Young Veterans Fest editia a 3-a.

Asociația Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.).a ajuns în municipiul Drobeta Turnul Severin pentru a participa la manifestările comemorative de la monumentul EROILOR din Parcul Rozelor dedicate Zilei Eroilor și de a STARTUL celei de a treia ediție a FESTIVALULUI YOUNG VETERANS FEST. Ceremonia retragerii cu torţe a încheiat seria activităților organizate în Garnizoana Drobeta Turnu Severin în cinstea Zilei Eroilor. Fanfara şi cele două plutoane formate din efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Drobeta”, au defilat pornind de pe Esplanada Crișan până la Palatul Culturii ,,Teodor Costescu”, lăsând loc veteranilor TO din A.M.V.V.D. Astfel, în perioada 26-27 mai 2023, județul Mehedinți a găzduit ediția a III-a a evenimentului ”YOUNG VETERANS FEST”. Un festival al veteranilor din Teatrele de Operații, organizat de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.). Pe parcursul a două zile (26-27 mai) , în Zona de Promenadă Crișan, unde, s-au desfășurat spectacole de muzică ușoară și populară, expoziții ale Muzeului Național al Aviației Române, A.M.V.V.D Argeș, Centrului Militar Județean Mehedinți, Pandurilor Vladimirescului, ROCOP și Consiliului Județean Mehedinți. Vineri, 26 mai, începând cu ora 18.00, s-a dat startul la primul spectacol ce a avut în deschidere Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazu” într-un concert de muzică militară. În ciuda vremii ploioase concertul a continuat cu Florin Vasilică alături de Trupa „Teleormanul” iar în încheiere, spectatorii nu s-au lăsat alungați de ploaie au avut parte de un show al îndrăgitului artist Dan Helciug. Deși vremea a încercat să împuțineze spectatorii (începând ploaia), severinenii împreună cu reprezentanții instituțiilor partenere și organizatorii au rămas la concert. Nimic nu le-a stat în cale, nici măcar vremea, pentru a cere bis repetat. Veteranii motociliști ( VTO B 2 Riders AMC, Poliția Militară, Doomstriker, Green Knights Romania IV, WidowsSons, Virtux Junxit și Cantacuzino 210) au închis seara festivalului turând motoarele și îndemnând localnicii a poposi și sâmbătă în Zona de Promenadă Crișan. Sâmbătă, pe scenă au evoluat Grupul ”Pandurii Vladimirescului” , artiștii Ansamblului profesionist ”Danubius” al Centrului Cultural ”Nichita Stănescu”, Gabriel Lungu, Narcisa Ciuhan, Nadine Alexia Firu și Bibanu mixXl, alias Dan Popescu. Trupa ”Gara Veche” a încheiat ediția a III-a a festivalului „Young Veterans Fest” făcând un show ce greu va fi uitat. Pentru prima dată în țara noastră veteranii din 2 țări, Republica Moldova și România, au stat alături de locuitorii și autoritățile din Drobeta Turnu Severin „unindu-se” prin HORA VETERANILOR . Consiliul Județean Mehedinți a fost partener al evenimentelui și a susținut organizarea acestui festivalul, din respect pentru militarii din Teatrele de Operații și pentru a sprinjini cauza caritabilă a evenimentului, aceea de atragere a fondurilor pentru construirea primului Centru de Recuperare și Refacere destinat veteranilor din Teatrele de Operații. ********* AMVVD este condusă atât în sucursalele din teritoriu, cât și la nivel central de militari, veterani cu experiență în Teatrele de Operații din rândul militarilor activi, în rezervă și în retragere din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și de reprezentanți ai MAI și ai societății civile.

Mulțumesc tuturor participanților:
In primul rand mulțumim AMVVD pentru șansa de a organiza noi VTO B 2 Riders AMC momentul moto:
Poliția Militară
Doomstriker
Green Knights Romania IV
WidowsSons
Virtux Junxit
Cantacuzino 210

Parteneri:
Consiliul Județean Mehedinți
Primaria Municipiului Drobeta Turnu Severin
Cu sprijinul Instituție Prefecturii Județului Mehedinți
Realizatorii clipului Perspective Media

YOUNG VETERANS FEST ediția a III-a, 26-28 MAI 2023, Drobeta Turnu Severin

Dragii noștri,
Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul De Mir” (AMVVD) a pregătit o surpriză majestuoasă pentru toți cei care doresc să-i cunoască mai bine pe veteranii teatrelor de operații – adevărații eroi contemporani ai României.

