A devenit o tradiție organizarea de către Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” a taberelor pentru copii. Astfel, în perioada 29.09 – 01.10.2023, un grup de 30 copii, de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Pucioasa, va beneficia de o perioadă de relaxare la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani Târgoviște, în cadrul proiectului marca AMVVD denumit „Tinerii Veterani”. În fapt, odihna vă fi una activă, întrucât perioadele de relaxare alternează cu activități care să dezvolte tinerilor participanți motricitatea, îndemânarea dar și atașamentul față de armată și istoria noastră bogată în exemple demne de urmat. Astăzi, în prima zi, copiii au fost primiți de instructorii experimentați ai AMVVD, au fost instruiți asupra regulilor de conviețuire, s-au prezentat măsurile de siguranță și cele de prevenire a incendiilor. Seara a venit repede, așa că viitorii „tineri veterani” au fost invitați să vizioneze un clip de prezentare a Asociației și scurte imagini cu participarea militarilor români în Teatrele de Operații, apoi au servit cina. „Este o tradiție a noastră, a AMVVD, să organizăm tabere pentru copii. Anul acesta au fost deja organizate astfel de tabere la Nemțișor și Bacău. Ne orientăm să aducem copilași cu posibilități reduse, dar bineînțeles că orice doritor este bine primit. Educarea și formarea tinerei generații într-un spirit sănătos este o prioritate pentru noi.
Prima zi s-a încheiat frumos iar copilașii se gândesc cu emoție la activitățile ce vor fi parcurse în zilele următoare. Tinerilor participanți, le urez bun venit aici la CRRV Târgoviște, unde oferim cadrul necesar desfășurării în foarte bune condiții a activităților.” – ne-a spus domnul Marius Apostol, președintele AMVVD, veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiuni.
Succes „tinerilor veterani”! Succes domnilor instructori! AMVVD, mereu aproape de oameni!
La invitația directorului Oficiului Județean de Poștă Timiș, domnul Nicolae AVRAM, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Razboi, domnul general maior retragere Constantin MĂRĂCINE, însoțit de directorul departamentului comunicare al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, domnul Mihail Sorin VARTOLOMEI, au efectuat o vizită în scopul promovării activităților noastre în rândul societății civile. Discuțiile au fost deschise, manifestându-se disponibilitatea de a ajuta în măsura posibilităților. La muzeul Poștei Române, organizat în cadrul impunătorului edificiu din Timișoara, am avut ocazia să cunoaștem puțin din istoria timbrelor poștale în România și despre istoricul poștei Române. Tot aici a avut loc și o întâlnire între generații, unde tinerele vlăstare au avut șansa de a întâlni personalități care au trăit evenimente istorice importante pentru România.
Domnul director Avram Nicolae ne-a adresat invitația de a participa la ceremonialul de dezvelire a bustului generalului Trapșa Mihail, ce se va desfășura în luna octombrie a.c., în localitatea Lăpușnicel, din județul Caraș-Severin. Cu aceeași ocazie se va lansa și monografia comunei Lăpușnicel. Generalul Trapșa Mihail, bănățean român, ce a trăit în secolul XVIII, a ajuns în fruntea armatei austriece, fiind o figură marcantă a Curții de la Viena, pentru faptele sale fiind înnobilat cu titlul de cavaler de Trapșa; din averea personală a înființat, la Caransebeș, o școală de fete cu predare numai în limba română. La sfârșitul întâlnirii am primit invitația de a consemna câteva impresii în cartea de onoare a prestigioasei instituții.
Atunci când nu organizează ei înșiși activități umanitare, membrii AMVVD împreună cu VTO B2 Riders nu pregetă să susțină activitățile caritabile a căror inițiatori sunt alte entități sociale. Este și cazul evenimentului organizat de Doomstriker LEMC și Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) care vor oferi împreună sprijin pentru a obține fondurile necesare renovării a două saloane ale Secției de Cardiologie, din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 22-24 septembrie 2023 și a cuprins activități destinate atât celor mari cât și celor mici, cuprinzând expozitie de motociclete la mall.ul orașului de pe Bega, concert sustinut de Dragos Moldovan Band (castigatorul Vocii Romaniei din 2019), parada moto, iar la „Hanul Kilometrul 6” jocuri, concursuri, tombola, concerte și multe alte surprize.
