AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

AMVVD BOTOȘANI: „Împreună cu O.E.S.B. Cluj am hotărât să ajutăm acești copii, care trebuie să sufere pentru inconștiența celor care le-au dat viață”

DISTRIBUIE

„Cu toate că simțim efectele ororilor războiului din Ucraina, suntem obligați să nu-i uităm nici pe-ai noștri. Avem destui copii defavorizați, fără copilărie. Să nu fim indiferenți la necazurile lor!”, sunt vorbele coordonatorului grupului al AMVVD din zona Moldovei pentru refugiații din Ucraina, Sorin Ioan Ciobanu.
Astfel, împreună cu vicepreședintele AMVVD – coordonator de zonă au horărât ca să sprijine cinci copii dați afară din casă împreună cu mama lor.  Apelul a fost făcut și mediatizat de Asociația Social-Creștine „Sfântul Ioan Iacob de la Crăiniceni”.

O poveste tristă, care și-a pus amprenta traiului chinuit pe sufetele unor copii nevinovați.
„După aproximativ un an de la moartea tatălui, nu au mai putut locui în casa bunicilor paterni și s-au mutat împreună cu mama lor la concubinul acesteia, care, din cauza neînțelegerilor dintre ei, astăzi, i-a dat afara din casă și nu au unde să locuiască.”, am aflat de la botosaneanul.ro

Copiii au fost primiți, pentru o perioadă scurtă de timp, în casa unor vecini, dar și aceștia au cerut ajutor mai departe.

De asemenea, Asociația este în căutarea unui loc pentru a construi o locuință în comunitatea în care copiii se află în prezent.

După ce s-a hotărât ajutorul, membrii Sucursalei AMVVD Botoșani împreună cu voluntarii „Cavaleri ai Ordinului Sancti Bernardus, Cavalerii Templieri România (OESB)” s-au mobilizat și ajuns la sufletele nevinovate care-și duc viața cu greu de la o zi la alta.

Mulțumim, încă o dată, voluntarilor de la O.E.S.B. Cluj care pentru a treia oară ni s-au alăturat venind de fiecare data cu ajutoare și ramânând lângă AMVVD Botoșani câte trei zile, muncind cot la cot cu coordonatorul grupului AMVVD din zona Moldovei pentru refugiații din Ucraina, Sorin Ioan Ciobanu.

Împreună suntem mai puternici!

  

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.