Actele de generozitate și sprijin din partea societății sunt întotdeauna deosebit de apreciate și contribuie semnificativ la buna funcționare a organizațiilor care susțin în mod cu totul altruist, veteranii și persoanele cu dizabilități. Aceste acte aduc un aer răcoros asupra stării de spirit a veteranilor AMVVD, manifestându-se ca acte de apreciere și recunoștință a societății civile față de efortul și sacrificiile depuse de veterani pe altarul țării, atunci când fiind în serviciul activ au pus mai presus decât propria viață interesul național.
În acest context, la începutul noului an 2024, cu onoare am primit vizita domnului Colonel (rz.) medic Ovidiu Galagan care a făcut o donație de suflet pentru înfrumusețarea Troiței Veteranilor de la intrarea principală în Centrul de Recuperare și Refacere a Veteranilor (CRRV), unul din proiectele de anvergură ale Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorătorul de Mir” (AMVVD).
Este, un gest de aleasă simbolistică, donarea unui felinar funerar din marmură, adus tocmai din Republica Moldova, care va fi amplasat lângă troița dedicată memoriei veteranilor teatrelor de operații Acest lucru adaugă o conotație de cooperare interculturală și de solidaritate între România și Republica Moldova.
„Vă salutăm domnule Colonel (r) medic, Ovidiu Galagan, pentru angajamentul, pioșenia și contribuția dumneavoastră pentru exprimarea respectului față de cei ce și-au pierdut viața în teatrele de operații pe timpul îndeplinirii misiunilor, eroii contemporani ai României.” – Marius APOSTOL, președintele AMVVD, militar veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiunii.
La mulți ani, România!
La mulți ani, popor român!