Cu puține zile înaintea marelui eveniment, Ziua Veteranilor TO, a avut loc o nouă sedință a Consiliului Director pentru a finaliza ultimele detalii în privința activității și a discuta alte probleme organizatorice ale Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”.
În această seară am avut alături de noi oameni care cred și-și doresc ca AMVVD să se dezvolte, să se implice și să respecte statutul, să pună încă o piatră de temelie în ceea ce privește omagierea eroilor teatrelor de operații și recunoașterea meritelor militarului român. Așa cum v-am obișnuit suntem deschiși și transparenți, suntem (conform statutului) militari și civili, membrii din aproape toate profesiile. Avem în asociație și oameni simpli, și oameni de rang înalt care stăm la aceeași masă și avem același scopuri: realizarea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani, omagierea Eroilor ce s-au jetfit sub Drapelul tării în teatrele de operații și pe pământ românesc, promovarea Armatei Române etc.
Timp de câteva ore s-au discutat și s-au votat următoarele:
- domnul Aurel PANĂ s-a alăturat echipei pe funcția de vicepreședinte coordonator interimar
- domnul Mihail Sorin VARTOLOMEI a fost propus și votat în funcția de Director Relații Publice și I.T – interimar, Adrian Cosmin VASILE ocupând acum funcția de Șef Departament Evenimente
- domnul Vasile Marcel IFTIMIE propus și ales în funcția de Președinte interimar al sucursalei AMVVD Constanța
- confirmarea domnului Ionel Voineagu ales de sucursală în funcția de Președinte interimar al AMVVD Botoșani
Pentru că, realizările AMVVD, la nivel național, au fost de bun augur, propunerea din partea oficialilor din Mehedinți de a organiza ediția a III-a a evenimentului „Young Veterans Fest” a fost votată în unanimitate. Pentru desfășurarea festivalului ”Young Veterans Fest” 2023 – ediția a-III-a s-a ales perioada 26 – 28.05.2023. Evenimentul va avea loc în Parcul Central din localitatea Drobeta – Turnu Severin, în parteneriat cu Consiliul Județean Mehedinți și Primăria Drobeta – Turnu Severin.
Astfel, spunem clar: Onoarea și respectul nu se impun prin vorbe-n vânt, ci se câștigă prin muncă, fapte și atitudine.
Mulțumim, și pe această cale, membrilor, susținătorilor și tuturor celor care ni se alătură și s-au alăturat familiei AMVVD.
ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!