În Monitorul Oficial nr. 832 din 28.09.2018 a fost publicat și a intrat în vigoare Ordinul nr. 161/2018 pentru stabilirea criteriilor de sprijinire a asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, cu reprezentare la nivel național, care își desfășoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale Ministerului Apărării Naționale. Forma finală a actului normativ este rezultatul grupului de lucru însărcinat cu redactarea acestuia, grup din care au făcut parte și reprezentanții AMVVD
Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor Dizabilități a răspuns favorabil invitației Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului de a face parte din grupul de lucru care redactează Ordinul MApN privind stabilirea criteriilor de sprijinire a asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică.
Ca urmare, astăzi, 24 august 2018, col. (r) Dan Cosma, prim-vicepreședinte și d-ra avocat Wolf Iuliana Clara, reprezentanți ai AMVVD, au participat la sediul Statului Major al Apărării, alături de reprezentanții MApN și cei ai altor asociații și fundații de interes public, la întâlnirea grupului de lucru însărcinat cu redactarea ordinului.
,,Patru ore au fost necesare pentru a analiza și da o formă bună proiectului de Ordin al ministrului Apărării Nationale, pentru stabilirea criteriilor de sprijinire a asociațiilor și fundațiilor, de utilitate publică. Am analizat, împreună cu Direcția calitatea vietii pesonalului, Direcția generală juridică, Direcția finaciar-contabilă și celelalte entități din SMAp implicate, articol cu articol, acest proiect și ceea ce ne-am propus pe ordinea de zi apare acum ca un efort colectiv și de bun augur. Au fost aduse mai multe îmbunătățiri proiectului prin efortul comun al entităților mai-sus menționate și cu aportul substanțial al asociației noastre – AMVVD. Săptămâna viitoare, va exista, cel mai probabil, o forma finală a acestei propuneri legislative, care va fi discutată cu cei implicați pentru promovarea către ministru” a precizat Dan Cosma, unul dintre reprezentanții AMVVD prezent la întâlnirea de lucru de la SMAp.
Ieri, 31 august 2018, reprezentanții AMVVD au participat la sediul Statului Major al Apărării, alături de reprezentanții MApN și cei ai altor asociații și fundații de interes public, la o nouă întâlnire a grupului de lucru însărcinat cu redactarea ordinului MApN privind stabilirea criteriilor de sprijinire a asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică.
Împreună cu reprezentanții MApN și delegații asociațiilor beneficiare ale dispozițiilor Legii 346/2006, reprezentanții AMVVD au reușit să dea proiectului ordinului pentru stabilirea criteriilor de sprijinire a asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, cu reprezentare la nivel național, care își desfășoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale MApN, o formă finală.
Deschiderea cu care ministerul a primit punctele de vedere ale conducerilor asociațiilor prezente la dezbaterea proiectului, precum și argumentele pertinente sustțnute de AMVVD prin reprezentantii săi în fața departamentelor abilitate în aprobarea și ducerea la indeplinire a dispozițiilor ordinului, a făcut ca, în urma celor 4 întâlniri și dezbateri, să avem un proiect ale căror reglementări sunt clare, fără echivoc.
Plecând de la pârghiile legale prin care MApN poate suștine asociațiile mai sus-menționate, s-au reglementat soluții clare de eligibilitate pentru accesarea acestor facilitati, de departajare prin punctaje bine determinate precum și parametrii certi de aprobare a solicitarilor. Importanța întâlnirilor avute la nivel de minister pentru dezbaterea acestui proiect, dincolo de faptul că, invitați fiind, am putut să prezentăm concret nevoile asociațiilor din practică astfel ca inițiatorul proiectului să poată îmbrăca răspunsul, la aceste nevoi, într-o formă cât mai lesne de aplicat, este faptul că ministerul a ințeles că legile trebuie adoptate în funcție de nevoi concrete și că dispozițiile legale trebuie create pentru rezolvarea efectivă a acelei nevoi.
Salutăm astfel efortul prin care MApN s-a preocupat ca împreună cu beneficiarii direcți să elaboreze un act normativ care să poată funcționa eficient încă de la început. Este de apreciat, în acest sens, că au putut aduce un plus valoare acestui proiect participanți ai tuturor entităților ce vor duce la îndeplinire dispozitiilor acestui ordin: inițiatorii proiectului, beneficiari și reprezentanți ai departamentelor din structurile subordonate MApN.