AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

AMVVD prezentă la jurământul de credință față de țară de la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” din Mangalia

DISTRIBUIE

Ieri, 28 octombrie 2022, un alt tânăr AMVVD-ist a depus jurământul de credință față de țară, la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” din Mangalia.

Dorindu-și de mic o carieră militară, de mai bine de un an de zile, Damy (n.n. – cum îi spunem noi) a ales să facă parte din două asociații care să-l ajute să-și îndeplinească visul. Astfel, la Asociația „Spirit Tânăr” condusă de veteranul Cătălin Pârvu a ales să se pregătească gratuit pentru condițiile de concurs la probele sportive și alături de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie -Izvorâtorul de Mir” în departamentul IT &Relații Publice/Comunicare.

Vineri, plin de emoție, la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” din Mangalia, unde i-au fost alături oameni apropiați sufletului lui – familie, iubită și reprezentați din AMVVD și prieteni- , dar și în prezența contraamiralului de flotilă Valentin Iacoblev, comandantul Comandamentului Componentei Navale, , comandanți de mari unități a rostit jurământul de credință față de țară: „Jur credință patriei mele, România. Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții. Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Pentru acțiunea unică în viata lui, nu stim cine a avut emoții mai mari sau cine a lăsat loc mândiei să se se instaleze în suflet… el, familia, iubita sau cei care l-au sprijinit și îndrumat…, dar știm că membrii AMVVD se mai pot mândri cu o altă reușită. Cu sute de activități care promovează Armata Română și dorința de a deveni militar (ex: tabăra de vară „Tinerii Veterani”, evenimentul Young Veterans etc) AMVVD reușește să aducă noi militari în Structura sistemului naţional de apărare. Mulți dintre noi știm că, depunerea Jurământului Militar este un moment unic, cu mare încărcătură emoţională Sentimentele de mândrie, dar şi de asumare a unei mari responsabilităţi trăite în acele momente călăuzesc paşii în cariera fiecărui militar şi îi revin în memorie atunci îi este cel mai greu.

Astfel, îi dorim proaspătului militar ce a depus jurământul, Liche-Popa Damian, o carieră pline de reușite și cât mai sus în Structura sistemului naţional de apărare. Capul sus! Viata ți-a deschis o portițăiar când îți este mai greu, fără revelioane, sărbători, prieteni, iubită și viata de civil, tu vei servi cu onoare ȚARA! Baftă, copil ambițios, fie ca ținta propusă să ți se îndeplinească!

Dar să nu uităm că am avut parte și de un alt moment la fel de emoționant când un tânăr militar a ales ca imediat după jurământul depus față de țară să formuleze și o cerere. Da, o cerere în căsătorie! A ales ziua de 28 octombrie 2022 să-i marcheze toată viața, cariera profesională și traiul de zi cu zi într-o formă de familist.

Amintim că, vineri, 28 octombrie 2022, la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” din Mangalia, noii soldați au jurat credință patriei în cadrul unei festivități organizate. Militarii vor parcurge, în perioada 24 octombrie – 25 noiembrie, cel de-al doilea modul de pregătire, care constă într-un stagiu de instruire pe diverse specialități și domenii.

„Toate formele de pregătire care se desfășoară la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale au ca scop final generarea de militari competenți, compatibili din toate punctele de vedere cu omologii țărilor Alianței Nord-Atlantice, capabili să asigure, potrivit funcțiilor pentru care se pregătesc, managementul îndeplinirii misiunilor specifice pe teritoriul național sau în cadrul structurilor multinaționale, în teatrele de operații, precum și punerea în practică a procedurilor, standardelor și tehnicilor de instruire și evaluare ale Armatei României, ale Alianței Nord-Atlantice și ale Uniunii Europene.”, stă scris pe pagina de socializare a Forțelor Navale.

După desfășurarea pregătirii specifice la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu”, soldații profesioniști vor fi repartizați la unitățile Forțelor Navale pentru care vor opta.

Felicitări şi mult succes în carieră, tuturor militarilor care au făcut acest legământ sacru faţă de ţară, depunerea Jurământului Militar!

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.