Astfel, începând de astăzi, pentru trei zile, orașul Drobeta Turnu Severin devine epicentrul spre care migrează toată suflarea ce trăiește românește, pentru a simți îndeaproape evoluția evenimentelor programate a se desfășura pe timpul Young Veterans Fest ediția a III-a.

Prin Young Veterans Fest, AMVVD promovează la Drobeta Turnu Severin divertismentul dar și respectul pentru tradiție, pentru ființa neamului românesc, respectul față de eroii care au plătit tributul suprem, față de militarii veterani ai teatrelor de operații ce au luptat cu onoare și curaj pentru a servi interesul național acolo unde țara a cerut-o, aportul comunității la recuperarea militarilor răniți, cultul pentru veteranii din teatrele de operații, cultura muzicală și portul popular.

Cunoașterea de către societatea civilă a problemelor, privațiunilor și suferințelor cu care se confruntă militarii veteranii, poveștile lor de viață, trăirile avute pe timpul misiunilor desfășurate în poligoanele de tragere, sau în teatrele de operații, constituie o adevărată comoară de lecții învățate, pentru că este important să cunoaștem erorile istoriei pentru a le preveni în viitor.

Iată de ce AMVVD a hotărât să ia în propriile mâini frâiele înființării unui Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani lângă Mănăstirea Dealu, Aninoasa (C.R.R.V. – AMVVD) care să primească atât seniori veterani dar și mai tinerii noștri camarazi, cărora activitățile covârșitoare și presiunea suferită pe timpul instruirii în poligoane, pe teritoriul național sau în afara granițelor, le-au adus dezechilibre ale capacităților și resurselor fizice și emoționale, pentru a le asigura recuperarea necesară și mai apoi reintegrarea în unitatea de încadrare cu capacitatea de efort recuperată, fiind în măsură să se dedice în totalitate obiectivelor și misiunilor primite.

Să știți că militarii suferă traume. Veteranii au pus mai presus de toate țara pe care servit-o cu suferință, preț de sânge și unii chiar cu viața. În România aceștia primesc uneori felicitări, alteori poate medalii și mai apoi sunt lăsați în voia sorții, într-o societate nepregătită să-i primească și să le ofere contextul de integrarea necesar. Acesta este momentul în care militarii suferă al doilea șoc, mult mai puternic: trădarea celor care ar trebui să-i sprijine la nevoie.
Centrul de recuperare și refacere pentru veterani se va face, cu sau fără ajutorul pe care autoritățile au datoria să-l depună necondiționat, pentru că noi suntem determinați și am învins multe opreliști înainte.

Să nu uitați că noi am adormit seara și ne-am trezit dimineața cu imnul național în inimă, zi de zi, încă de la începuturile carierei. Nouă nu ne e rușine că suntem români și suntem mai determinați ca oricând să ne ajutăm singuri, dacă altfel nu se poate.
Știu că stă în felul de a fi al oamenilor să fie eroi atunci când li se oferă șansa, iar voi aveți șansa de a fi eroii veteranilor, aceia care și-au făcut datoria față de patrie fără să clipească, de fiecare dată și oriunde interesul național a cerut-o. Compasiunea este o calitate sublimă a umanității, iar numai după ce omul manifestă compasiune se poate numi nobil.

Veteranii nu lasă pe nimeni în urmă!
Împreună suntem puternici!
Împreună suntem AMVVD!

Parteneri ai AMVVD pentru desfășurarea evenimentului sunt Consiliul Județean Mehedinți și Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin.

Prin Young Veterans Fest – III, AMVVD promovează la Drobeta Turnu Severin divertismentul dar și respectul pentru tradiție

