1 Iunie este ziua în care se celebrează miracolul naşterii, al purităţii, dar şi întoarcerea la inocenţa vieții pe care ne-o dorim alături mereu. Ziua Internaţională a Copilului are la bază şi promovează schimbul reciproc de idei, de trăiri. Din dorinţa de a-i face pe copii să înţeleagă mai bine sacrificiul adultului în iniţierea acţiunilor de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) a hotărât ca anul acesta 1 iunie să aibă dublă sărbătoare: ZIUA PORȚILOR DESCHISE și ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILUUI.
Trăim într-o societate dominată de valori materiale. Lucrurile care ne presează sunt adesea prioritare și împingem involuntar spre finalul listei timpul pe care îl petrecem cu copiii. A acorda timp copiilor se transformă, de cele mai multe ori, într-un alt lucru adăugat pe lista cu lucruri de făcut. Petrecerea timpului cu copiii de multe ori este micșorată de nevoile cotidiene, de problemele legate de trai și ajungem să acordăm prea puțin din programul nostru urmașilor și să-i învățăm, chiar și prin joacă, istoria acestui neam, sacrificiul pentru pace făcut de militarii români.
Astfel, la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV), de lângă Mănăstirea Dealu din Târgoviște, vom avea și Ziua Porților Deschise și vă așteptăm cu mic cu mare, părinte și copil, să petrecem împreună cu povești în care eroii sunt din zilele noastre și au scris file de istorie pentru neamul românesc, să vizităm exponate cu uniforme ale Armatei Române, Pompieri, SMURD, fotografii din teatrele de operații, să participăm împreună cu copiii noștri la diverse activități în aer liber.
Credem cu tărie că, copiii nu trebuie să fie neglijaţi nicicând, căci ei sunt cei care ne fac de multe ori ziua mai bună şi pentru care ajungem la un moment dat să trăim, să luptăm. De ziua lor aceştia merită o atenţie deosebită pentru a şti că au anumite drepturi, că sunt importanţi. Pentru ei vor fi prezenți militari veterani ai teatrelor de operații ce aduc cu ei povești adevărate încă nescrise, urmele rănilor din război, membrii ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) .
Nu există limite de vârstă când vine vorba de a sărbători Ziua Copilului. Oricare dintre noi, copil sau adult, are voie şi chiar este necesar ca macăr din când în când să lăsăm în urmă problemele de zi cu zi, să ne bucurăm împreună cu mic cu mare.
Vă așteptăm cu porțiele deschise, începând cu orele 11.00, alături de noi de 1 IUNIE, o zi în care putem fi cu toții copii și să trăim clipe de neuitat, să învățăm, să ne jucăm și să ne bucurăm de surprize!
Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) participă în calitate de expozant la cea de-a VIII-a ediţie a expoziţiei internaţionale „Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2022”.
BSDA 2022, cel mai mare eveniment expozițional din regiunea Mării Negre dedicat industriei de apărare, este organizat de TNT Productions Romania, cu sprijinul Guvernului României şi al Ambasadei SUA la București.
Este o onoare pentru noi să putem fi prima asociație învitată în calitate de expozant la BSDA 2022, care se desfășoară, în perioada 18-20 mai, la Complexul expozițional ROMAERO S.A. Băneasa din București ce are drept scop identificarea oportunităţilor şi găsirea soluţiilor de cooperare atât în producţie cât şi în domeniul afacerilor, contribuind la promovarea, pe plan internaţional, a industriei de apărare din România. Este recunoașterea muncii de voluntariat a membrilor asociației și calitatea activităților desfășurate de la înființare și până în prezent. Este o reușită a celor care de multe ori au pus pe primul plan schimbarea mentalității societății și contribuirea la o lume mai bună, o viață decentă, mai aproape de normalitate.
La BSDA 2022 vor participa în calitate de expozanţi aproximativ 380 de firme de prestigiu din industria mondială de apărare, aeronautică și securitate, din 33 de țări, care prezintă stadiul actual de dezvoltare al echipamentelor şi capabilităţilor militare, precum şi ultimele tendinţe şi soluţii tehnice, obţinute în cercetarea ştiinţifică în domeniul securităţii şi apărării.
Programul evenimentului va include exerciţii demonstrative, prezentări şi conferinţe. Evenimentul expozițional va facilita, totodată, o mai mare deschidere a agenților economici de stat și privați care activează în sectorul industriei de apărare din România către piaţa internaţională, prin potenţiale cooperări cu firme de prestigiu şi producători consacraţi în domeniu, pentru realizarea compatibilităţii şi interoperabilităţii tehnicii şi echipamentelor din dotare cu cea a forţelor NATO şi UE.
