O repetem mereu și ne bucurăm de oameni minunați care ni se alătură în activitățile pe care le întreprindem.
Chiar dacă lângă noi au fost cei care acum încearcă să ne înfrâneze în ceea ce facem și publică te miri ce, noi mergem mai departe cu susținere din partea comunității, din partea altor asociații sau cluburi.
Astfel, astăzi am vizitat „Departamentul de Asistență Socială Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, din Roșiori de Vede. Alături de CD, AMVVD București au participat si AMVVD Călărași prin vicepreședintele Dobrin Ștefan și cluburile VTOb2 Riders, WidowsSons, Virtus Junxit, Cantacuzino 210, Doomstriker, Free Riders, Night Ravens, White Knights EMS MC Romania. Cluburi din care fac parte de la veterani ai teatrelor de operații până la medici.
Împreună am pornit în activitatea umanitară să ducem produse sanitare, produse de igiena personala, haine si produse alimentare pentru copiii de la așezământ.
Am petrecut alături de copiii ce fac parte „Departamentul de Asistență Socială Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” clipe de neuitat. Am avut raze de soare, zâmbete și mulțumirea sufletească pentru încă un eveniment civic dus la bun sfârșit.
Mulțumim pe această cale tuturor celor care ni s-au alăturat activității și, în ciuda tuturor piedicilor pe care le întâmpinăm, familia AMVVD și cei care cred în noi, spunem cu tot sufletul: ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!
Un gând despre “Împreună suntem mai puternici!”
Respect, oameni buni!