Prin Young Veterans Fest ediția a III-a, AMVVD promovează la Drobeta Turnu Severin divertismentul dar și respectul pentru tradiție, astfel la dispoziția celor prezenți vor fi atât exponate din muzeele AMVVD din țară, dar și veterani care să și povestească trăirile avute pe parcursul misiunilor desfășurate în timpul instruirii în poligoane de tragere, dar când au fost dislocați în teatre de operații, departe de cei dragi, fără posibilitatea de a fi stâlpul familiei la nevoie, pentru că militarii veterani au pus mai presus de toate țara și interesul național pe care l-au servit cu suferință, preț de sânge și chiar cu viața.
Astfel, oaspeții noștrii la festival vor putea viziona și primi explicații despre exponate ale „Muzeului Veteranilor al AMVVD” – Argeș, care prin mobilizarea și implicarea totală a camaradului nostru, Dan Arsenescu – președinte sucursală, au adus însemne și simboluri prețioase nouă veteranilor.
Putem spune că „Muzeul Veteranilor AMVVD” – Argeș oferă ocazia înțelegerii evoluției parcurse de armata română pentru participarea la misiuni externe, începând cu 1992 și până în prezent. Printre piesele aduse la Severin vor fi ținute militare, obiecte personale, diplome, insigne, plachete, etc.
La Drobeta Turnu Severin va fi prezent și Muzeul Aviației aflat sub coordonarea domnului Aurel Pană, în care putem viziona un pachet deosebit de exponate compus din: distincții acordate militarilor veterani cu diverse ocazii, medalii, insigne, colecția de însemne militare românești și internaționale și obiecte personale ce au aparținut veteranilor T.O.
Expoziția temporară a militarilor din teatrele de operații face parte din patrimoniul Muzeului Veteranilor și este constituita din următoarele exponate: drapelele tuturor țărilor membre NATO, ținute ce au aparținut militarilor veterani ai teatrelor de operații, ținute forțe aeriene, ținute forțe terestre, ținuta de gala forțe navale, ținute forțe navale, ținute combat forțe navale, ținute mariner, ținute combat forțe aeriene, ținute combat forțe terestre, ținute pilot forțe aeriene.
„Înființarea Muzeului Veteranilor a reprezentat o nouă pagină în cartea de istorie modernă, ce luptă împotriva uitării sacrificiilor veteranilor, pentru a învăța din trecut și a asigura un viitor mai liniștit tinerelor generații. Veteranii din toată țara, acești eroi contemporani ai României, au răspuns prezent ca de fiecare dată și au donat obiecte, medalii, distincții, insigne, ținute, mărturii atât naționale cât și ale partenerilor de coaliție din teatrele de operații, astfel încât AMVVD deține un patrimoniu istoric unic în țară! Vă invităm cu toată căldura să fiți parte la acest festival și să cunoașteți detalii despre viața si gândirea militară.” – sunt gândurile mărturisite de domnul Apostol Marius – președintele AMVVD, cel care a avut inițiativa organizării anuale a unui festival dedicat veteranilor TO.
Surprizele nu s-au terminat aici.
În zilele care urmează vom reveni cu mai multe dezvăluiri surprinzătoare despre festival, deci stați aproape!
Urmăriți site-ul www.amvvd.ro și paginile de Facebook ale AMVVD, unde veți afla vești proaspete despre surprizele pe care vi le pregătim și astfel să vă convingem să veniți pentru a petrece timp de calitate cu amuzament și voie bună alături de noi, veteranii, la Drobeta Turnu Severin.
Vă așteptăm cu drag la Drobeta Turnu Severin, să fiți alături de veteranii contemporani ai României!
#AMVVD #CRRV
#YOUNGVETERANSFEST
ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!
ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII!

Young Veterans Fest ediția a 3 a la Drobeta Turnu-Severin. Vă așteptăm cu drag!

Asociaţia Militarilor Veterani Şi Veteranilor Cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul De Mir” (AMVVD) pregătește o surpriză pentru toți cei care doresc să-i cunoască pe eroii contemporani ai României, pe veteranii teatrelor de operații – VTO, problemele cu care ne confruntăm și modul în care reușim să le gestionăm, în sensul soluționării lor.
Astfel, în perioada 26-28 mai 2023 în orașul Drobeta-Turnu Severin va avea loc a treia ediție a festivalului YOUNG VETERANS FEST. Parteneri ai AMVVD vor fi Consiliul Județean Mehedinți și Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin.
În cadrul acestui eveniment vor fi alături de noi artiști de renume, cum ar fi: Dan Helciug, Florin Vasilică și Grupul Folcloric „Teleormanul”, Emilia Dorobanțu, Ansamblul Profesionist „Danubius” și multe alte surprize care vă așteaptă cu nerăbdare la Young VETERANS FEST – ediția a III-a, Mehedinți.
Și asta nu e tot.
Pentru mai multe informații despre festival… stați aproape!
Urmăriți site-ul și paginile de Facebook ale AMVVD, în scurt timp revenim cu informații proaspete despre surprizele pe care vi le pregătim și astfel să vă convingem să veniți pentru a petrece timp de calitate cu amuzament și voie bună alături de noi, veteranii, la Drobeta Turnu Severin.

