Perioada de pregătire precompetițională a început pentru toate disciplinele sportive care și-au reunit loturile și au început focurile pregătirilor astfel încât rezultatele obținute la concursurile ce urmează să se desfășoare în lunile următoare să aducă satisfacții maxime. Lotul național de înot junior nu a făcut excepții de la această regulă. Dar sportivii nu sunt niște mașini de câștigat medalii, aceștia au nevoie și de momente de recuperare dar și de motivare prin dezvoltare a spiritului de mândrie și apartenență, prin cunoașterea tradițiilor și valorilor morale ale poporului lor. Astfel lotul național de înot juniori al României ne-a făcut o vizită la Centru de Recuperare și Refacere al Veteranilor de la Târgoviște, aceștia fiind întâmpinați și însoțiți pe tot timpul prezenței lor de către însuși președintele AMVVD, domnul Marius Apostol. Momentul care a impresionat și atras atenția tinerilor sportivi a fost vizita la muzeul veteranilor din aer liber situat în curtea centrului de recuperare. Președintele AMVVD a oferit tinerilor sportivi explicații și istorioare care însoțesc fiecare exponat, deoarece este știut faptul că pentru noi uniforma, medaliile și celelalte obiecte militare nu sunt doar materie ci au o încărcătură sentimentală specială. Așa că cine putea să transmită mai bine către tânăra generație emoția evenimentelor trăite în teatrele de operații și sentimentul de reprezentativitate față de patria mamă și față de Armata Română, decât însuși președintele AMVVD, veteran al TO, grav rănit în misiune. Cu acest mesaj și cu încurajările de a privi cu încredere la provocările sportive care-i așteaptă, președintele AMVD a transmis tinerei generații de sportivi asigurarea sprijinului necondiționat al veteranilor deoarece ne asemănăm întrucâtva, căci așa cum noi am reprezentat România în teatrele de operații așa și ei vor reprezenta în România pe timpul bătăliilor sportive ce îi așteaptă în anul competițional ce începe din toamnă.
Succes tuturor membrilor lotului național de înot juniori! Succes tuturor sportivilor care poartă drapelul României pe mânecă sau în inimă pe timpul luptelor din arenele sportive! AMVVD vă susține pe toți necondiționat și vă este alături permanent. ONOARE Și RESPECT!
Astăzi la zi de mare sărbătoare pentru una din unitățile emblematice ale Armatei Române, AMVVD a răspuns prezent la invitația de a fi parte la bucuria atâtor generații, care i-au purtat cu cinste Drapelul de Luptă atât pe teritoriul național cât și pe meleaguri străine, în misiuni ONU și teatre de operații din Balcani, Africa și Orientul Mijlociu. Este vorba de Batalionul 2 Infanterie Călugăreni care sărbătorește 30 de ani de la înființare. Din partea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, au transmis mesajul Veteranilor TO, domnul Marius APOSTOL, vicepreședintele asociației, domnul Iulius ONICA, domnul director Raul Popescu împreună cu membri AMVVD care au servit sub drapelul de luptă al prestigioasei unități militare. „Batalionul 2 Infanterie Călugăreni este o unitate emblematică a Armatei Române. A deschis și netezit drumul anevoios și periculos al misiunilor externe celor ce i-au urmat. Devotamentul față de țară, altruismul și compasiunea sunt noțiuni adânc impregnate în spiritul „Călugărenilor”. Cinste celor care poartă sau i-au purtat cu mândrie ecusonul pe mânecă! Voi ați servit interesul național oriunde a fost nevoie și ați ridicat prestigiul acestei unități și al Armatei Române acolo unde este acum. La mulți ani Batalionului 2 Infanterie Călugăreni! La mulți ani celor ce servesc sau au servit patria sub Drapelul de Luptă al Batalionului 2 Infanterie Călugăreni!” – mesajul de felicitare al președintelui AMVVD, domnul Marius Apostol, veteran TO, rănit grav în misiune.
