Articole

598 posts

AMVVD – micii cercetași în vizită la „Clubul Veteranilor”

Astăzi, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) a primit o vizită neașteptată. Astfel, „Clubul Veteranilor” din vecinătatea Centrului de Reabilitare și Refacere a Veteranilor”-Târgoviște a fost animat de energia și curiozitatea copiilor din Moara Vlăsiei, mici cercetași veniți să descopere tainele supraviețuirii în condiții de izolare. Însoțiți de domnul Ștefan Bogdan, aceștia au avut ocazia să învețe noțiuni esențiale care le pot fi de folos în activitățile lor de explorare.
O contribuție valoroasă la această experiență educativă a avut-o colegul nostru, veteranul TO plt.adj. Valentin Dragomir, care le-a prezentat copiilor conținutul, utilizarea unei truse de supraviețuire precum și tehnicile de procurare, conservare și preparare a hranei și apei. Astfel, cu răbdare și profesionalism, le-a explicat importanța fiecărui element din echipament și modul în care poate fi folosit în diverse situații din teren.

Această vizită a fost un prilej excelent de învățare pentru micii cercetași, consolidându-le cunoștințele și pasiunea pentru natură, aventură, dar și respectul pentru regulile de siguranță. Ne bucurăm că am avut ocazia să fim gazde pentru acești tineri entuziaști și așteptăm cu nerăbdare noi întâlniri educative de acest fel!
„Este esențial să le oferim tinerilor ocazia de a învăța principii de bază despre supraviețuire și siguranță. Astfel de activități contribuie la formarea unor tineri responsabili și pregătiți pentru orice situație. Felicit organizatorii și participanții pentru această experiență valoroasă!” – Marius Apostol, președintele AMVVD, veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiuni.

AMVVD: Împreună Susținem Veteranii!

Respect Pentru Veterani

Onoare și Respect

AMVVD – participăm la competiția „CUPA EROILOR”, R. Moldova

În data de 22 februarie 2025, în localitatea Bălți, Republica Moldova, a început ediția a XVII-a a prestigiosului concurs „CUPA EROILOR”, o demonstrație de excelență și camaraderie militară, organizat de Uniunea Națională a Veteranilor Războiului pentru Independență (UNVRI), dedicat memoriei Eroilor Neamului căzuți pentru Independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova.
Evenimentul reunește veterani și rezerviști militari din diferite regiuni, oferind o platformă de manifestare a spiritului de echipă, disciplinei și aptitudinilor specifice domeniului militar.
Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) va fi reprezentată de echipe din mai multe județe ale României, demonstrând angajamentul continuu față de valorile militare și fraternitatea dintre veteranii din România și Republica Moldova.
Reprezentanții AMVVD la concurs:
București: Nelu Maican
Bacău: Simion Raul și Bejan Gabriel
Iași: Dobrea Cătălin și Seghedin Laurențiu
Concursul „CUPA EROILOR” este un prilej de reafirmare a devotamentului veteranilor față de tradițiile militare și de consolidare a relațiilor dintre structurile de rezerviști și veterani din diferite state.

AMVVD – ședința Consiliului Director, 12.02.2025

În data de 12.02.2025, la sediul AMVVD din București, s-a desfășurat ședința Consiliului Director al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” (AMVVD). Întâlnirea a reunit prim-vicepreședintele, vicepreședinții coordonatori, directorii de departamente, iar în partea a doua prin teleconferință și președinții sucursalelor din teritoriu, având ca obiectiv principal discutarea aspectelor din activitatea sucursalelor, evaluarea situației financiare și administrative pentru anul 2024.
Aspecte analizate în cadrul ședinței