AMVVD – veteranii întotdeauna împreună, ca unul, în viața de aici și cea de dincolo

Promotor a recunoașterii sacrificiilor depuse de militari pe altarul patriei, atât prin legea 168/2020 cât și prin multe alte inițiative legislative și alocuțiuni în cadrul comisiilor de specialitate de la nivelul M.Ap.N. cât și din cadrul Parlamentului României, AMVVD reprezintă acea lumină călăuzitoare spre care își îndreaptă ochii pentru a găsi alinare, toți cei suferinzi de durerea pierderii celor dragi, ca urmare a participării la misiuni atât în teatrele de operații cât și pe teritoriul național.
Dar atenția AMVVD nu s-a oprit doar asupra celor ce-și riscă viața zilnic în slujba patriei, ci s-a îndreptat și spre promovarea drepturilor celor care rămân acasă fără sprijin, respectiv văduvele și copii orfani ai celor ce devin eroii contemporani ai României. Suferința celor rămași nu se atenuează cu timpul, ci din contră, absența celor față de care au jurat să-și petreacă restul vieții, la bine și la rău, devine din ce în ce mai acută, este resimțită ca o trădare ….. nevinovată, pentru că doar soțiile militarilor știu că nu există „alt sacrificiu mai sublim, decât să mori pentru patrie”?
Tot așa a simțit și doamna Paula Vizireanu, văduva unuia dintre militarii care în urmă cu 7 ani și-au pierdut viața, pe când serveau interesul național în teatrul de operații din Afganistan.
Dumneaei și-a propus să păstreze mereu aprinsă candela memoriei soțului său, sublocotenentul pm Vizireanu Adrian Ion și al camaradului alături de care „a căzut la datorie” în acea fatidică zi, sublocotenentul pm Dumitrescu Iulian.
Inițiatorul și promotorul legii privind drepturile veteranilor TO și a urmașilor acestora, președintele AMVVD – domnul Marius Apostol, veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul misiunii, nu putea lipsi de la comemorarea sacrificiului celor doi eroi. Pe timpul reqviemului, președintele AMVVD a fost însoțit de vicepreședinții sucursalei Buzău, domnii Marius Simion și Bogdan Dragomir, acesta din urmă la rândul lui, rănit grav în teatrul de operații Afganistan.

Au prezentat omagiul lor camarazii de arme ai celor doi eroi, autoritățile locale și comanda Divizialei 2 Infanterie „Getica” reprezentată de generalul de brigadă Iulian DANILIUC.
„Întotdeauna am fost și sunt alături de cei neajutorați, alături văduvele militarilor și copiii rămași orfani. Privirea plină de recunoștință a doamnei Paula, este răsplata sacrificiilor depuse de mine pe timpul „războiului” pe care l-am dus pentru obținerea și acordarea drepturilor celor ce au pierdut persoane dragi in misiuni.” – Marius Apostol, veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiuni în TO Afganistan, militarul care a înfrânt moartea, a înfrânt chiar și voința politică pentru a servi interesele patriei și ale camarazilor.

Sublocotenent Apostol Marius!
Prezent la datorie, întors din drumul către nemurire!

Sublocotenent PM Dumitrescu Iulian și Vizireanu Adrian Ion!
Căzuți la datorie!
Cinste și Onoare memoriei lor, Eroi contemporani ai României!

AMVVD – peste tot acasă!

Întrucât, cu un efort de netăgăduit președintele AMVVD, domnul Marius Apostol, impune un ritm susținut în desfășurarea activităților pentru soluționarea problemelor tuturor militarilor, a celor neajutorați (copii și mame instituționalizați) și în mod particular a veteranilor.
Pentru noi compromisul nu este o soluție și de aceea nu oricine ne poate sta alături dacă agenda personală nu are același drum cu programul AMVVD.
Iată de ce, spus în puține cuvinte, AMVVD a devenit un reper în cercul select al asociațiilor ce promovează interesele particulare ale militarilor, acea categorie socioprofesională a cărui factor uman, prin prisma restricțiilor impuse de lege și deontologia profesională, nu poate să-și exprime direct dorințele, suferințele și insatisfacțiile.
Cu un astfel de prestigiu și cu un palmares al realizărilor care ne bucură, suntem adesea onorați să primim invitații de a participa la activități oficiale, unde gazdele ne primesc ca și cum am fi membrii de familie. Și cum poate fi altfel când în AMVVD militarii găsesc refugiul așteptat, atunci când problemele devin copleșitoare? Iată cum AMVVD a devenit un brand, cunoscut de toți militarii, iată cum AMVVD este în sufletul oamenilor de bine.

