Evenimente

245 posts

Amvvd Constanța prezintă onorul generalului-maior Radu Theodoru, oferindu-i emblema asociației

Pentru că ne onorăm eroii și veteranii, avem bucuria să îi înmânăm domnului General Maior Radu Theodoru emblema Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități.

„In timpul războiului, a participat, ca infanterist, la operațiunile de curățare a teritoriului românesc de trupele inamice și s-a acoperit de glorie pe Frontul de răsărit.

A participat la cele mai dificile aplicații militare, acordându-i-se încrederea de a face parte din unitatea de alarmă a Regimentului, zburând în luptă, în condiții dificile împotriva aviației inamice, spunând: „Vreau să zbor, să aud motorul mergând rotund, să văd patrule de vânători în stânga și în dreapta, să văd întinsa și rodnica câmpie a patriei sub aripile de oțel.”

Multă sănătate, domnule general maior Radu Theodoru!

AMVVD CONSTANȚA prin președintele Sucursalei, Cristian Crăciun

După ce obține la Petroșani brevetul de pilotaj fără motor (1942), se orientează spre o carieră în aviație. Astfel, urmează cursurile Școlii Superioare de Aviație Militară București – Secția Naviganți de la Cotroceni (1943-1945) și ale Școlii Speciale de Aviație (1945-1946). După terminarea acestor școli, devine pilot de vânătoare în Flotila I Vânătoare, București (1946-1949), apoi comandant de escadrilă de vânătoare și instructor de zbor la Regimentul 3 Vânătoare „Târgșor” (1949-1950), comandant de companie și profesor de specialitate la Școala de ofițeri tehnici de aviație Sibiu (1950-1951), după care este trecut în rezervă (1952) cu gradul de maior. Ulterior este avansat în retragere, până la gradul de general maior.

Începând cu 1952, se dedică vieții literare, debutând la Sibiu, la cenaclul „Orizonturi noi”, cu romanul istoric „Brazdă și paloș” (1954-1956). Ulterior, este redactor al revistei „Scrisul bănățean” din Timișoara, secretar al Uniunii Scriitorilor – Filiala Timișoara (1956-1965), redactor la revista „Astra” din Brașov, secretar al Uniunii Scriitorilor – Filiala Brașov și vicepreședinte al Comitetului Județean de Cultură și Artă – Brașov (1965-1970).

Mai multe date biografice gasiți pe Wikipedia

Placheta de onoare a Asociației a fost acordată generalului-locotenent Cătălin Zisu

În semn de apreciere pentru activitatea depusă și pentru sprijinul acordat militarilor veterani și veteranilor cu dizabilităti în demersurile lor, în calitatea sa de comandant al Comandamentului Logistic Întrunit, domnul general-locotenent Cătălin Zisu a primit astăzi placheta de onoare a Asociației, cea mai înaltă distincție oferită de AMVVD.

Astăzi, la sediul Comandamentului din Drumul Taberei, președintele asociației Marius Apostol împreună cu prim vice-președintele Dan Cosma au înmanat placheta de onoare a AMVVD, multumindu-i în acest fel modest d-lui general-locotenent Cătălin Zisu pentru sprijinul acordat AMVVD în decursul anilor și pentru celeritatea cu care a tratat toate solicitările asociației.

Comandamentul Logistic Întrunit funcţionează în subordinea Statului Major al Apărării şi are ca principală misiune asigurarea sprijinului logistic a forţelor militare aflate pe teritoriul naţional, precum şi a trupelor aflate în teatrele de operaţii

AMVVD a onorat eroii în toată țara

Prin instituirea ,,Zilei Veteranilor din teatrele de operații”, în anul 2014, România a decis să recunoască faptele de arme, curajul și tenacitatea dovedite în misiuni de personalul nominalizat, fie el militar, jandarm, funcționar public cu statut special, magistrat sau diplomat. Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități aduce în fiecare an un pios omagiu înaintașilor și celor căzuți la datorie sub culorile drapelului național, prin depuneri de coroane de flori și prin diverse activități cultural-educative, astfel:

– membrii consiliului director al asociației: Marius APOSTOL, Dan COSMA, Robert JUGĂNARU, Florin TUTUNARU, Andi MOLDOVAN, Niculae PETCU, Răzvan BREZOIANU, Raul POPESCU si George CONT au participat astăzi la ora 10:30, la monumentul MECTO din Parcul Tineretului la ceremonia depunerii de coroane de flori.

