Articole

583 posts

Ordinul MApN pentru stabilirea criteriilor de sprijinire a asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, în vigoare din 28 septembrie. AMVVD a participat la redactarea acestuia

În Monitorul Oficial nr. 832 din 28.09.2018 a fost publicat și a intrat în vigoare Ordinul nr. 161/2018 pentru stabilirea criteriilor de sprijinire a asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, cu reprezentare la nivel național, care își desfășoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale Ministerului Apărării Naționale. Forma finală a actului normativ este rezultatul grupului de lucru însărcinat cu redactarea acestuia, grup din care au făcut parte și reprezentanții AMVVD

 

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor Dizabilități a răspuns favorabil invitației Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului de a face parte din grupul de lucru care redactează Ordinul MApN privind stabilirea criteriilor de sprijinire a asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică.

Ca urmare, astăzi, 24 august 2018, col. (r) Dan Cosma, prim-vicepreședinte și d-ra avocat Wolf Iuliana Clara, reprezentanți ai AMVVD, au participat la sediul Statului Major al Apărării, alături de reprezentanții MApN și cei ai altor asociații și fundații de interes public, la întâlnirea grupului de lucru însărcinat cu redactarea ordinului.

,,Patru ore au fost necesare pentru a analiza și da o formă bună proiectului de Ordin al ministrului Apărării Nationale, pentru stabilirea criteriilor de sprijinire a asociațiilor și fundațiilor, de utilitate publică. Am analizat, împreună cu Direcția calitatea vietii pesonalului, Direcția generală juridică, Direcția finaciar-contabilă și celelalte entități din SMAp implicate, articol cu articol,  acest proiect și ceea ce ne-am propus pe ordinea de zi apare acum ca un efort colectiv  și de bun augur. Au fost aduse  mai multe îmbunătățiri proiectului prin efortul comun al entităților mai-sus menționate și cu aportul substanțial al asociației noastre – AMVVD. Săptămâna viitoare, va exista, cel mai probabil, o forma finală a acestei propuneri legislative, care va fi discutată cu cei implicați pentru promovarea către ministru” a precizat Dan Cosma, unul dintre reprezentanții AMVVD prezent la întâlnirea de lucru de la SMAp.

Ieri, 31 august 2018, reprezentanții AMVVD au participat la sediul Statului Major al Apărării, alături de reprezentanții MApN și cei ai altor asociații și fundații de interes public, la o nouă întâlnire a grupului de lucru însărcinat cu redactarea ordinului MApN privind stabilirea criteriilor de sprijinire a asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică.

Împreună cu reprezentanții MApN și delegații asociațiilor beneficiare ale dispozițiilor Legii 346/2006, reprezentanții AMVVD au reușit să dea proiectului ordinului pentru stabilirea criteriilor de sprijinire a asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, cu reprezentare la nivel național, care își desfășoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale MApN, o formă finală.

Deschiderea cu care ministerul a primit punctele de vedere ale conducerilor asociațiilor prezente la dezbaterea proiectului, precum și argumentele pertinente sustțnute de AMVVD prin reprezentantii săi în fața departamentelor abilitate în aprobarea și ducerea la indeplinire a dispozițiilor ordinului, a făcut ca, în urma celor 4 întâlniri și dezbateri, să avem un proiect ale căror reglementări sunt clare, fără echivoc.

Plecând de la pârghiile legale prin care MApN poate suștine asociațiile mai sus-menționate, s-au reglementat soluții clare de eligibilitate pentru accesarea acestor facilitati, de departajare prin punctaje bine determinate precum și parametrii certi de aprobare a solicitarilor. Importanța întâlnirilor avute la nivel de minister pentru dezbaterea acestui proiect, dincolo de faptul că, invitați fiind, am putut să prezentăm concret nevoile asociațiilor din practică  astfel ca inițiatorul proiectului să poată îmbrăca răspunsul, la aceste nevoi, într-o formă cât mai lesne de aplicat, este faptul că ministerul a ințeles că legile trebuie adoptate în funcție de nevoi concrete și că dispozițiile legale trebuie  create pentru rezolvarea efectivă a acelei nevoi.