Deschiderea oficială a BSDA 2022 a avut loc astăzi, miercuri, 18 mai, de la ora 10.00, în pavilionul C al Complexului expozițional ROMAERO S. A., unde se află și standul A.M.V.V.D. și ne veți putea găsi în cele trei zile ale expoziţiei alături de colegii de la AMVVD Argeș, Bacău, Brașov. În primele ore de la deschiderea evenimentului am fost vizitați de ministrul Apărării Naționale Vasile Dîncu și de alte oficialități.
Vă aștepăm alături de noi să cunoașteți, să discutăm și, împreună să susținem militarii veterani T.O. !
Ieri și astăzi sunt două zile importante pentru noi – militari, fosti militari, veterani și civili. Am sărbătorit ieri Ziua Veteranilor de Război, astăzi sărbătorim alte trei mari evenimente: Ziua Infanteriei, „Regina Armelor”, Ziua Logisticii Militare și Ziua Cooperării Civili-Militari (CIMIC), în felul nostru.
Ne-am respectat eroii făcând curat acolo unde își au locul de veci și aprinzând o candelă la căpătâiul lor, depunând o floare, dar ne-am și serbat, așa cum am putut, veteranii de război ce au dat o filă de istorie României.
Dacă a fost mult sau puțin nu contează, contează că am reușit ca voluntari să aducem recunoștința noastră celor care au trăit și plătit cu sânge libertatea și pământul țării.
Am fost uniți, atât noi membrii AMVVD, cât și civilii care ni s-au alăturat sau ne-au cerut ajutorul pentru a continua activitatea umanitară.
Astfel, patru sucursale AMVVD – Bacău, Galați, Botoșani și Iași – împreună cu Asociația „Valoare Plus” au oferit cantități considerabile de ajutoare pentru cei ce acum trăiesc clipe de coșmar, se ascund din cauza bombardamentelor, încearcă să fugă din calea războiului.
Poate că nu-i mult, dar este ceva decât nimic. Nu sunt vorbe, sunt fapte…. Nu ne lăudăm, ci vrem să mulțumim tuturor celor care cred în noi. Mulțumim Asociației „Valoare Plus”, mulțumim firmei Niran Co. Products SRL, mulțumim colegilor de la AMVVD BACĂU, AMVVD GALAȚI, AMVVD BOTOȘANI, AMVVD IAȘI, vă mulțumim vouă, tuturor oamenilor cu suflet mare care au înteles, încă o dată că, DAR din DAR se face RAI și că, în viață contează FAPTELE, NU VORBELE!
ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI, ÎMPREUNĂ REUȘIM SĂ AJUTĂM, SĂ DĂRUIM, SĂ FIM MAI BUNI, SĂ ADUCEM SPERANȚĂ PE CHIPUL OAMENILOR NECĂJIȚI!
Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României. Aceasta a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, iar data aleasă este cea la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.
Astăzi, în toate garnizoanele din ţară au loc ceremonii militare şi religioase de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociaţiilor de veterani de război, spectacole şi expoziţii cu tematică adecvată, activităţi de îngrijire a monumentelor şi a cimitirelor eroilor.
În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (aproximativ 92.000 de militari decedaţi). În prezent, mai sunt în viaţă aproximativ Mai avem 1.748 de veterani și 43 de văduve de război.
Astfel, cu invitatii sau organizatori ai evenimentului, membrii Asociației Militarolor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” din toată țara au omagiat această zi.
BUCUREȘTI
Ceremonia militară de depunere de coroane, jerbe sau buchete de flori, organizată în Capitală, cu ocazia sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război, la Monumentul Eroilor Patriei amplasat în fața Universității Naționale de Apărare.
ALBA
Astăzi membrii sucursalei Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități au participat începând cu ora 12.00 la ceremonialul organizat cu ocazia Zilei Veteranilor de Război în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia. Au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, comandanți ai unităților M.Ap.N și M.A.I. din garnizoană, senatori și deputați de Alba, reprezentanți ai structurilor asociative și ai partidelor politice precum și cetățeni ai municipiului Alba Iulia. La manifestari a fost prezent si veteranul de război col.( rtr.) Gheorghe Hațegan din Oarda de Jos ,în vârstă de 99 ani un apropiat de suflet al sucursalei noastre. În deschiderea ceremonialului fanfara Centrului cultural „Augustin Bena ” a județului Alba a intonat imnul național al României iar preoții militari ai garnizoanelor Alba Iulia și Sebeș au oficiat serviciul religios. Semnificația momentului a fost evocată în cuvântul dl. col (rtr) Nicolae PANDURU – președintele filialei Alba a ANCMRR. În semn de înaltă prețuire și recunoștință a fost depusă o coroană de flori din partea sucursalei Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități. În încheierea ceremonialului pe acordurile trompetei a fost păstrat un moment de reculegere în memoria veteranilor de război căzuți pe câmpurile de luptă pentru țară. La mulți ani dragi veterani!!! Odihnă veșnică veteranilor de război plecați dintre noi!!!
