie, va fi suspendată și stația mutată pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, în perioada devierii totale a circulației în zonă.

În vederea desfăşurării manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României, în ziua de 01.12.2022, între orele 04.00 – 18.00, traficul rutier va fi restricționat total pe Bd. Regele Mihai I (între Piaţa Presei şi Piaţa Arcul de Triumf), pe Șos. Kiseleff (între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei), pe Str. Alexandru Constantinescu (între Piaţa Arcul de Triumf şi Bd. Mărăşti), pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, precum şi pe Bd. Mareşal Alexandru Averescu (între Piaţa Arcul de Triumf şi Bd. Mărăşti). Ca urmare, de la ora ieșirii vehiculelor pe trasee și până la ridicarea restricțiilor de circulație, următoarele linii de autobuz vor fi deviate astfel:

  • Linia 131 va funcţiona pe traseul de bază între Piaţa Romană şi Piaţa Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Bd. Aviatorilor, Bd. Beijing, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Şos. Bucureşti-Ploieşti, terminal „Complex Comercial Băneasa’’;
  • Linia 205 va funcţiona pe traseul actual între terminalul „Strǎuleşti” şi Piaţa Presei, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Bd. Mărăşti, Str. Alexandru Constantinescu, Bd. Ion Mihalache, apoi traseul actual;
  • Linia 282 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Șoseaua Fundeni” şi intersecţia Str. Radu Beller/ Calea Dorobanţi, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Calea Dorobanţi, Bd. Iancu de Hunedoara, prin Pasajul Victoria, Șos. Nicolae Titulescu, apoi traseul actual;
  • Linia 331 va funcţiona pe traseul de bază între Piaţa Romană şi Piaţa Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Bd. Aviatorilor, Bd. Beijing, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Şos. Bucureşti-Ploieşti, Bd. Poligrafiei, apoi traseul actual;
  • Linia 335 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Faur” şi Piaţa Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Aviatorilor, Bd. Beijing, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Şos. Bucureşti-Ploieşti, terminal „Complex Comercial Băneasa’’;
  • Linia 361 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Băneasa” şi intersecţia Şos. Bucureşti-Ploieşti/Bd. Aerogării, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Aerogării, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Beijing, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Cal. Victoriei, apoi traseul actual pȃnă la Piaţa Unirii, cu întoarcere pe Bd. I.C. Brătianu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Lascǎr Catargiu, Piaţa Victoriei, Bd. Aviatorilor, Bd. Beijing, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Şos. Bucureşti-Ploieşti, terminal „Complex Comercial Băneasa’’;
  • Linia 783 va funcţiona pe traseul de bază între Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Bd. Aviatorilor, Bd. Beijing, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Şos. Bucureşti-Ploieşti, apoi pe traseul actual.

Modificările din ziua de 30 noiembrie 2022

Totodată, în ziua de 30.11.2022, ȋncepând cu ora 09.00, ȋn vederea montării tribunei oficiale, va fi restricționat traficul rutier pe benzile 1, 2 şi 3 din Piaţa Arcul de Triumf, precum şi pe Str. Alexandru Constantinescu, pe ambele sensuri, ȋntre Piaţa Arcul de Triumf şi Bd. Mărăşti. Din acest motiv, vor fi luate următoarele măsuri:

  • Liniile 131, 331, 335, 361 şi 783 vor funcţiona pe Bd. Regele Mihai I, pe sensul Piaţa Presei – Piaţa Arcul de Triumf, pe benzile din zona centrală de la intersecţia cu Str. Primo Nebiolo. Staţia „Muzeul Satului‟, situată pe sensul spre Piaţa Arcul de Triumf, va fi suspendată;
  • Linia 205 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Strǎuleşti” şi Piaţa Presei, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Mărăşti, Str. Alexandru Constantinescu, Bd. Ion Mihalache, Buzeşti, Str. Gheorghe Polizu, Calea Griviței, Piaţa Gării de Nord, cu ȋntoarcere pe Calea Griviței, Str. Gheorghe Polizu, Str. Buzeşti, Bd. Ion Mihalache, Str. Alexandru Constantinescu, Bd. Mărăşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti, apoi traseul actual;
  • Linia 282 va funcţiona pe traseul de bază între „Gara Basarab” şi intersecţia Alexandru Constantinescu/ Bd. Mărăști, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Bd. Mărăști, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, Bd. Mareșal Constantin Prezan, Calea Dorobanţi, apoi traseul de bază.

