Articole

585 posts

AMVVD – veteranii TO declară răspicat: „Ajunge! Nu vă permitem să ne disprețuiți”

În ultimul timp, eșecurile Ministerului Apărării Naționale se succed continuu.

Militarii sunt copleșiți de sarcini, veniturile lor sunt total insuficiente pentru a asigura coșul lunar familiei, timpul petrecut acasă este din ce in ce mai mic. De multe ori, soțiile nu-și mai recunosc soții, soții nu-și mai recunosc copii, copilașii nu-și mai recunosc familia, iar familiile militarilor se destramă tot mai des, sau, la fel de grav, militarii nu sunt dispuși să-și întemeieze una.

Pentru toate acestea și încă multe altele care se adună de ani și ani am hotărât să declarăm „AJUNGE!”!
Cum să ai în organigramă o structură denumită pompos „Departament ……. al Calității Vieții Personalului”, iar aceasta să se opună, în mod constant, îmbunătățirii condițiilor de trai ale celor cărora este plătit regește să le servească interesele?
Oare avem într-adevăr un „Departament al Calității Vieții Personalului”? Sau și acest departament este unul „Antipersonal”, așa cum obișnuiam să numim odată structurile de „Personal”…
Pentru toate acestea am fost de acord să participăm la potestul organizat în data de 09.05.2024, între orele 12.00-17.00, în fața Catedralei Mântuirii Neamului.
Dragi veterani ai teatrelor de operații, membri și susținători AMVVD, văduve și orfani ai celor decedați pe timpul îndeplinirii misiunilor pe teritoriul național sau în afara teritoriului național, trebuie să ne luăm viitorul în propriile mâini și să ne facem cunoscute doleanțele într-un mod pe care încă nu l-am adoptat.
Trebuie să deschidem ochii celor care ne urăsc și ne desconsideră și să le spunem că nu ne pot ignora la nesfârșit.

Suntem hotărâți să luptăm până la capăt și îi așteptăm alături de noi pe toți cei pe care-i reprezentăm și care au dreptul legal de a protesta. Noi vom milita și pentru drepturile celor cărora legea nu le permite asocierea în sindicate și participarea la astfel de manifestări.

AMVVD a luptat pentru obținerea de drepturi în favoarea veteranilor din toate structurile SAOPSN, precum și pentru văduvele și orfanii celor decedați pe timpul îndeplinirii misiunilor. Nu odată în istoria noastră copii și femeile au luptat cot la cot cu bărbații împotriva nedreptăților și sperăm că nu va fi nevoie să o facă din nou.

AMVVD – veteranii din 4 state se întâlnesc în Germania

Astăzi, 27.04.2024, la Hütschenhausen, lângă Ramstein, Germania, s-a desfășurat activitatea „Binecuvântarea motocicliștilor veterani”, organizată de asociația omologă autohtonă, cunoscută sub numele „Asociația Militarilor Veterani din Germania”. Participanții din Germania, Luxemburg, România și SUA, au completat registrul internațional, aducând în suflet drapelul țării lor, așa cum numai veteranii știu să o facă.
Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvoratorul de Mir (AMVVD) a fost reprezentată de camaradul nostru Gheorghe Olariu, bărbat de nădejde și veteran al teatrelor de operații.
Fiind membru cu experiență a sucursalei Craiova, condusă de președintele Valeriu Boată, a primit „mandat de reprezentare” și s-a deplasat la întâlnire ducând mesajul veteranilor din România – „Onoare și Respect”.
Pe timpul întâlnirii veteranii au împărtășit între ei amintiri, momente inedite trăite în TO, care vor rămâne în memoria noastră cât vom respira. De asemenea, domnul Gheorghe Olariu a prezentat activitățile și doctrina AMVVD, și faptul că preocuparea noastră supremă la acest moment, este să realizăm un vis al nostru, acela de a construi primul Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani din țară.
Odată cu parcurgerea programului întâlnirii, prieteniile s-au legat, s-au schimbat datele de contact și s-au pus bazele unei colaborări solide pentru viitor. Veteranii din Germania, Luxemburg și SUA, și-au exprimat dorința unei vizite în România, astfel că următoarea întâlnire se va organiza pe tărâm românesc, acolo unde AMVVD își va asuma responsabilitățile de gazdă primitoare pentru participanți.
Într-un cuvânt, a fost o întâlnire extraordinară, „seniorii meseriei armelor” din cele patru țări fiind de acord cu faptul că atunci când ești veteran nu contează din ce țară ești. Contează doar faptul că ești veteran. Câtă intensitate de emoții adunate într-o declarație pătrunzătoare, spusă cu modestie de oameni care au trăit situații când clipa putea sa devină eternitate ……
Iată de ce, veteranii se consideră frați (Frați de Arme – Brothers in Arms) indiferent de unde ar fi, pentru că la un moment dat au împărtășit aceleași idealuri și valori ale bărbăției, demnității, camaraderiei, devotamentului, respectului pt simboluri și tradiții.
Respectul pentru veterani este și trebuie să fie pretutindeni!

