Evenimente
La sfârșitul săptămânii trecute, bobocii cantemiriști au avut parte de prima excursie în calitate de elevi ai prestigioasei instituții de învățământ militar din țară – Colegiul Național Militar ,,Dimitrie Cantemir” de la Breaza. Cu noul statut, dornici de a-și contura un caracter așa cum prevăd rigorile liceulu, au pornit pe urmele strămoșilor, vizitând zona în care, în urmă cu 106 ani, Nicolae Filipescu a pus bazele liceului militar, iar acum se pun bazele Centrului de Recuperare și Refacere a Veteranilor din Teatrele de Operații de lângă Mănăstirea Dealu.
Întâmpinați de domnul administrator Vidican Dănuț, elevii s-au dovedit a fi receptivi, încântați de proiectul aflat în desfășurare și de eforturile financiare pe care le depune Asociația Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilitați ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir” pentru a duce la bun sfârșit acest proiect. Mai mult decât atât, odată pătrunși în incinta Centrului, elevii au fost copleșiți de emoție la întâlnirea cu trecutul istoric al școlii care renaște astăzi sub forma proiectului dedicat militarilor veterani care slujesc țara în teatrele de operații din întreaga lume, aceștia declarând ulterior că: ,,părăsirea incintei centrului a fost urmată de un sentiment puternic de speranță” și că ,,este de admirat povestea care se află în spatele proiectului și oamenilor ce s-au dedicat acestuia”.
Curioși să aflăm părerile viitorilor militari ai Armatei României, am avut parte de o opinie fermă din partea elevei Ingrid Vârlan, prima admisă la colegiul militar din Breaza, în acest an: ,,Chiar dacă e în faza incipientă, proiectul acestui centru este promițător și cu siguranță rezultatele vor începe să apară„. La rândul ei, Elena Vișan, elevă în clasa a IX-a C, ne-a mărturisit următoarele: ,,Am rămas profund surprinsă de ceea ce am văzut și am părăsit incinta centrului cu un semtiment puternic de speranță. Consider că proiectul AMVVD are mult potențial și poate fi începutul unui șir de realizări în acest domeniu. Vizitarea acestui loc mi-a trezit sentimente de bucurie și optimism, iar această excursie mi-a dovedit încă o dată că ,,în Armata, orice este realizabil atâta timp cât există dorința de afirmare și de reușită. Mă simt norocoasă că am avut oportunitatea de a intra în acest loc și de a afla informații minunate despre proiectul AMVVD„. Impresionată de povestea Centrului, Alina Constantin, elevă în clasa a IX-a A, își dorește ca peste ani să revină la acesta pentru a sta de vorbă cu veteranii teatrlor de operații: ,,Sper ca peste ani să revin și să am onoarea de a întâlni militarii găzduiți acolo care și-au dedicat întreaga carieră acestei țări” ne-a spus Alina.
Excursia s-a încheiat, amintirile vor dăinui peste ani în sufletele bobocilor de la Colegiul Național Militar ,,Dimitrie Cantemir” din Breaza. Iar peste ani, reveniți din teatrele de operații ori căutând să întâlnească militari veterani, vor păși, din nou, pe aleile Centrului de Recuperare și Refacere de lângă Mănăstirea Dealu, în locul unde, cu zeci de ani în urmă, pășeau timizi primii elevi ai colegiului militar aflat astăzi în garnizoana Breaza
Centrul de Recuperare și Refacere a Veteranilor din Teatrele de Operații a fost însuflețit de o mulțime de vizitatori în weekendul care tocmai se încheie. Este vorba de elevii Colegiului Național ,,Dimitrie Cantemir” din Breaza (județul Prahova) aflați în excursie de studiu în locurile care au legătură cu trecutul școlii în care învață. Astfel, dacă sâmbătă centrul nostru a fost vizitat de una dintre clasele prestigiosului colegiu militar, duminică alte trei clase de elevi, însoțite de profesorii diriginți (Roxana Țonoiu, Claudia Dogaru și Bianca Stanciu), au trecut porțile centrului pe care-l construim pe militarii care și-au sacrificat sănătatea luptând pentru România în Teatrele de Operații.
