În cursul zilei de vineri, 24 aprilie, chiar în Săptămâna Luminată, vicepreședintele sucursalei Iași a A.M.V.V.D, Iulian Scorțanu a dorit să le mulțumească în felul său colegilor, care au executat misiuni în vederea combaterii răspândirii coronavirusului, în cel mai afectat județ de acest nemilos virus, Suceava.
Ca buni creștini care am sărbătorit acum mai puțin de o săptămână Învierea Domnului, știm că „40” are o semnificaţie aparte în tradiţia religioasă creştină. Și ca un răspuns al unui creștin la pericolul la care au fost expuși semenii săi și a urmărilor care le-a modificat, ca și altora, cursul vieții, a oferit 40 de porții de mâncare membrilor A.M.V.V.D, unii fiind militari veterani ai teatrelor de operații, aflați în carantină, ca urmare a executării misiunilor mai sus menționate.
La arme, camarazi, în viață, frați. Așa am reușit să extindem și să consolidăm familia Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ” Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, demonstrând că ne pasă de fiecare.
Chiar dacă perioada critică creată de acest virus nu a trecut, credem cu tărie că: Împreună vom reuși!
Un gând despre “Ca frații”
I loved your article post.Thanks Again. Fantastic.