Articole

584 posts

Mulțumim pentru că ați reușit să ne convingeți să fim mai buni și mai dornici de „luptă”

Cu puține zile înaintea marelui eveniment, Ziua Veteranilor TO, a avut loc o nouă sedință a Consiliului Director pentru a finaliza ultimele detalii în privința activității și a discuta alte probleme organizatorice ale Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”.

În această seară am avut alături de noi oameni care cred și-și doresc ca AMVVD să se dezvolte, să se implice și să respecte statutul, să pună încă o piatră de temelie în ceea ce privește omagierea eroilor teatrelor de operații și recunoașterea meritelor militarului român. Așa cum v-am obișnuit suntem deschiși și transparenți, suntem (conform statutului) militari și civili, membrii din aproape toate profesiile. Avem în asociație și oameni simpli, și oameni de rang înalt care stăm la aceeași masă și avem același scopuri: realizarea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani, omagierea Eroilor ce s-au jetfit sub Drapelul tării în teatrele de operații și pe pământ românesc, promovarea Armatei Române etc.

Timp de câteva ore s-au discutat și s-au votat următoarele:

  • domnul Aurel PANĂ s-a alăturat echipei pe funcția de vicepreședinte coordonator interimar
  • domnul Mihail Sorin VARTOLOMEI a fost propus și votat în funcția de Director Relații Publice și I.T – interimar, Adrian Cosmin VASILE ocupând acum funcția de Șef Departament Evenimente
  • domnul Vasile Marcel IFTIMIE propus și ales în funcția de Președinte interimar al sucursalei AMVVD Constanța
  • confirmarea domnului Ionel Voineagu ales de sucursală în funcția de Președinte interimar al AMVVD Botoșani

Pentru că, realizările AMVVD, la nivel național, au fost de bun augur, propunerea din partea oficialilor din Mehedinți de a organiza ediția a III-a a evenimentului „Young Veterans Fest” a fost votată în unanimitate. Pentru desfășurarea festivalului ”Young Veterans Fest” 2023 – ediția a-III-a s-a ales perioada 26 – 28.05.2023. Evenimentul va avea loc în Parcul Central din localitatea Drobeta – Turnu Severin, în parteneriat cu Consiliul Județean Mehedinți și Primăria Drobeta – Turnu Severin.

Astfel, spunem clar: Onoarea și respectul nu se impun prin vorbe-n vânt, ci se câștigă prin muncă, fapte și atitudine.

Mulțumim, și pe această cale, membrilor, susținătorilor și tuturor celor care ni se alătură și s-au alăturat familiei AMVVD.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Pe 11 noiembrie, VĂ INVITĂM, alături de AMVVD, în curtea CRRV, începând cu orele 14.00, pentru a omagia și sărbători ZIUA VETERANILOR T.O.

Asociaţia Militarilor Veterani Şi Veteranilor Cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul De Mir” (AMVVD) se pregătește a omagia și sărbători ZIUA VETERANILOR TO – 11 noiembrie, la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV) , de lângă Mănăstirea Dealu.

Astfel, prin evenimentul propus INVITĂ COMUNITATEA, care conştientizează necesitatea unei cunoaşteri autentice a lumii şi a sinelui să se prindă în acest miraj al perceperii lumii și a perceperii valorilor, să ne fie alături, în curtea CRRV, și împreună să putem sărbători ZIUA VETERANILOR T.O., începând cu orele 14.00.

Activitatea vizează cunoașterea unei părți a ARMATEI ROMÂNE, respectul de neam, respectul față de eroii care au plătit tributul suprem -viața- , respectul față de militarii veterani ai teatrelor de operații, cultul pentru veteranii din TO.

Pentru că suntem datori față de camarazii noștri care și-au pierdut viața sub drapelul României, departe de țară, de familie, ne vom omagia eroii printr-un ceremonial militar și religios, de sfințire a TROIȚEI DEDICATĂ VETERANILOR T.O, dar nu ne vom opri aici și vă vom oferi și o paradă a plutonului de defilare AMVVD și a motocicliștilor veterani ce ne-au fost aproape și la alte activități, un survol de elicopter și alte activități ce vor pune în valoare viața, sacrificiul și mândria de a fi militar.