  • AMVVD sucursala Alba a participat, la ora 12:00, la o ceremonie de depunere de coroane de flori la mormântul slt.(p.m.) Vasile Claudiu Popa din cimitirul Eroilor din Alba Iulia. La ceremonie a participat o delegație condusă de președintele sucursalei Alba, Daniel Ioan ALBU, constituita din vicepreședinții sucursalei si alți trei membrii ai asociației.

  • AMVVD sucursala Bistrița, prin membrii conduși de președintele sucursalei Nicolae Pațainea, au participat la ceremonia depunerii de coroane de flori desfășurată la Monumentul Eroilor din teatrele de operații din cazarma Batalionului 812 Infanterie.

  • AMVVD sucursala Bacau a organizat un simpozion dedicat Zilei Veteranilor. Au fost prezenți membrii sucursalei AMVVD din Bacău și membrii ai Garnizoanei Militare din Bacău.

  • AMVVD sucursala Cluj a marcat Ziua Veteranilor la orele 10:00, printr-o ceremonie în cadru restrâns la Regimentul 50 Rachete ,,Andrei Mureșianu” din garnizoana Florești, ocazie cu care au depus o coroană de flori la troița ridicată în memoria veteranilor. Șa ceremonie au participat președintele sucursalei, Dan ȘTEFANACHE, vicepreședintele cdt. Reg.50 Rachete, Valentin PETRESCU și secretarul Dorel VEZETU.

  • AMVVD sucursala Craiova a participat, la cimitirul Sineasca, la activitatea de comemorare a eroilor căzuți la datorie în teatrele de operații, ocazie cu care s-au depus coroane cu flori. Președintele AMVVD Craiova plt. Adj.pr. (Rz)-Valeriu Boată, vicepreședinte plt. Adj. Pr. (Rz)- Gabriel Serban , vicepreședinte plt. Adj. Pr . (Rz)-Dumitru Bărăscu și membrul AMVVD plt. Adj. Pr (Rz)- Liviu Chirițescu au onorat cu prezența eroii Craiovei.
  • AMVVD sucursala Dej a participat la o ceremonie de depunere de coroane la mormântul cpt. (mr. post mortem)-Unguraș Iuliu Vasile decedat in 07.04.2009, în provincia Zabul din Afganistan. La ceremonie au participat comandantul garnizoanei Dej, primarul Municipiului Dej și sucursala AMVVD Dej prin președintele Covaci Alexandru și vicepreședintele Flore Catalisan.

  • AMVVD sucursala Galați a depus coroane de flori la cimitirul Eternitatea din Galați, la mormintele slt. (pm) Sandu Ionuț Cosmin și slt. (pm) Covrig Claudiu și în Municipiul Tecuci, la mormântul slt. (pm) P.M. Sonei Narcis. La ceremonia de depunere de coroane de flori au participat o delegație constituită din membrii AMVVD Galati condusă de președintele sucursalei, Adrian Constantin Baccela, oficialitățile locale, reprezentanții primăriilor din Galați și Tecuci și ai Consiliului Județean.

  • AMVVD sucursala Gorj, a participat, într-un cadru restrâns, la o ceremonie în cadrul cimitirului militar, unde au fost depuse coroane flori, la troița Eroilor Militari. Delegația AMVVD a fost constituită din membrii sucursalei Gorj și condusa de președintele sucursalei, Dumitru Cătuțoiu.
  • AMVVD sucursala Iași, a participat la două ceremoniale de depuneri de coroane de flori la monumentul Militarilor Veterani din Teatrele de Operații aflat în incinta Batalionului 151 Războieni și la cimitirul Eternitatea din Iasi, la mormântul eroului Bogdan Hîncu. La ceremonie a participat președintele sucursalei Iași Cătălin Dobrea și vicepreședinții Ioan Levărdă și Victor Vasilcahe.
  • AMVVD sucursala Oradea, prin președintele sucursaleiDaniel Constantin Tănase și membrii Morar Ovi, Visoiu Iuliu, Berdea Mircea, Baliban Tică, Opre Florin, Burdaș Dan și Pop Leo au marcat Ziua VETERANILOR din TO printr-o ceremonie în cadru restrâns la Garnizoanele Beiuș și Oradea- Aleșd.
  • AMVVD sucursala Mehedinți, a organizat astăzi, la ora 11:00, ,, Ședința Solemnă”, prilejuită de Ziua Veteranilor din TO, la sediul AMVVD Mehedinți. La activitate au participat președintele ANCMR- Liviu Fulga, președintele ANVR , alături de președintele și secretarul AMVVD Mehedinți domnii Petre Neagu si Mihai Urtila.
  • AMVVD sucursala Turda va marca ziua Veteranilor din teatrele de operații prin prezența președintelui Moldovan George, la Casa Rațiu din Turda, începând cu ora 18.00, la o conferință- prelegere privind democrația și lipsa acesteia în țările totalitariste, văzute la nivel operațional și strategic. La eveniment vor fi prezenti și tineri din Turda angrenat în proiectele primăriei Turda.

