De aproape 3 luni a început noul an și agenda noastră deja explodează de activități. Pe lista de priorități a AMVVD, președintele Marius Apostol a așezat interesele veteranilor și a membrilor noștri la loc de cinste. Nu există rabat, nu există derogare, nu există motiv de eschivă de la acest deziderat.
Astfel maratonul vizitelor de lucru pentru îndrumare și sprijin la sucursalele din teritoriu, început în luna ianuarie, a continuat și săptămâna aceasta când președintele AMVVD, Marius Apostol, împreună cu vicepreședintele coordonator, Viorel Bujor, au fost oaspeții președintelui sucursalei AMVVD Teleorman – Adrian Geac și secretarului sucursalei – domnul Vlad Alin.
Pe agenda vizitei s-au aflat atât discuții și întâlniri de lucru la sediul sucursalei, dar și cu autoritățile locale a două comunități reprezentative în județ. Astfel, pe lângă discuțiile restrânse în cadrul asociației, au avut loc și două întâlniri de lucru cu primarul municipiului Alexandria, domnul Victor Drăgușin și primarul orașului Roșiorii de Vede, domnul Cârciumaru Valerică.
Pe timpul întâlnirii discuțiile s-au purtat pe marginea priorităților AMVVD, având următoarele subiecte: sprijin pentru veterani și familiile acestora, relațiile dintre veterani și instituțiile publice și locale, organizarea și participarea la evenimente împreună cu instituțiile publice, acordarea de spații pentru sediul sucursalei.
Cei doi edili șefi și-au arătat disponibilitatea în vederea sprijinirii proiectelor asociației, integrarea veteranilor T.O. în comunitatea teleormăneană și facilitarea rezolvării problemelor întâmpinate la nivelul sucursalei AMVVD Teleorman, pentru parte din aspectele ridicate găsindu-se deja soluții, iar pentru altele urmează să se analizeze cu specialiștii unităților administrativ teritoriale respective.
Onoare și respect!