AMVVD

473 posts

De Paște, cu gândul la haina militară

Astăzi, în timp ce acasă se fac ultimele pregătiri de SFÂNTA SĂRBĂTOARE A PAȘTELUI și ÎNVIEREA DOMNULUI, domnul Țocu Ștefan, vicepreședintele Sucursalei A.M.V.V.D. Vaslui, a fost în vizită la familia lui Vlăduț și a lui Iulian din Oltenești, județul Vaslui.

După decesul tatălui lor, cei doi băieți, în clasa a 4-A și a 5-A, au devenit stâlpul familiei și ajutoare de nădejde pentru mama lor. Cei doi copii încearcă din răsputeri să răzbată în soarta crudă, fac tot posibilul să scape de sărăcie și se gândesc la viitor.

Discutând cu membrul AMVVD, amândoi au spus că doresc să îmbrace haina militară, să o facă mândra pe mama lor.

Au primit cu bucurie în suflet și cu zâmbetul pe buze darurile aduse și, la plecarea vicepreședintelui AMVVD Vaslui au fost tare încântați de promisiunea revederii.

Sucursala AMVVD Vaslui vă urează UN PAȘTE FERICIT!

A.M.V.V.D. vă urează UN PAȘTE FERICIT!

Sâmbăta Mare este ziua dinaintea Paştelui şi ultima zi a Săptămânii Patimilor. Potrivit tradiţiei, aceasta este ultima zi de pregătire a Paştilor, când gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiționale: vopsesc ouăle, în cazul în care nu au făcut acest lucru în Joia Mare, pregătesc cozonacii şi pasca, drobul şi friptura de miel și definitivează curăţenia. Se spune că nu este bine să dormi în Sâmbătă Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile Domnul poate vedea înlăuntrul fiinţelor, iar dorinţele pe care ţi le pui  se vor împlini.
Dorința noastră, a AMVVD, este să reușim să contruim Centrul de Recupera și Refacere pentru Veterani și o lume mai bună, sănătate pentru semeni și un trai cel puțin decent.

Acum, când ne despart doar câteva ore de SFÂNTA SĂRBĂTOARE A PAȘTELUI și ÎNVIEREA DOMNULUI, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” vă urează ca Sfintele sărbători Pascale să vă aducă liniște în suflet, multă bucurie, sănătate, fericire, belșug pe masă alături de cei dragi, puterea de a dărui și ajuta semenii. Să aveți în viață cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire și speranță!

AMVVD IAȘI: Prietenia îndoieşte lucrurile şi îndulceşte necazurile

„Adu-Ţi aminte Doamne şi de cei adormiţi din neamurile noastre, de părinţii noştri, de toţi fraţii şi surorile care au plecat dintre noi” este începutul unei rugăciuni ce se spune în Vinerea Mare și pe care, colegii de la AMVVD Iași, au spus-o înainte de a merge către famiile nevoiașe ale membrilor decedați.
Cu emoție, cu tristețe, dar și cu mulțumire sufletească că vor fi de ajutor membrii sucursalei AMVVD IAȘI, Dobrea Cătălin,Vasilache Victor – din partea MApN și Lebădă Ciprian, Ionel Irinel – din partea MAI, au ținut să le fie aproape familiilor greu încercate, nevoiașe, ale colegilor decedați.

Rabdă suflete cât poți, căci militarii așa fac cu toții

Un soldat va fi omul care nu va lăsa niciodată pe nimeni în urmă. Un soldat va fi întotdeauna scutul tău uman în orice situație. Un soldat este un bărbat plin de demnitate, de putere de decizie, un om care știe că nu luptă ca să ucidă, ci ca să apere ceea ce a lăsat acasă! Un soldat este, înainte de toate, un copil, un frate, un tată, un iubit, un soț! Este un pilon și un exemplu continuu pentru cei care îl cunosc.

„Am sprijinit familiile cu un strict necesar pentru sărbătorile Pascale și am discutat cu copiii acestora despre despre proiectele lor de viitor. Totodată i-am asigurat de sprijinul nostru necondiționat pe viitor și că vom fi tot timpul alături de ei.” ne-au spus membrii AMVVD Iași care au hotărât această activitate.

Au plecat mulțumiți, dar cu lacrimi în ochi pentru că acolo unde au fost nu au mai revăzut camaradul care până mai ieri le-a fost frate sau soră, nu au mai revăzut părintele care în misiuni povestea cu atâta dragoste despre copiii lor. …. Rabdă inimă și taci, bine caută să faci….

Ziua Forțelor Terestre Române sărbătorită în garnizoana Pitești

La 23 aprilie se aniversează Ziua Forțelor Terestre – categorie de forțe a Armatei României al cărei patron spiritual și ocrotitor este „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință”. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, reprezentat în iconografie călare pe un cal şi străpungând cu suliţa un balaur, a rămas peste veacuri model de curaj în lupta cu diavolul.