  • AMVVD sucursala Vaslui prin președintele Rusu Dan și vicepreședintele Mircea Crețu au participat la o ceremonie în cadru restrâns la Regimentul 52 Artilerie Mixtă ,,General Alexandru Tell,, din Bârlad, ocazie cu care au acordat diplome mai multor militari veterani și membrii ai asociației.

  • AMVVD sucursala Vrancea a participat, la invitația conducerii Garnizoanei Focșani, la activitățile desfășurate cu ocazia ZILEI VETERANILOR TO. Comandantul Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”, colonelul Gabriel – Constantin TURCULEȚ, și-a exprimat recunoștința față de abnegația de care au dat dovadă veteranii din teatrele de operații, în misiunile executate în afara teritoriului național.
  • AMVVD sucursala Curtea de Argeș prin președintele Catana Petre și Iloiu Liviu membru al asociație au participat la o ceremonie de depuneri de coroane de flori cu prilejul „Zilei Veteranilor”. La ceremonie, în prezența militarilor Batalion-ului 33 V.M. Posada, majoritatea membrii ai asociației, au fost depuse coroane de flori din partea lt.col. Antonio-Daniel Alexe și a locțiitorului acestuia, lt.col Popa Costinel împreună cu reprezentanții asociației.

  • AMVVD sucursala Botoșani l-a avut ca invitat de onoare pe plutonierul adjutant principal Lucian Irimia. Cu această ocazie, veteranul Irimia a oferit membrilor AMVVD Botoșani, veterani ai teatrelor de operații, câte un exemplar din „Șapte povesti afgane”, carte ce surprinde trăirile militarilor români, emoțiile și experiențele trăite în misiunile externe.

AMVVD organizează a III a ediție a licitației „Pentru cei rămași”

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, AMVVD, organizează în „Ziua veteranilor din teatrele de operații” a treia ediție a licitației caritabile ,,Pentru cei rămași’. În cadrul licitației vor fi prezentate obiecte de colecție ce au aparținut unor personalități marcante ale societății românești – artiști, scriitori, politicieni, istorici, jurnaliști, sportivi sau oameni de afaceri.

Licitația va avea loc ASTĂZI, cu ocazia Zilei Veteranilor din teatrele de operații, între orele 18.00 și 22.00, și se va desfășura online, pe site-ul AMVVD, telefonic la numerele: 0752581558 sau 0770419899 și prin email, la adresa licitatie.amvvd@gmail.com

Fondurile obținute în cadrul licitației vor fi direcționate integral către proiectul de suflet al asociației, Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani.

Obiecte scoase la licitație: SETUL 1, SETUL 2, SETUL 3, SETUL 4, SETUL 5, SETUL 6, SETUL 7, SETUL 8, SETUL 9

Licitația caritabila ”Pentru cei rămași” – prezentare produse (9)

Visează, Îndrăznește, Înfăptuiește, FII! Așa si a intitulat Alex Găvan fotografia realizată in ianuarie 2021, la 6500 de metri altitudine, ilustrând un moment dintr-o ascensiune de iarnă pe celebrul vârf K2, al doilea cel mai înalt munte al planetei. K2 este considerat a fi cel mai dificil de escaladat dintre toate cele 14 vârfuri de peste 8000 de metri. La data realizării fotografiei, K2 nu fusese încă niciodată urcat pe timp de iarnă.