Miercuri, 30 august 2023, la sediul nostru din București, s-a desfășurat ședința lunară a Consiliului Director al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”. Pe lângă preocupările privind îndeplinirea planului cu principalele activități pe anul acesta și dezvoltarea unor inițiative care să aibă în vedere veteranii TO, principalele puncte de pe ordinea de zi care au necesitat luarea unor hotărâri, sunt următoarele: ✓ analizarea în cadrul Consiliului Director și aprobarea detaliilor organizatorice privind desfășurarea în condiții optime a evenimentului aniversar din data de 16.09.2023, ocazionat de împlinirea a 10 ani de la înființarea Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”. Echipa noastră a pregătit un program special, plin de surprize pentru participanți, părinți și copii, cu concurs Air Soft, mâncare tradițională românească, survol elicopter și alte surprize. ✓ analizarea în cadrul Consiliului Director și aprobarea fondurilor necesare și avute la dispoziție pentru aniversarea în condiții optime a 10 ani de la înființarea Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, precum și oferirea/asigurarea sprijinului financiar prin punerea la dispoziție a fondurilor necesare. ✓ analizarea și aprobarea în cadrul Consiliului Director a propunerii președintelui asociației, domnul Marius APOSTOL, de numire în noile poziții, astfel:
în funcția de vicepreședinte coordonator, interimar, a domnului Silviu Florian CIUCULESCU pentru sucursalele ce le-a avut în coordonare domnul Aurel PANĂ;
în funcția de președinte, interimar, al Sucursalei A.M.V.V.D. Constanța a domnului Vasile Corneliu GHEORGHIU;
în funcția de președinte, interimar, al Sucursalei A.M.V.V.D. Vâlcea a domnului Florian NEGOESCU, conform Procesului Verbal înaintat de Consiliul de Conducere al Sucursalei; ✓ analizarea în cadrul Consiliului Director și aprobarea propunerii de parteneriat didactic primită din partea Universității Naționale de Apărare ”Carol I” cu privire la efectuarea în cadrul Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” a stagiului practic pe bază de voluntariat de către studenți din cadrul instituției mai sus menționată. În încheiere, președintele AMVVD, domnul Marius Apostol, a aprobat cererile de adeziune și acceptarea de noi membrii susținători.
România plânge din nou cu lacrimi de sânge. Sunt suflete care au plecat dintre noi dar mai sunt multe suflete în suferință după tragicele evenimente petrecute la Crevedia zilele trecute. Oferind puterea exemplului, membrii AMVVD au mers imediat la Centrele de Donare Sânge pentru a oferi viață din viață. Facem apel către toți membrii AMVVD și nu numai, să meargă către Centrele de Recoltare a sângelui pentru a dona lichidul atât de necesar susținerii vieții și recuperării, celor care au pus misiunea mai presus decât propria viață. Onoare și respect camarazilor noștri Pompieri Militari! Însănătoșire grabnică!
Cu inima apăsată de greutatea unei vești nedorite, facem apel către membrii AMVVD și nu numai, pt a ajuta la recuperarea bunului nostru prieten și colaborator aflat în suferință, domnul Petcu Ion Valetin, (Radady pentru cei care-l cunosc și apreciază), care are nevoie urgentă de sânge, fiind internat la Spitalul Universitar – București.
Astăzi a fost semnat PROTOCOLUL DE COLABORARE între A.M.V.V.D. Argeș și A.N.C.E. „Regina Maria”.
Așa cum v-am obișnuit, chiar dacă afară este caniculă, membrii celor două asociații cu recunoaștere la nivel național au fost prezenți la sediul din cadrul Cercului Militar Pitești.
Cei doi președinți, respectiv Dan Arsenescu din partea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvărâtorul de Mir” – sucursala Argeș (AMVVD Argeș) și Nita Marin din partea Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Argeș au semnat și parafat PROTOCOL DE COLABORARE dintre acestea.
Cele două asociații, importante în viața cotidiană a urbei noastre piteștene, au promis colaborarea pe aceleași directi care ne sunt comune.
Mulțumim celor prezenți la acest eveniment important pentru cele două asociații și promitem o strânsă colaborare și sprijin.