O altă surpriză atât pentru militari, cât și pentru civili, în parteneriat cu Primăria Aninoasa vom avea din nou un concurs de airsoft, în scop educativ-recreativ.

În desfăşurarea acestui eveniment, ce se vor implica Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD și Primăria Aninoasa, vom avea alături veterani cu experiență în Teatrele de Operații din rândul militarilor activi, în rezervă și în retragere din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, biserica, precum și de reprezentanți ai MAI și ai societății civile.

Vă așteptăm alături de noi, cu mic cu mare, de la militar la civil, de la adult la copil pentru a ne cinsti așa cum se cuvine EROII NEAMULUI ROMÂNESC și DATINA STRĂBUNĂ, memoria militarilor români ai teatrelor de operații care s-au jertfit sub drapelul României prin sfințirea TROIȚEI EROILOR TO din curtea CRRV- AMVVD, respectul de neam și cultură. 

Amintim că, semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan, care a fost împuşcat, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla. A fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militara” în grad de Cavaler, cu însemn de război. În perioada 1996-2019, România a pierdut 30 de militari în misiunile executate în teatrele de operaţii, iar alţi peste 200 au fost răniţi.

Ziua Veteranilor teatrelor de operații a fost sărbătorită pentru prima dată în ţara noastră în anul 2014. 11 noiembrie – Ziua Veteranilor T.O. a fost instituită prin Legea nr.150 din 22.10.2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat. România s-a alăturat, astfel, Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, precum şi altor state din Europa care, la 11 noiembrie, îşi arată recunoştinţa pentru militarii întorşi din misiuni şi îşi comemorează eroii.

ÎMPREUNĂ NE CINSTIM DATINA STRĂBUNĂ și EROII NEAMULUI ROMÂNESC!

AMVVD prezentă la jurământul de credință față de țară de la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” din Mangalia

Ieri, 28 octombrie 2022, un alt tânăr AMVVD-ist a depus jurământul de credință față de țară, la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” din Mangalia.

Dorindu-și de mic o carieră militară, de mai bine de un an de zile, Damy (n.n. – cum îi spunem noi) a ales să facă parte din două asociații care să-l ajute să-și îndeplinească visul. Astfel, la Asociația „Spirit Tânăr” condusă de veteranul Cătălin Pârvu a ales să se pregătească gratuit pentru condițiile de concurs la probele sportive și alături de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie -Izvorâtorul de Mir” în departamentul IT &Relații Publice/Comunicare.

Vineri, plin de emoție, la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” din Mangalia, unde i-au fost alături oameni apropiați sufletului lui – familie, iubită și reprezentați din AMVVD și prieteni- , dar și în prezența contraamiralului de flotilă Valentin Iacoblev, comandantul Comandamentului Componentei Navale, , comandanți de mari unități a rostit jurământul de credință față de țară: „Jur credință patriei mele, România. Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții. Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Pentru acțiunea unică în viata lui, nu stim cine a avut emoții mai mari sau cine a lăsat loc mândiei să se se instaleze în suflet… el, familia, iubita sau cei care l-au sprijinit și îndrumat…, dar știm că membrii AMVVD se mai pot mândri cu o altă reușită. Cu sute de activități care promovează Armata Română și dorința de a deveni militar (ex: tabăra de vară „Tinerii Veterani”, evenimentul Young Veterans etc) AMVVD reușește să aducă noi militari în Structura sistemului naţional de apărare. Mulți dintre noi știm că, depunerea Jurământului Militar este un moment unic, cu mare încărcătură emoţională Sentimentele de mândrie, dar şi de asumare a unei mari responsabilităţi trăite în acele momente călăuzesc paşii în cariera fiecărui militar şi îi revin în memorie atunci îi este cel mai greu.

Astfel, îi dorim proaspătului militar ce a depus jurământul, Liche-Popa Damian, o carieră pline de reușite și cât mai sus în Structura sistemului naţional de apărare. Capul sus! Viata ți-a deschis o portițăiar când îți este mai greu, fără revelioane, sărbători, prieteni, iubită și viata de civil, tu vei servi cu onoare ȚARA! Baftă, copil ambițios, fie ca ținta propusă să ți se îndeplinească!

