AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Împreună, militari și civili, membrii AMVVD Cluj și sportivi Invictus au alergat în Ștafeta Veteranilor ediția a-XI-a, pe traseul galben

DISTRIBUIE

În contextul sărbătoririi Zilei Armatei României, Invictus România a dat startul celei de-a noua ediții a Ștafetei Veteranilor. Ca în fiecare an, alergătorii și cicliștii, militari și civili, parcurg trei trasee, totalizând peste 3.300 de kilometri, simbolic diferențiate prin cele trei culori ale drapelului: albastru, galben și roșu. Fiecare traseu include opriri la monumentele ridicate în cinstea eroilor neamului.

Pe 19 octombrie 2022, începând cu ora 08:00, echipa de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Cluj împreună cu membrii AMVVD ai sucursalei Cluj au parcurs un segment de 41 km al traseului Galben al Ștafetei INVICTUS-ediția a IXa . La această manifestare participă alergători și cicliști (amatori sau profesioniști), civili și militari.

Startul a fost dat la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii până în centrul orașului Cluj-Napoca, mai exact la Divizia 4 Infanterie „Gemina”. Printre sportivii echipei Invictus s-a aflat și vicepreședintele sucursalei AMVVD Cluj, George Horincar, dar și doi elevi ai Colegiul Național „Mihai Viteazul” Turda.

În Câmpia Turzii, mai exact la Monumentul Eroilor Aviatori, echipa Invictus, pe acordurile Imnului Național al României și al Uniunii Europene, au fost întâmpinați de către primarul municipiului Câmpia Turzii Dorin Nicolae Lojigan. Pe traseul Turda – Cluj Napoca sportivii au purtat atât Drapelul Național cât și cel al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (A.M.V.V.D). Parcurgerea traseului a fost făcută prin alergare și prin pedalare.

Amintim că, sportivii au plecat, miercuri, 5 octombrie, de la Monumentul Eroilor Patriei din București și se vor reuni, la 25 octombrie, de Ziua Armatei României, în localitatea Carei, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român”, ultimul teritoriu eliberat de armata română în Al Doilea Război Mondial.

În Carei, ștafeta își va îndeplini misiunea și va prezenta onorul, într-un mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România. Regula este ca, în permanență, cel puțin doi participanți, alergător și ciclist, să se afle în cursă, ducând, în acest mod, ștafeta mai aproape de destinație.

Felicitări tuturor membrilor AMVVD participanți în cea de-a IX-a ediție a Ștafetei Veteranilor INVICTUS!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.