În fiecare an, pe data de 11 noiembrie, AMVVD și întreaga Românie își apleacă fruntea în fața veteranilor teatrelor de operații, acei militari care au îndeplinit fără tăgadă, în ultimele trei decenii, toate angajamentele militare ale țării noastre prin participarea la misiunile internaționale în cadrul elementelor de menținere a păcii sau a forțelor de tip coaliție.
Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” a fost și anul acesta sufletul ceremoniilor ce s-au desfășurat cu această ocazie, pentru că cine altcineva ar putea spune mai bine istoria suferințelor militarilor decât veteranii însuși, adică exact menirea de a fi a AMVVD, pentru că AMVVD este asociația care a inițiat și susținut continuu în toate fazele premergătoare, o lege care să garanteze recunoașterea meritelor și să stabilească drepturile veteranilor teatrelor de operații din întreg sistemul de apărare ordine publică și siguranță națională, nu doar din MApN.
AMVVD a fost prezentă la ceremoniile militare organizate la nivel național în toate marile garnizoane, depunând coroane sau jerbe de flori pe piedestalul ansamblurilor comemorative ridicate în cinstea celor ce au trecut în neființă pe timpul misiunilor.
Anul acesta președintele AMVVD, Marius Apostol a fost oaspete de onoare al comunei Pârgărești, județul Bacău, pentru a sărbători ziua VTO, dar și a comemora eroii noștri prin inaugurarea „Monumentului Eroilor Contemporani”, dedicat celor ce și-au pierdut viața în teatrele de operații, monument inițiat de domnul primar Marius Gheorghiță, un adevărat păstrător al tradițiilor și respectului față de simbolurile naționale, un patriot desăvârșit.
„Dacă alți primari pun taxă pe asociația AMVVD, eu am făcut monument dedicat Veteranilor din Teatrele de Operații” – ne-a mărturisit domnia sa, cutremurat de gândul nedreptății la care AMVVD este supusă.
De asemenea alaturi de AMVVD la activitate au participat și camarazi noștri Veteranii ai războiului de independență din Republica Moldova, precum și reprezentanți din 8 sucursale AMVVD.
„Aducem astăzi un pios omagiu celor care au săvârșit sacrificiul suprem în Teatrele de Operații, sub faldurile tricolorului românesc.
Veteranii reprezintă veritabile exemple de curaj, demnitate, patriotism și loialitate față de țară și valorile naționale.
Am fost întrebat adesea care este cheia performanțelor atinse de AMVVD. Să știți că succesul nu are altă cale de realizare decât munca asiduă, mesajul fundamentat pe fapte, experiența și permanenta prezență în viața publică pentru a transmite și a face vizibile sacrificiile tuturor militarilor din cadrul tuturor structurilor SAOPSN. Am dus o lupta grea acolo în teatrele de operații, dar istovitoare a fost și lupta dusă pe frontul de acasă, cu factorul politic decizional, care a înțeles în cele din urmă importanța pe care au avut-o prezența și sacrificiile militarilor în cadrul forțelor de coaliție multinaționale, care au asigurat intrarea României în liga țărilor contributoare la realizarea și menținerea climatelor de securitatea regională. Prin acest efort AMVVD a obținut legiferarea titlului de veteran al teatrelor de operații pentru participanții din întreg sistemul de apărare ordine publică și siguranță națională cu avantajele de care pot beneficia și copiii și văduvele celor decedați, în condițiile stabilite de lege. Noi nu am uitat pe nimeni, pentru că noi, AMVVD nu lăsăm pe nimeni în urmă, pradă uitării.
Lupta nu s-a terminat. Șicanele meschine continuă, dar nu ne dăm bătuți.
Sunt mândru că avem atâtea realizari pentru cei pe care-i reprezentăm, sunt mândru că Veteranii au o zi a lor, o recunoaștere a meritelor Veteranilor.
La mulți ani veteranilor teatrelor de operații!
Cinste și Onoare memoriei celor care au plătit tribut de sânge pe altarul țării!” – mesajul președintelui AMVVD, Marius APOSTOL, militar în retragere, veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiunii.
Susținem Veteranii!
Sacrificiu nostru impune Respect!
Onoare și respect!
Un gând despre “AMVVD – ziua VTO sărbătorită în toată țara, inaugurăm un nou monument al VTO la Bacău”
Onoare, Respect și Recunoștință Veteranilor!
Glorie eternă eroilor neamului românesc!