Onoare și Respect!

AMVVD – surprize pentru copii înainte de Săptămâna Mare, la Clubul Veteranilor

Astăzi, 27 aprilie 2024, începând cu ora 11:00, veteranii teatrelor de operații reuniți în cea mai puternică organizație neguvernamentală a militarilor, Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități “Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir (AMVVD)”, a organizat un eveniment special pentru copiii care se confruntă cu diverse deficiențe, din orașul Pucioasa și comuna Aninoasa. Alături de președintele AMVVD au ținut să aducă bucurie copiilor aflați în nevoie colegii sucurslelor noastre din Prahova, Câmpulung și Târgoviște.

La apelul „adunarea”, dat de veterani, 53 de copii ai Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Orașul Pucioasa și ai Școlii Gimnaziale Aninoasa, însoțiți de cadrele didactice, s-au prezentat la „Clubul Veteranilor”, unde au avut ocazia să petreacă timp de calitate și să primească cadouri în prag de sărbători.

„Invitația veteranilor în prag de Mare Sărbătoare ne-a surprins plăcut. Ne bucurăm să citim fericirea pe chipul copilașilor. Mămicile și odraslele s-au simțit atât de bine!” – Loredana Elena Teotoc profesoară la Școala Gimnazială Mihai Viteazul din Orașul Pucioasa.

În numele copilașilor, adresăm mulțumiri partenerului ce ni s-a alăturat în această acțiune deosebit de frumoasă, Eximbanca Românească reprezentată de domnul președinte Traian Halalai, pentru susținerea financiară fără de care ziua de azi nu ar fi fost atât de minunată în memoria inocentă a acestor prunci.

Evenimentul a fost preluat de media locală prin participarea echipelor de la Columna TV și Ripostapenet.
„Cu ocazia apropiată a Sărbătorilor Pascale, suntem încântați să putem aduce o rază de lumină și bucurie în viețile acestor copii. Ne dorim ca gestul veteranilor TO să ofere o clipă de fericire și speranță celor care trec prin dificultăți. Sărbători fericite tuturor!” – președintele AMVVD, domnul Marius APOSTOL, veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiunii.

AMVVD – CD efectuează vizite în teritoriu

Începând cu data de 22.04.2024, președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, domnul Marius Apostol, împreună cu o echipă a consiliului director formată din vicepreședinții coordonatori, domnul Bujor Viorel și domnul Cristian Guștere, reia întâlnirile cu membrii și susținătorii AMVVD la sucursalele din teritoriu. Obiectivul principal al vizitelor echipei consiliului director al AMVVD este acela de a prezenta, în mod direct și transparent, realizările obținute pe linia îmbunătățirii calității vieții, prioritățile pe termen scurt și mediu, dar și pentru a răspunde la întrebările celor pe care cu onoare îi reprezentăm pe timpul consultărilor cu decidenții politici.
Efortul principal al AMVVD este acela de a asigura atât introducerea în legislație, cât și implementarea unor măsuri menite să aducă satisfacție prin îmbunătățirea calității vieții veteranilor teatrelor de operații, dar și a familiilor acestora și urmașilor celor decedați (orfani sau văduve). Astfel, pe timpul întâlnirilor oficiale desfășurate la cel mai înalt nivel, AMVVD a susținut permanent necesitatea actualizării drepturilor pecuniare atât ale militarilor din serviciul activ, cât și a celor din rezervă și retragere din instituțiile ce compun sistemul AOPSN, obținând anul acesta, succese incontestabile în acest demers.