Dar să nu uităm că am avut parte și de un alt moment la fel de emoționant când un tânăr militar a ales ca imediat după jurământul depus față de țară să formuleze și o cerere. Da, o cerere în căsătorie! A ales ziua de 28 octombrie 2022 să-i marcheze toată viața, cariera profesională și traiul de zi cu zi într-o formă de familist.

Amintim că, vineri, 28 octombrie 2022, la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” din Mangalia, noii soldați au jurat credință patriei în cadrul unei festivități organizate. Militarii vor parcurge, în perioada 24 octombrie – 25 noiembrie, cel de-al doilea modul de pregătire, care constă într-un stagiu de instruire pe diverse specialități și domenii.

„Toate formele de pregătire care se desfășoară la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale au ca scop final generarea de militari competenți, compatibili din toate punctele de vedere cu omologii țărilor Alianței Nord-Atlantice, capabili să asigure, potrivit funcțiilor pentru care se pregătesc, managementul îndeplinirii misiunilor specifice pe teritoriul național sau în cadrul structurilor multinaționale, în teatrele de operații, precum și punerea în practică a procedurilor, standardelor și tehnicilor de instruire și evaluare ale Armatei României, ale Alianței Nord-Atlantice și ale Uniunii Europene.”, stă scris pe pagina de socializare a Forțelor Navale.

După desfășurarea pregătirii specifice la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu”, soldații profesioniști vor fi repartizați la unitățile Forțelor Navale pentru care vor opta.

Felicitări şi mult succes în carieră, tuturor militarilor care au făcut acest legământ sacru faţă de ţară, depunerea Jurământului Militar!

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Noi hotărâri în ședința Consiliului Director a AMVVD

Astăzi, 26 octombrie 2022, a avut loc ședința Consiliului Director al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) în care s-au stabilit următoarele:

  • detaliile organizatorice privind activitățile ce se vor desfășura în data de 11.11.2022, cu ocazia Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații și a sfințirii troiței ridicate la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani de lângă Mănăstirea Dealu, comuna Aninoasa, județul Dâmbovița în memoria camarazilor căzuți în Teatrele de Operații.
  • repartizarea următoarelor materiale achiziționate: laptop – sucursalele Arad, Hunedoara, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sighișoara, Turda și București; multifuncționale Color laser – sucursalele Botoșani, Curtea de Argeș, București, Oradea, Vaslui; aparate de fotografiat – sucursalele Arad, Buzău, Târgoviște.
  • înființarea unei societății comerciale cu răspundere limitată, urmând să aibă calitatea de asociat unic Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” (AMVVD)
  • inventarierea anuală a bunurilor materiale aflate în evidența asociației. Comisia va fi condusă de George Niță în calitate de președinte
  • nevalidarea Procesului Verbal al AMVVD Constanța cu privire la alegerea președintelui și a Consiliului de Conducere al sucursalei din data de 24.09.2022 conform prevederilor art. 23 lit. m) și art. 23, alin. (2) lit. m) din Statutul asociației 2020/2022
  • suspendarea domnului Cristian CRĂCIUN din funcția de președinte a sucursalei A.M.V.V.D. Constanța, conform prevederilor art. 19, lit. e) și art. 19, lit. g) din Statutul asociației 2020/2022 și preluarea atribuțiilor de către prim-vicepreședintele AMVVD Robert Jugănaru până la numirea unui președinte interimar.
  • aprobarea de noi cereri de adeziune pentru persoanele care au solicitat să ni se alăture și să facă parte din marea familie AMVVD.

După ore bune de dezbateri și hotărâri, în încheierea ședintei Consiliului Director.

ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII!

