AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Cu credință alături de semeni

DISTRIBUIE

    Această grea perioadă, când un virus nemilos a preluat puterea cârmuirii vieții oamenilor, nu poate umbri importanța și frumusețea Sfintelor Paște.

     Ca adevărați creștini, nu dorim să lăsăm ca Învierea Mântuitorului Iisus Hristos să nu fie marcată în casele credincioșilor așa cum se făcea de-atâtea veacuri.

     Săptămâna Mare este despre liniște, rugăciune, post. Nu doar acum, mereu, trebuie să ne declarăm și să ne oferim iubirea de semeni, printr-un cuvânt cald, printr-o dezmierdare, printr-o faptă de bine.

     La sucursala Suceava a A.M.V.V.D smerenia și compasiunea au pus bazele unei serii de activități  încărcată cu determinare, pozitivism, emoții, speranță, așteptări.

     Debutul acestor acțiuni în care oameni au ales să lumineze, cu propriile puteri, zilele triste, îmbrăcate în neputință, a unor semeni din lumea aceasta, a fost marcat la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci – Brusturi”, unde, în Joia Mare s-au înălțat rugi pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor. Totodată, pentru cei plecați, pentru eroii Armatei României, căzuți la datorie în teatrele de operații, s-a ținut un moment de reculegere.

    În Vinerea Mare, cu sprijinul colegilor din sucursalele Neamț, Bacău și Iași, așa cum există sprijin în orice familie, alături și de primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, au fost achiziționate și duse la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică suficiente alimente pentru un Paște lipsit de nevoi, și ca să lupte pentru sănătatea lor, substanțe dezinfectante.

      Binele nu s-a oprit. Continuă să curgă prin sprijinul și altor oameni nevoiași. Alții care s-au putut bucura de mărinimia faptelor, au fost familiile greu încercate din Comuna Rîșca, a căror bogăție sunt doar copiii.

        În Sâmbăta Luminată, voluntari se vor alătura preoților parohi din Comuna Horodniceni, la inițiativa președintelui sucursalei Suceava, Florea Dumitru, pentru distribuirea luminii sfinte, oferindu-le localnicilor candele aprinse.

        Dacă avem și mintea, și sufletul deschise, lumea se poate schimba. Putem transforma împreună tristețea în bucurie, neputința în sprijin, nevoia în îndestulare.

       Împreună suntem mai puternici!
    

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

2 gânduri despre “Cu credință alături de semeni”