Chiar la 10 ani de la pierderea celor opt militari din Grupul Naval al Forțelor pentru Operații Speciale și a patru militari din Forțele Aeriene, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” dorește să le țină memoria vie.
Astăzi, 5 iulie 2020, la Biserica veteranilor din teatrele de operații, de la Constanța, au fost comemorați cei 12 eroi, aducându-se un pios omagiu, înălțând rugăciune pentru odihna veșnică întru lumină, celor care s-au sacrificat servind Patria.
Printr-o ceremonie religioasă au fost pomeniți cei 12 militari, totodată, fiind sfințit, după cum e datina locului, și monumentul pe care stau tipărite numele celor 30 de militari eroi căzuți în teatrele de operații.
De exemplara desfășurare și organizare a evenimentului s-a îngrijit președintele sucursalei Constanța a A.M.V.V.D, Cristi Crăciun.
În plus, la ceremonia religioasă a participat președintele asociației, Marius Apostol, alături de vicepreședintele sucursalei Constanța a A.M.V.V.D, gen. (r) Dumitru Toma.
Pentru ceea ce au fost și continuă să fie, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” luptă să le țină memoria vie, căci EROII NU MOR NICIODATĂ!
Cinste și onoare memoriei lor!
Sursa foto: Centrul media al Forțelor Navale
Un gând despre “A.M.V.V.D nu-i dă uitării pe cei 12 eroi de la Tuzla”
Major thanks for the article post.Much thanks again. Want more.