Astăzi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc a întâlnire de lucru între reprezentanții Asociației Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir și conducerea Ministerului Afacerilor Interne, având pe ordinea de zi subiecte de actualitate privind veteranii din teatrele de operații.
La intrevederea de la sediul MAI au participat, din partea AMVVD, președintele Marius Apostol, primvicepreședintele Dan Cosma si domnii Tutunaru Florin, Maican Ion și Petcu Niculae iar din partea MAI, ministrul Lucian Bode, secretarul de stat Despescu Bogdan, șeful DGMRU- chestor de poliție Valentin Minoiu și directorul de cabinet Marius Florin Mihăilă.
Aplicarea în mod unitar în toate structurile MAI a ordinului ministrului de interne privind aplicarea legii 168/2020, referitor la indemnizația de veteran precum și eliberarea legitimațiilor care atestă calitatea de veteran au fost doar două din subiectele aflate pe agenda discuțiilor.
Problemele expuse de reprezentanții asociației au atras atenția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, astfel că ele vor fi supuse analizei în vederea luării unei decizii cu celeritate.
În semn de respect și prețuire pentru atenția și pentru sprijinul acordat, reprezentanții AMVVD au acordat ministrului Bode și secretarului de stat Despescu obiecte personalizate AMVVD.