Din mari străbuni ne tragem, noi, Neamul Românesc/Și-n cumpene de vremuri, prin zgomotul lumesc, Arareori ne facem vreun timp curat și sfânt/Să ne-onorăm strămoșii prin faptă și cuvânt… (…) Că-i drept să-i recunoaștem cu dragul cuvenit/Pe cei ce ne-au dat darul cel mai neprețuit, Pe cei ce ni-s părinți, bunici și străbunici,/Mari suflete din care… noi suntem ”azi” și-”aici”!
Este doar un fragment din poezia „EROI ȘI SFINȚI” ( autor Florin Sava) pentru a relata festivitățile de la Ceremonia militară și religioasă comemorativă de pe Dealul Coșna, județul Bacău.
Pe 11 august 2023 a avut loc ceremonia militară-religioasă de comemorare a ostașilor români dar și francezi, căzuți la datorie în lupta de pe Dealul Coșna în Războiul de Întregire Națională, numită și a treia bătălie de la Oituz. Alături de principalul organizator – Primăria Pârgărești (primar Marius Gabriel Gheorghiță) a fost și Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” – sucursala A.M.V.V.D. Bacău, invitată pentru a doua oară.Dacă anul trecut când A.M.V.V.D. Bacău a fost prima oară printre organizatori a reusit să aducă o noutate – aprobarea unui spectacol de survolare a zonei și coborarea în rapel a veteranilor de la Batalionul 53 Comando -, anul acesta a reușit ca drapelul asociației de 140 de mp să fie parașutat (cel mai mare Drapel al unei asociații). Amintim că, recordul ca cel mai mare Drapel Românesc parașutat în România fiind de 864 mp.
La eveniment au luat mai luat parte directorul Statului Major al Apărării, comandantul Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina”, comandantul Brigăzii 15 Mecanizată ,,Podu Înalt”, comandantul Batalionului 631 Tancuri „Oituz”, împreună cu reprezentanţi ai ambasadelor Franţei şi Germaniei și ai autorităților locale, militari activi, în rezervă și în retragere, comandanți ai unităților din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne, membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități din Consiliul Director și de la sucursalele A.M.V.V.D. Bacău, Vrancea și Iași, reprezentanți ai Uniunii Veteranilor din Războiul pentru Independență din Republica Moldova ( printre care amintim pe colonelul Iurie Neghină – președinte UNVRI Bălți), reprezentanți ai Fundației „General Grigore Baștan”, membrii Asociației Tradiția Militară, numeroşi localnici, precum şi doi copii din Bacău care au fost în tabăra de vară de la Nemțișor „TINERII VETERANI” pentru a fi alături de instructorul lor, veteranul T.O. Raul Simon. .
Au susținut alocuțiuni Marius Gabriel Gheorghiță, primarul Comunei Pârgărești, generalul-locotenent Corneliu Postu, comandantul Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina”, general de brigadă Bogdan Cernat, comandantul Brigăzii 15 Mecanizată ,,Podu Înalt”, colonelul Claudiu-Mădălin Tamaș, comandantul Batalionului 631 Tancuri „Oituz”, locotenent-colonel Adrian Stanciu Jean – Christian Tirat, jurnalist francez din partea Souvenir Français, Ruxandra-Lucia Dumitrescu, jurnalist la ,,Obiectiv Media București”, descendenta căpitanului francez Paul Edouard Berge, căzut eroic pe Dealul Coșna și col. (rz.) dr. Dan Prisăcaru – reprezentantul Grupului Coșna.
Manifestarea a cuprins primirea oficialităților, intonarea Imnul Național al României de către Muzica Militară a Bazei 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”, oficierea unui serviciu religios asigurat de un sobor de preoți ortodocși și catolici, alocuțiuni, depuneri de coroane și jerbe de flori și defilarea detașamentului de onoare.
În afara oficialilor au depus coroane de flori Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) împreună cu Uniunea Națională a Războiului Pentru Independență din Republica Moldova, Fundația „General Grigore Baștan” și Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”.
Un spectacol aviatic a fost oferit de survolul a două avioane IAR 99 ȘOIM, două elicoptere Puma SOCAT IAR 330 aparținând Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” din Bacău și un avion C – 130 Hercules, încheindu-se cu un exercițiu demonstrativ oferit de militarii Batalionului 53 Comando ,,Smaranda Brăescu” care au executat saltul cu drapelul României, steagul de identificare a Batalionului 53 comando și steagul Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.).