Prima oprire a echipei consiliului director al AMVVD a fost făcută la Râmnicu Vâlcea, unde s-au întâlnit cu membrii sucursalei, militari activi, în rezervă și retragere, dar și cu cursanți. Întâlnirea a avut loc la sediul Centrului de Perfecționare Geniu și EOD „Panait Donici”, unde președintele sucursalei, domnul Negoiescu Florin a expus cu mândrie succesele sucursalei, obținute pentru membrii AMVVD, prin buna conlucrare cu autoritățile locale. Astfel, la propunerea primarului urbei, domnul Mircia Gutău, consiliul local a aprobat ca primăria să susțină costurile sucursalei aferente ceremoniilor militare, totodată accesul gratuit în spațiile sportive ale primăriei, dar și transportul public este asigurat în mod gratuit pentru veteranii TO. Dar lucrurile nu se opresc aici la Râmnicu Vâlcea, deoarece sunt în progres demersuri pentru oficializarea altor proiecte privind asigurarea locurilor de veci gratuite, acordarea titlului de cetățean de onoare primului erou al teatrelor de operații, slt. pm Remus Brânzan, iar la propunerea președintelui AMVVD, Marius Apostol, domnul primar va iniția și procedura pentru ca o stradă din localitate să poarte numele eroului local care a plătit tributul suprem în misiune externă, pentru România.
Nu este de mirare că președintele Marius Apostol a acordat pe tărâmuri vâlcene două plachete de onoare pentru contribuția adusă în sprijinul AMVVD, a veteranilor TO. Astfel, una a fost oferită primarului vâlcean, domnul Mircia Gutău și este de prisos să mai menționăm motivele.
O a doua plachetă a fost oferită domnului Prioteasa Tiberiu Ionuț, om de afaceri, fiu de veteran și membru AMVVD, care sprijină sucursala locală ori de câte ori poate, atât financiar, cât și prin promovarea imaginii noastre în societate.
La rândul său, domnul Marius Apostol a făcut un scurt bilanț al activităților AMVVD, făcând referire la următoarele subiecte: succesele obținute de AMVVD în urma discuțiilor cu decidenții politici, pentru rezolvarea problemelor veteranilor TO; realizările noastre pe anul 2024; facilitățile obținute pentru membrii AMVVD care sunt publicate și pe site-ul nostru www.amvvd.ro ; începerea lucrărilor la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani de lângă Târgoviște; accesul prioritar în Spitalul Militar Central.

Ziua de astăzi a continuat cu următoarea oprire la Curtea de Argeș, unde echipa CD al AMVVD s-a întâlnit cu veteranii Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”, militari activi sau în rezervă.
Aici, președintele sucursalei, domnul Catană Petre, a prezentat bilanțul activităților desfășurate. Președintele AMVVD, domnul Marius Apostol, a prezentat și aici concluziile eforturilor depuse de AMVVD în anul 2024, cu satisfacțiile, nemulțumirile, dar și măsurile ce se vor lua pentru obținerea rezultatelor așteptate.

„Anul 2024, a început în forță, cu ambiții mari, resurse limitate, dar devotamentul nostru pentru cei pe care-i reprezentăm ne-a dat puterea să învingem opreliștile.
Obținerea, prin Ordonanță de Urgență, a dreptului de indexare a indemnizației de VTO pentru întreg personalul din SAOPSN, activ, în rezervă sau retragere, au demonstrat forța și unitatea de care suntem capabili pentru realizarea obiectivelor noastre, pentru că toate succesele au fost realizate împreună cu fiecare membru AMVVD. AMVVD este un brand prin realizări și este o forță prin fiecare membru al său și numai împreună vom reuși.
Mulțumesc tuturor membrilor și susținătorilor noștri pentru sprijinul și energia pe care ne-au transmis-o, ei fiind barometrul realizărilor noastre, mândria noastră de a ne fi îndeplinit promisiunile.
Cu ocazia sărbătorilor Pascale care se apropie, vă îndemn să petreceți cu cei dragi, așa cum am moștenit tradițiile, pe care să putem să le transmitem și noi urmașilor noștri.
Sărbători Pascale fericite, tuturor!
Să avem liniște și pace în România!” – președintele AMVVD, domnul Marius APOSTOL, veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiunii.