ARGEȘ
La Pitești, AMVVD Argeș împreună cu veteranii de război sărbătoresc printr-un simpozion dedicat zilei de 29 aprilie- Ziua Veteranilor de Război după ce delegațiile Asociației Naționale a Veteranilor de Război Argeș condusă de președintele col.rtr. Țânțarcu Alexandru împreună cu Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Argeș condusă de președinte Dan Arsenescu și Asociația Județeană BASARAB I a Cadrelor Militare in Rezervă și Retragere Pitești –col.rtr. Stoica Ilie, au depus coroane de flori și au ținut un moment de reculegere la Monumentul Eroilor din Pitești.
Alături de noi a fost distinsul și venerabilul veteran de război Din Dumitru în vârstă de 103 ani care la 18 ani a plecat voluntar în război. A luptat pentru eliberarea părţilor centrale şi sudice ale Basarabiei dar și la campania Armatei a 4-a pentru cucerirea Odessei. Rănit, după aproximativ 8 ani de zile de front a fost lăsat la vatră. A fost decorat cu „Medalia Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945”.
La mulți ani tuturor veteranilor !
O zi la fel de importantă ca Ziua Națională, spuneau reprezentanții MApN nu de mult. Mai avem 1.748 + 43 de motive de a sta noi înșine demni. Mai avem 1.748 de veterani și 43 de văduve de război de a căror lumină ne putem agăța, nădăjduind la tămăduirea de toate cele care ne îndepărtează de așezarea în bine, în demnitate, în sfânta simplitate. Într-o frumoasă „întâmplare”, astăzi Izvorul Tămăduirii este prăznuit chiar de Ziua Veteranilor de război. – Sunt ei… demnii de lângă noi care „au renunțat la tot ce aveau, ca noi să avem ceea ce ei nici nu visau”; – Sunt ei… demnii de lângă noi, care prin curăția caselor lor, căutătura privirii lor, seninul sufletelor lor, sfințenia îmbrățișării brațelor lor ne dau neprețuite lecții de viață; – Sunt ei… demnii de lângă noi, dăruiții de Dumnezeu cu lungime de zile.
Același Dumnezeu care ni i-a lăsat să îi avem, să-i privim, să-i simțim și să-i auzim atunci când ne spun: „𝑺𝒂̆ 𝒇𝒊𝒕̧𝒊 𝒄𝒊𝒏𝒔𝒕𝒊𝒕̧𝒊 𝒊̂𝒏 𝒎𝒖𝒏𝒄𝒂 𝒗𝒐𝒂𝒔𝒕𝒓𝒂̆ 𝒔̧𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒇𝒊𝒕̧𝒊 𝒆𝒈𝒐𝒊𝒔̧𝒕𝒊!” – 𝑽𝒂𝒔𝒊𝒍𝒆 𝑴𝒖𝒏𝒕𝒆𝒂𝒏𝒖, 𝒍𝒂 98 𝒅𝒆 𝒂𝒏𝒊 Același Dumnezeu care, cine știe, astăzi ne spune discret că putem găsi în candelele lor… Izvor de Tămăduire.
BOTOȘANI
La invitația primită de la Prefectua Botoșani, sucursala AMVVD Botoșani a participat la ceremonialul de la Monumentul Eroilor din cel de-al II-lea Război Mondial din municipiul Botoșani, dispus în intersecția dintre strada Cuza-Vodă și Calea Națională.
BISTRIȚA
Astăzi a avut loc ceremonia militară și religioasă de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor al Batalionului 812 Infanterie ,,Bistrița”. La activitate au participat cadre militare în activitate, rezervă și retragere, reprezentanți ai autorităților publice locale și ai asociaților de veterani din județ.
Atât ieri, cât și astăzi sucursala AMVVD BISTRIȚA vor vizita și distribuire de pachete din partea asociației, acasă la veterani de război.