Și în acest an ne vom afla la Parada militară, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcului de Triumf, Bucureşti. Vezi cine sunt veteranii din AMVVD care defilează în acest an (I)

Peste 1.500 de militari și specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicații Speciale şi Administrația Națională a Penitenciarelor, precum şi aproximativ 120 de mijloace tehnice, dintre care 40 de aeronave, vor participa joi, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcului de Triumf, din Bucureşti. Duminică, 27 noiembrie, începând cu ora 9.00, la Arcul de Triumf  a avut loc repetiția generală.

Este deja știut că sunt câțiva ani de când avem detașamentul nostru, al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.), la Parada militară de la București și, purtăm cu noi în suflet toți camarazii ce au plătit tributul suprem în teatrele de operații.

Fiecare membru AMVVD are lângă el un camarad pierdut, vor defila împreună, în uniforma purtată în TO și ai să vezi, cititorule, pe fața veteranilor mândria lor.

„Ce dacă unii dintre noi sunt răniți, ce dacă durerea își va face simțită prezența vom merge înainte, vom defila, vom saluta și nu ne vom lăsa. Camarazii noștri ne vor da puterea de a fi, poate, cei mai buni.”, spun AMVVD-isțtii.


Cine sunt militarii veterani TO care reprezintă asociația

JUGĂNARU ROBERT – primvicepreședinte AMVVD – Comandantul Blocului de Paradă AMVVD.A participat în perioada 04.052012 – 27.11.2012 în Afganistan îndeplinind misiuni specifice de mentorat în Kadahar. De a lungul carierei a lucrat în mai multe unități aparținând Jandarmeriei din Gheorghieni, Neamț, Vaslui si București A deținut în MAI cam toate pozițiile: șef depozit, subofițer pază, responsabil PSI și protecția muncii, ofițer achizitii, ofițer intervenția, comandant de pluton, șef birou, șef serviciu. Actual își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Audit Public al MAI, din poziția de a verifica pe alții privind îndeplinirea obligațiilor de serviciu.

JUGĂNARU ROBERT

OPRIȘ ANDREI  – membru AMVVD – Port-drapelul asociației. Veteran TO cu trei misiuni internaționale: Bosnia, Irak și Afganistan. A fost plecat cu Batalionul 2 de Infanterie Călugăreni. Misiunea batalionului din care făcea parte a fost una de pază și patrulare, pe care a îndeplinit-o fără incidente deosebite. În teatrele de operații „conteză și pregătirea și concentrarea pe ce ai de făcut. Chiar și aceste condiții, faptul că te afli pe teren necunoscut și că mereu că simți prezența morții la tot pasul, în fiecare secundă trăită acolo, te marchează”, spune militarul. În 2012 a aflat că are scleroză multiplă în plăci, o boală neurodegenerativă care în cele din urmă l-a dus în scaunul cu rotile. Militarul nu poate să spună dacă boala sa are legătură cu vreun șoc postraumatic suferit după războaiele la care a participat, dar „luptă” în continuare. Este participant la Parada militară dedicată Zilei Naționale a României pentru a doua oară, în detașamentul A.M.V.V.D., anul trecut a primit moneda de la Șeful Statului Major General al Armatei, gen. Petrescu Daniel, pentru întreaga activitate în serviciul militar.

