AMVVD

467 posts

Momente de bucurie, emoție, comuniune și o lecție de viață demonstrată

Astăzi, 16.12.2022, AMVVD Bacău a vrut să fie prezent alături de localnicii sărbătoriți de Primăria Comunei Pârgărești. Un eveniment ce din păcate este mult prea rar în alte zone ale țării.

„Momente de bucurie, emoție, comuniune și o lecție de viață demonstrată de cei pe care, azi, i-am sărbătorit la „Nunta de Aur” 50 de ani de căsătorie. Binecuvântările Părintelui Paroh, Marius Ilie, de la biserica Sfânta Cruce Bahna, felicitările consilierilor locali și frumoasele colinde înterpretate de copiii școlilor noastre coordonate de profesori și de directorul Marius Manea au făcut ca evenimentul să fie special pentru cei sărbătoriți! Mulțumesc aparatului de specialitate și celor implicați în organizarea frumoasă a acestui eveniment.”, se află scris pe pagina oficială a primăriei.

Așa cum s-a scris în rândurile de mai sus, sărbătoriții au avut parte de momente pline de emoție, clipe de fericire și încântare a sufletului de la generația tânără, binecuvântări de laparintele paroh și multe urări de sănătate din partea organizatorilor. Și nu au fost singurii care au reușit să aibă, de bucurie, un ușor tremur în glas.

După cum bine știți, de ceva timp, veteranii teatrelor de operații din sucursala AMVVD Bacău, și nu numai, au fost ajutați și omagiați de conducerea Comunei Pârgărești.

Astfel, pentru toate activitățile desfășurate, pentru recunoașterea meritelor veteranilor TO, pentru omagierea eroilor și pentru dorința de a avea pe Dealu Coșna o troiță a militarilor teatrelor de operații ce au plătit tributul suprem sub drapelul României, pentru pacea neamului, pentru recunoșterea sacrificiul făcut de către eroii tuturor timpurilor, președintele AMVVD Bacău, Raul Simion, a dorit să-i înmâneze omului, patriotului, edilului comunei – Marius Gabriel Gheorghiță – o diplomă de onoare.

O diplomă prin care AMVVD îi mulțumește pentru colaborare și îi urează SĂRBĂTORI BINECUVÂNTATE, SĂNĂTATE ȘI MULTE REALIZĂRI!

ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII!

Surprize pentru AMVVD! În prag de sărbători, AMVVD ALBA aduce noi beneficii tuturor membrilor

Cu puține zile înainte de sărbătoarea ce-i reunește alături pe cei dragi a fost semnat un protocol de colaborare între sucursala Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” și Pensiunea Cezar și Luca S.R.L. din Municipiul Blaj.

Odată cu încheierea acestui protocol membrii A.M.V.V.D. vor beneficia de o reducere de 30% la serviciile de cazare.

Mulțumim pentru implicare și sprijinul acordat în încheierea acestui protocol camaradului nostru Simion Daniel MARCU!

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

„Maratonul bucuriei” față de semeni. De această dată, aproape de veterani

În aceste zile, când ne mai desparte puțin timp de Praznicul Nașterii Mântuitorului, membrii sucursalei Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V..D.) i-au vizitat pe o parte dintre veteranii de război din județul Alba.
Astăzi, 16 decembrie 2022 a fost o zi cu puternică rezonanță pentru veterani! Atât pentru cei din teatrele de operații cât mai ales pentru veteranii de război din județul Alba!

Este o tradiție pe care noi militarii veterani ai T.O. o respectăm în ultimii ani, ca în preajma celor două mari sărbători, Crăciunul și Paștele, să fim alături de venerabilii veterani, să le ascultăm poveștile, să le oferim cadouri și să-i asigurăm de toată prețuirea noastră.

Astfel, membrii sucursalei AMVVD ALBA au ajuns în casele veteranilor Gheorghe TAMAȘ din comuna Daia Română, Roman Iosif COZMA și Neculai VRABIE din municipiul Alba Iulia.

Membrii AMVVD Alba au petrecut, cu fiecare veteran de război, câteva clipe pline de încântare, cu povești și lecții de viață din vremea războiului.

„Ne-am luat rămas bun de la acești oameni minunați, nu înainte de-a le ura Sărbători fericite iar domnilor Gheorghe TAMAȘ și Roman Iosif COZMA le-am promis că vom fi alături de dumnealor în anul care vine pentru a sărbători împreună împlinirea unui centenar de viață!”, ne-au declarat veteranii teatrelor de operații din sucursala AMVVD Alba.

Sărbători luminate și binecuvântate, dragi veterani!!!

Alexandra, fă-te bine!

Astăzi 16 decembrie, veterani ai sucursalei Sălaj a AMVVD, au răspuns PREZENT la apelul lansat de cunoscutul jurnalist Cristi Popovici (cel care ne-a ținut ancorați în realitatea frontului ucrainean) pentru ajutorarea colegei sale de la Constanța, Alexandra Ghetea, corespodent Antena 3 CNN, care trece printr-o mare încercare în urma unui accident rutier şi are nevoie urgent de transfuzii de sânge.