Fotografie realizată în ianuarie 2021, la 6500 de metri altitudine de Alex Găvan.
Licitația pornește de la 500 Euro

Performer de top al României în alpinismul de altitudine extremă, Alex Găvan a escaladat şapte vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya prin mijloace corecte, fără oxigen suplimentar şi fără porteri de altitudine. El folosește cea mai bună scenă posibilă, vârfurile celor mai înalţi munţi ai planetei, pentru a face diferenţa în cauzele în care a fost sau este implicat. Printre ele se numără oprirea tăierilor ilegale de păduri, protecţia ultimelor păduri virgine, Parcul Natural Văcăreşti, Centura Verde a Bucureştiului, salvarea aspretelui, probabil cel mai rar peşte din lume sau interzicerea utilizării cianurii în minerit. După ce pe 25 aprilie 2015 a supravieţuit cutremurului şi avalanşei din Everest, a iniţiat împreună cu echipa sa ”Bucurie pentru Nepal”, o campanie umanitară în urma căreia au fost construite trei şcoli în comunităţi izolate din Himalaya, unde acum învaţă peste 300 de copii. De asemenea, Fundaţia Alex Găvan a fost născută să manifeste în plan concret viziunea fondatorului său conform căreia ”Universul înseamnă abundenţă, generozitate şi altruism”, prin desfășurarea de proiecte în domeniul mediului, al educaţiei, sportului, al artelor şi în zona socială. Alex Găvan este și fondatorul ISLT – ”Inner Self Leadership Treks”, un program de leadership personal desfăşurat la altitudine, destinat antreprenorilor şi persoanelor din top management. Pentru că Alex crede în puterea transformatoare pe care tehnologia o poate aduce în viețile oamenilor pentru a fi niște buni custozi ai planetei Pământ, este partener și consultant de sustenabilitate al Simple IoT, companie românească ce dezvoltă prima rețea regională IoT (Internet of Things) dedicată 100% conectării obiectelor la internet.

Alex Gavan

Descriere fotografie: Digital type-c print pe hârtie Photo Rag Baryta de 315g, 100% bumbac, cu cerneluri pe bază de pigment Ultrachrome K3 78 x 56 cm; semnat dreapta jos, cu negru, „Alex Găvan”; cu înscrisurile, stânga jos, cu negru, „K2-8611m, Himalaya, Ianuarie 2021” și centru, cu negru, „Visează, Îndrăznește, Înfăptuiește, FII!”; timbru sec, dreapta jos, „AG, Alex Găvan”.

Tricou mânecă scurtă, personalizat AMVVD

Anul nasterii a fost 1956. Atunci, s-a înfiintat secţia de hanbal masculin, prin trecerea la Dinamo a formaţiei CSU Bucuresti, formata din studenti de la Institutul de Educaţie Fizica si Sport. Printre acestia erau Liţa Cosma, Oprea Vlase si Gabriel Zugrăvescu. Sirul victoriilor in campionatul intern s-a reluat in 2016, cand Dinamo a cucerit din titlul national. Echipa alb-roșie a repetat performanta si anul urmator, în 2017 (sezon în care a reusit eventul, campionat – Cupa României), dar si în 2018, 2019 și 2021. In 2020, Dinamo a dominat competiția internă, dar campionatul a fost întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus, iar titlul nu s-a decernat. Campioana naționala cinci ani consecutiv, cu un lot eterogen, alcatuit din jucători romani, dar si strani de valoare, Dinamo si-a pus amprenta pe prezentul handbalului romanesc.

Tricoul echipei de Handbal masculin, participanta la Champions League
Preț pornire licitație 60 Euro

Dacă vrei să faci o donație pentru a sprijini proiectul Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități de a continua construirea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani, ai la dispoziție doua numere de telefon, 0752581558 sau 0770419899 și un e-maillicitatie.amvvd@gmail.com, prin care ne poți contacta pe toată perioada licitației, între orele 18.00-22.00. Drept multumire pentru donația ta, iți vom oferi produse personalizate cu sigla AMVVD.

Licitația caritabila ”Pentru cei rămași” – prezentare produse (8)

Datorita minunilor pe care le-a facut, Sfantul Nicolae este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzati pe nedrept, al comerciantilor si al calatorilor, al fetelor nemaritate si al mirelor si, in mod special, al copiilor. Toate aceste minuni, dar si marea sa bunatate stau la baza convingerii ca Mos Nicolae aduce daruri in noaptea de 5 spre 6 decembrie, mai cu seama ca Sfantul si-a impartit toata averea mostenita fara sa pastreze nimic.

Icoana Sfântului Nicolae din anul 1970 lucrată manual cu foiță de aur.
Pret pornire licitatie 100 Euro

La începutul secolului al XXI-lea era jucat de peste 250 de milioane de jucători în peste 200 de țări, ceea ce îl face cel mai popular sport din lume. Originile fotbalului se află undeva în urmă cu peste 2000 de ani. În 2004, forul ce guvernează acest sport la nivel mondial FIFA, Fédération Internationale de Football Association)a recunoscut CHINA ca fiind locul de naștere al fotbalului. În jurul anului 200 î.e.n. chinezii jucau un sport asemănător numit cuju. Regulile au evoluat cu timpul, astfel ajungându-se la sportul practicat astăzi.