CONSTANȚA
În cadrul campaniei “RECUNOŞTINŢĂ VETERANILOR DE RĂZBOI”, organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi Asociaţia “Alături de eroi”, comandantul (colonel Mihai-Liviu Vîlcea) şi cadre militare ale Centrului Militar Zonal Constanţa , în cooperare cu reprezentanţi ai Comandamentului Flotei, ai Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi Sucursala Constanța şi ai Asociaţiei Cultul Eroilor Filiala Constanţa, primarul comunei Crucea, domnul Iulian Tudorache, au distribuit pachete cadou și diplome semnate de Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, tuturor veteranilor de război din judeţul Constanţa, în semn de Respect și recunoștință veșnică tuturor celor care au pus viitorul patriei mai presus de propriul destin! „Punem eroii înaintea noastră și Ţara înaintea tuturor!” Pe relația Eforie –Sud – Negru Vodă a acționat echipa format din: cdor. Cocaină Dorian (CMZ Constanța), M.M. Pr. Mîrza Florin (AMVVD Contanța) și lt.col. (r)Dan Nicolau (ANCERM). Text: Centrul Militar Zonal Constanța Foto: MApN, Asociatia Militarilor Veterani AMVVD
CURTEA DE ARGEȘ
Membrul AMVVD Curtea de Argeș lt.col Constantin Cîrjan, șeful de Stat Major al Batalionului 33 V.M împreună cu alți membri ai sucursalei au fost în vizită la 3 veterani de război. Cu toate că au o vârstă onorabilă, cuprinsă între 98 de ani și 101 ani, au primit încântați vizita militarilor și, au simțit această zi ca pe o adevărată sărbătoare. Pentru noi, membrii AMVVD, bucuria de a ne vedea și povesti a fost specială. Cu gândul la vremurile trecute un veteran ne-a spus cu mândrie ,,pe timpul armatei era multă disciplină”. Cu această ocazie le dorim multă sănătate!
GALAȚI
Alături de oficiali ai Primăriei TECUCI, sucursala Galați a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD Galati) a participat la evenimentul dedicat eroilor de război, în semn de recunoaștere profundă a celor care au luptat în războaie pentru a servi patria.
GORJ
Ziua Veteranilor de Război a fost celebrată, astăzi, la Târgu Jiu, printr-o ceremonie organizată în Piața Prefecturii. La manifestare au participat autoritățile locale și județene, militari și veterani de război. Evenimentul a avut în program intonarea Imnului Național al României, înmânarea de distincții și defilarea Gărzii de Onoare. Totodată, prefectul Marcel Iacobescu a citit mesajul prim-ministrului Nicolae Ciucă, adresat veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial.
IALOMIȚA
(…) „Anul acesta se împlinesc 81 de ani de la intrarea României în cel de-al doilea Război Mondial, un conflict în care țara noastră, a înregistrat peste 900.000 de răniți, dispăruți, prizonieri și invalizi, din care aproximativ 92.000 de militari decedați. Și noi, membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități din România am susținut și arătat sprijin, iubire și nu în ultimul rând respect veteranilor, dar și familiilor acestora. Ne vom înclina întotdeauna în fața dumneavoastră și vă vom fi de fiecare dată alături. Tututor Veteranilor de Război ai Armatei Române aflați încă în viață, precum și văduvelor de veterani de război din întreaga țară, le transmitem astăzi, deplina noastră recunoștință și urări de „LA MULȚI ANI, CU SĂNĂTATE!” În același timp, aducem un pios omagiu Veteranilor de Război ai României ce s-au stins, de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și până în prezent! În încheiere doresc a vă recita câteva versuri dintr-o poezie memorabilă, scrisă de domunl colonel Gheorghe Lupașcu- veteran de război:
,,Se sting veteranii, lăsați în uitare, / Încet, în tăcere și-n lacrimi, se sting. Și nimeni nu-i plânge! Pe nimeni nu-l doare / Că mor veteranii! Nici ei nu mai plâng.
De-aceea copile, când trec veteranii / Cu fețele supte, de sfinți bizantini, Oprește-te-n loc, că ei sunt titanii / Istoriei noastre!Și…lor să te-nchini
Sunt candele sfinte! Cât pâlpâie încă / Mai dă-le onorul! Acești oameni triști Ți-au clădit viitorul în piatră și-n stâncă / Și-au murit pentru tine! Ca tu să exiști.’’
, a fost discursul președintelui de sucursala AMVVD Ialomița Călin Mircea Popescu.