Ziua Armatei României este marcată, anual, la data de 25 octombrie cu ceremoniale militare și religioase, în toate garnizoanele din țară / foto + video

A devenit tradiţie ca fiecare armată să îşi aibă o sărbătoare a sa. Fiecare zi a unei armate reprezintă un moment important, impregnat de simbolismul şi semnificaţiile proprii doar acestei instituţii, cu rol important între structurile de fundamentale, de bază, ale statului modern. Prin urmare, 25 octombrie – Ziua Armatei Românieieste una dintre cele mai importante sărbători naţionale, în care poporul român îşi omagiază armata, faptele ei de arme din trecutul mai depărtat şi mai apropiat, pe toţi cei care astăzi, în haină militară, sunt permanent la datorie. Ea se înscrie astfel, alături de alte sărbători cu specific militar în categoria acelor momente aniversare la care participă, sub diverse forme, nu doar cei îmbrăcaţi în uniformă militară, ci toate segmentele societăţii civile.

Cu gândul la misiunile prezente şi la cele viitoare, militarii armatei române aflaţi la datorie sub faldurile drapelului tricolor, acasă sau în locuri îndepărtate, cum ar fi teatrul de acţiuni militare din teatrele de operații, folosesc răgazul acestei zile de sărbătoare pentru a evoca, plini de emoţie, faptele de arme ale înaintaşilor.

Ziua Armatei României, 25 octombrie, este sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români și în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezentanțe permanente.

București

La Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I – ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane de flori, ceremonie de schimbare a gărzii și survol al unor aeronave ale Forțelor Aeriene Române.

La Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”) – ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori.

Amntim că, la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” este expoziția temporară „Drumul către Încoronarea din anul 1922”, care marchează Centenarul acestui eveniment, ce a încheiat simbolic procesul de întregire a statului român după sfârșitul Primului Război Mondial și, prin care, suveranii Românei deveneau Regele și Regina tuturor românilor.
Invităm cetățenii la ora 19.00, să vadă retragere cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional, Calea Victoriei, B-dul Regina Elisabeta, B-dul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, B-dul Eroilor Sanitari, Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, Şoseaua Cotroceni, B-dul Iuliu Maniu, B-dul General Paul Teodorescu, B-dul Timișoara, sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”

Alba

AMVVD Alba a participat astăzi alăuri de reprezentanții autorităților publice locale și județene,militari activi, în rezervă și retragere,reprezentanți ai structurilor asociative ,cetățeni ai municipiului la activitățile desfășurate cu ocazia zilei de 25 Octombrie-Ziua Armatei României.În semn de cinstire și înaltă prețuire militarii veterani ai T.Odin cadrul sucursalei au depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor aflat în incinta cimitirului.Glorie și Onoare Armatei României!!!

Arad

Ziua Armatei Românieieste una dintre cele mai importante sărbători naţionale, în care poporul român îşi omagiază armata, faptele ei de arme din trecutul mai depărtat şi mai apropiat, pe toţi cei care astăzi, în haină militară, sunt permanent la datorie. Sucursala AMVVD Arad a participat la Ceremonialul militar și religios cu depuneri de coroane în Piața Avram Iancu , la Monumentul Eroilor.

Argeș

e 25 octombrie, militarii români din ţară, dar şi de pe fronturile din lumea întreagă, sărbătoresc Ziua Armatei. Ziua Armatei Române este ziua când în România se sărbătorește Armata Română, care la data de 25 octombrie 1944 a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959. Întreaga activitate s-a desfășurat la Cimitirul Eroilor, acolo unde programul a debutat la ora 10.00 cu prezentarea onorului, trecerea în revistă a detașamentului și intonarea Imnului Național. De asemenea, după oficierea serviciului religios au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor din partea administratiei publice dar și din partea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități prin presedintele AMVVD Arges Dan Arsenescu, vicepreședintii Rădulescu Fredi și Cîlțea Marian și d-na Liliana Toma membra AMVVD ( soția militarului veteran in T.O. Mihai Toma ) împreună cu reprezentanti ai altor asociatii.O scurtă ceremonie religioasă a fost oficiată urmată de depunerea unei coroane de flori și la Crucea Comemorativă ridicată de cele trei asociatii militare reprezentative ale judetului Arges, Asociatia Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Arges, Asociația Națională a Veteranilor de Război “Basarab I” Pitesti si Asociatia Nationala a Veteranilor de Razboi Arges, în memoria veteranilor de război, veteranilor de militari din Teatrele de Operații, cadrelor militare în rezervă și retragere din județul Argeș.