  1. Situația financiar-contabilă a sucursalelor:
    Prim-vicepreședintele și vicepreședinții coordonatori au prezentat situația financiară a fiecărei sucursale, analizând execuția bugetară, veniturile și cheltuielile din 2024. Discuțiile au vizat identificarea unor soluții pentru optimizarea resurselor și asigurarea sustenabilității financiare a activităților AMVVD la nivel local.
  2. Procesul-verbal al sucursalelor AMVVD:
    S-a discutat despre situația proceselor-verbale întocmite de sucursale, evidențiindu-se necesitatea respectării termenelor și standardizarea documentării activităților pentru o mai bună transparență și eficiență.
  3. Situația dosarelor în instanță:
    Un punct important pe ordinea de zi l-a constituit analiza dosarelor aflate pe rol în instanță. S-a făcut un bilanț al proceselor aflate în derulare și s-au discutat strategii pentru susținerea intereselor membrilor AMVVD.
  4. Sprijinul lunar acordat sucursalelor:
    S-au analizat rapoartele privind sprijinul financiar acordat lunar sucursalelor AMVVD, punându-se accent pe modul în care aceste fonduri sunt utilizate pentru proiecte și activități în beneficiul veteranilor.
  5. Contracte de colaborare:
    În cadrul ședinței s-a discutat despre parteneriatele încheiate de AMVVD, printre care:
    . Încheierea unui potocol cu Asociația Veteranilor de Război, menit să consolideze sprijinul reciproc între organizațiile dedicate militarilor veterani de război și a veteranilor teatrelor de operații.
    . Contractele cu Rodady, având ca scop îmbunătățirea serviciilor oferite membrilor AMVVD.
  6. Formularul 230 – raportări din sucursale:
    Vicepreședinții și președinții de sucursale au prezentat raportările privind Formularul 230, document esențial pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către AMVVD. S-a accentuat importanța unei mobilizări mai eficiente pentru creșterea numărului de contribuabili care aleg să sprijine asociația.
  7. Diverse
    În această secțiune, membrii prezenți au ridicat aspecte suplimentare referitoare la activitatea AMVVD, propunând soluții pentru îmbunătățirea comunicării și eficientizarea activităților la nivel național. De asemenea a fost întărită nevoia de a manifesta o presiune activă și continuă asupra decidentului politic pentru a implementa măsurile necesare cu efect asupra asigurării unui trai decent militarilor activi, rezerviștilor și familiilor lor.
    „Ședința Consiliului Director a avut o ordine de zi amplă și s-a încheiat cu stabilirea unor măsuri concrete pentru îmbunătățirea activității sucursalelor, optimizarea proceselor administrative și consolidarea sprijinului acordat veteranilor. Ne-am reafirmat angajamentul de a acționa în interesul membrilor noștri și de a continua eforturile pentru recunoașterea și susținerea drepturilor acestora.” – Marius Apostol, președintele AMVVD, veteran grav rănit în teatrele de operații.

#NOI Împreună Susținem Veteranii!

#POLITICIENILOR, ÎmpreunăVăFacețiDeRâs!

#Respect Pentru Veterani

#Onoare Și Respect

Un an cu împliniri pentru Sucursala Suceava a Asociației Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD)