Astfel, în data de 4 mai 2023, cu ocazia sărbătoririi unui sfert de secol de existență, la invitația comandantului Batalionului 500 Sprijin „General Gheorghe Rusescu” – locotenent colonelul Florin Neagu, AMVVD a fost prezentă cu mândrie și onoare de președintele Marius Apostol și vicepreședintele coordonator Iulius Onica.
În cadrul acestui eveniment festiv, președintele AMVVD a oferit diploma de excelență a asociației, atât prestigioasei unități cât și comandantului acesteia, dl. lt.col. Florin Neagu, în semn de prețuire și respect pentru activitatea desfășurată.
La mulți ani și multe împliniri, Batalionului 500 Sprijin „General Gheorghe Rusescu”!
AMVVD – este peste tot acasă!

„Veteranii de azi” prețuiesc sacrificiile „veteranilor de ieri”

Președintele AMVVD – dl. Marius Apostol a primit invitația domnului general Dănilă Ion Președintele ANVR, de a participa la ceremonialul militar/religios de depunere coroane la UNAp, unde a fost reprezentat de vicepreședintele Guștere Cristian deoarece activitățile importante ale AMVVD necesitau prezența sa la Târgoviște, unde Clubul Veteranilor este așteptat să-și deschide porțile pentru a primi oaspeți dragi, veterani din toată țara și nu numai.

AMVVD ALBA

Astăzi membrii AMVVD Alba au fost prezenți la Monumentul Veteranilor de Război aflat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia pentru a prezenta onorul și a ne arăta recunoștința pentru cei care au pus mai presus de orice țara și nu au ezitat să-și sacrifice viața pentru binele acesteia.
La evenimentul organizat cu ocazia zilei de 29 Aprilie- Ziua Veteranilor de Război au fost prezenți parlamentari de Alba, reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, comandanți ai unităților MApN și MAI din garnizoană, militari activi, în rezervă sau în retragere, membrii ai structurilor asociative și ai partidelor politice ,precum și cetățeni ai municipiului.
Un sobor de preoți a oficiat serviciul religios, a fost prezentat mesajul Șefului Statului Major al Apărării, au fost depuse coroane de flori iar în încheiere a fost păstrat un moment de reculegere.
Glorie eternă și odihnă veșnică bravilor veterani de război!
La mulți ani și multă sănătate venerabililor veterani de război pe care avem onoarea și privilegiul de a-i avea printre noi!

