Se spune că „sportul este acel mijloc prin care se cizelează caractere și fortifică organismul”.
Este adevărat, dar nu complet. Sportul pe lângă cultivarea disciplinei, a spiritului de echipă și dezvoltarea conștiinței propriei valori, este un mijloc universal de comunicare. Este canalul prin care transmitem către mediul înconjurător starea de spirit, intențiile, strategia adoptată, respectul pentru regulă și pentru oponent, fără a fi necesară folosirea cuvintelor.
Oare de ce motto-ul olimpic este „Citius, Altius, Fortius – Communiter” care provine din limba latină si inseamnă „mai rapid, mai înalt, mai puternic – împreună”?
Cunoaștem povestea alegerii acestei alăturări de cuvinte. Dar oare am înțeles filozofia ei?
Istoricul Pierre de Coubertin, la crearea Comitetului Olimpic Internațional în 1894, a făcut înțeles faptul că „Aceste trei cuvinte reprezintă un program de frumusețe morală. Estetica sportului este intangibilă”. Deci idealurile sportive nu trebuie să exceadă moralității. Astfel că la Jocurile Olimpice „nu este prioritar să câștigi, ci să iei parte, la fel cum cel mai important lucru nu este triumful, ci o luptă frumoasă”, fără resentimente.
„Mens Sana, in corpore sano” este un alt sfat înțelept, care evidențiază faptul că având o pasiune cu o frumusețe morală, atunci și viața pe care o duci nu viciază, ci este utilă semenilor.
Iată de ce veteranii din asociația noastră sunt mai frumoși la suflet ca oricând. Pentru că din Est până în vest AMVVD simte spiritul sportiv. De la Bacău, la Timișoara în viața AMVVD cuvântul de ordine este: „fii fairplay”. Dacă ești învingător respectă-ți adversarul, dacă ești învins acceptă starea de fapt și mergi mai departe, data viitoare vei fi mai bun. Dacă nu treci peste momentul eșecului, evoluția personală va fi cu siguranță oprită.
În consecință, pentru toate acestea și nu numai, echipa AMVVD sucursala Timișoara a îmbrăcat echipamentul sportiv și a ieșit pe teren, răspunzând provocării lansate de mai tinerii noștri prieteni.
Odată zarurile aruncate (alea leacta est) prin fluierul de început al arbitrului, nimic nu s-a întâmplat fără voia lui Dumnezeu (nihil sine Deo), iar noi sportivii ne-am bucurat de momentele de energie de pe teren (gaudeamus igitur). Iată cum spiritul meciului a fost cel mai bine exprimat de binecunoscuta înțelepciune latină, mult timp în urmă.
Meciul a fost frumos, limitele rezistenței fizice au fost împinse la maxim, iar marele învingător a fost spiritul veteranului: „Communiter, usque ad finem” (împreună până la capăt!).
Onoare și Respect pentru toți Veteranii, oriunde s-ar afla!
Povestea noastră merge mai departe!