OPRIȘ ANDREI

MAICAN ION – vicepreședinte coordonator AMVVD, agent șef principal (rez.) care și-a început activitatea din 1992 în Ministerul Afacerilor Interne pe funcția de comandant pluton la Brigada de Intervenție a Jandarmeriei din București. În perioada imediat următoare, în cadrul brigăzii, a participat la numeroase misiuni de stabilire și restabilire a ordini și liniștii publice pe timpul desfășurării de manifestați, miting-uri, activități sportive, culturale și alte misiuni desfășurate pe teritoriul Municipiului București cât și pe teritoriul României. În anul 2001 a hotărât să-și desfășoare activitatea la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în cardul Biroului Investigații Criminale al Secției 10 Poliție, cât și la Serviciul Investigații Criminale, Compartimentul „Flagrant” din cadrul Poliției Sector 3. În Municipiul Bucuresti a participat atât la misiuni pentru prevenirea, combaterea și prinderea în flagrant a persoanelor care comit infracțiuni de natură Judiciară, cât și la misiuni cum ar fi Summit-ul NATO, vizita președinților SUA și a mai multor oficialități ai altor State. După 29 de ani de activitate, în 2017, a trecut în rezervă și este alături de AMVVD. „Sunt onorat să fiu prezent la Parada Militară de 1 Decembrie deoarece am fost militar, simt ca un militar și nu pot pierde aceasta ocazie”, susține domnul agent șef principal (rez.) Nelu Maican.

MAICAN ION

CALANCEA MARIAN – agent principal șef, veteran TO cu 5 misiuni internaționale.  A partipant în Misiunea UNAVEM III din Angola în 1995-1996. În 1997, fiind încadrat la B2I Călugăreni, a participat la misiunea Alba din Albania. În 2002-2003, 2004-2005, 2006-2007 a participat ca NCO în forțele de ordine ale Jandarmeriei Române în Kosovo. A primit medalia ONU – ÎN SPRIJINUL PĂCII. Acum, fiind în rezervă, se ocupă cu instruirea noilor conducători auto la MOTOR RIDER.

CALANCEA MARIAN

RAȘCU MARIUS – membru AMVVD VRANCEA, veteran TO încadrat din 2007 la UM din Focșani, Vrancea. A participat în misiuni în teatrul de operații din Afganistan în anii 2009-2012-2017 cu Batalionul 280 Focșani, în 2012. În anul 2012 a fost accidentat având afecțiuni în partea stângă a corpului (capul, umărul, piciorul și coastele) din cauza unui dispozitiv explozibil improvizat (DEI). A fost decorat, în urma misiunilor , cu diverse medalii dintre care amintim EMBLEMA DE MERIT ÎN SEMNUL PĂCII, COINUL BATALIONULUI. Actualmente este pușcaș pistolar lunetist – grupa PAZĂ PLUTONUL POLIȚIE MILITARĂ.

RAȘCU MARIUS

STANCIU DANIEL – membru AMVVD, VETERAN TO trecut în rezervă, agent șef principal din cadrul Ministerului Justitiei (ANP). În perioada 1997-2007 a fost încadrat la Batalionul 2 Infanterie Călugăreni participând la 2 misiuni Internaționale astfel: IRAK (Tallil) în 2005 (Antica Babilonia) și AFGANISTAN(Kandahar) în 2006 (ISAF). A fost decorat cu medalia „ONU” in Sprijinul Pacii în „IRAK” și medalia „NATO” în Afganistan.

STANCIU DANIEL

BUDU LAURENȚIU – membru AMVVD din structura M.A.I, veteran al teatrelor de operații cu 3 misiuni internaționale: UNMIK în perioada 1999-2001 și EUPM Bosnia Herțegovina în perioadele 2003-2005 respectiv 2008-2010. A trecut în rezervă la 30 iunie 2016 din funcția șef birou Politie Transporturi Navale din Galati.