A fost ocrotitorul Armatei lui Ştefan cel Mare, icoana sa fiind pictată sau cusută pe steagurile de luptă ale domnitorului Moldovei. Un astfel de exemplu este Steagul Sfântului Ştefan cel Mare, unul dintre cele mai valoroase obiecte istorice şi liturgice păstrate până în zilele noastre.Forţele Terestre reprezintă o componentă importantă a sistemului naţional de apărare a securităţii României, având capacitatea de a acţiona în toată gama operaţiunilor militare.

Armata de uscat reuneşte armele şi specialităţile care au compus-o şi care se regăsesc şi în prezent în componenţa sa: infanteria, vânătorii de munte, tancurile, artileria, geniul, apărarea NBC, etc. Bazele moderne ale Forţelor Terestre datează din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca urmare a Revoluţiei de la 1848, a întemeierii statului român modern prin Unirea de la 1859 şi a înfăptuirii politicii militare a lui Alexandru Ioan Cuza, principalele arme şi specialităţi componente existând încă din anii 1859-1860.

Cu această ocazie, la monumentul eroilor din Pitești a avut loc un ceremonial religios şi depuneri de coroane la care au participat reprezentanți ai administrației publice , comandanți de unități militare din Garnizoana Pitești dar și președinții de asociații militare non-guvernamentale.Din partea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Argeș, a depus o coroană de flori ,președintele Dan Arsenescu .

ONOARE ȘI GLORIE ARMATEI ROMÂNE !

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, A.M.V.V.D. Vaslui a încercat să aducă zâmbetul pe buze unor familii greu încercate de viață

Este Vinerea Mare, este una din zilele benefice, dedicate curățirii spiritului. Spunem o rugăciune, ne împărțim pe echipe și pornim la drum …. Vrem să ajutăm o familie cu nouă copii și familia care în urma unui eveniment nefericit a rămas fără bunuri, fără niciun act.

„Te rog, Doamne, dă-mi răbdare, înţelepciune, dragoste desăvârşită, nădejde nezdruncinată şi toate virtuţile care ne trebuie ca să ne mântuim. Apără-mă de oameni gâlcevitori, de oameni rătăciţi, de patimi şi păcate. (…) Trimite tuturor creştinilor din toată lumea har şi putere, ca să biruiască pe satana şi vino în ajutor la tot creştinul cel necăjit şi întristat, care are trebuinţă de ajutorul Tău. Pentru noi, oile păşunii Tale, numai Tu eşti apărătorul cel puternic şi numai în Tine ne încredem, de aceea te rugăm să ne ajuţi şi să nu ne lepezi de la faţa Ta. Ascultă, Doamne, ruga mea!

Am ajuns încărcați cu ajutoare în special pentru cei mici, la o familie cu nouă copii din comuna Boțești, județul Vaslui. Am putut vedea zâmbetul și fericirea pe chipul copiilor și am înțeles că bucuria lor este o parte din multumirea noastră. Pentru ei, a fost anul în care Iepurașul a venit și le-a adus jocuri, dulciuri, hainuțe etc. Nu știau ce să facă mai întâi… să mulțumească sau să care repede în casă cadourile primite. Să se uite în tot ce le-am adus sau să stea cu noi.

Când am plecat de la ei, aveam și noi zâmbetul lucrului bun făcut, le-am urat un Paște fericit și le-am promitem că îi vom vizita mai des.

Cu sprijinul voluntarilor A M.V.V.D. Vaslui din cadrul Regimentului 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell” Bârlad

Am mai fost în vizită la o familie cu doi copii, care recent a trecut printr-un eveniment nefericit.

Este vorba despre o familie, din localitatea Belzeni, comuna Dragomirești, cărora le-a ars locuința în urma unui puternic incendiu produs în cursul săptămânii trecute. Un incendiu devastator a distrus în totalitate casa în care locuiau membrii familiei Pădurean, doi adulți și doi copilași minori cu vârstele de 3 ani, respectiv 3 luni, din satul Belzeni, comuna Dragomirești, județul Vaslui.

În urma nefericitului eveniment familia a rămas fără bunuri, fără niciun act.

OFERĂ DE PAȘTE ZÂMBETUL SPERANȚEI ! Micuța balerină Alexia Vasilescu, fata camaradului nostru, are nevoie de noi! 

În Săptămâna Mare există o tradiție foarte importantă pentru toți credincioși. Se spune din bătrâni că este bine să ierți. Să te bucuri în familie de sărbătoarea Paștelui.  Dar cum poți să te ierți ca părinte și să te bucuri când ești neputincios în fața sănătății copilului…. Cum te poți bucura, în familie, de o sărbătoare dacă copilul tău ar avea nevoie de un tratament costisitor și tu nu poți să i-l oferi?

În loc de sărbătoare zile se scurg cu chinul tău de om neputincios. Asta se întâmplă și cu tăticul unei fetițe de numai 9 anișori. Colegul nostru de la AMVVD Vrancea era cel mai mândru tată pentru că avea în familie, de aproape 5 ani, o micuță balerină talentată, Alexia.  

