AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

AMVVD – onoare și respect, noi respectăm promisiunile făcute

DISTRIBUIE

Dragi prieteni, zilele trecute făceam un apel umanitar pentru a sprijini familia Modolea, din comuna Doicești, județul Dâmbovița, greu încercată de pierderea gospodăriei într-un incendiu. Iată că dumneavoastră ați arătat că spiritul de solidaritate al veteranilor este imbatabil și am reușit să sprijinim familia Modolea cu dulciuri, fructe și alte produse alimentare de bază.
De asemenea, în această perioadă Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” a fost prezentă și în comunitățile din Aninoasa și Viforâta județul Dâmbovița, aducând zâmbetul pe fața copiilor cu probleme sociale și dizabilități.
Toate acestea s-au realizat cu sprijinul altruist al vostru dar și prin ajutorul oferit de domnul Traian Halalai, președintele bănci EximbancaRomaneasca.
Donații se pot face în continuare, în contul: RO24BRMA117002466403RO01, deschis la Exim – Banca Românească. Vă rugăm să includeți numele dvs. și mențiunea „Ajutor pentru familia Modolea” în descrierea plății pentru a ne ajuta să procesăm tranzacția cu precizie.
Haideți să le oferim șansa de a-și reconstrui viața și de a le reda copiilor lor sentimentul de siguranță și liniște.

„Dragi camarazi și susținători ai veteranilor teatrelor de operații,
Astăzi este un moment în care solidaritatea și sprijinul ne arată puterea comunității și a colaborării dintre oameni și instituții. Cu sprijinul dumneavoastră, dar și al unor donori importanți, AMVVD a reușit să fie alături de cei care au nevoie cel mai mult de ajutorul nostru.
Am întins o mână de ajutor familiei Modolea, care trece printr-o încercare grea, după ce casa lor a fost mistuită de flăcări. Le-am oferit produse alimentare, dulciuri și alimente de bază, contribuind astfel la un strop de alinare în aceste clipe dificile.
De asemenea, am adus un zâmbet pe chipurile copiilor cu probleme sociale și dizabilități din comunitățile Aninoasa și Viforâta, din județul Dâmbovița. Fiecare gest contează, iar împreună putem face o diferență reală în viețile celor mai vulnerabili dintre noi.
Aceste acțiuni ne reamintesc că doar prin unitate, implicare și empatie putem construi o lume mai bună. Mulțumim tuturor celor implicați, membrilor și susținătorilor AMVVD, domnului Traian Halalai, președintele bănci EximbancaRomaneasca, iar familiei Modolea și copiilor din comunitate le transmitem gânduri de speranță și curaj. Împreună, putem să le redăm speranța și zâmbetul.” – președintele AMVVD, Marius APOSTOL, militar în rezervă, veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiunii.

Împreună suntem mai puternici!
Noi suntem AMVVD și nu lăsăm pe nimeni în urmă pt că nouă ne pasă!
Onoare și Respect!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.