Salutăm astfel efortul prin care MApN s-a preocupat ca împreună cu beneficiarii direcți să elaboreze un act normativ care să poată funcționa eficient încă de la început. Este de apreciat, în acest sens, că au putut aduce un plus valoare acestui proiect participanți  ai tuturor entităților ce vor duce la îndeplinire dispozitiilor acestui ordin: inițiatorii proiectului, beneficiari și reprezentanți ai departamentelor din structurile subordonate MApN.

Mereu alături de cei care au nevoie

   Sucursala Ialomița a A.M.V.V.D consolidează din ce în ce mai bine parteneriatul încheiat cu Asociația Națională de Cruce Roșie din România – Filiala Ialomița, oferind timp și resurse din partea amândurora pentru a concretiza 2 importante acțiuni venite în sprijinul celor afectați de modificarea bunului mers al vieții, influențată de prezența acestui nemilos virus, care a pus stăpânire pe sensul zilelor noastre. Astfel, unindu-și puterile, au reușit să ofere clipe de bucurie mai multor bătrâni, care după o viață de cel puțin 90 de ani, nu credeau că vor trăi astfel de zile.

    Și-au găsit alinare 6 văduve ale veteranilor de război, 3 bătrâni imobilizați la pat și un veteran de război, care a primit în plus și emblema Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, izbucnind în lacrimi, văzând „tricolorul pentru care a luptat” în cel de-Al Doilea Război Mondial.

   Tot împreună, cele două sucursale au făcut posibil transportul unei cantități importante de alimente, la intrarea în localitatea Țăndărei. Aceasta se află  în carantină de aproximativ 3 săptămâni.
 
    Continuăm să fim alături de oamenii care au nevoie și să demonstrăm că doar împreună putem să depășim această perioadă.

Împreună vom reuși!

Dar din dar se face Rai

     Autoritățile au impus măsuri clare pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus, iar noi considerăm că o astfel de măsură importantă este chiar sprijinul Ministerului Apărării Naționale acordat forțelor MAI în activitățile de ordine publică, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, însoțirea convoiaelor de transport persoane ș.a.

     Camarazii noștri din Batalionului 265 Poliție Militară ”Tudor Vladimirescu” au luat parte activ, cu responsabilitate, determinare și profesionalism la astfel de misiuni și considerăm că prețul expunerii lor nu trebuie să le fie propria sănătate. De aceea, am decis că și noi putem fii scutul lor în lupta cu virusul.

     Astăzi, 27 aprilie 2020, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”  a ales să ofere  Batalionului 265 Poliție Militară ”Tudor Vladimirescu” din resursele materiale obținute  în urma donației făcute de SC INVINCTUS FORCE&SAFE SRL și a dat mai departe echipamente de protecție celor care se expun prin misiunile la care iau parte în această perioadă.

    Împreună trebuie să depășim această perioadă ! Împreună vom reuși!

Pios omagiu sublocotenentului (pm) Bogdan Valerian Hâncu

24 iunie 1978 – 27 aprilie 2006

    Bogdan Valerian Hâncu făcea parte dintr-o patrulă mixtă italiano-română, care efectua o misiune de monitorizare și antrenare a poliției irakiene. Patrula a fost atacată, în jurul orei 08.00, iar în urma exploziei unei mașini capcană mai mulți militari, printre care și cel român, și-au pierdut viața, iar alții au fost răniți.

      În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit pe timpul executării misiunii din teatrul de operații Irak în care și-a sacrificat viața, caporalul Hâncu Bogdan Valerian a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad  de ,,Cavaler” cu însemn pentru Război (post-mortem).
De asemenea, în semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Hâncu Bogdan Valerian i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Iași, județul Iași din data de 27.04.2006 și conform H.C.L. nr. 123 din 29.04.2016, o alee din același municipiu îi poartă numele.

Pentru ceea ce a fost și continuă să fie, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ”Sf.Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” luptă să le țină memoria vie, căci: EROII NU MOR NICIODATĂ!

Cinste și onoare memoriei lui!

Ca frații

     În cursul zilei de vineri, 24 aprilie, chiar în Săptămâna Luminată, vicepreședintele sucursalei Iași a A.M.V.V.D, Iulian Scorțanu a dorit să le mulțumească în felul său colegilor, care au executat misiuni în vederea combaterii răspândirii coronavirusului, în cel mai afectat județ de acest nemilos virus, Suceava.