BUDU LAURENȚIU

POTERAȘ RADU, membru AMVVD, veteran al teatrului de operații Afganistan. În anul 2008 a plecat cu Batalionul 300 Sf. Andrei din Galați în misiunea ISAF,  în care războiul a lăsat urme adânci în sufletele lor. Au perdut doi camarazi: Sandu Ionuț Cosmin și Covrig Marius. A fost medaliat NATO cu medalia non article nr.5. După misiune, a trecut în rezervă iar în prezent este angajat la Poliția Locală Galați,  în cadrul serviciului de Intervenție Rapidă și Transport Valori. Este sportiv de performanță legitimat la Dunărea Galați – Kaiac-Canoe și Dragon Boat unde a cucerit multiple titluri de campion național.

POTERAȘ RADU

HETEA NICOALE ALIN, membru AMVVD, agent șef în rezervă, VTO-IRAQ, de profesie medic Ortoped Pediatru, Director General al Centrului de Ortopedie si Traumatologie Bunești Nr 13, jud Argeș, Director Tehnic al Centrului de proiectare cercetare, inovare, printare 3D și dezvoltare a dispozitivelor medicale de ortezare/protezare destinate ortopediei pediatrice. Cadru militar MApN,  rezervist voluntar garnizoana Bistrița, coautor al Ghidului de Tehnici Chirurgicale in Ortopedia Pediatrica (carte publicată în 2021), coautor al Tratatului de Ortopedie Pediatrică, membru al Asociatiei de Studii Ezoterice, Feng Shui și Terapii Complementare club U.N.E.S.C.O. Absolvent al cursului organizat de Centrul de Perfectionare Medicomilitară MApN-SIBIU privind acordarea asistentei medicale specializate la nivel tactic pe câmpul de luptă sub focul inamic (Tactical Combat Medical Care ), președinte al Asociației Ofițerilor în Rezervă din România- filiala Argeș, membru al International Police Association. A ieșit în rezervă din structura MAI unde, timp de 10 ani, a desfășurat o activitate profeșională în cadrul Grupului Special de Salvatori București-Ilfov (descarcerare, terapie intensivă mobilă adulți și nou născuți, logistica, etc).  În prezent își desfășoară activitatea în cadrul Clinicii Medicale Bunești (al cărei proprietar este) clinică ce are urmatoarele puncte de lucru: Râmnicu Valcea (VL), Stroiesti -Arges, Bunești -Argeș (aici este si sediul general), Targoviste (Db), Otopeni (IF), Calarasi (IL) iar la clinica de la Târgoviște vor acorda asistență medică gratuită pentru toti copiii veteranilor cu afectiuni ortopedice din România.

HETEA NICOALE ALIN

GUȘTERE CRISTIAN, vicepreședinte coordonator AMVVD. Plutonierul adjutant șef este veteran TO cu 4 misiunii Kosovo în perioada 2003-2004 și 2005-2006. Din 1999-2006 a făcut parte din BRIGADA SPECIALĂ A JANDARMERIEI ROMÂNE, iar din 2006 până 2022 a făcut parte din SERVICIUL DE PAZĂ ȘI PROTECȚIE.

GUȘTERE CRISTIAN

IOCU IONEL-FLORENTIN, membru AMVVD, maistru militar cls. 1, arma rachete sol-aer (promoția 2003). Veteran al treatrului de operații Afganistan, a fost în dislocat perioada 07.2015-02.2016, ca HQ security officer în Comandamentul RS NATO din Kabul. A fost decorat cu medalia . A fost decorat cu „NON ARTICLE 5”. În acea perioadă a lăsat acasă 1 copil și soția însărcinată în 8 luni. Familist convins, speră „ca măcar unul din cei 3 băieți (Edward-Andrei, 12 ani, Luca și Matei, 7 ani) să-mi calce pe urme și să urmeze o carieră militară.” Iubind cariera militară, fiind pasionat de avioane, tot cocheteză cu gândul ca Luca va fi pilot de F 35.

IOCU IONEL-FLORENTIN

NIȚĂ COSTEL, membru AMVVD, VTO în perioada 1992-2016. Colonel (r) a făcut parte din cadrele Ministerului Afacerilor Interne, Aparatul Central al MAI, fiind specializat în combaterea criminalității economico financiare, relații internaționale și protecția informațiilor clasificate, desfășurându-și activitatea în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și Direcției Generale Afaceri Europene Schengen și Relații Internaționale, În perioada 1999-2001 și 2002-2003 a participat la misiunea ONU din Kosovo – UNMIK îndeplinind funcții ca șef serviciu poliție comunitară, sef serviciu personal și administrație.

