AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Delegația AMVVD la Batalionul 21 Vânători de Munte din Predeal

DISTRIBUIE

În cea de-a doua zi a vizitei de lucru efectuată în județul Brașov, delegația AMVVD a desfășurat o serie de activități la sediul Batalionului 21 Vânători de Munte din Predeal.

Delegația a avut o întâlnire cu militarii batalionului, marea lor majoritate veterani ai teatrele de operații, unde au fost prezentate realizările Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, acțiunile desfășurate la nivel local și național dar și activitățile viitoare.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate beneficiile de care se bucură membrii AMVVD, obținute prin negocieri cu parteneri din mediul civil, a fost prezentat formularul 230 și posibilitatea de a direcționa 3.5% din impozitul pe venit datorat statului, a fost prezentat stadiul lucrărilor desfășurate la Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani și nu în ultimul rând a fost prezentat noul președinte al sucursalei AMVVD Brașov, Vlad Mihai, membru al Batalionului 21 Vânători de Munte.

Batalionul 21 Vânători de Munte s-a înființat în orașul Baia –Sprie, la data de 31 ianuarie 1940. În lunga sa istorie batalionul a fost redislocat și reînființat de trei ori, și începând cu data de 17 noiembrie 1964, potrivit ordinului ministrului Forțelor Armate, Batalionul 21 Vânători de Munte s-a redislocat și reînființat în garnizoana Predeal.

Acest batalion a participat cu succes la cele două campanii militare din Est și din Vest pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

De-a lungul timpului, structura a avut și participări în teatrele de operaţii. În Irak două misiuni, în 2006 şi 2007 (UNAMI III și UNAMI IV) cu câte un detașament de valoare companie şi două misiuni în Afganistan în 2009 şi 2012 (ISAF III), cu structuri de nivel batalion.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.