La sfârşitul festivităţii de pe Dealul Coșna s-a reconstituit un moment de luptă, realizat de către Asociația Tradiția Militară, desfăşurat chiar pe locul vechilor tranşee.
Amintim că, Ansamblul Monumental ridicat pe Dealul Coșna completează simbolurile comemorative existente aici și aduce un omagiu eroilor căzuți la datorie din toate regimentele care au dus acțiuni de luptă în acest sector, precum și în zona adiacentă. De asemenea, monumentul are rolul de a evidenția solidaritatea și respectul acordat militarilor francezi care s-au jertfit alături de trupele române pentru izbânda comună în Marele Război. Prima cruce este dedicată memoriei ostașilor români din unitățile militare care au participat la luptele din sectorul Dealul Coșna și zona adiacentă în Războiul de Întregire Națională (Regimentul 12 Infanterie, Regimentul 14 Infanterie, Regimentul 15 Infanterie, Regimentul 16 Infanterie, Regimentul 17 Infanterie, Regimentul 22 Infanterie, Regimentul 27 Infanterie, Regimentul 4 Roșiori, Regimentul 5 Roșiori, Regimentul 9 Roșiori, Regimentul 10 Roșiori, Regimentul 1 Grăniceri, Regimentul 2 Grăniceri, Regimentul 7 Vânători, Batalionul de Vanatori de Munte). Cea de-a doua cruce este înălțată pentru locotenentul erou Paul Édouard BERGE din Misiunea Militară Franceză, căzut eroic în luptele de pe Dealul Coșna, la 10 august 1917, în fruntea militarilor din Regimentul 16 Infanterie ,,Suceava”. Rănit, înainte de a fi spulberat de un obuz, ofițerul francez a strigat, în limba română, către ostașii pe care îi comanda: „Înainte, camarazi ! Nu vom muri niciodată !”.
Dealul Coșna, alături de rezistența la Măgura Cașinului, Dealul Cireșoaia și alte locuri din zonă, este aliniamentul unde jertfa și eroismul Armatei Române au înfrânt ambițiile invadatorilor sub deviza „Pe aici nu se trece !”, alăturăndu-se în mod strălucit victoriilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care au asigurat supraviețuirea statului roman și premisele înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
După festivitățile de pe Dealul Coșna edilul Primăriei Pârgărești a invitaț în sala de festivități a instituției, în semn de recunoștință și apreciere, reprezentații Uniunii Veteranilor pentru Războiul de Independență din Republica Moldova (UNVRI), ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) și doi copii din Bacău, participanți în tabara de vară de la Nemțișor ce l-au avut instructor pe președintele sucursalei A.M.V.V.D. Bacău, veteranul T.O. Raul Simion.
Mulțumim și pe această cale edilului Comunei Pârgăreşti, domnul Gheorghiță Marius Gabriel, pentru invitația de a ne afla printre organizatori și, așa cum v-am obișnuit, AMVVD Bacău împreună cu reprezentanți din Consiliul Director și ai sucursalelor din zona Moldovei au reușit să se mobilizeze și să realizeze momente de neuitat la noutatea evenimentului.
Celor care cred și au fost alături de AMVVD, prin reprezentanți de la Uniuniea Veteranilor pentru Războiul de Independență din Republica Moldova (UNVRI), de la Fundația „General Grigore Baștan”, Cătălin Bejan și Dorin Bejenaru de la televiziunile Tele Moldova Plus și „DeBacău”, dar nu în ultimul rând, MApN pentru încrederea acordată asociației, pentru toate aprobările primate, le MULTUMIM și le spunem că, ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!
Le mai mulțumim și celor care ne critică, ne invidiază și caută să ne lovească pentru că ne determină să fim mai buni, mai atenți și să ne facem toți președinții de sucursale, veterani ai teatrelor de operații răniți sau nu, membrii asociației, MAI CUNOSCUȚI!
ONOARE ȘI RESPECT!
P.S. – pentru mai multe fotografii consultați galeria articolului http://
Acest site folosește Cookies. Află mai mult în "Politica de confidentialitate".
Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți.. Setari CookieACCEPTARE
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.