Minge de fotbal oferită de FRF, cu autograful antrenorului naționalei Mirel Rădoi și al dl. Răzvan Burleanu, Președintele FRF.
Pret pornire licitație 50 Euro

Jucător de geniu, unul dintre cei mai faimoşi purtători ai tricoului cu numărul 10 din lume, a fost declarat în noiembrie 2003 „Jucătorul de aur” de către Federaţia Română de Fotbal, respectiv cel mai bun fotbalist român din ultimii 50 de ani. Este vorba despre Gheorghe Hagi.

DVD de prezentare Gala Hagi,  volumul II “Cluburile”, cu autograful fotbalistului Gheorghe Hagi.
Pret pornire licitație 50 Euro

Vechea tradiție a practicării sportului în Armata Română a condus la înființarea, în 1947, a Asociației Sportive Armata. Înființarea A.S. Armata a răspuns necesității ca tinerii sportivi încorporați pentru a satisface stagiul militar să continue, în mod organizat, desăvârșirea măiestriei lor sportive; totodată, aceasta a avut drept scop să se dea posibilitatea talentelor afirmate din rândurile cadrelor permanente ale armatei de a se realiza și pe tărâmul activității sportive de performanță. Prima secție a clubului a fost cea de fotbal care, după reorganizarea sistemului de disputare a campionatului, este admisă în prima divizie a țării, în urma disputării unor meciuri de baraj. În același an se mai înființează încă 7 secții sportive: călărie, scrimă, tenis de câmp, box, volei, atletism și tir.

Tricoul echipei de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei Steaua, din anul 2021, cu autografele jucătorilor și a antrenorului Daniel Oprița
Preț pornire licitație 50 Euro

Fecioara Maria a avut ca parinti pe Ioachim (Joachim) descendent al Regelui-Profet David si pe Ana (Anna) din familia Primului Preot Aaron. Desi in virsta, Joachim si Ana nu aveau copii. Jertfa pe care o aduse la templu Ioachim fu refuzata de catre preot pe motivul ca neavind copii nu este demn de a aduce jertfe. Sf Ioachim cuprins de durere se duse in pustiu si se ruga cu lacrimi in ochi lui Dumnezeu de a-l binecuvinta cu un copil. Aflind ce s-a intimplat la templu, Ana s-a alaturat sotului ei in ruga pentru un copil. Conform Bibliei, Arhanghelul Gabriel ii anunta pe Ioachim si pe Ana ca Dumnezeu le-a ascultat ruga si ca vor avea o fata, Maria, prin care v-a fi posibila mintuirea lumii.

Icoană Fecioara Maria cu Pruncul, pictată pe scoarță de copac, anul 1887. Dimensiuni: 14×10,5 cm.
Preț pornire licitație 100 Euro

Placheta de onoare a Asociației a fost acordată deputatului Ovidiu Raețchi.

În semn de apreciere pentru activitatea depusă de deputatul Ovidiu Raețchi, în calitatea sa de membru în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională dar și pentru sprijinul acordat militarilor veterani și veteranilor cu dizabilităti în demersurile lor, astăzi a fost înmânată placheta de onoare a Asociației, cea mai înaltă distincție oferită de AMVVD.

Deputatul Ovidiu Raețchi și președintele AMVVD, Marius Apostol

Ceremonia de înmânare a plachetei s-a desfășurat la sediul AMVVD, în prezența domnilor Tutunaru Florin, Iulică Onica, Andi Moldovan, Niță George și Petcu Niculae.

Ceremonia de acordare a plachetei de onoare la sediul AMVVD

Ca membru al Comisiei de Apărare deputatul Raețchi a militat pentru creșterea fondurilor dedicate Armatei, în raport cu criteriile NATO. Pe 25 aprilie 2014 a cerut Ministrului Apărării Naționale Mircea Dușa creșterea bugetului pentru modernizarea Armatei Române.

În data de 17 aprilie 2014 a solicitat  Ministerului Apărării Naționale creșterea prezenței românești în cadrul AWACS.

La rândul său, deputatul Ovidiu Raetchi a înmânat președintelui AMVVD, Marius Apostol, două cărți, în semn de apreciere și respect pentru ceea ce înseamna veteranii din teatrele de operații.

Carte dăruită de către deputatul Ovidiu Raețchi
Carte dăruită de către Deputatul Ovidiu Raețchi