Din anul 2022, AMVVD – Sucursala Suceava, reprezentată de președintele sucursalei, domnul Florea Dumitru, a încheiat un protocol de colaborare cu Mănăstirea Sfânta Cruce din localitatea Brusturi, județul Neamț, reprezentată de către starețul acesteia, părintele Siluan Antoci.
Mănăstirea Sfânta Cruce mai este denumită și „Mănăstirea Eroilor”, deoarece este ridicată în memoria miilor de ostași căzuți în timpul bătăliilor purtate de armata română cu trupele germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe Valea Culeșa, Dealul Cărioarei și Borta Dracului.
În perioada 3 – 16 iunie 1944, aproximativ 10.000 de militari români din cadrul Corpului 7 de Armată au luptat cu vitejie împotriva a peste 30.000 de soldați ai armatei germane, în zona Subcarpaților Moldovei. Bătăliile purtate în aceste zile au dus la căderea a aproximativ 4.400 de militari români și peste 20.000 de germani. Pentru a păstra vie jertfa ostașilor, în curtea Mănăstirii Sfânta Cruce s-a construit un monument cu două tunuri amplasate de-o parte și de cealaltă.
În anul 2024, au fost comemorați 80 de ani de la luptele sângeroase care au avut loc în zona apropiată mănăstirii. Cu această ocazie, s-a elogiat memoria ostașilor români căzuți la datorie în acele zile.
AMVVD Suceava, prin stăruința domnului președinte Florea Dumitru, a vicepreședintelui Bordianu Cezar și a membrilor săi, a ridicat un catarg pe care a fost înălțat Drapelul Național al României, în semn de onoare și respect în memoria celor căzuți la datorie și a veteranilor din teatrele de operații dispăruți dintre noi. Începând cu 2022, în fiecare an se desfășoară festivități de comemorare de Ziua Eroilor, Ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ziua Militarilor Veterani din Teatrele de Operații, Ziua Drapelului și Ziua Națională a României, sub atenta grijă a părintelui Siluan Antochi. La aceste activități participă sute de persoane.
„Bunul Dumnezeu a rânduit, ca din anul 2015 sa fiu rânduit, stareț al „Mănăstirii Eroilor”, căzuți în anul 1944. Din acest an, ca obște a mănăstirii am considerat eroiii căzuți la datorie și veteranii care au fost păziți de Dumnezeu, cu viață indiferent unde și când au luptat.
„Familia” mănăstirii este formată din partea nevăzută, cea a eroilor și partea văzută cea a monahilor, veteranilor și a fiilor duhovnicești.
Veteranii din Suceava au conștientizat faptul că puteau să fie ei în locul celor căzuți la datorie, iar din acest motiv având onoare și respect vor ca în mănăstirea noastră să fie puse numele celor 31 de eroi din teatrele de operații. Suntem români și a fi uniți este cel mai frumos lucru prin care trebuie să rămânem nemuritori.
Numele a 735 de eroi au fost puse pe plăci comemorative în anul 2024, cu osteneala soborului mănăstirii noastre, pentru acest fapt ma bucur că lângă numele acestora vor fi alături și numele colegilor dumneavoastră care au luptat lângă voi.
Dumnezeu să binecuvinteze pe donatorii, ostenitorii și pe iubitorii de eroi!”
Arhimandrit Siluan Antoci
“Am pornit proiectul comemorativ prin arborarea Drapelului Național pe catarg și ne dorim să putem finaliza Monumentul Eroilor Militari Români căzuți la datorie în teatrele de operații. În decursul anului 2025, ne dorim să putem pune la loc de cinste și placa de marmură cu numele celor 31 de veterani ai Armatei Române căzuți la datorie pentru țară în teatrele de operații. Sperăm să putem strânge fondurile necesare pentru ca acest eveniment să se desfășoare în data de 29 mai, odată cu sărbătorirea Înălțării Domnului (Ziua Eroilor).
Placa comemorativă cu numele eroilor români este obiectivul cel mai important pe care dorim să-l realizăm în 2025 la nivelul Sucursalei AMVVD Suceava. Vă invităm să participați și să fiți alături de noi pentru a aduce un pios omagiu. Pe această cale, dorim să invităm și un reprezentant al Ministerului Apărării Naționale pentru a participa la comemorarea eroilor români.
Cu mila lui Dumnezeu și prin grija părintelui stareț, în fiecare zi, toți cei 31 de eroi ai neamului românesc sunt pomeniți în timpul slujbelor de la Mănăstirea Sfânta Cruce.” – președintele AMVVD Suceava – dl. Florea Dumitru.

Veteranii din Teatrele de Operații sărbătoresc Unirea Principatelor și Protestează Împotriva „Ordonanței Trenuleț”

București, 24 ianuarie 2025

Asociația Militarilor Veterani din Teatrele de Operații (AMVVD) a anunțat programul evenimentelor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, marcând dubla semnificație a zilei: celebrarea istorică și exprimarea nemulțumirilor față de „Ordonanța Trenuleț”.
Astfel, începând cu orele 12:45, veteranii din teatrele de operații se vor aduna la Monumentul Eroilor Căzuți în Teatrele de Operații (M.E.C.T.O.) din Parcul Tineretului din București. Aici, aceștia vor depune o coroană de flori în memoria camarazilor căzuți la datorie și vor celebra Unirea Principatelor prin participarea la tradiționala Horă a Unirii.
Acest moment solemn și patriotic va reuni veteranii din toate teatrele de operații, simbolizând unitatea și spiritul de camaraderie.
După ceremonia de la M.E.C.T.O., veteranii din întreaga țară se vor deplasa în Piața Victoriei, în fața Guvernului României. Aici aceștia se vor alătura mitingului organizat de Forumul Asociativ Militar și de mai multe sindicate. Scopul principal al acestui protest este exprimarea publică a opoziției față de „Ordonanța Trenuleț”, ale cărei prevederi sunt considerate de către militari și sindicaliști ca fiind dezavantajoase pentru drepturile și interesele lor.


Evenimentele organizate de AMVVD subliniază importanța Zilei Unirii Principatelor Române, dar și hotărârea veteranilor de a-și face auzite vocile în problemele care îi afectează direct.
Prin participarea la miting, aceștia doresc să atragă atenția asupra impactului negativ al „Ordonanței Trenuleț” și să solicite o reevaluare a acesteia.
Puncte cheie:
• Orele 12:45: Depunere de coroane de flori la M.E.C.T.O. (Parcul Tineretului) și Hora Unirii;
• Deplasarea ulterioară în Piața Victoriei pentru a se alătura mitingului împotriva „Ordonanței Trenuleț”, alături de Forumul Asociativ Militar și sindicate.