ORADEA
Începând cu ora 10:00, a avut loc în garnizoana Oradea ceremonia militară prilejuită de Ziua Veteranilor de Război. În Bihor mai trăiesc doar 38 veterani de război, cel mai în vârstă având 102 ani, iar cel mai tânăr 92, cel din urmă la vârsta de doar 12 ani a participat alături de unitatea militară din care făcea parte la scufundarea unei nave militare germane după evenimentele de la 23 august 1944. Din partea AMVVD ORADEA, la manifestările desfășurate la Monumentul eroilor români căzuți în al Doilea Război Mondial din Cimitirul Municipal „Rulikowski” Oradea, alături de militari activi și în rezervă, precum și cetățeni ai orașului, a participat Col. (rez.) Aurel Mircea ROMOCIA.
SIGHIȘOARA
Campania „RECUNOŞTINŢĂ VETERANILOR DE RĂZBOI”, organizată de Ministerul Apărării Naţionale a continuat și la Sighișoara. Astfel, AMVVD Sighișoara a fost alături de veteranii de război făcându-le vizite, sărbătorindu-i.
TG. MUREȘ
La invitația Comandamentului Forțelor pentru Operatii Speciale, sucursala Mureș a participat la ceremonialul dedicat Zilei Veteranilor de Război. Activitatea a avut loc în centrul orașului Tg. Mureș, în fata Teatrului Național.
VÂLCEA
Nu putem, însă, separa trecutul de viitor, prin urmare, recunoștința noastră față de cei care au fost prezenți, trup și suflet, pe câmpurile de bătălie va rămâne, pentru totdeauna, o virtute ce hrănește prezentul.La mulți ani tuturor veteranilor de război ai României!
Este o zi în care toată România organizează festivități pentru recunoșterea sacrificiului făcut de cei ce au apărat cu sânge pâmântul și oamenii acestui neam. Sunt file de istorie ce ar trebui predate copiilor pentru că de ei depinde viitorul copiilor lor. Alegerile noastre de astăzi se vor oglindi în viitorul României de mâine.
Sâmbăta Mare este ziua dinaintea Paştelui şi ultima zi a Săptămânii Patimilor. Potrivit tradiţiei, aceasta este ultima zi de pregătire a Paştilor, când gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiționale: vopsesc ouăle, în cazul în care nu au făcut acest lucru în Joia Mare, pregătesc cozonacii şi pasca, drobul şi friptura de miel și definitivează curăţenia. Se spune că nu este bine să dormi în Sâmbătă Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile Domnul poate vedea înlăuntrul fiinţelor, iar dorinţele pe care ţi le pui se vor împlini. Dorința noastră, a AMVVD, este să reușim să contruim Centrul de Recupera și Refacere pentru Veterani și o lume mai bună, sănătate pentru semeni și un trai cel puțin decent.
Acum, când ne despart doar câteva ore de SFÂNTA SĂRBĂTOARE A PAȘTELUI și ÎNVIEREA DOMNULUI, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” vă urează ca Sfintele sărbători Pascale să vă aducă liniște în suflet, multă bucurie, sănătate, fericire, belșug pe masă alături de cei dragi, puterea de a dărui și ajuta semenii. Să aveți în viață cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire și speranță!
După cum știți echipa Invictus România a ajuns la Haga și cei 20 de militari răniți vor reprezenta România la „Invictus Games the Hague” în perioada16-22 Aprilie 2022, veterani ce știu prea bine că cea mai mare înfrângere este să te predai fără să lupți..
Astăzi, în prima zi a Jocurilor Invictus, președintele sucursalei AMVVD Londra Gabriel Miroi a fost alături de camarazii noștri și le-a urat succes!
Pe această cale, spunem și noi echipei Invictus României că, suntem alături de ei, SUCCES!
În fiecare an, la 23 aprilie se sărbătoreşte Ziua Forţelor Terestre – categorie de forțe a Armatei României al cărei patron spiritual şi ocrotitor este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă.
Manifestările pentru această zi au fost mereu speciale. La Monumentul Eroilor căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe teritoriul României, din Parcul Tineretului, mereu a avut loc o ceremonie militară de depuneri de coroane de flori unde AMVVD nu a lipsit și nu va lipsi. Anul acesta, AMVVD Suceava a ales ca împreună cu Primăria Municipiului Vatra Dornei să organizeze, în Parcul Central din localitate, un eveniment deosebit.
Pe lângă slujba religioasă de pomenire a eroilor, membrii AMVVD au ales să planteze și 30 de stejari, câte unul pentru fiecare erou ce a plătit tributul suprem în TO, în semn de respect pentru ei.
Niciodată nu ne vom uita camarazii pierduți în luptă și, spunem mereu că ei trăiesc prin noi, prin faptele noastre.
EROII NU MOR NICIODATĂ!
Acest site folosește Cookies. Află mai mult în "Politica de confidentialitate".
Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți.. Setari CookieACCEPTARE
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.