AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

AMVVD primește o nouă serie de copii în tabăra de la CRRV Târgoviște

DISTRIBUIE

A devenit deja o tradiție organizarea de către Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” a taberelor pentru copii. Astfel, în perioada 05.08 – 08.08.2023, un grup de copii de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Pucioasa va beneficia de o perioadă de relaxare la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani Târgoviște, în cadrul proiectului marca AMVVD denumit „Tinerii Veterani”.
Tabăra va fi una activă, întrucât perioadele de relaxare alternează cu activități care să dezvolte tinerilor participanți motricitatea, îndemânarea, dar și atașamentul față de armată și istoria noastră bogată în exemple demne de urmat.
Astăzi, în prima zi, copiii au fost primiți de instructorii experimentați ai AMVVD, au fost instruiți asupra regulilor de conviețuire, s-au prezentat măsurile de siguranță și cele de prevenire a incendiilor. Ca în fiecare an, toate eforturile activității sunt susținute de AMVVD, cazarea și masa organizându-se la Pensiunea „Clubul Veteranilor”, iar activitatea educativă se va desfășura în curtea generoasă și primitoare a CRRV-AMVVD.
Prima zi a taberei a fost alocată pentru personalul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, astfel colegii de la Biroul Siguranță Școlară, reprezentat de comisarul șef de poliție Chiranoiu Raluca și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, reprezentat de agent șef principal de poliție Bucuroiu Ion Victor, au dezbătut aspecte aplicate, de actualitate, referitoare la victimizarea minorilor, provocările ce apar în internate de cazare pentru școlari, precum și delicvența juvenilă.
„Este o tradiție a noastră, a AMVVD, să organizăm tabere pentru copii. Ne orientăm să aducem copilași cu posibilități reduse, dar bineînțeles că orice doritor este bine primit. Educarea și formarea tinerei generații într-un spirit sănătos este o prioritate pentru noi.
Prima zi s-a încheiat frumos, iar copilașii se gândesc cu emoție la activitățile ce vor fi parcurse în zilele următoare.
Mulțumesc colegilor de la Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița pentru programul educativ foarte actual, prezentat „tinerilor veterani”.
Tinerilor participanți, le urez bun venit aici la Centrul de Recuperare și Refacere a Veteranilor – Târgoviște, unde oferim cadrul necesar desfășurării în foarte bune condiții a activităților.” – ne-a spus domnul Marius Apostol, președintele AMVVD, veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiuni.

Succes „tinerilor veterani”!
Succes domnilor instructori!
AMVVD, mereu aproape de oameni!
Onoare și Respect!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.