De câteva luni se luptă cu cumplita veste că Alexia, fetița cea mică a familiei, are o boală rar întâlnită la copii, tumoră malignă juvenilă …

Totul a pornit de la o durere de burtică, în perioada sărbătorilor de iarnă de anul trecut, mai precis de Crăciunul anului 2021. Au ajuns de urgență la spital și, primele analize au arătat că fetița are apendicită acută. A fost operată, dar în timpul operației i-au descoperit și extirpat o tumoră malignă de ovar stâng de 13 centimetri. Odată cu tumora, i-a extirpat și ovarul. S-au trimis probele la Laboratorul de Anatomie Patologică și a reieșit că este o tumoră juvenilă. Un caz rar , doar 5% din aceste tumori sunt de genul acesta și sunt maligne.

Așa a început calvarul familiei Vasilescu. Au urmat tratamente și alte investigații, analizele medicale încă nu sunt bune, deși Alexia se simte bine, râde, se joacă, din nou, la fel de energică ca înainte și așteaptă nerebdătoare sărbătoarea Paștelui. Știe că  iepuraşul de Paşte îi oferă o frumoasă poveste a copilăriei cu bunătăţi de ciocolată!

În prezent, Alexia urmează un tratament și este sub observația medicilor pentru că i-au fost descoperite pe glanda tiroidă mici noduli.

Deși din punct de vedere financiar, familia Vasilescu a reușit să suporte până acum costurile analizelor și deplasărilor la medicii din București, acum se văd nevoiți să ceară ajutorul semenilor pentru a-și salva mezina.  

 Le-a fost recomandat la Spitalul «Goustave Roussy» din Franța,  un spital specializat în tratarea copiilor și adolescenților oncologici, iar intenția părinților  este să ajungă cu Alexia, pentru investigații și tratament, acolo. Dar costurile pe care ar trebui să le achite la spitalul din Franța se ridică undeva la 130.000 de euro,  o sumă mult prea mare pentru ei, pentru un tratament ce va dura între 4 și 6 luni.

Pentru cei 130.000 de euro pe care ar trebui să-i achite la spitalul din Franța, familia cere însă ajutorul semenilor. Și continuă să aștepte răspunsul Casei de Asigurări de Sănătate. Au inițiat demersurile necesare și așteptă definitivarea dosarului. Nu știu încă un termen de aprobare al dosarului, dacă suma va fi decontată total, parțial sau dosarul va fi respins. Stiu doar că își doresc cu disperare salvarea copilului. Vor ca micuța Alexia să primească tratamentul de care are nevoie și se roagă la Dumnezeu să le ofere șansa de a putea să-și vadă fata crescând și bucurându-se de viață.

Astfel, în Vinerea Mare ce este destinată în mare parte curățirii sufletești, vă rugăm să ne ajutați să putem oferii micuței balerine șansa de a mai dansa și colegului nostru speranța că va putea să-și strângă în brațe cât mai mult timp copilul.

Cine dorește, poate contribui prin donații în conturile:

RO90BRDE400SV42357124000- lei

sau RO25BRDE400SV42367154000- euro.

Titular cont: Vasilescu Mirela Daniela

Mulțumim din suflet! Dumnezeu să vă răsplătească!, o spunem și noi și familia  Vasilescu.

Sărbatori Pascale în lumină și cu zâmbete de fericire

Cum să ne bucurăm de Sarbătorile Pascale fără grija oamenilor aflați în suferințe?
Paștele este una dintre cele mai importante Sarbatori ale crestinatatii, amintindu-ne de Mântuitorul care a murit pe cruce pentru noi. În acelasi timp, Pastele este o Sarbatoare a bucuriei, in care oamenii se întâlnesc și familiile se reunesc în jurul unei mese îmbelsugate.

Din păcate nu se poate spune lucrul acesta și pentru mulți dintre semenii nostri care trăiesc în saracie și în multe lipsuri. Printre ei se află bătrâni ai străzii, copii care nu au ce mânca, mame văduve care își cresc copii, bătrâni singuri și neputincioși, familii sărace cu mulți copii, etc.

În atenția noastră, a AMVVD Oradea, ca în fiecare an, cu ocazia Sărbătorilor de Paște au fost mai multe familii de persoane sărace.

Sucursala Oradea în colaborare cu SC BREBE Salonta și depozitul MAIAALEX din Oradea, au adus prin darurile lor un zâmbet pe fața unor persoane defavorizate din satul Loranta, comuna Brusturi, Județul Bihor.

Din partea AMVVD Oradea au participat la această activitate Daniel Constantin TĂNASE, Tică BĂLIBAN și Tinu BURDAȘ.

Mulțumiri Doamnei Mihaela, SC Brebe SRL și domnului Traian Bunigău, SC MAIAALEX SRL.