În cadrul vizitei, elevilor li s-a explicat proiectul Centrului de Recuperare și Refacere de către administratorul acestuia, Dănuț Vidican care a răspuns și întrebărilor venite de la tinerii elevi. Aceștia au vrut să afle amănunte despre veteranii Teatrelor de Operații și despre posibilitatea de a face voluntariat în cadrul acestuia. Conducerea AMVVD apreciază dorința de implicare a viitorilor militari ai Armatei României, asociația noastră urmând să încheie un acord de parteneriat cu instituția școlară de la care provin elevii pentru ca aceștia să poată desfășura activități de voluntariat la centrul nostru.
Elevii uneia dintre clasele a IX-a de la Colegiul Național Militar ,,Dimitrie Cantemir” din Breaza (județul Prahova), însoțiți de cadre didactice de la această prestigioasă școală, au poposit sâmbătă dimineața la Centrul de Recuperare și Refacere pe care asociația noastră îl construiește la Târgoviște, lângă Mănăstirea Dealu. Vizita la Centru face parte din excursia pe care bobocii liceului militar de la Breaza o desfășoară în scopul cunoașterii trecutului școlii în care vor învăța cei patru ani. Cum această școală s-a înființat și a funcționat mai mulți ani în clădirile care vor adăposti Centru de Recuperare și Refacere a Veteranilor din Teatrele de Operații, vizita la Centru a fost una prioritară pentru colectivul de elevi, viitori militari ai Armatei României.
La Centrul de la Târgoviște, elevii și dascălii au fost întâmpinați de administratorul Vidican Dănuț care le-a prezentat proiectul Centrului și a răspuns întrebărilor elevilor care au dorit să cunoască amănunte privitoare la misiunile militarilor români în Teatrele de Operații, condițiile de tratament care vor exista în Centru și aspecte legate de veteranii Teatrelor de Operații, printre care și domnul Marius Apostol, președintele AMVVD. La finalul vizitei, elevii s-au declarat încântați de ceea ce au aflat și au văzut la Centrul AMVVD de la Târgoviște și s-au arătat interesați de a reveni, în vizită.
La 25 octombrie 1930, Regele Carol al II-lea l-a înscris pe fiul său Mihai la acest liceu militar, fapt ce a dus la schimbarea uniformei elevilor, noile uniforme fiind asemănătoare celor din Regimentul de gardă. După cutremurul din noiembrie 1940, care a adus mari distrugeri clădirii școlii, liceul militar de la Mănăstirea Dealu s-a mutat în garnizoana Predeal pentru ca la 1 iulie 1940 să fie desființat, odată cu desființarea tuturor liceelor militare din România, și reînființat la 25 noiembrie 1949 în garnizoana Roman, apoi dizlocat, la 10 octombrie 1950, în garnizoana Predeal, respectiv la 20 octombrie 1954 în garnizoana din orașul Breaza. Inițial, liceul militar a purtat numele lui Nicolae Filipescu, întemeietorul acestuia, până la desființarea liceelor militare în 1940. De la reînființare, până în prezent poartă numele lui Dimitrie Cantemir. La 1 decembrie 1999, Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” a dobândit statutul de Colegiu Militar Liceal.
În cadrul misiunii la care participă în aceste momente în sudul Afganistanului, militarii bistrițeni desfășoară inclusiv activități umanitare în sprijinul copiiilor afgani, unii dintre cei mai năpăstuiți de pe planetă, pentru care, de cele mai multe ori, un pix și un caiet reprezintă prea mult pentru posibilitățile materiale ale familiilor lor. Astfel, zilele trecute, un grup de militari din cadrul Batalionului 812 Infanterie Protecția Forței ,,Șoimii Carpaților” au poposit la școala ,,Sayed Badshah” aflată în apropierea Bazei Militare Aeriene din Kandahar pentru a distribui rechizite copiilor care învață aici. La activitate a participat și ofițerul de relații publice din cadrul misiunii Resolute Support Kabul, Jackie Burton.