AMVVD – lupta nu s-a terminat în teatrele de operații, continuă și acasă, pt că veteranii sunt asupriți la Aninoasa, Dâmbovița.

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) anunță că lupta pentru respectarea drepturilor militarilor veterani TO continuă cu o serie de proteste organizate în semn de solidaritate și împotriva deciziilor abuzive ce vizează Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV) de la Mănăstirea Dealu, comuna Aninoasa, județul Dâmbovița.

Apel către toți veteranii TO, militari în rezervă și retragere și membrii susținători:

17 ianuarie, ora 12:00 – Protest în fața Guvernului României;

23 ianuarie, ora 12:00 – Protest amplu în fața Prefecturii Dâmbovița;

24 ianuarie, ora 13:00 – Protest în fața Guvernului împotriva ordonanței „trenuleț”.

Consiliul Director al AMVVD a decis în cadrul ședinței lunare, organizarea unui miting pe 23 ianuarie, ora 12:00, pentru a contesta decizia primarului comunei Aninoasa, Vlăduț Nicolae, care a impus o taxă aberantă asupra clădirii și terenului Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani.
Acest abuz, săvârșit de „zmeura de aur a politicii dâmbovițene,” primarul Vlăduț Nicolae, afectează în mod direct eforturile de recuperare și sprijin pentru militarii răniți și familiile acestora.
Veteranii din întreaga țară, inclusiv cei răniți grav în teatrele de operații, își vor uni forțele pentru a transmite un mesaj clar: STOP minciunilor! STOP bătăii de joc la adresa veteranilor, militarilor răniți, văduvelor și copiilor orfani!

Marius Apostol, președintele AMVVD și veteran grav rănit în teatrele de operații, a transmis următorul îndemn:
„Veterani, a sosit momentul să lăsăm telecomanda și să luptăm pentru drepturile câștigate cu prețul vieții. În memoria camarazilor noștri căzuți la datorie, avem datoria să ieșim la protest! România nu mai poate fi condusă prin abuz și nepăsare. Împreună vom lupta pentru demnitatea noastră și pentru respectul pe care îl merităm!
Cinste și Onoare memoriei celor care au plătit tribut de sânge pe altarul țării!”

AMVVD: Împreună Susținem Veteranii!

Autorități: ÎmpreunăVăFacețiDeRâs!

Respect Pentru Veterani

Onoare Și Respect

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) – Prima ședință a Consiliului Director în 2025

Miercuri, 8 ianuarie 2025, Consiliul Director al AMVVD s-a reunit pentru prima ședință din noul an, abordând subiecte de maximă importanță pentru consolidarea activităților organizației și sprijinirea membrilor săi.
Totodată, au fost discutate măsuri pentru susținerea inițiativelor sociale și pentru combaterea dificultăților întâmpinate.
Subiectele principale abordate:

  1. Organizarea de proteste împotriva Ordonanței trenuleț
    Membrii AMVVD au decis să participe activ la acțiunile de protest organizate, exprimându-și dezacordul față de efectele acestei ordonanțe asupra comunității veteranilor.
  2. Protest la Prefectura Dâmbovița
    Consiliul a propus desfășurarea unui miting de protest în data de 23 ianuarie 2025, în fața Prefecturii Dâmbovița, ca răspuns la deciziile primarului comunei Aninoasa, Vlăduț Nicolae, privind taxarea Centrului de Refacere și Recuperare al AMVVD.
  3. Acțiuni legale împotriva abuzurilor
    Președintele AMVVD a înaintat propunerea de inițiere a unei acțiuni în instanță împotriva măsurilor ilegale luate de primarul comunei Aninoasa, subliniind nevoia de a proteja interesele asociației și ale membrilor săi.
  4. Transparența documentelor contabile
    Toate sucursalele AMVVD vor pune la dispoziție documentele contabile necesare, ca parte a procesului de consolidare administrativă.
  5. Încheierea anului bugetar 2024
    Finalizarea situației contabile pentru anul trecut și pregătirea raportului financiar aferent au fost priorități, pentru a asigura continuitatea activităților din 2025.
    Pe lângă aceste măsuri, a fost discutat Planul de activitate pentru 2025, care cuprinde numeroase inițiative ale sucursalelor din întreaga țară.
    Președintele AMVVD a transmis un mesaj de unitate și colaborare:
    „Această ședință subliniază angajamentul AMVVD de a apăra drepturile veteranilor și de a contribui activ la bunăstarea comunității acestora.
    Totodată, asociația rămâne dedicată onorării memoriei eroilor națiunii și promovării valorilor de solidaritate și respect.”

Împreună suntem mai puternici!