Daca vreți să fiți printre cei care contribuie la proiectul “Din inima pentru inimile comunității”, se pot face donatii in contul Asociatiei MOTODOOMBANAT: RO98BRDE360SV97038523600, deschis la BRD sucursala Timisoara.⁹
România și-a asigurat continuitatea în spațiul istoric prin jertfe și suferințe, fiind adesea opresată dea lungul istoriei de vecinii mai puternici și mai flămânzi de patima înavuțirii. Identitatea națională a fost păstrată prin faptele eroice ale înaintașilor noștri a căror memorie o vom păstra vie în memoria noastră. Tacticile și paradigma doctrinară s-au schimbat dea lungul timpului, dar finalitatea acestora a fost păstrarea ființei românești obținută întotdeauna cu jertfe omenești.
Iată deci așa cum noi „veteranii de război”, seniorii apărării exprimării romanesti in teritoriul nostru istoric, ne asemănăm cu eroii contemporani ai României, veteranii teatrelor de operații, care au asigurat prezența României pe scena internațională ca un veritabil vector de politică externă. La ceas aniversar, transmit salutul meu și urările de succes și împliniri în activitatea desfășurată pentru promovarea intereselor militarilor în activitate, rezervă sau retragere, membrilor Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”.
Președintele filialei ANVR Timiș, General maior Mărăcine Constantin,
Elevii Colegiului Național Militar Dimitrie Cantemir au venit și astăzi la muzeul în aer liber din curtea CRRV pentru a participa la sărbătorirea a 10 ani de la înființarea AMVVD. Ei au fost întâmpinați și conduși dea lungul exponatelor de președintele AMVVD, domnul Marius Apostol, care a oferit explicații referitoare la fiecare exponat. „Respectul pentru simbolurile naționale și tradițiile militare, față de predecesori și faptele lor de curaj, se cultivă cel mai bine prin contactul direct cu cei care le-au trăit. Dragi elevi sunteți bineveniți să reveniți oricând aici, unde spiritul veteranilor este cel mai bine exprimat de aceste exponate. Numai cunoscând istoria veți ști cum să evitați vărsări de sânge în lumea în care veți trăi și în care, unii dintre voi, veți avea un rol decisional major. Astăzi AMVVD a împlinit doar 10 ani, dar a atins maturitatea prin obiectivele asumate pe care le duce la îndeplinire și de la care nu s-a abătut niciun moment. Vă doresc succes și împlinirea aspirațiilor pe care vi le-ați stabilit!” – președintele AMVVD, domnul Marius APOSTOL, veteran al teatrelor de operații, militar rănit grav în misiune.