NIȚĂ COSTEL

PANĂ AUREL – vicepreședinte coordonator (interimar) AMVVD, veteran al teatrelor de operații Afganistan în perioada 2010 – 2011. A fost decorat cu „Non article five”, EMBLEMA DE MERIT ÎN SLUJBA PĂCII și EMBLEMA DE ONOARE A FORȚELOR AERIENE. Acutual este subofiter de comanda al Muzeului Național al Aviației Române.

PANĂ AUREL

BOCÂNCĂ NICOLAE, membru AMVVD și veteran T.O. Kosovo. Plt. adj. (r) și-a început activitatea în anul 1996 în M.A.I. – Jandarmeria Română, la Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara. A participat la misiuni de menținere, asigurare și restabilire a ordinii publice, cu grad ridicat de risc, atât în zona de responsabilitate teritorială cât și în țară și în teatrul de operații Kosovo. A îndeplinit funcții ca cea de subofițer de formare profesională și purtător de cuvânt al jandarmilor timișoreni. A contribuit la bunul mers al activității la compartimentul Monitorizare Misiuni și Evenimente, unde și-a adus aportul la desfășurarea în cele mai bune condiții a misiunilor executate de colegii săi, răspunzând cu promptitudine și apelurilor 112 din partea cetățenilor. După 26 de ani de activitate în cadrul Jandarmeriei Române și o medalie în T.O. Kosovo, acesta a decis „să pună bocancii la păstrare!” Dar nu definitiv. “Sunt foarte mândru să fac parte din marea familie a AMVVD și să particip pentru prima dată, alături de colegii veterani, la parada organizată cu ocazia sărbatoririi Zilei Naționale a Romaniei!, ne spune veteranul TO Bocâncă Nicolae”

BOCÂNCĂ NICOLAE

AOLĂRIȚEI DOREL, membru AMVVD, colonel (rez.), a executat două misiuni în teatrul de operații din fosta provincie sârbă Kosovo, în 2006-2007, în cadrul UNMIK, sub egida Națiunilor Unite și 2009-2010 , în cadrul EULEX, sub egida Uniunii Europene. Ofiter de carieră este absolvent al Academiei de Poliție A.I.Cuza, a îndeplinit diferite functii, atât de conducere, de la comandant de subunitate recruți, apoi cdt. grupa intervenție la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei, până la funcția de șef de serviciu Monitorizare Misiuni și Evenimente al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, cât și funcții de ofițer de logistică, specialist armament, geniu și chimic în cadrul Batalionul Antiterorist și de Acțiuni Speciale din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

AOLĂRIȚEI DOREL

LA TAIFAS cu VETERANII din A.M.V.V.D. ce sunt prezenți ANUL ACESTA LA PARADA ZILEI NAȚIONALE – ROBERT JUGĂNARU

„Noi cei din linia întâi”

Cuvântul „veteran” pentru mulți poate înseamnă ceva obișnuit, ceva normal, ceva simplu ori nimic. Pentru noi, cei care știm cum e să fii VETERAN și să lupți împotriva „răului”, să aperi interesele naționale, țara și poporul în care te-ai născut și ai crescut înseamnă VIAȚĂ, SPERANȚĂ, CURAJ ȘI RESPECT. 

Pe 1 Decembrie din partea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități vor defila iar sub Arcul de Triumf VETERANI ai Teatrelor de Operații.

Comandantul detașamentului AMVVD este prim-vicepreședintele asociației, Robert Jugănaru, veteran al Teatrelor de Operații.

Stând de vorbă cu el am aflat că urmează citatul lui Benjamin Mays: „În viață nu e o tragedie faptul că nu-ți atingi scopul. Adevărata tragedie e să nu ai unul”, consinderându-l a fi cel mai bun citat motivațional.