,,Afganistan. O țară măcinată de zeci de ani de război, de sărăcie și corupție, în care totul, de la tradiții și obiceiuri la casele de pămănt, a rămas parcă încremenit în timp. În aceste condiții educația nu constituie unul din cele mai importante puncte de interes pentru societatea afgană. Deși în ultimii ani s-au făcut progrese considerabile, peste 40 la sută din copii nu merg la școală, iar rata abandonului școlar este una foarte ridicată. Astfel, prin proiecte inițiate și implementate de către structurile CIMIC (Civil – Military Cooperation – Cooperarea Civil-Militară) ale Armatei României, în colaborare cu cele ale Armatei SUA și autoritățile guvernamentale afgane, s-a urmărit scăderea acestor cifre și îmbunătățirea accesului la educație, în special în provinciile mai sărace ale Afganistanului. Renovarea școlilor și distribuirea de rechizite sunt printre cele mai des întâlnite proiecte. O dată cu primele raze ale soarelui, plutonul 2 din cadrul Companiei 2 Protecția Forței ”Bulldog”, condusă de locotenentul Paul Hosu, s-a pus în mișcare. Când au ajuns la școală, aceștia au fost întâmpinați de directorul școlii și de o mulțime de copii nerăbdători și curioși. Zâmbetul și entuziasmul lor te fac să uiți pentru moment de locul unde te afli, de pericolul care pândește la fiecare pas” a transmis din Afganistan, ofițerul de relații publice al Batalionului 812 Protecția Forței ,,Șoimii Carpaților” pentru mass-media militare.
Potrivit ofițerul specialist CIMIC din cadrul batalionului, căpitan Bogdan Stochiță, citat în materialul transmis din teatru de operații afgan de către ofițerul de presă al batalionului bistrițean aflat în misiune, proiectul legat de școlile afgane: ,,,Este un proiect inițiat de partea română, preluat și finanțat de către americani. Ulterior, la nivelul guvernului afgan, s-a stabilit cine se ocupă de achiziționarea materialelor, precum și modul de distribuire către școli. În acest proiect, cu valoarea de aproximativ 35000 de dolari, sunt incluse 13 școli din zona apropiată a Kandaharului. La această activitate au fost distribuite 1400 de caiete, 1400 de creioane și pixuri, 700 de ghiozdane”,
Bucuroși, copiii afgani, pentru care școala reprezintă o evadare, pentru câteva ore, din mediul familial adesea violent și plin de greutăți materiale, au mulțumit militarilor bistrițeni și au spus în cor ,,Bună ziua, România!”, emoționând românii în uniformă, la rândul lor părinți, aflați acum departe de familie și de țară.
Foto: Căpitan Andreea Bîrzu/Radu Bungărdean
Au reprezentat România, cu devotament și profesionalism, în Teatrele de Operații din întreaga lume, acolo unde moartea pândește la tot pasul. Pe unii destinul i-a înfrânt și s-au întors acasă acoperiți de tricolor. Alții au suferit traume fizice și psihice de neimaginat pe care și le-au ameliorat în parte, în spitale din străinătate, departe de familie și de țara pe care au servit-o ani de zile. În zilele lungi, petrecute pe patul de spital printre străini, au simțit nevoia de a fi în țară lângă familia care să-i ajute să depășească momentele cele mai grele.
Acesta este visul veteranilor din Teatrele de Operații: un centru de recuperare, reabilitare și refacere în țară, unde să-și poată ameliora suferințele fizice și psihice după întoarcerea din misiune. Stă în puterea noastră să le îndeplinim acest vis. Ei au luptat împotriva terorismului, flagelul secolului XXI, ajutându-ne pe fiecare dintre noi, e rândul nostru să-i ajutăm. Putem face acest lucru printr-o donație de 2 euro la numărul de telefon 8833. O sumă infimă, de care ne putem lipsi fiecare dintre noi, ajutând ca visul acestor bravi români să meargă mai departe.
Așadar, nu uitați: cu un SMS la 8833 susțineți construirea primului Centru de recuperare, refacere și reabilitare a veteranilor și veteranilor cu dizabilități din Teatrele de Operații!
Împreună susținem veteranii!
Printre obiectivele LMP se numără: popularizarea faptelor de arme şi a realizărilor de excepţie pe linie profesională a membrilor asociaţi, precum şi a persoanelor ce nu deţin această calitate, dar care sprijină LMP, promovarea relaţiilor de camaraderie cu persoanele care îşi desfăşoară activitatea în afara cadrului militar, cu alte organizaţii nonguvernamentale şi apolitice și cu militarii străini aflaţi în serviciul armatelor altor state și organizarea de concursuri pe diferite teme.
În același timp, LMP s-a dovedit a fi un partener de încredere al AMVVD, cele două structuri susținând proiecte comune legate de pregătirea profesională și de condițiile de muncă ale militarilor, respectiv de recuperarea și reabilitarea veteranilor.
La ceas aniversar urăm colegilor din LMP un sincer și camaderesc ,,La mulți ani” și cât mai multe realizări.
Împreună susținem militarii!