„La mulți ani, tuturor celor care fac parte din Armata României!Gândurile noastre de prețuire și recunoștință se îndreaptă spre toți cei care, zi de zi, ceas de ceas, își fac datoria față de țară, cu onoare și demnitate!” – Presedintele AMVVD Arges Dan Arsenescu

Bacău

Ziua Armatei României e o zi de cinstire a eroismului si jertfelor prin care, de-a lungul vremii, oştirea şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-și misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român.

La invitația Fundației „General Grigore Baștan”, astăzi, 25 Octombrie 2022, la ceas aniversar AMVVD Bacău a fost prezentă și la activitatea de plantare a puieților de stejari la Ghimpati-Răcari în Pădurea parașutiștilor.

La mulți ani, tuturor celor care au făcut sau fac parte din Armata României!

Bistrița

Asociatia Militarilor Veterani si a Veteranilor cu Dizabilități- Sucursala Bistrița a participat astăzi alături de reprezentanții autorităților publice locale și județene, reprezentanti ai instituțiilor de ordine publica si siguranta natională, militari ai Brigăzii 81 Mecanizată , militari în rezervă și retragere, reprezentanți ai structurilor asociative , cetățeni ai municipiului Bistrița la activitățile desfășurate cu ocazia zilei de 25 Octombrie-Ziua Armatei României. Glorie Armatei României!!!

Botoșani

La Botoșani, la fel ca în toate localitățile din România, a fost sărbătorită astăzi Ziua Armatei României. Militarii români din teatrele de operaţii, membrii AMVVD Botoșani au fost invitaţi să participe la Ceremonialele militare și religioase de la ora 09.30, la Bustul general Gheorghe Avramescu, din Piața G-ral Gheorghe Avramescu – Biblioteca județeană – cu depuneri de coroane de flori, același lucru fiind făcut și de la ora 09.45, la Bustul colonel Victor Tomoroveanu, din strada Ștefan Luchian, nr. 23.

Momentul culminant al manifestării s-a consumat de la  ora 10.00, la Monumentul Eroilor Botoșăneni din cel de-al Doilea Război Mondial – din strada Cuza Vodă, unde a avut loc o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane și jerbe de flori.

Câmpulung Muscel

Mausoleul de la Mateiaș – ZIUA ARMATEI. „Ostașii noștri, eroii noștri”
Ca un semn de recunoștință pentru toți ostașii români, cu ocazia celebrării Zilei Armatei, Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” în colaborare cu Muzeul Municipal Câmpulung, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Câmpulung, au organizat, începând cu ora 11.30, la Ansamblul Monumental Mateiaș, evenimentul „Ostașii noștri, eroii noștri” la care a participat și sucursala AMVVD Câmpulung.

Cluj

Membrii din conducerea sucursalei AMVVD Cluj-Napoca au participat la ceremonia dedicata Zilei Armatei României!
La multi ani veteranilor si militarilor activi!

IAȘI

Militarii Brigăzii 15 Mecanizată ,,Podu Înalt” au sărbătorit Ziua Armatei României printr-o ceremonie militară și religioasă, desfășurată la Monumentul Închinat Eroilor Regimentului 15 Infanterie ,,Războieni” din dealul Copoului. Garda de onoare a fost constituită din militari ai Batalionului 151 Infanterie ,,Războieni”.
La ceremonie au mai participat personalități apropiate instituției militare, comandanți ai unităților militare şi structurilor Ministerului Afacerilor Interne din garnizoană, reprezentanți ai asociațiilor veteranilor de război și cadrelor militare în rezervă și în retragere, cadre militare active, copii, precum și un numeros public ieșean.La sfârșitul activității, muzica militară a garnizoanei a suținut un scurt concert de marșuri patriotice și muzică de promenadă, ce a putut fi admirat de toți participanții.Ceremonia s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare.

AMVVD IAȘI urează,și pe această cale, La Mulți Ani, militari ai garnizoanei Iași! La Mulți Ani, Armatei României!