AMVVD ARGEȘ

La invitatia Asociației Naționale a Veteranilor de Război din Romania dedicata ZILEI VETERANULUI DE RAZBOI, Asociatia Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati prin presedintele slt.r. Marius Apostol, vicepresedinte Iulius Onica , Dan Arsenescu presedinte AMVVD Sucursala Arges si vicepresedinte col.rtr. Alexandru Tantarcu , au participat in data de 27 aprilie 2023 la Adunarea Solemnă a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, organizată cu prilejul sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război – 29 Aprilie, la Cercul Militar Național București, eveniment la care au participat șeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, consilierul prezidențial, general-locotenent Mihai Șomordolea, locțiitorul șefului Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieți personalului, general de brigadă Valeriu Roșu, precum și alți invitați.
După intonarea Imnului național, s-a dat citire Mesajului președintelui României cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, iar șeful SMAp a adresat câteva cuvinte asistenței subliniind spiritul de sacrificiu, suferințele și tragediile prin care au trecut bravii noștri veterani.
La rândul său, locțiitorul șefului DRPCVP i-a asigurat pe cei prezenți că la nivelul conducerii M.Ap.N. există o preocupare permanentă cu privire la rezolvarea problemele întâmpinate de veteranii și văduvele de război, văzută nu ca o obligație instituțională, ci ca o stare de normalitate, în semn de respect pentru sacrificiile asumate de cei ce și-au dedicat întreaga viață Armatei și Țării: „Prin astfel de momente, rememorăm trecutul şi consolidăm legătura dintre generaţiile de astăzi și cele care ne-au precedat. Le vom rămâne veșnic recunoscători veteranilor de război care și-au făcut datoria față de țară cu sacrificii și credință în Dumnezeu! Vă transmit sincere urări de sănătate, vă asigur de întreaga mea recunoștință și prețuire și vă doresc sănătate şi viață lungă! La mulți ani dumneavoastră, tuturor!”
A urmat discursul președintelui ANVR, domnul general de brigadă (rtr.) ION DĂNILĂ, care a supus atenției, atât provocările și problemele cu care se confruntă membrii asociației, cât și bucuria resimțită de fiecare dată când participă la astfel de activităţi.
Respectandu-i pe inaintasi vom arata ca am invatat din cuvantul generalului Ion Manolescu,..”Trecutu nu-i o avere consumata, ci un izvor de continua alimentare cu energie, speranta si spiritualitate”, iar Lucian Blaga ne atentiona:”Exista doua realitati a caror imensa greutate n-o simtitm, dar fara de care nu putem trai-Aerul si Istoria”.
Pentru ca suntem la zi aniversara va aduc in actualitate cuvintele regretatului patriah Teoctist:”cei care au trecut in eternitate ca niste adevarati martiri, au inobilat cu sangele lor pamantul sfant al tarii eliberate, devenind pentru generatiile viitoare pilde nemuritoare de daruire, devotament si jertfa pentru tara lor ROMANIA.”
In incheiere, presedintele ANVR, domnul general de brigada(rtr) ION DANILA care a supus atenției, atât provocările și problemele cu care se confruntă membrii asociației, cât și bucuria resimțită de fiecare dată când participă la astfel de activităţi și a adus in atentia auditoriului emotionantele cuvinte incrustate pe ”Crucea Eroilor” din satul Hantesti, jud. Suceava: ” Calatorule, tanar sau varstnic, de cate ori vei trece pe aceste drumuri si vei intalni o cruce pe a carei piatra sunt sapate nume de eroi, opreste macar o clipa, descopera-te si gandeste-te ca fara jertfa lor ar fi imposibil, ca tu sa traiesti astazi liber, sa iubesti soarele, florile, muntii si raurile pe catre le-am aparat si ti le-am lasat tie mostenire”.

AMVVD BISTRIȚA

Avem onoarea să oferim recunoștință veteranilor de război.

Cu trupurile firave, dar cu inimile atât de puternice încât au purtat prin timp povara ororilor războiului, cu o privire nostalgică în care se regăsesc poveștile lor viață și faptele care au făurit istoria și care stau mărturie și model pentru generațiile viitoare, așa au întâmpinat astăzi, 28 aprilie, ultimii cinci veterani de război, pe reprezentanții AMVVD-Sucursala Bistrița, care au pregătit din timp diplome, pachete cu alimente și cele necesare, împreună cu suprema recunoștință pentru faptele lor.
Bucuria revederii a fost încărcată de emoție, privilegiul de a-i îmbrățisa și de a ne dori din tot sufletul să îi mai vedem încă o dată.

Acțiunea inițiată de Ministerul Apărării Naționale, intitulată
” Recunoștință veteranilor de război”, ajunsă la a treia ediție, are loc în contextul sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război, pe 29 aprilie și include activități de cinstire a memoriei celor care și-au pierdut viața în războaiele mondiale și a supraviețuitorilor acestora.
În cadrul acțiunii au fost prezenți reprezentanți ai Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” și ai Centrului Militar Județean Bistrița-Năsăud.

Tot astăzi, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, Sucursala Bistrița, s-a alăturat reprezentanților Ministerului Administraţiei şi Internelor, celorlalte structuri care fac parte din Sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, autorităților publice locale și județene, la ceremonia militară și religioasă cuprinsă în cadrul manifestărilor prilejuite cu ocazia „Zilei Veteranilor” la monumentul Eroilor din Bistriţa.

Cinste și onoare veteranilor! Suntem privilegiați că îi cunoaștem, pentru a ne spune povestea astfel încât ca ea să nu moară niciodată și ca peste veacuri să dăinuie amintirea jertfei pentru țară, a curajului în faptele de arme prin care s-a obținut cea mai de preț moștenire pe care avem datoria sacră să o ducem mai departe!

