AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

AMVVD – La mulți ani Armatei Române! La mulți ani oștenilor ei de ieri și de azi!

DISTRIBUIE

În fiecare an la data de 25 octombrie, sărbătorim Ziua Armatei Române.
Astfel, bravii veterani T.O. din sucursalele AMVVD din țară au sărbătorit aceasta zi prin depuneri de jerbe si coroane pe timpul ceremonialurilor militare și religioase, stand-uri, muzee, participarea la evenimente sportive, activități umanitare și nu numai.
La Târgoviște, președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” – Marius Apostol a fost alături de membrii sucursalei locale, unde au participat cu un stand de prezentare la activitățile care au avut loc în Cetatea Domnească, acolo unde se afla și renumitul turn al Chindiei. Mai apoi președintele sucursalei AMVVD Târgoviște – Dan Voicilă, împreună cu președintele AMVVD – Marius Apostol au fost invitați în studiourile locale TV pentru a transmite auditoriului semnificația și încărcătura emoțională a acestei zile, când sărbătorim Armata României și pe cei ce o reprezintă cu onoare și mândrie, dar și pentru a oferi detalii necunoscute și inedite despre „viața de militar” și trăirile lor pe parcursul evoluției profesionale.

Sucursala AMVVD Galați a fost cuprinsă de nostalgia copilăriei, membrii acesteia întâmpinând cu drag clase de copii dornici de a afla cât mai multe curiozități despre armată, despre viața de militar și despre acei oameni care ne apără țara și au reprezentat interesul național oriunde a fost nevoie, riscându-și sănătatea și plătind chiar prețul vieții. Acesti copilași ne-au încântat cu întrebările lor și fiecare a plecat mulțumit de răspunsul primit de la noi…militarii!
„Astăzi sărbătorim cu mândrie și devotament Armata României și dorim să reprezentăm modele pentru societatea civilă și pentru acei tineri care intră în viață și au nevoie de îndrumare. Deși nu mai facem parte din serviciul activ al armatei, participăm cu tot sufletul la aceste sărbătoriri când comemorăm Amata României dar și memoria Eroilor țării, pentru că Armata României nu este reprezentată doar de cazărmi și echipamente militare ci și de cei care le-au deservit și le deservesc în continuare, preluând de la înaintași știința armelor și tradițiile de luptă ale unităților lor.

Felicitări sucursalelor AMVVD Mehedinți, Argeș, Prahova , Vâlcea, Sălaj, Târgoviște, Galați, Cluj și mulțumesc tuturor celor care astăzi au fost aproape de Armata României!!
La mulți ani, Armatei Române! La multi ani, bravilor ei militari de ieri și de azi! Cinste și onoare Eroilor Patriei!” – mesajul domnului Marius APOSTOL, președintele AMVVD, militar veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiunii.
Onoare și respect!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.