Mehedinți

Începând cu ora 10.15, 80 de jandarmi mehedinţeni participă alături de celelalte structuri din Garnizoana Drobeta Turnu Severin la ceremonialul militar organizat la Monumentul Eroilor din Drobeta Turnu Severin cu ocazia Zilei Armatei Române. Ziua de 25 octombrie reprezintă un moment cu valoare de referinţă, atât pentru cei care poartă cu onoare şi mândrie uniforma militară, cât şi pentru întregul nostru popor.   Prin semnificaţia sa, această zi readuce în memoria noastră, a tuturor, faptele de arme ale ostaşilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea gliei strămoşeşti, pentru libertate. La toate aceste realizări deosebite şi-au adus contribuţia şi militarii jandarmi care au luptat alături de celelalte structuri militare pentru ca limba şi tradiţiile poporului român să dăinuie în timp. 

Neamț

25 octombrie, Ziua Armatei României, a fost marcată în Piatra-Neamţ de un ceremonial militar ce a avut loc în Piaţa Libertăţii, pe platoul centrului istoric de lângă Turnul lui Ştefan cel Mare.

Partea cea mai spectaculoasă a ceremonialului a constituit-o momentul în care aeronave ale Forţelor Aeriene Române au survolat oraşul Piatra-Neamţ.

Locotenent – Colonel Ovidiu Pădurariu, comandantul Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Jozef Pilsudski” din Piatra-Neamț a acordat diplome de merit unor militari pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiunilor de serviciu.

Activitatea s-a încheiat cu un program artistic oferit de formaţia corală a  Centrului pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare, formată din membrii Ansamblului folcloric Nemţişorul şi Floare de colţ.

Oradea

Ziua Armatei României printr-o ceremonie militară și religioasă cu depunere de coroane. De la sucursala AMVVD Oradea au participat: Burdas Bratosin, Visoiu Iuliu, Popovici Ovidiu, Romocea Mircea și Băliban Tică.

Prahova

AMVVD Prahova invitați de către Asociația Veteranilor de Război (ANVR), ca împreună, să participe la Ceremonialul militar și religios organizat la nivelul Municipiului Ploiești, dedicat sărbătoririi Zilei Armatei României – 25 octombrie 2022.

Timișoara

Parcul Central din Timișoara a îmbrăcat straie de sărbătoare pentru Ziua Armatei. AMVVD Timișoara alături de reprezentanții autorităților publice locale și județene, reprezentanti ai instituțiilor de ordine publică și siguranță națională la ceremonia dedicată zilei de 25 octombrie.

Vaslui

25 Octombrie, zi de mare sărbătoare națională. Este Ziua Armatei României!Astăzi, conducerea A.M.V.V.D Vaslui, domnul maior Rusu Daniel și domnul maior Țocu Ștefan, a avut onoarea de a depune o coroană de flori în memoria eroilor neamului românesc. La mulți ani tuturor cadrelor militare! La mulți ani Armatei Române!

Vâlcea

Pe 25 octombrie este rememorat și omagiat curajul soldaților români, dar și eforturile și sacrificiile înaintașilor care s-au străduit să recucerească teritoriile românești. Într-adevăr, sărbatorim azi ziua Armatei României, o entitate care cuprinde nu doar noțiunea de instituție sau militarii de toate categoriile, ci însăși marea familie a unei nații, care a luptat pentru independență și neatârnare. Astăzi, membri ai AMVVD Vâlcea au participat la ceremonia organizată la cimitirul eroilor, iar atmosfera de pios omagiu adus eroilor neamului s-a putut încărca cu emoția și empatia unei familii ce își dorește să respire simțământul național. La mulți ani Armatei României, la mulți ani marii familii a neamului românesc!

Vrancea

În Garnizoana Focșani, la Mausoleul Eroilor din Primul Război Mondial, s-a desfășurat o ceremonie miliară și religioasă ce a constat în oficierea serviciului religios, alocuţiunile comandantului garnizoanei Focşani şi ale reprezentanţilor administraţiei locale, depunerea de coroane şi jerbe de flori în memoria eroilor Armatei României și defilarea gărzii de onoare.La activitate au participat reprezentanți ai administrației publice locale, cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război şi familiile acestora, militarii răniţi în teatrele de operaţii, elevi ai instituţiilor de învăţământ precum și militari aparținând structurilor Armatei SUA dislocate în garnizoana Focșani.

