ADUNAREA GENERALĂ A Asociației Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) PE ANUL 2024
Sâmbătă 26 octombrie 2024, într-o zi cu o însemnătate deosebită, și anume, sărbătorirea patronului spiritual al AMVVD – “Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de mir”, la Pensiunea Clubul Veteranilor, s- a desfășurat adunarea generală a veteranilor din teatrele de operații.
În cadrul întâlnirii anuale, veteranii au discutat problemele care privesc buna desfășurare a activităților AMVVD în continuare, precum și darea de seamă finciar-contabilă pentru anul 2023.
Președintele asociației, domnul Marius Apostol a prezentat atât reușitele organiazației noastre cât și greutățile cu care ne confruntăm. Putem aduce în discuție participarea în număr foarte mare la miting a veteranilor din teatrele de operații precum și rezultatele acetui miting: promisiunea primului ministru că solda de grad a tuturor rezerviștilor militari se va actualiza iar indemnizația de veteran al teatrelor de operații se va actualiza cu creșterea inflației începând cu 1 noiembrie 2024. Tot in cadrul întâlnirii cu primul ministru, acesta și-a arătat disponibilitatea de a ne ajuta cu problema Centrului de Recuperare și Refacere a VTO.
Totodata, în mesajul transmis de către secretarul de stat – domnul Andrei Ungar cu ocazia prezenței dumnealui la AG a AMVVD, domnul prim ministru ne-a felicitat : „Vă apreciez și vă asigur de sprijinul meu și de întreaga mea apreciere pentru eforturile și sacrificiile de care ați dat dovadă precum și importanța acțiunilor întreprinse de către AMVVD. Activitatea dumneavoastră este esențială, nu doar pentru cei care au luptat în teatrele de operații dar și pentru întărirea sentimentului de recunoștință cat și de respect în rândul societății civile!”
Președintele asociației, domnul Marius Apostol a mulțumit pentru aprecierile primului ministru si a transmis câteva doleanțe ale veteranilor care pot fi rezolvate la nivelul decidentului politic.
Adunarea Generală a AMVVD pentru anul 2025 se va desfășura în organizarea Sucursalei AMVVD Constanța!
ONOARE ȘI RESPECT! ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!