Acum 10 ani, la data de 17 septembrie 2013, lua ființă prima și singura asociație care servea cu adevărat interesele militarilor activi sau în rezervă. Eforturile noastre susținute au adus AMVVD la un nivel de recunoaștere publică nemaiatins de alte asociații, preocupate de protejarea drepturilor și asigurarea unui nivel de trai decent militarilor. Membrii familiei AMVVD din toată țara s-au întâlnit la sediul viitorului CRRV din Târgoviște, pentru a-și exprima bucuria pentru realizările obținute. Momentul bilanțului a fost prezentat de secretarul general al AMVVD, domnul Florin TUTUNARU, care a remarcat succesele dar și speranța că viitorul va aduce mai multe satisfacții. La activitate au ținut să participe, pentru a ne aduce felicitări prim-ministrul Marcel CIOLACU, care a fost reprezentat de domnul consilier de stat, președintele consiliului județean al județului Dâmbovița, primarul comunei Aninoasa, primarul municipiului Călărași, președintele ANVR Prahova. Prezenți la această sărbătoare au fost și camarazii din Republica Moldova, membri ai Uniunii Naționale a Veteranilor pentru Razboiul de Independență, în frunte cu domnul președinte Radu PRISAC, care a oferit insigna de onoare a asociației și totodată au donat către CRRV o mașină de spălat. De asemenea președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Razboi filiala Timiș, domnul general maior Constantin MĂRĂCINE, a fost reprezentat de vicepreședinte și a transmis un mesaj de felicitare. Președintele AMVVD a oferit placheta de onoare și diplome aniversare personalităților care au avut un aport important la promovarea imaginii și îndeplinirea planului de activități al asociației. Ploaia nu a stins căldura din sufletul Veteranilor TO, dar nu a permis ridicarea elicopterelor care au fost planificate a efectua survolul spațiului de desfășurare a festivităților. La troița din curtea CRRV au fost depuse coroane și jerbe de flori din partea unor instituții publice și asociații. Artistul Dan HELCIUG a încălzit și înflăcărat inimile celor prezenți cu cântecele sale consacrate. Buna dispoziție a audienței a fost menținută la cote înalte prin programul susținut de artiștii: Daniela BĂLĂCEANU, Adina BÎSCOVEANU, Ansamblul Folcloric ”Vestitorii Aninoasei”. De asemenea camarazii veterani din UNVRI RM au fost însoțiți la CRRV Târgoviște pentru a prezenta omagiul lor, de către militari ai renumitei Brigăzi de Poliție cu Destinație Specială ”Fulger” din Republica Moldova care a prezentat un minunat program muzical. Din partea primăriei municipiului Călărași în semn de aleasă prețuire pentru efortul și realizările obținute a fost oferită președintelui AMVVD, domnul Marius Apostol, cheia municipiului. Alături de noi au fost motocicliști din cluburi moto: Doomstriker, WidowsSons, Virtus Junxit Romania, Free Riders, Valah, Dracon’s, Geții Liberi, Night Ravens, VTO B 2 Riders AMC. Motocicliștii poliției militare a Forțelor Terestre au dirijat formația complexă ce a compus coloana moto, pentru a efectua deplasarea de la București spre Târgoviște și înapoi în condiții de maximă siguranță rutieră. Programul oferit de AMVVD oaspeților, prin efortul domnului vicepreședinte Iulius ONICA, a fost variat și a menținut emoția la cote înalte, începând cu ceremonia festivă, continuând cu spectacolele de muzica modernă, alternând cu muzica folk, populară, dansurile populare, sărbătoarea adunând oaspeții in jurul unui majestuos foc de tabără. „Dragi invitați și oaspeți, în acești 10 ani AMVVD a realizat imposibilul. A obținut acordarea indemnizației pentru veteranii TO, a primit spatiu pentru realizarea unui edificiu emblematic pentru veterani și anume CRRV, a efectuat multiple întâlniri cu factorul politic, ministere și alte structuri asociative ale cadrelor militare ce au servit în SAOPSN, pentru a asigura promovarea intereselor militarilor în activitate dar și a celor în rezervă și retragere. Am realizat lucruri la care nimeni nu spera vreodată, doar prin perseverență și devotament pentru cei pe care-i reprezentăm și nimic nu ne-a oprit. Și vreau să vă mărturisesc un fapt care va aduce bucurie: la nivelul primului ministru s-a luat hotărârea asigurării fondurilor necesare finalizării CRRV și punerii acestuia în funcțiune până în anul 2025. Dragi membrii și susținători vă asigur că AMVVD nu a fost deturnată de la obiectivul său principal iar noi suntem aceiași oameni devotați și vom servi interesele noastre până la capăt. Adresez mulțumiri din inimă tuturor celor care au adus aportul la buna desfășurare a evenimentului. La mulți, mulți ani AMVVD!” – președintele AMVVD, domnul Marius APOSTOL, veteran al teatrelor de operații, militar rănit grav în misiune.
Acest site folosește Cookies. Află mai mult în "Politica de confidentialitate".
Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți.. Setari CookieACCEPTARE
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.