La mulți ani, tuturor celor care au făcut sau fac parte din Armata României!

ONOARE ȘI RESPECT!

25 octombriei – ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI

Ziua Armatei României, 25 octombrie, va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români și în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezentanțe permanente.

Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959. Patriotismul oştirii române a fost probat în seara zilei de 23 august 1944, când la radio a fost transmisă Proclamaţia Regelui Mihai prin care se spunea: „Vom trece hotarele impuse prin Dictatul de la Viena pentru eliberarea pămîntului scump al Transilvaniei de Nord de sub ocupaţia străină“Astfel că pe 25 octombrie 1944 luptele au fost încununate de succes, atunci când inamicul a fost împins peste frontierele naţionale. Preţul plătit de Armata Română în intervalul 23 august 1944 – 25 octombrie 1944 a însemnat 58.330 de soldaţi ucişi, răniţi sau prizonieri.

Programul principalelor activități este următorul:

          În Bucureşti:

 – Ora 10.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I – ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane de flori, ceremonie de schimbare a gărzii și survol al unor aeronave ale Forțelor Aeriene Române.

–  Ora 12.00, la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”) – ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori.

–  Ora 13.00, la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” va fi vernisată expoziția temporară „Drumul către Încoronarea din anul 1922”, care marchează Centenarul acestui eveniment, ce a încheiat simbolic procesul de întregire a statului român după sfârșitul Primului Război Mondial și, prin care, suveranii Românei deveneau Regele și Regina tuturor românilor.

–  Ora 19.00, retragere cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional, Calea Victoriei, B-dul Regina Elisabeta, B-dul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei,B-dul Eroilor Sanitari, Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, Şoseaua Cotroceni, B-dul Iuliu Maniu, B-dul General Paul Teodorescu, B-dul Timișoara, sediul  Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

          În țară:

– Ora 10.00, Satu Mare, și 12.30, Păuliș, la Monumente ale Ostașului Român vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane și jerbe de flori.

– Ora 14.00, Carei, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român” va avea loc o ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori. Voluntarii Invictus, alergători și cicliști, militari și civili, care au parcurs aproximativ 3800 de kilometri în cadrul Ștafetei Veteranilor, pe trei trasee, vor prezenta onorul, în mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România.

Ceremonii similare vor avea loc în principalele garnizoane din țară, la Monumentele eroilor, precum și la cimitire și la monumente ale ostașilor români din Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Federația Rusă, Polonia, Republica Moldova și Ungaria. (sursa programului MApN)

Ștafeta Veteranilor din traseul albastru a plecat spre Oradea, duminică 23 octombrie 2022, din Cetatea Aradului

Cu doar două zile înainte de a ajunge la Carei, sportivii celei de-a IX-a Ediții a Ștafetei Veteranilor INVICTUS, care au ajuns în Garnizoana Arad, la Cetatea Aradului, chiar în fața troiței Eroilor, au plecat spre Oradea.

Alături de sportivi Invictus, militari ai Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”, sucursala AMVVD ARAD reprezentată atât Haneș Cosmin – președinte, Popov Ciprian -vicepreședinte, cât și de alți membrii AMVVD Arad , dar și civili au ținut vie tradiția „ștafetei albastre” ce a plecat din Garnizoana Arad pentru a comemora eliberarea ultimului petic de pământ românesc, la Carei.

Purtarea ștafetei până în punctul final, Carei, reprezintă o misiune de cultivare și promovare a curajului, patriotismului și respectului față de eroii neamului.

Amintim că, 850 de sportivi au pornit, pe 5 octombrie, din București, în alergare sau pe biciclete, pe trei trasee distincte, fiecare reprezentând o culoare a tricolorului. Unii și-au ales o destinație anume și au predat ștafeta altor voluntari, iar alți sportivi parcurg traseul complet, care pe 25 octombrie se va încheia, pentru toți, la Carei.

Ștafeta Veteranilor este un eveniment organizat de voluntari cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, care și-au propus să promoveze memoria eroilor români prin intermediul sportului.

ONOARE ȘI RESPECT!