Onoare și Respect pentru veteranii noștri Magdas Daniel, Mac Romeo și Băla Sorin pentru gestul lor.
Cei care vor să doneze sânge pentru Alex, ea are grupa A2 RH pozitiv și trebuie să specificați că sângele este pentru ALEXANDRA GHEȚEA, internată la Spitalul Județean Constanța.

Doamne Ajută!

Onoare și Respect!

A.M.V.V.D. Prahova continuă povestea compasiunii față de semeni, fiind aproape de cei ce au nevoie de alinare

Dacă este 15 decembrie, atunci este joi, o zi numai buna de făcut fapte bune, ca de altfel toate zilele săptămânii.

Astea fiind spuse, AMVVD Prahova cu domnul Manta Norocel Florin având frâiele veteranilor, a plecat prin comunitate să vestească spiritul sărbătorilor. Om gospodar și cu grijă față de semeni, a strâns în jurul lui alți prieteni cu suflet mare, au pus mână de la mână și au pregătit câte ceva pentru a aduce bucurie în sânul unor familii ce susțin cu greu efortul de a avea în grijă persoane cu nevoi speciale.

Prima oprire a fost în Ploiești unde un copilaș a primit cu bucurie și inocență, darurile pregătite de veteranii cu suflet mare. Întâlnirea a fost călduroasă și emoționantă, poate puțin prea mult pentru sufletul lor întărit de greutățile și privațiunile pe care le-au îndurat pe timpul aplicațiilor și misiunilor din teatrele de operații, când încă erau în serviciul activ al armatei.

Vorbind cu Florin Manta, ne-a spus răspicat că în AMVVD nimeni nu rămâne în urmă și deci nu putea să lipsească din casa unui fost camarad din Boldești, care a suferit multiple intervenții medicale cu consecințe grave asupra capacității sale locomotorii. El consideră că faptele bune, de compasiune și sprijin pentru cei în suferință, ar trebui să fie o constantă și nu ar trebui explicate.

Cei care doresc să ajute și să fie alături de familii în suferință, se pot adresa Departamentului Secretariat al A.M.V.V.D. la numărul de telefon 0770.419.899.

Frumoasa poveste a spiritului de veteran, merge mai departe!

ONOARE ȘI RESPECT!

Sedința Consiliului Director al A.M.V.V.D. aduce noi hotărâri

Astăzi, 14 decembrie 2022, a avut loc ședința lunară a Consiliului Director al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”

           La întâlnirea organizată la sediul asociației au participat toți membrii Consiliului Director, pe ordinea de zi figurând mai multe puncte care au fost discutate și aprobate în cadrul ședinței.

          Dintre acestea, menționăm:

  • Numirea în cadrul Departamentului Relații Publice și I.T., a domnului Nicolae Bocâncă;
  • Înființarea sucursalei A.M.V.V.D. Olt și numirea în funcția de președinte a domnului Sorin-Daniel CINCĂ;
  • Inițierea demersurilor pentru realizarea proiectului „Muzeul Veteranilor din Teatrele de Operații”, propus de prim-vicepreședintele asociației,  Robert JUGĂNARU, ca parte a programului cultural 2023, ce se va desfășura în perioada 01.04 – 30.06.2023, la sediul C.R.R.V.;
  • Planificarea vizitelor de lucru ale C.D. al A.M.V.V.D., care urmează a fi efectuate în luna ianuarie 2023, la unele sucursale AMVVD din teritoriu;
  • Pregătirea activităților specifice Sărbătorilor de Iarnă, atât la sediul central al asociației cât și la sucursale;

          După câteva ore de dezbateri și hotărâri, în încheierea ședintei Consiliului Director, au fost aprobate noi cererii de adeziune pentru persoanele care au solicitat să ni se alăture și să facă parte din marea familie a A.M.V.V.D.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

ONOARE ȘI RESPECT!

Întâlnire EXIMBANK

Astăzi, 14 decembrie 2022, la sediul Eximbank din București, a avut loc o întâlnire a delegației Asociației Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități “Sf. Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, reprezentată de către președintele asociației – domnul Marius APOSTOL, primvicepreședintele asociației, domnul Robert Jugănaru și  vicepreședintele coordonator, domnul Julius ONICA cu președintele EXIMBANK S.A. – Banca de Export-Import a României, domnul Traian HALALAI.

              În semn de apreciere pentru activitatea depusă în calitatea sa de președinte al EXIMBANK ROMÂNIA și de recunoștință pentru sprijinul acordat militarilor veterani și veteranilor cu dizabilități în desfășurarea activităților curente, domnul Traian HALALAI a primit astăzi PLACHETA DE ONOARE – cea mai înaltă distincție oferită de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir.

             “Ne exprimăm profunda mulțumire față de sprijinul acordat veteranilor din teatrele de operații, vă asigurăm de înalta noastră apreciere și considerație și vă acordăm cea mai înaltă distincție a AMVVD! Împreună suntem mai puternici!” – au fost cuvintele președintelui, domnul Marius Apostol.

La rândul său, președintele EXIMBANK S.A. și-a declarat întreaga recunoștință și mulțumire pentru distincția acordată, asigurându-ne că va fi mereu alături de asociație și de membrii acesteia.