Apoi, Robert a continuat melancolic povestea vieții lui, săturat fiind de poziția unor camarazi și cetățeni care fac tot felul de afirmații nejustificate, de a confunda îndatoririle jurământului depus la început de carieră, tratatele și alianțele cu mercenariatul. A avut o viață plină, o viață care deși începută devreme, i-a răsplătit ambiția și preseverența, o viață în care a învățat să facă haz de necaz, să se înarmeze cu răbdare față de cei care au mintea scurtă sau nu vor să vadă că a fi militar de carieră, fie el și MAI, înseamnă a servi Patria.

Stând la taifas cu veteranul, acesta a povestit (într-un mod ironic) viața de APV-ist, dându-le un răspuns celor care cred că veteranii teatrelor de operații ce au fost în misiunii internaționale s-au dus „într-o vacanță all inclusive” plătită.

„Legat de mine am muncit de la 19 ani când am devenit tânăr sergent major. Țin minte că în data de  27.09.1997 ploua cu găleata la avansare. Oricum pe atunci militarii în termen erau mai mari ca mine, căci armata se făcea la 18 de ani. Am deținut în MAI cam toate pozițiile: șef depozit, subofițer pază, responsabil PSI și protecția muncii, ofițer achizitii, ofițer intervenția, comandant de pluton, șef birou, șef serviciu. Acum am ajuns la poziția de a verifica pe alții privind îndeplinirea obligațiilor de serviciu, deja o fac de 4 ani. Dacă mă întrebați acum 25 de ani unde mă văd peste această perioadă vă spuneam secretar de stat. Încă nu am ajuns dar sper să mai urc în carieră măcar cât mai sus poate nu la ultima treapta dar măcar până pe la ultimile trepte.

În Afganistan am ajuns din greșeală. Nu voia fostul comandant sa mă mute de la Bicaz la Piatra Neamț să nu mai fac naveta. M-am enervat și m-am înscris la examen. Am reușit sa trec rând pe rând câte un examen, au fost vreo 10 probe, sport ( 4 probe) examen medical  ( 8 examene) , limba engleză, restul examene de specialitate. Culmea am reușit sa ma încăpățânez și să prind lotul ,,26 de ofițeri din 400 candidați”.  Am stat 7 luni în Kandahar [ 04.05.2012 – 27.11.2012 ] și am simțit frumusețea deșertului, a  nisipului care ne mângâia corpul peste tot, căldura tropicală și toate plăcerile de genul, posibil din cauza asta căutam majoritatea vacanțele exotice. Bine, în „vacanța” asta exotică am dormit cam puțin făceau „vecinii” noștri de peste drum  cam multă gălăgie și tot aruncau cu obiecte peste gard, am reușit să mă feresc de ele. M-am gândit să fac reclamație dar nu am mai făcut-o îmi pierdeam timpul aiurea. Într-o zi m-am hotărât să plec de acolo, de fapt ne-au dat afară, sejurul de 7 luni se terminase, venise alții să beneficieze de ,,all inclusiv”. Am plecat de acolo în pantaloni scurți și tricou, era luna noiembrie mai aveam o vestă și o casca de mă puneau ăia sa o țin la mine, îi ascultam, că dacă vecinii tot aruncau cu tot felul de lucruri peste gard spuneau ca e ,,safe”. Probabil i-am deranjat cam tare că am fi vrut să mai stam și ,,șefii” s-au supărat pe noi de am ajuns în Kârgâzstan, țin minte era în 12.11.2012 se apropia ziua mea de naștere.  Când am aterizat de la 60 grade cu plus am ajuns la – 25 grade. Era zapadă peste tot, cei care ne-au luat de la avion aveau șube eu și colegii ținută de concediu de căldură tropicală. Dupa vreo 2 săptămâni petrecute acolo de am reușit sa ne aclimatizam am ajuns în București. Cam asta despre concediul meu all inclusive din Kandahar și Kabul.”