    Ca buni creștini care am sărbătorit acum mai puțin de o săptămână Învierea Domnului, știm că „40” are o semnificaţie aparte în tradiţia religioasă creştină. Și ca un răspuns al unui creștin la pericolul la care au fost expuși semenii săi și a urmărilor care le-a modificat, ca și altora, cursul vieții, a oferit 40 de porții de mâncare membrilor A.M.V.V.D, unii fiind militari veterani ai teatrelor de operații, aflați în carantină, ca urmare a executării misiunilor mai sus menționate.

    La arme, camarazi, în viață, frați. Așa am reușit să extindem și să consolidăm familia Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ” Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”,  demonstrând că ne pasă de fiecare.

   Chiar dacă perioada critică creată de acest virus nu a trecut, credem cu tărie că: Împreună vom reuși!

Grijă pentru voluntari

     Din momentul instituirii stării de urgență, pentru prevenirea răspândirii virusului, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” a demarat nenumărate acțiuni de sprijin pentru oamenii care au fost cei mai afectați de acest virus periculos.
  
     Voluntarii au fost dedicați trup și suflet acțiunilor lor. Au oferit din puținul lor și celor care aveau mare nevoie  de ajutor. Fără a măsura prea mult riscul, cu doar o perche de mănuși și o mască, fiecare a mers să ducă bucurie și speranță oamenilor.
   
      Există și „eroi” pentru „eroi”. Astfel că, SC INVINCTUS FORCE&SAFE SRL cu sediul în Galați, Comuna Vînători, DN 26, Km 6, str. Foltarul, nr. 1E, Biroul 1 nu i-a mai lăsat să meargă în confruntarea cu virusul expusi pericolului, oferind  o sponsorizare generoasă, care constă în 500 de măști de unică folosință și 50 de combinezoane izolante de unică folosință, în valoare de 5900 de lei.

     Nu degeaba se spune că „unde-s mulți puterea crește”. Acest gest a demonstrat că munca în folosul oamenilor nu este în zadar și merită să o continuăm, să ne afirmăm iubirea de semeni prin acțiunile noastre.

    Pentru că aveți încredere în noi, vă mulțumim! Nu uitați să vă păziți sănătatea și  să #STAȚI_ÎN_CASĂ.

    Împreună vom reuși!

Compasiunea familiei A.M.V.V.D în atenția M.Ap.N

      După 7 săptămâni  în care pandemia noului coronavirus ne-a modificat cu totul direcția și modul în care viața își vede cursul, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ”Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” s-a-ngrijit și de asigurarea bunăstării celor neputincioși. Unii lipsiți de resurse financiare, alții lipsiți de putere. Unii tineri, alții bătrâni. Indiferent de categoria în care se aflau, ne-am dorit să le asigurăm alimentele necesare, produsele de igienă, dezinfenctanți, echipamente de protecție, fiecăruia, după nevoi. N-am lăsat pe nimeni fără speranța binelui.

     Deși ne primisem mulțumirile din zâmbetele și sufletele deschise ale celor care au primit alinare și nădejde că nu sunt singuri în lupta cu nevăzutul și nemilosul virus, astăzi, o delegație a Ministerului Apărării Naționale a dorit să afle chiar de la noi, de câtă ambiție și determinare este nevoie să trasăm drumul binelui în viețile celor năpăstuiți de soartă.  Această delegație urmează să aducă în atenția tuturor implicarea asociației, prin propriile resurse, în depășirea și implicarea activă în problemele create de această pandemie.

    Noi considerăm că voluntari ai celor 27 de sucursale ale A.M.V.V.D. , prin cele peste 50 de acțiuni umanitare, în care au primit sprijin mai bine de 600 de persoane, dintre care 180 de veterani de război, 14 militari răniți în teatrele de operații, 97 de văduve de război, 13 văduve ale militarilor căzuți în teatrele de operații, 20 de elevi ai școlilor militare, au demonstrat o înaltă virtute, compasiunea.

     Suntem mulțumiți că noi am devenit exemplul de urmat. Ne bucurăm că am reușit să fim noi sprijinul lor și să demonstrăm că împreună putem reuși.