Zitta-Gabriela Bodea

AMVVD CONSTANȚA

𝐂𝐚𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐚 „𝐑𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬̦𝐭𝐢𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐯𝐞𝐭𝐞𝐫𝐚𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐫𝐚̆𝐳𝐛𝐨𝐢“

Știați că în acest moment mai avem printre noi doar 1069 de veterani de război, militari care au privit în față cruzimea celui de-Al Doilea Război Mondial?

În cadrul Campaniei „𝐑𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬̦𝐭𝐢𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐯𝐞𝐭𝐞𝐫𝐚𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐫𝐚̆𝐳𝐛𝐨𝐢“ organizată de Ministerul Apărării Naționale cu prilejul sărbătoririi „Zilei Veteranilor de război – 29 Aprile”, reprezentanții Centrului militar zonal Constanța, alături de reprezentanții Comandamentul Flotei, Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti”, Asociaţia militarilor veterani AMVVD Sucursala Constanţa, au desfășurat acțiunea de distribuire a unor pachete cadou și a diplomelor de recunoștință tuturor veteranilor și văduvelor de război din județul Constanța, pentru cinstirea memoriei celor care și-au pierdut viața pe timpul celei mai mari conflagrații mondiale și a supraviețuitorilor acesteia, veteranii de război.
Povești de viață ale veteranilor de război, informații cu privire la evenimentele dedicate acestora, precum și mărturii din timpul conflagrației mondiale le puteți găsi pe pagina dedicată special eroilor noștri.

Cinste și onoare veteranilor de război!

Foto și text: Centrul Militar Zonal Constanța

AMVVD PRAHOVA

Membrii AMVVD PRAHOVA au participat la manifestările organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război – 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României! Onoare și Respect!

AMVVD SUCEAVA

Astăzi cu toții am sărbătorit, Ziua Veteranilor de Război, o zi care ne duce cu gîndul la sacrificiu, am cunoscut foarte mulți dintre ei ,am auzit traiirile lor din tinpul războiului rece te cutremură prin ce au trecut ma gîndesc ca mine nu mai sunt sper din tot sufletul să nu trăiți doar cu marcatul acestei zile și să vă gîndiți la ei meru, Noi AMVVD suntem urmași lor și vom ridica mereu memoria lor mai departe, Mulțumesc frumos cu RESPECT Tuturor care sau implicat în această frumoasă activitate, COLEGIULUI NAȚIONAL MILITAR,,ȘTEFAN CEL MARE DIN CINPULUNG MOLDOVENESC , VÎNĂTORII DE MUNTE DIN BATALIONUL 17 ,,DRAGOS VODA ” DIN VATRA DORNEI, MEMBRILOR AMVVD SUCEAVA, C.C AMVVD SUCEAVA, PRIMARILOR SI VICEPRIMARILOR DIN LOCALITĂȚILE UNDE AU FOST ACTIVITĂȚI SI NU IN ULTIMUL RÎND ELEVILOR MILITARI ȘI PROFESORILOR CARE SAU IMPLICA IN ACEASTA ACTIVITATE CU MULT RESPECT LA MULȚI ANI VETERANILOR DE RAZBOI!

AMVVD VÂLCEA

Azi, 29 aprilie 2023, am sărbătorit, ca în fiecare an la această dată, Ziua Veteranilor de Război.
Cu fiecare an mai puțini, se sting în tăcere veteranii nostri, cei care ar avea cel mai mult dreptul să vorbească deoarece, datorită lor avem noi dreptul să ne exprimăm azi liber într-o țară ce ne aparține.
Ne-au însoțit un secol în periplul nostru prin lume, au petrecut pe drumul vieții mai multe generații, au trăit în cadrul a diferite tipuri de organizări sociale, dar un lucru a rămas neschimbat, dragostea lor pentru patrie și neamul căruia îi aparțin. Au fost exemple pentru familiile dumnealor, pentru comunitățile din care au făcut iar unii încă mai fac parte, pentru tinerele generații și pentru noi, generația matură a țării, care înțelegem deplin valoarea jertfei luptătorilor pentru pacea, libertatea și independența țării.
Ceremonialul organizat în fiecare an în cinstea veteranilor de război este o dovadă a recunoștinței noastre pentru acești viteji eroi, cei mai buni fi ai patriei, alături de care, pentru fiecare dintre noi, este o onoare să trăiești.
LA MULȚI ANI TUTUROR VETERANILOR DE RĂZBOI AI ROMÂNIEI!