ONOARE ȘI RESPECT!
Noi suntem veterani și nu lăsăm pe nimeni în urmă!

Veteranii aduc bucurie în sufletele copiilor în pragul sărbătorilor Pascale

Sâmbătă 27 aprilie 2024, începând cu ora 11.00, Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități “Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvoratorul de Mir (AMVVD) va organiza la Clubul VETERANILOR AMVVD, un eveniment special pentru 50 de copii din orașul Pucioasa și comuna Aninoasa, care se confruntă cu diverse dificultăți sociale și de sănătate.
Sub deviza „Masă caldă și cadouri”, veteranii doresc să aducă un zâmbet pe fețele celor mici înainte de sărbătorile Pascale. Acest gest generos vine în sprijinul copiilor cu dizabilități și probleme sociale, oferindu-le o zi de bucurie și distracție.
Partenerul în această acțiune caritabilă este Eximbanca Românească, care se alătură eforturilor veteranilor pentru a aduce lumină în viețile acestor copii.
Evenimentul va aduce împreună 50 de copii de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Orașul Pucioasa și Școala Gimnazială Aninoasa, oferindu-le ocazia de a petrece timp de calitate și de a primi cadouri în prag de sărbători.
Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități își reafirmă angajamentul pentru comunitate și demonstrează că solidaritatea și generozitatea pot aduce lumină în viețile celor mai vulnerabili membri ai societății.

AMVVD – ședința Consiliului Director, din 17.04.2024

Miercuri, 17 aprilie 2024, la sediul nostru din București, s-a desfășurat ședința lunară a Consiliului Director al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”.
Pe lângă preocupările privind îndeplinirea planului cu principalele activități pe anul acesta și implementarea unor inițiative legislative pentru aducerea indemnizațiilor de veteran TO, pensiilor militare și a soldelor militarilor, la un nivel care să asigure un confort binemeritat veteranilor TO și familiilor lor, membrii prezenţi la lucrările ședinței au votat ordinea de zi, care a fost aprobată în unanimitate şi s-a trecut la discutarea punctelor de pe ordinea de zi, care au necesitat luarea unor hotărâri, astfel:

  • analizarea în cadrul CD a stadiului documentelor ce trebuiesc înaintate către Ministerul Apărării Naționale;
  • analizarea în cadrul CD a propunerii președintelui privind perioadele și componența delegațiilor ce se vor deplasa pentru întâlniri cu membrii AMVVD în garnizoanele din Curtea de Argeș, Constanța, Vâlcea și Ialomița;
  • prezentarea de către președinte, a principalelor aspecte reieșite pe timpul întâlnirii cu președinții sucursalelor AMVVD, desfășurată în data de 30.03.2024, la sediul CRRV din Târgoviște;
  • analizarea propunerii privind numirea interimară, la sucursala AMVVD Satu Mare, începând cu data de 17.04.2024, în funcția de președinte de sucursală a domnului Balasz Gheorghe, vicepreședinte, domnul Odoroagă Cornel și casier, domnul Tarță Ioan Dorel;
  • solicitarea ștampilelor, documentelor, materialelor și echipamentelor conform evidențelor, de la sucursalele desființate și remiterea acestora către sediul central;
  • întocmirea și înaintarea de adrese către Guvern, MApN și MAI, pentru aplicarea prevederilor legale prevăzute de OUG 31/2024 privind indexarea indemnizației de „veteran al teatrelor de operații” începând cu luna „aprilie 2024”, dar și completarea expresă în textul ordonanței a termenului de aplicare;
  • aprobarea de noi cereri de adeziune și acceptarea de noi membri susținători.
  • Festivalul Young Veterans Fest ediția a 4 a se vă desfășura la CRRV-AMVVD in perioada 30.08.-01.09.2024
  • Diverse.
    În încheiere președintele AMVVD, dl. Marius Apostol, a mulțumit tuturor membrilor Consiliului Director pentru eforturile depuse și a adresat felicitări pentru activitățile desfășurate și realizările obținute până acum, precizând că încă mai avem obiective deosebit de importante de finalizat, cum ar fi finalizarea lucrărilor la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani de la Târgoviște.
    „Anul 2024 a început în forță, cu ambiții mari, resurse limitate, cu oponenți care nu folosesc cartea adevărului, ci pe cea a manipulărilor și intrigilor, dar devotamentul nostru pentru cei pe care-i reprezentăm ne-a dat puterea să învingem toate opreliștile. Astfel, am obținut în justiție două sentințe favorabile, deosebit de importante, împotriva celor care contestă însăși existența AMVVD și aspiră la dizolvarea noastră, aceste sentințe dizolvându-le lor intențiile obscure. În plus, obținerea, prin Ordonanță de Urgență, a dreptului de indexare a indemnizației de VTO pentru întreg personalul din SAOPSN, activ sau în rezervă, au demonstrat forța și unitatea de care suntem capabili pentru realizarea obiectivelor propuse prin planul cu principalele activități și nu numai.
    Mulțumesc tuturor membrilor și susținătorilor noștri pentru sprijinul și energia ce ne-au transmis-o, ei fiind barometrul realizărilor noastre, mândria noastră de a ne fi îndeplinit promisiunile și să avem în vedere că acest an abia a început.
    Cu ocazia sărbătorilor Pascale care se apropie, vă îndemn să petreceți cu cei dragi, așa cum am moștenit tradițiile, pe care să putem să le transmitem și noi urmașilor noștri.
    Sărbători Pascale fericite, tuturor!” – președintele AMVVD, domnul Marius APOSTOL, veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiunii.

ONOARE ȘI RESPECT!
NOI SUNTEM VETERANII ȘI NU LĂSĂM PE NIMENI ÎN URMĂ!

Adunarea Generală A.M.V.V.D. Târgoviște – 14 aprilie 2024

Dragi membri ai asociației,

Într-o atmosferă plină de solemnitate și implicare, am avut onoarea să fim alaturi în cadrul Adunării Generale a Asociației Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități – Sucursala Târgoviște, desfășurată la Pensiunea Veteranilor de la Mănăstirea Dealu. Ne-am bucurat să vedem participarea activă a multor membri.

Sub conducerea col.Voicilă Dan, președintele A.M.V.V.D. Târgoviște, au fost abordate o serie de teme importante, cuprinse pe ordinea de zi. Au fost discutate raportul activităților desfășurate în anul 2023, planurile și strategiile pentru anul 2024, precum și aspecte financiar-contabile relevante. De asemenea, am stabilit investiții pe termen scurt și mediu și am identificat necesitățile de organizare și implicare a membrilor în activitățile viitoare. Strategiile de lucru în echipă au fost de asemenea subiect de discuție.

Participanții au fost implicați și atenți, contribuind cu idei și sugestii valoroase pentru dezvoltarea asociației. Slt. (r) Apostol Marius, președintele A.M.V.V.D., a subliniat importanța și relevanța strategiilor și informațiilor prezentate în cadrul ședinței.

În dezbaterea liberă, membrii au avut oportunitatea să își exprime opinii și să aducă noi sugestii pentru îmbunătățirea activităților asociației.

În încheierea întâlnirii, col.Voicilă Dan ne-a încurajat să ne implicăm și mai mult în activitățile noastre, subliniind importanța unei colaborări strânse și a unei echipe puternice.

Cu încredere și determinare, să continuăm să lucrăm împreună pentru binele și dezvoltarea Asociației Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități – Sucursala Târgoviște.